La Densus, cu incantare si tristete
Discursurile "patriotice" isi dovedesc cel mai mult demagogia cand vezi starea monumentelor istorice aflate laturalnic fata de drumurile masinilor cu girofar. Consilierii din birouri, recrutati pe baza de clientelat sau adusi din strainatate, pot sti oricata teorie cu privire la confectionarea imaginii si tehnicile de manipulare a electoratului, atata timp cat oricine strabate la pas regiunile tarii, cum o fac reporterii revistei noastre, e izbit de discrepanta dintre vorbe si fapte, de ignorarea si neglijarea unor inestimabile valori nationale. Se investesc bani publici in spectacole de vanitate penibila, in serbari televizate cu pomeni de sarmale si taraf, institutiile isi fac, tot din banii contribuabililor, sedii luxoase, iar parlamentarii nu mai prididesc sa-si voteze cu nerusinare privilegii pana la sfarsitul vietii lor. Asta in timp ce pentru siturile arheologice, pentru vechile lacasuri de cult, pentru muzee si biblioteci, pentru institutele umaniste de cercetare a istoriei si civilizatiei romanesti, pentru publicarea unor lucrari de referinta nu se gasesc niciodata fonduri, altele fiind, vezi bine, prioritatile.
Ne tot laudam cu "frumusetile patriei", dar nu facem nimic pentru a le proteja si pune in valoare, fie si pentru potentialul lor turistic, daca nu din real atasament pentru locurile unde traim. De la construirea haotica, dupa bunul plac, fara nici o grija pentru specificul arhitectonic, pana la distrugerea padurilor si poluarea apelor cu consecinte funeste asupra faunei, de la lipsa de educatie in pastrarea curateniei si in afara spatiului privat, la faradelegile celor convinsi ca lumea incepe si se termina cu ei - norul toxic al nepasarii, egoismului, mentalitatii corupte se intinde pe zone tot mai vaste. Altfel, toti se declara patrioti nevoie mare, chiar nationalisti, desi se dovedeste ca le lipsesc pana si notiunile elementare de istorie si cultura romaneasca (amintiti-va doar de "bilele negre" ale lui Robert Turcescu). Am constatat inca o data ca asa stau lucrurile la acest inceput de an, cand impreuna cu mai multi prieteni din redactie am umblat prin zona Hategului, in aceeasi masura incantata si intristata de experienta. Incantata, fiindca am vazut locuri mirifice si monumente unice, condensand in piatra lor milenii de istorie. Intristata si revoltata de starea in care sunt lasate aceste bijuterii de patrimoniu, pe care alte tari le-ar fi ingrijit ca pe ochii din cap.
Ma gandesc, de pilda, la biserica din Densus, despre care un pliant urat si saracacios spune ca e "unul din cele mai paradoxale sanctuare ale omenirii" si "cel mai misterios monument din cate se afla pe intinderea tarii noastre". Biserica e cu adevarat uluitoare si doar cine a vazut-o poate intelege emotia pe care o trezeste. Despre vechimea ei s-au emis mai multe ipoteze: ca a fost un templu pagan, transformat apoi in lacas de cult crestin, ca initial a fost mausoleul unui general roman, Longinus, ucis in razboaiele de cucerire a Daciei, ca ar data din secolele Iv- Vi, la construirea ei fiind folosite pietre tombale romane (inscriptiile in latina se pot citi si azi). Cert e ca peretii naosului si ai altarului dateaza din secolul al X-lea, iar pictura interioara din 1443.
Sub cerul posomorat de iarna am gasit stravechea biserica imbracata in schele (ultima renovare se facuse in urma cu patru decenii). Ambasadorul Sua, Michael Guest, care se vede ca are consilieri mai buni decat guvernantii romani (sau pretuieste mai mult decat ei patrimoniul nostru national), a oferit o suma considerabila pentru restaurarea monumentului, dar lucrarile avanseaza incet, n-am inteles prea bine de ce, iar donatia se pare ca e insuficienta.
Am lasat in urma zidurile innegrite de secole si infasurate in schele si m-am gandit inca o data ce multe ar avea de oferit Romania propriilor cetateni si vizitatorilor straini daca ar fi gestionata de oameni carora le pasa si de tara lor, nu doar de propria inavutire. Caci, dupa cum lucreaza acum cei ce au in grija monumentele istorice, se pare ca in viitor nu vom mai avea de aratat decat palatele tiganesti si vilele de vacanta ale noilor imbogatiti.
Adriana Bittel