Dezmostenitii lui Bill Gates
Am cunoscut, intr-o vara, la New York, un baiat foarte nervos. Sa tot fi avut vreo 25 de ani. Conducea un harb de Fiat si urla si chiuia si nu respecta nici un semn de circulatie. Zic catre un fost coleg, care ma insotea si care-l cunostea bine: "Ce a patit bietul om, Silviule?". "Trebuie inteles", imi raspunde vechiul amic. "Astazi l-a concediat taica-sau de la atelierul de bijuterii, lasandu-l fara nici un ban, fara ajutor de somaj, fara nimic." Dupa trei intarzieri de la slujba, batranul bijutier, pentru a da un exemplu celorlaltor lucratori, si-a lasat pe drumuri, in cainosul "Big Apple" (porecla cunoscutei metropole), propriul fiu. Pentru trei absente. Prietenul Bill din vestul Canadei a observat ca fiul lui cel mic, Rod, isi petrecea timpul mai mult prin baruri si discoteci, cu baietii, si nu se gandea ca termina liceul si ar fi cazul sa mearga mai departe. Tata-sau il avertizeaza: "Daca vrei sa mergi la facultate, iti voi plati toate cheltuielile, cursuri, haine, mancare si tot ce trebuie. Daca nu, in toamna, dupa ce termini bacalaureatul si-ti faci o scurta vacanta, va trebui sa-ti iei o slujba, sa muncesti undeva. Altfel, nu mai poti sta in aceeasi casa cu familia". Rod zambeste, face un "bahh" printre buze, o saluta complice pe maica-sa si pleaca la biliard. Toata vara si jumatate din luna lui septembrie, Rod o duce intr-o petrecere, desi batranul i-a mai zis ce i-a mai zis de cateva ori. Poate ar mai petrece si in ziua de azi daca, intr-o buna zi, venind ca de obicei sa ia un "brunch" (un mic dejun pe la pranz), Rod n-ar fi gasit usa incuiata, iar langa prag, o valiza cu un schimb de haine si o pijama. Dupa perdea, a zarit-o pe "mamica" plangand si facandu-i semn sa plece cat mai repede, pana nu apare "capcaunul". Mai bine de un an de zile a dormit pe la prieteni sau prin depozite parasite, cu toate ca parintii sai erau proprietarii a 800 (opt sute) de apartamente (!). A muncit la incarcat vagoane in gara, la diverse ferme, pana a reusit sa-si gaseasca o slujba intr-un birou de contabilitate. Saptamani intregi a rabdat de foame si a indurat umilinte cumplite. Astazi, Rod are familie frumoasa, si-a facut studiile la fara frecventa si are un mare respect pentru tatal sau.
La aceste doua exemple, dintre zecile de milioane care exista peste Ocean, ma gandeam zilele trecute, cand am citit in ziare ca cel mai bogat om al planetei, Bill Gates, posesorul unei averi de 47 de miliarde de dolari, a anuntat ca nu va lasa copiilor sai decat 10 milioane, deoarece "nu e bine sa-si inceapa viata cu prea multi bani pe care nu i-au castigat ei". "Scandalos!", ar zice miliardarul Mitica de pe Dambovita. Cum sa lasi atata banet azilelor de batrani, cainilor si saracilor, cand ai copii? Asa ceva e de neconceput. Cum sa-ti concediezi baiatul pentru cateva ore intarziate? Cum sa-ti lasi odorul sa doarma pe sub poduri, cand tu detii nu mai putin decat 44 de blocuri? Intrebarile pot, desigur, sa spumege in continuare. Problema este daca noi observam ca ne aflam in fata unei culturi a muncii ca "de pe alta planeta", mai puternica decat orice religie. Acolo, peste Apa cea Mare, fiii de miliardari spala masini si duc pizza cu bicicleta, ca sa-si faca un ban al lor. Altminteri, nu pot pleca in vacanta. Parintii nu le dau nimic gratis. Numai asa, prin cumpatare si respect al banului muncit, a putut fi ridicata America, si nu risipind in stanga si-n dreapta sau lasand mosteniri care sa-i ajute pe urmasi,"sa nu mai munceasca toata viata, nici ei si nici copiii lor". N-ati auzit niciodata aceasta fraza la noi acasa? Asta pare a fi idealul unora dintre romani: sa adune o avere cat mai mare, ca sa aiba copiii ce cheltui. Ii si vezi - nu-i asa? - pe baietii de bani gata trecand pe rosu in mertanele lor cu geamuri fumurii, primind cadou vile si jeep-uri la fiecare aniversare, cheltuind fiecare intr-o zi cat cheltuie toti taranii din satul meu intr-o luna. Unii nici nu cunosc bancnotele lui Isarescu, s-au invatat sa aiba in portofel numai dolari si euroi, cu miile, cu zecile de mii. Se tund la Viena, isi cumpara ciorapi de la Paris, camasi de la Milano si praline de la Bruxelles. Trai, nineaca, pe banii babachii. Castigati usor, prin invarteli si furt din avutia statului, banii miliardarilor romani se duc pe mofturile odraslelor ca fumul. Lipsesc "sangele, sudoarea si lacrimile" care stau la baza averilor adevarate, a bogatiei castigate prin munca oarba, nebuneasca, "americana". Abia generatia urmatoare de miliardari se va desprinde, probabil, de mazga balcanica a nepotismului. Si cred ca abia in cateva decenii nu va mai fi atata saracie printre bogatii Romaniei.
Ion Longin Popescu