Moartea care a nascut minuni -
Sfantul Mina
In zona veche a Bucurestiului, pe una din strazile care mai pastreaza amintirea trecutului, exista o biserica aflata mereu sub asediul credinciosilor. Nici macar zapezile inghetate ale iernii nu sperie multimea de oameni care asteapta rabdatori si increzatori sa intre si sa se inchine la moastele celui mai omenos si mai intelegator dintre sfinti: Sfantul Mina, marele mucenic, protectorul saracilor pagubiti. Prin ninsori care sporesc si mai tare albeata neprihanita a Bisericii "Mina-Vergu", va spunem o poveste crestina, spre a va fi de folos impotriva inghetului sufletesc
De la soldat roman la ostas al lui Hristos
"Patericul Sinaitic" spune ca Mina ar fi fost egiptean de origine si ar fi trait doar pana la o varsta foarte tanara, in prima jumatate a celui de-al treilea secol crestin. S-ar fi nascut undeva, pe tarmul Mediteranei, intr-o comunitate copta din "tinutul Cotuanului", in apropierea legendarei cetati antice Alexandria. Ca orice pagan sarac din acele timpuri, Mina s-a considerat norocos atunci cand vigoarea sa fizica l-a ajutat sa fie primit ca ostas in armata imperiala, devenind legionar roman. Nu se stie daca a participat la vreo campanie militara in Orient, dar iscusinta lui l-a facut sa se remarce prin destoinicie, sub stapanirea tribunului Fermilian, care avea putere de viata si de moarte asupra supusilor sai, insa era considerat un om drept. In acei ani de prigoana impotriva drept-credinciosilor intru Hristos, pe vremea Imparatilor romani Diocletian si Maximian, in catacombele cetatii Alexandria avea sa ia nastere "Mitropolia Cotuanului". Printre primii copii crestinati prin Sfantul Botez, s-a aflat si tanarul Mina. Intr-o lume in care ti se despartea capul de trup daca marturiseai cu glas tare credinta in Dumnezeul Cel adevarat, refuzand sa aduci jertfe idolilor pagani, tanarul ostas avea sa asculte cuvintele Mantuitorului, prin gura celor dintai preoti care ii predicau invataturile pe latineste. Adevarul si forta acelor vorbe minunate, ce vesteau fericirea raiului pentru cei saraci si oropsiti, i-au aprins credinta celui de curand botezat, transformandu-l in chip tainic din legionar roman in ostas al lui Hristos.
Pe calea adevaratei sfintenii
La scurt timp, Mina a inteles ca trebuie sa se desparta de viata razboinica, nemiloasa si sangeroasa pe care o ducea ca ostas, plina de o cruzime fara de margini, ce nu cunostea iubirea si iertarea crestina. S-a dus la mai marele sau, i-a marturisit ca s-a botezat si i-a cerut dezlegarea din slujba pe care o primise. Impresionat de curajul sau, tribunul Fermilian l-a eliberat pe tanar din sclavie, sfatuindu-l sa paraseasca Alexandria si tinutul Cotuanului, unde aveau loc zilnic executii ale crestinilor. Mina si-a dezbracat haina de ostas al Imperiului Roman si a imbracat-o pe cea de pustnic sarac, dar liber. Unul dintre preotii care slujeau in catacombe i-a daruit un manuscris latinesc, ce cuprindea cateva fragmente transcrise din evangheliile care abia incepusera sa se raspandeasca in lumea crestina. Cu aceasta nepretuita agoniseala, asezata intr-o traista atarnata de un bat de smochin pe care-l ducea pe umar, tanarul a plecat in pustiul Sinaiului, la o varsta cand alti barbati de seama sa petreceau cu bacantele, prin lupanarele Imperiului. Legenda spune ca tanarul increstinat a ramas cativa ani in desert, pasind pe calea adevaratei sfintenii."Dupa ani de preumblare prin Muntele Sinaiului si pustietatile nisipoase dimprejur, cu postul si cu rugaciunea curatindu-si sufletul, Sfantul Mina slujea ziua si noaptea adevaratului Dumnezeu si se imbunatatea vazand cu ochii. In ratacirile sale invata Legea Domnului pe oricare strain ce il intalnea in cale, iar acela pleca mai intelept decat venise" ("Patericul Sinaitic"). Traditia povesteste ca vorbea cu pasarile rare ale pustiei - aidoma Sfantului Francisc de Assisi, o mie de ani mai tarziu -, imblanzea jivinele cu privirea, mangaia serpii veninosi fara teama de moarte si hranea salbaticiunile. Cand poposea intr-o oaza, insetat si obosit, incepea sa adie un vant usor, care legana ramurile palmierilor. Orice floare ofilita din acel loc se inviora la atingerea sa, "caci curatia sa ajunsese pana la cea a unui copil sfant". Traditia mai istoriseste si despre o legendara intalnire cu Sfantul Macarie Egipteanul, in tarziul vietii batranului monah, care nu parasise niciodata muntele Sinai, unde traia intr-o pestera. "Acela, plin de duh fiind, i-a cunoscut sfintenia si i-a numarat zilele, indemnandu-l astfel: "Ce cauti intre cer si pamant, Mina, de unul singur? Locul tau este in mijlocul multimii, ca sa ia aminte toti la vorba si la fapta ta. Ai schimbat o haina de ostas cu alta, atunci sfarseste pe campul de lupta, ca sa inviezi ca un invingator fara sabie!"".
Infricosatorul martiriu
Treptat, faima unui mare pustnic tanar, inca necunoscut la nume si la chip, care salasluia in desertul Sinaiului de cativa ani, s-a intins cu o uimitoare repeziciune in toate asezarile si cetatile de pe tarmul sudic al Mediteranei, ajungand pana la urechile lui Timotei, Arhiepiscopul Alexandriei, nimeni altul decat preotul ridicat de crestini la cel mai inalt rang bisericesc, care ii incredintase Sfantului Mina manuscrisul cu fragmente din evanghelii. Se povesteste ca un inger l-a vestit in vis pe Timotei ca acel pustnic, ce ducea o viata de ascet desavarsit, este chiar fiul sau duhovnicesc, pe care il crestinase cu ani in urma. Ingerul i-a mai spus ca fostul sau ucenic va parasi in curand aceasta lume, in chinuri groaznice, spre lauda vesnica a Mantuitorului, in slujba caruia trecuse pentru totdeauna, imbracand camasa mortii si a Invierii. Asa s-a hotarat Arhiepiscopul Alexandriei sa astearna pe hartie, dupa ce groaznica proorocire a fost implinita, povestea infricosatorului martiriu suferit de Sfantul Mare Mucenic Mina, impreuna cu multe alte minuni savarsite de acesta, dupa cumplita sa moarte trupeasca. Paginile scrise de Timotei au fost purtate cu o corabie, intr-un cufar de lemn, peste apele albastre ale Mediteranei, pana la celalalt tarm, ajungand in Cezareea Cappadociei, in mainile fratelui sau intru Domnul, Episcopul Eusebiu de Cezareea, care le-a consemnat, la randul sau, in "Istoria Bisericeasca", spre cutremurarea urmasilor:
"Inainte vazator cu duhul fiind, Sfantul a cunoscut ca se va face o mare serbare pagana si s-a aprins de ravna dupa Dumnezeul sau. Lasand muntii si pustietatea, el a venit in cuprinsul asezarii si a stat in mijlocul privelistii, la un loc inalt, unde putea fi vazut de toti, apoi a strigat cu glas tare: "Venit-am catre cei ce nu ma cauta pe mine, aratandu-m-am celor ce nu intrebau de mine!". Acestea strigand, toti cei de fata si-au intors ochii spre el si, tacand, se mirau de indrazneala lui. Acolo se afla si Piros, ighemonul cetatii. Acela a poruncit garzilor sa-l aduca in fata sa, intrebandu-l cine este, iar Sfantul a strigat in auzul multimii: "Eu sunt robul lui Iisus Hristos, Care imparateste in cer si pe pamant!". Atunci l-a recunoscut un soldat, ca acela este Mina, ostasul ce s-a aflat sub stapanirea tribunului Fermilian, si sfantul a raspuns: "Asa este, ostas am fost si petreceam in locul acesta, dar, vazand faradelegile poporului care se inchina idolilor, iar nu lui Dumnezeu, am lepadat slujba si am iesit de aici, ca sa nu fiu partas faradelegii si pieirii voastre, iar acum, auzind de praznicul vostru cel necurat, am ravnit dupa Dumnezeul meu si am venit sa mustru orbirea voastra!"". Pe masura ce Sfantul Mina continua sa vorbeasca multimii, oamenii au inceput sa murmure ca acesta este pustnicul tanar din pustie, caruia i se dusese vestea in ultimii ani. Infuriat de aceasta indrazneala de necrezut, ighemonul Piros a ordonat sa fie biciuit cu vane de bou, dar Sfantul zambea blajin, in timp ce sangele ii siroia pe spinare. Atunci, Piros i-a cerut sa se lepede de Hristos in fata multimii, sub amenintarea cu moartea. Mina i-a raspuns: "Du-te de la mine, lucratorule al faradelegii, fiindca eu jertfesc jertfa de lauda Dumnezeului meu!". Spumegand de furie, ighemonul a poruncit sa fie inasprite chinurile. Sfantul a fost spanzurat de subtiori, pe o cruce de lemn, "cu unghii de fier strunjit", insa tot il infrunta pe tortionar, spunand: "Nu ma vei birui, chinuitorule, cu chinurile!". Stapanul asezarii a cerut sa fie inmuiate smocuri de calti in otet, iar cu acestea sa-i fie frecate ranile sangerande ale loviturilor de bici. Nici de aceasta data zambetul nu a pierit de pe chipul mucenicului. "Atunci au asternut pe pamant carlige si multe cuie de fier si peste acestea l-au tarat, legat de o camila. Dar el, ca si cand ar fi fost tras pe un pat de flori, mai cu indrazneala defaima pe zei si nebunia poporului inselat, strigand: "Daca ati fi cunoscut voi pe adevaratul Imparat, nu ati fi hulit pe Cel marturisit de mine!"". Piros a ordonat sa fie lovit cu bice care aveau bile de plumb in varf. In timp ce sareau farame de carne din trupul sau, multimea ingrozita l-a auzit rostind: "Acum ma dezbrac de haina cea de piele si ma imbrac cu vesmantul mantuirii!". Inainte de moarte, ighemonul a poruncit sa i se taie bratele si picioarele, unul cate unul. La fiecare mutilare, Sfantul Mina rostea: "Da slava numelui Tau, Doamne, sa se intoarca ratacitii pe calea cea dreapta!". In cele din urma, in fata multimii inspaimantate, soldatii au aprins un rug si au aruncat in foc trupul sfantului, impreuna cu mainile si picioarele taiate. Ultimele vorbe strigate de tanarul martir au fost: "Doamne al cerului si pamantului, faca-se voia Ta!". In noaptea ce a urmat acestui supliciu teribil, crestinii din acea asezare s-au furisat, la adapostul intunericului, in piata parasita de garzi si au cules particele din trupul mutilat al sfantului. A doua zi, la Roma, Garda Pretoriana s-a rasculat impotriva imparatilor, omorandu-i pe Diocletian si Maximian. Eusebiu de Cezareea relateaza ca, in cele cateva saptamani cat au durat dezbaterile din Senatul roman, pana cand a fost hotarata urcarea pe tronul imperial a imparatului Constantin cel Mare, aproape tot tinutul Cotuanului si cetatea Alexandriei se crestinasera fulgerator, caci vestea masacrului suferit eroic de Sfantul Mina ii insufletise pe toti. Vorbele lui Macarie Egipteanul se adeverisera, fiindca martirul iesise "invingator fara sabie". Traditia spune ca Timotei a lacrimat amarnic la auzul macelului petrecut si s-a rugat neincetat, vreme de 40 de zile, pentru ucenicul si fiul sau duhovnicesc. Iar "Patericul Sinaitic" scrie cu intristare: "Asemenea Insusi Mantuitorului, Caruia I-a adus jertfa de lauda, mucenicul s-a dat pe sine la taiere, precum un miel nevinovat..."
Inceputul minunilor
Traditia Bisericeasca, anume cea care aduna laolalta vietile tuturor sfintilor si minunatele lor fapte asa cum s-au pastrat, dupa doua milenii, slaveste infricosatorul martiriu al Marelui Mucenic Mina ca pe un luminos inceput al tuturor minunilor sale. Cu adevarat, vreme de 17 veacuri, Sfantul Mina s-a aratat milostiv si ajutator celor oropsiti ca si el. Asa au simtit si boierii Vergulesti, cea de-a doua generatie de ctitori ai Bisericii "Sf. Mina-Vergu" din Bucuresti, cand s-au hotarat sa trimita un emisar la Manastirea "Prodromu", in muntele Athos, acum 150 de ani, pentru a cumpara, cu doua mii de galbeni, cateva particele din moastele Sfantului, pe care le-au asezat intr-o racla, in biserica innoita de ei. Avva Dorotei, staretul manastirii la acea vreme, a scris in "Patericul Athonit" cateva cuvinte tulburatoare: "Pe mucenicul Mina nu-l cunoaste nimeni, dar l-am vazut toti, caci li s-a aratat, in vis sau aievea, pe pamant, in aer si pe apa, noaptea sau ziua, tuturor celor care l-au chemat in ajutor". De un veac si jumatate incoace, toti crestinii ce se roaga fierbinte in aceasta biserica au primit raspuns bun, fiecare dupa sufletul sau. Dovada ca moastele Sfantului savarsesc minuni stau verighetele, inelele, colierele si bratarile pretioase insirate pe lanturi de aur, sub sticla icoanei Sfantului Mina, daruite drept danii, in semn de recunostinta, de crestinii ce si-au binemeritat milostivirea Marelui Mucenic.
Puterea minunilor martirului arata ca tragicul sau sfarsit nu a fost in zadar. Cu un asemenea gand, zugravul ce a pictat chipul Sfantului din marea catedrala ortodoxa din Alexandria a caligrafiat cu pensula pe fresca aceste vorbe, spre luare-aminte tuturor urmasilor: "Viata mea te ucide pe tine, caci moartea ta ma inviaza pe mine"...
Marius Petrescu
Fotografii de Petre Cojocariu