2004 - un mare pas catre "Europa Xl"
Dupa stabilirea datei conditionate de aderare a Romaniei la Ue, ianuarie 2007, anul 2004, in care tocmai am intrat plini de sperante, devine cel mai important din istoria noastra post decembrista. Politicienii, care cu jeep-uri noi de 50.000 de euro, care cu mai modestele Leganza, care cu vagonul de dormit - un fel de... miniparlament pe roti - s-au retras in teritoriu cu cateva zile bune inainte de Craciun si continua si la aceasta ora sa hiberneze fara griji. Ei par a nu-si da seama de ceea ce ne asteapta, de gravitatea agendei nationale. A incheia, pana la toamna, mai multe capitole de negociere cu Comisia Europeana fata de cate s-au incheiat in ultimele luni din 2002 si in intreg anul 2003 - mi se pare un proiect prea ambitios. Oficialii europeni, mai versati in astfel de performante cu dublu inteles, au transmis Bucurestiului incurajari si promisiuni de sprijin dar, pana la urma, totul depinde numai de noi, de capacitatea alesilor nostri de a tine fruntea tarii sus, si nu de a o ingenunchea in fata Europei. Din pacate, calitatile si "expertiza" oficiala romaneasca lasa mult de dorit. Prea multe burti si falci, nasuri rosii si cearcane suspecte se perinda pe ecranele televizoarelor noastre, ca sa devenim dintr-o data increzatori in cei ce negociaza in numele nostru si ne amaneteaza viitorul. Si asa, romanul de rand nu prea intelege ce inseamna "negociere" la Bruxelles, el nu-si da seama ca, dincolo de zambetele unor domni eleganti, parfumati si purtatori de "diplomaturi", se ascunde soarta agriculturii romanesti, destinul padurilor virgine, al turismului ecologic sau al pamanturilor care vor trece, "cu iuteala de mana si nebagare de seama", aproape gratis, in posesia strainilor.
Asadar, in 2004, Romania va trebui sa tina cu dintii de partea ei de tort din viitoarea "Europa Xl". La negocieri, expertii romani ar trebui sa cedeze greu, sa fie persuasivi, docti, convingatori. Sa vorbeasca bine o limba straina si nu una de balta, asimilata la cursurile intensive ale Cc al Utc. Sa obtina derogari de la unele legi europene pe termene cat mai lungi, sa le pese de muntii patriei, de aerul pe care-l respiram, de resursele minerale, de bogatiile solului si subsolului, sa-si apere "saracia si nevoile si neamul". Ce garantii avem ca asa vor face? Din experienta de pana acum, putem spune ca nici una! De fapt, cine sunt acesti experti? Unde au fost scoliti si cine i-a selectat in grupul de negociatori? A dat vreunul dintre ei sau, eventual, seful lor vreun raport public despre negocierile de pana acum? Ce prevad capitolele deja incheiate? Cata suveranitate nationala a cedat in numele nostru un "negociator" ca doamna Puwak, spre exemplu?
Anticipand astfel de intrebari, legitime intr-o democratie veritabila, polonezii au facut un pas urias in materie de transparenta. Recent, un secretar de stat de la Agricultura, din Varsovia, a povestit ca, la vremea respectiva, a trimis la Bruxelles o echipa de 15 specialisti din toate domeniile agriculturii si dreptului, cu misiunea de a obtine maximum de avantaje posibil pentru tara lor. Ca sa nu existe nici o suspiciune, o echipa de la televiziunea publica i-a insotit in permanenta, transmitand in direct intregul film al negocierilor! (Cum se transmitea odata din Parlamentul roman.) Orice telespectator putea sa intervina si sa puna intrebari, sa comenteze sau sa-si exprime acordul sau dezacordul cu o problema sau alta. Europenii, creatori ai legii accesului la informatii de la Aarhus, au apreciat acest lucru, straduindu-se sa fie cat mai concesivi in limitele prerogativelor pe care le aveau din partea Comisiei Ue. La randul lor, expertii polonezi au castigat enorm ca imagine in randul compatriotilor. Peste toti, a castigat Mama Polonia.
De ce n-ar face si negociatorii romani acest gest? De ce nu e posibil sa vedem la Tvr, macar fragmente din timpul negocierilor capitolelor ramase in suspensie? Ar fi cel mai puternic semn ca am apucat-o pe un altfel de drum, desprins de secretomania de tip comunist. Ar fi vestirea unei lumi noi, in care cheltuirea banului public si apararea interesului national, in viitoarea Europa Unita, n-ar mai fi apanajul exclusiv al unor reprezentanti anonimi, cu manecute si gulere albe, cu imunitate diplomatica sub faldurile careia fac invarteli cu fonduri europene, cu ciripitul lor de lemn din emisiunile "Pro Vest". Anul 2004 ar putea aduce, daca avem putina ambitie si vointa, un aer de normalitate si de solidaritate nationala, in vederea marelui hop pe care-l avem de trecut.
Ion Longin Popescu