Ai, n-ai, dai!
Omul simplu, obisnuit, nu este prezent in discursurile propagandistice. In acestea se vorbeste despre oameni exceptionali, gata oricand de sacrificii pentru idei politice si ecuatii economice. Nici la guvern nu prea descoperi oameni adevarati. Acolo se manipuleaza mai degraba cifre statistice si planuri cincinale. Le consulti si afli daca esti majoritar sau nu. Daca te incadrezi la plusuri sau minusuri. Una dintre marile boli ale tranzitiei este incercarea de a introduce orice stare de agregare sociala intr-un sondaj de opinie, intr-un chestionar. Din aceasta incercare de a prinde in cifre invariantele omeniei, adica aritmetica goala, omul de rand iese practic nevatamat, dar anonim. Nicaieri, in nici un tabel, in nici un grafic, nu pare sa fie vorba despre ei, ci despre un concept elaborat in laboratoarele activismului de partid.
Unde se afla in aceste statistici Mariana Rotaru, croitoreasa din Iasi, care a gasit zilele trecute un sac cu bani? Mergea cu tramvaiul la slujba, cauta maruntisul pentru bilet si, deodata, vede papornita cu bani. Bani noi, in pachete groase de-un lat de palma, bani cati nu vazuse adunati intr-o viata de munca cinstita! Cam tot atatia cat ar fi adunat ea, in cincisprezece ani de cusut tivuri si tighelit camasi, daca nu ar fi avut parinti nevoiasi, copii, familie si rude ghinioniste. Poate ca o secunda s-a gandit ce ar fi insemnat pentru ea si familia ei atata banet adunat la un loc. S-o fi gandit la anii de scoala ai copiilor, la acareturile si datoriile casei, la plata sumelor astronomice de la intretinere. Poate ca s-o fi gandit pret de o clipita cat de usor i-ar fi sa ia sacosa cu aer preocupat, dar firesc, s-o tina in brate pana la prima statie, apoi sa coboare si sa inceapa o noua viata. Daca a gandit asa croitoreasa noastra nu vom sti niciodata. Ea a coborat la prima sectie de politie si a dat toti banii inapoi. Si, daca ofiterul de serviciu nu ar fi fost vigilent, nici nu s-ar fi aflat cine si unde a gasit banii.
Unde s-ar incadra in statistici cei optzeci de pompieri care au invadat centrul de hematologie acum cateva zile? Pompierii au venit sa doneze sange. Dupa cum se stie, putini sunt cei care mai doneaza sange. Sunt unii care castiga un ban de paine in felul acesta. Altii au rude la chirurgie si, conform legilor nescrise ale vietii spitalicesti, trebuie sa faca dovada ca au asigurat o parte din sangele pentru transfuzie. Putini sunt cei care o fac din solidaritate. Cei optzeci de pompieri intra in aceasta categorie. Ei au auzit ca la sectia de chirurgie plastica a Spitalului de Urgenta Floreasca se afla o femeie care urmeaza sa fie operata. Ea trece de ani de zile printr-un supliciu care pare desprins din filmele horror. Pe corpul ei s-a catarat o tumora, a carei greutate o depaseste cu mult pe a femeii. De ani de zile, femeia este strivita de carnea aceasta si nici un doctor nu s-a incumetat sa indrepte lucrurile cu bisturiul. A fost nevoie de generozitatea unui medic american. Si de cea aproape anonima a zecilor de pompieri veniti sa-si doneze sangele. Insa realitatea este zgarcita cu asemenea subiecte. Contraexemplele sunt coplesitoare si par sa fie singurele care conteaza. In viata de toate zilele, e mai important sa iei decat sa dai. Acum un an, guvernul adopta o ordonanta conform careia taxele radio Tv erau platite obligatoriu de toti beneficiarii de contracte de electricitate. Pana sa se stabileasca la tribunal neconstitutionalitatea procedurii, milioane de oameni au platit pentru niste servicii de care, uneori, nici nu aveau nevoie. Au platit taxe orbii si surzii, orfelinatele si cimitirele, spitalele si asociatiile caritabile... Au platit cei care s-au saturat de mult sa vada si sa auda stiri scrise si jucate de actori de multa vreme pensionabili. S-au strans mii de miliarde de lei pe care statul ar fi trebuit sa-i dea inapoi. Nu i-a inapoiat nici pana astazi. Si, in ciuda promisiunilor, s-ar putea sa nu-i mai vedem niciodata. Cum nu se mai vad nici banii dati pentru sanatate, cercetare sau invatamant.
Si poate ca de aceea ajung oamenii puterii sa nu se mai uite pe strazi, ci in statistici. Uneori ies paginile graficelor si dintre coloanele de cifre. N-au incotro, Campania electorala bate la usa si nu strica nicicand o baie de multime care sa te spele de pacate. Doar ca, inevitabil, o baie de multime ii aduce in apropierea celor pe care, de cele mai multe ori, ii uita cand fac socotelile si stabilesc unde se duc banii si afectiunea clasei politice. Dar politicienii nostri nu-si fac griji. N-ar avea de ce. In aceasta situatie, locul contabililor e ocupat de bodyguarzi care stiu mai bine ce si cum trebuie tratate problemele oamenilor de pe strada.
N.C. Munteanu