Dupa sarbatori
Oamenii tind mereu sa-si prelungeasca sarbatorile. Nu doar pentru ca acestea vin dupa lungi perioade de post, ci si pentru ca, in aceasta perioada, timpul pare suspendat. Ei pastreaza pomul de Craciun mult timp dupa ce s-a uscat cetina cea verde. Tin vascul deasupra usilor pana cand frunzele se faramiteaza de la sine. Si, mult timp dupa ce se sting toate lumanarile, isi povestesc cat de bine si frumos a fost si de asta data. Sarbatoarea e, astfel, un fel de iesire din prezent. Uneori si din istorie. Cine ar vrea sa se reintoarca intr-o istorie care i-a jucat, in ultimele decenii, atatea farse proaste? Finalul de sarbatoare, ca si cel de spectacol, inseamna nu doar strangerea meselor, a paharelor uitate prin diverse unghere, ci si revenirea in prezent.
Creste tot mai mult numarul oamenilor care traiesc perioada dintre sarbatori intr-o stare de semitrezie, ca sa nu spunem de semibetie, tocmai pentru a scapa din capcana prezentului, pentru a iesi din timp. Pentru ca a doua zi dupa sarbatoare, cand inca n-a disparut mirosul sarmalelor si nici aromele carnatilor, oamenii trebuie sa se puna pe treaba. Sa faca proiecte. Romanii sunt mai priceputi la proiecte ca oricine. O mare parte din avutia noastra spirituala s-a construit pe fumul proiectelor. Putine s-au intrupat in realitatea imediata. Poate si pentru ca distanta dintre sarbatori si anvergura proiectelor este prea scurta. Cu toate acestea, oamenii nu se descurajeaza, mai ales ca proiectele poarta cu sine ceva din gustul sarbatorilor. Oamenii continua sa se indeletniceasca cu dulcele narav al proiectelor facute a doua zi dupa sarbatoare. Aceasta a doua zi a devenit si ea un fel tainic, personal, de a incheia sarbatorile.
In acest an e parca mai greu ca de obicei. Chiar daca au consistenta fumului si, de cele mai multe ori, sunt imaginate pentru a avea cu ce-ti umple reveriile pana la urmatoarea "a doua zi", proiectele nu pot aparea de la sine in viata ta. Trebuie sa ai premisele si puterea de imaginatie sa te gandesti si sa-ti cizelezi propriile planuri. Insa in anul trecut s-au petrecut atatea care ne-au depasit imaginatia, ca ni se pare ca orice proiect personal s-ar prabusi ca un castel din carti de joc la contactul cu aerul dur si rece al realitatii. O scena politica semanand tot mai mult cu o arena insangerata, un spatiu public tot mai ingrijorat si pentru care problema nu mai e ziua de maine, ci ziua de azi. Chiar si viata personala s-a aglomerat de chitante si griji fara leac, nelasand prea mult loc pentru proiecte. Cand si cum ai putea sa-ti strangi energia pentru a ridica, chiar si numai o palma de la pamant, propria ta constructie, cand esti silit zilnic sa-ti pierzi vremea si energia in tot soiul de proiecte nascocite de altii pentru tine?
Probabil ca aceste ganduri le vin oamenilor care nu au vreme sa consume sarbatoarea pana la capat. Pentru ca, odata ramasi singuri, ei ar putea sa-si propuna ceea ce fiecare dintre noi ar vrea: o sarbatoare continua. Obisnuiti sa nu vada dincolo de orizontul treburilor marunte ale zilei, oamenii se fac ca nu stiu ca universul serbeaza inca din prima zi a creatiei si, deocamdata, in ciuda scepticismului unora, nu da semne ca se va opri. Par sa nu vada ca anotimpurile care se sting aici se aprind de partea cealalta a Pamantului, ca inghetul de-aici si de-acum prevesteste primavara altui continent. Se fac ca nu stiu ca, pentru a te incalzi, trebuie sa bagi lemne in vatra vremii. Ca, indiferent de aspiratii, nimic nu e mai consistent decat caldura sufletului care pastreaza ceva din caldura palmei care ne-a modelat. Curajul proiectelor realizabile va veni, cu siguranta, din aceste legi arhitectonice simple. Abia asa vom avea motive de sarbatoare tot anul. Uitand pentru o clipa ca viata noastra este atat de scurta si lumea atat de plina de ticalosi.
N.C. Munteanu