Povesti de la marginea lumii
Un inger cazut vrea sa zboare
Ar putea, la cei 16 ani pe care ii are, sa viseze. Ar fi la indemana ei sa se creada centrul universului, asa cum fac si alte adolescente de varsta ei, sa spere intr-o zi de maine mai buna ca toate cele de pana acum. Ar putea sa zambeasca vietii, chiar sa rada in hohote, la fel ca fetele cu care e colega. Ar putea, de asemenea, sa fure cerului o stea si sa-si brodeze cu lumina ei privirile. Ar putea... Dar nu face nimic din toate acestea. Caci Daniela, adolescenta despre care este vorba in aceste randuri, a uitat, daca a stiut vreodata, sa fie fericita. Viata a trecut pe langa ea si nu a putut s-o opreasca si sa-i ceara, in mod firesc, socoteala. S-a nascut dintr-o legatura interzisa, a crescut fara sa-si cunoasca vreodata, ca toti copiii, tatal, a facut adesea foamea, a dormit pe frig, nu s-a innoit niciodata de Paste, ca alte fete, nu a simtit miros de brad si cozonac in casuta modesta de la marginea micului orasel si, poate parea incredibil, dar nici Mos Nicolae, nici Mos Craciun, altfel niste mosi de treaba, nu au gasit, in eternele drumuri catre copiii cuminti, casuta mica a Danielei. Poate pentru ca, asa cum spune trista fata, "aici se termina asfaltul, si Mosii se tem sa nu-si strice bunatate de ghete prin noroaie".
Sub semn
de anatema
"Fabrica de invatatoare si filoloage", asa i se spune in gluma Liceului Pedagogic din Ploiesti, unde o gasesc - si stau de vorba - pe interlocutoarea mea. O zgatie de fata, cu ochi intunecati ca noaptea si suras trist. E mica de stat. O mana de om... "Are numai inima in ea", spune serioasa colega ei de camera, Roxana Giurea, "are o inima atat de mare, ca din ea, adesea, ne da si noua. Ne impartasim din inima ei, ca de sarbatorile de iarna, cand ne ducem la biserica."
Daniela se jeneaza. O flacara ascunsa ii coloreaza obrazul. "E prietena mea si de aceea ma lauda. Sunt un om obisnuit. Poate un pic mai trist. N-as vrea sa fiu asa, dar sunt incarcerata intr-o viata mizera."
Viata a facut-o prizoniera ei. I-a rapit dreptul la o hrana indestulata, a oropsit-o sa nu cunoasca linistea si intelegerea, i-a luat bucuria naiva a zambetului. "M-am nascut saraca. Atat de saraca, incat uneori, seara, auzeam foamea cum se pregateste cu rabdare si chicoteli sa ma tortureze. Mama a pacatuit. A iubit un barbat insurat. Asa a inceput totul. De aceea, poate, s-a schimbat viata noastra. O iubea si el. A fost motivul pentru care a facut casa cu mama. Si a stat cu ea 12 ani, dar fara sa divorteze de nevasta legala. Fugea pana la cea cu care era casatorit, isi vedea copilul, lasa ceva bani si mancare, se intorcea la mama. Nu putea sa renunte la nici una dintre cele doua femei. Voia pentru el si caruta, si teleguta. Eu si sora mea, care e mai mare ca mine si locuieste la Campina, ne-am nascut din aceasta legatura nepermisa nici de oameni, nici de Biserica. Pe atunci, locuiam la Brebu, intr-o casa mare si spatioasa. Nu-mi amintesc, eram prea mica pentru asta, dar stiu din spusele mamei si ale surorii mele. Intr-o zi, nevasta inselata a tatalui meu nu a mai suportat duplicitatea barbatului. A venit acasa la noi si, nevazuta de nimeni, a dat foc casei. A ars fiecare piatra, fiecare caramida, fiecare ungher. Ca pasiunea ce-i rosese pe ai mei atatia ani. Nu a ramas nimic, nici macar cenusa. Si ea fusese imprastiata de vant in cele patru zari. Parca fusese un blestem. Tata a paralizat atunci de suparare. Mama a vrut sa aiba grija de el, sa-l pastreze langa ea, dar cealalta, sotia, a hotarat. Si s-a descotorosit de tata, l-a dus la Mislea, la un azil de batrani, apoi la Urlati, unde a si murit. Singur. Fara nimeni alaturi. Dar viata a mers mai departe. Bataioasa, mama a fost in audienta la Elena Ceausescu, pentru a o ruga de o locuinta. Nu mai avea nimic, nici demnitate. Si Elena Ceausescu a fost sensibilizata de suferinta ei si a facut in asa fel incat sa stam intr-o casa nationalizata. Poate daca am fi ramas acolo, ar fi fost bine. Dar mama s-a maritat si a facut cu tatal meu vitreg un baiat. De atunci, au inceput scandalurile. Cand am dat examenul de capacitate, am fost fericita ca am reusit la Liceul Pedagogic. Si asta, din cel putin doua cauze: puteam sa plec de acasa, sa scap de toate cate se intamplau acolo, si, la sfarsitul liceului, sa pot sa ies, asa cum nu se intampla la alte scoli, cu o meserie, ca sa ma intretin singura. A fost cea mai fericita clipa din viata mea. Apoi, internatul a devenit casa mea. Aici, la camin, ma simt acasa. In vacante si la sfarsit de saptamana tanjesc sa ma intorc inapoi, la internat, cat mai repede. Aici e bine. Toata lumea se poarta frumos cu mine. Si am, asa cum nu ma pot lauda ca am acasa (la Boldesti-Scaieni), si unde sa ma culc, si ce sa mananc. Mi-ar placea sa ma fac arheolog. Dar nu-mi pot permite sa visez atat de departe. Macar sa termin liceul. Stiti, am o colectie de roci. Ma fascineaza fiecare dintre ele si mi-as dori sa particip la o descoperire senzationala. Histria ma atrage in mod deosebit, dar si Targsorul Vechi, unde s-a descoperit ca a fost viata din cele mai vechi timpuri. Nu l-am asteptat pe Mos Craciun. Nu vine niciodata. Nu-l cunosc. Nici el pe mine. Traim in lumi diferite. Cand eram mica, invatam si eu poezii ca sa-i recit Mosului. Si cantece stiam. Dar nu ma intreba nimeni de ele. Nu numai pe Mos Craciun nu l-am vazut niciodata, nici marea n-am vazut-o, in toata viata mea. Nici speranta nu mi-e cunoscuta. Si nici liniste nu am. Daca ar veni Mosul, as vrea sa-mi aduca liniste. Si, poate, carti. Dar casa mea e situata tocmai unde se termina asfaltul. Ce Mos sa se aventureze prin noroaie? Asfaltul delimiteaza doua lumi. Unde se termina el, incepe nefericirea."
Dincolo de asfalt
Timida, usor speriata, ca la ora de matematica, Lavinia Oprisan, una dintre colegele Danielei, imi spune direct: "E o colega si o prietena buna. Dar n-am sa vorbesc despre asta, as prefera sa va spun cat de talentata este. Canta dumnezeieste si are talent la literatura. Merge la cenaclul literar organizat in scoala. Acolo se incarca extraordinar. Cand se intoarce, ochii ii stralucesc. Eu cred in steaua ei. As vrea, pentru ca e atat de buna, sa se schimbe putin viata ei. Sa-i bata in poarta fericirea. Ea se duce acasa si nu-si permite sa ceara haine mai bune. Nici o mancare ca lumea. Nici macar un zambet. Are o situatie mai grea." Colega de camera a Danielei, Roxana Giurea: "Ne rugam de ea sa ne cante. Seara, cand ne adunam toate in camera, insistam sa cante pentru noi. Se intampla atunci un lucru ciudat: ea canta si noi plangem. Nu, nu pentru ca melodia aleasa e trista, ci pentru ca razbate din glasul ei o tristete nemaiintalnita. Parca ar fi vorba de o magie, asa suna vocea ei. Cantecul poate sa fie si vesel, dar suna de parca ar veni de dincolo de viata. Parca ascultam un cor de ingeri, si nu o fata. Parca o ating heruvimii cu aripa. Si se mai intampla un lucru deosebit: ea ii imblanzeste si pe cei mai rai. Cu copiii din clasele mici, unde avem, ca viitoare invatatoare, aplicatii, se impaca minunat. Cat sunt ei de galagiosi, cand Daniela le canta, nu mai clipesc. Devin cuminti, atenti, preocupati sa dea raspunsuri bune. Are har de dascalita fata asta. Sunt oameni care degaja o energie pozitiva, altii care te incarca negativ, prin simpla prezenta. Daniela face parte din prima categorie. Desi ea e mai degraba trista, pe noi nu ne lasa sa ne copleseasca tristetea. E ca si cum ar vrea s-o ia pe toata pe umerii ei. Plange cu noi cand avem o suparare, desi ale ei sunt mai mari ca ale noastre."
Situatia Danielei Neagu din Boldesti-Scaieni este cunoscuta de toata lumea. De aceea, asa cum spun directoarele liceului, Margareta Tudose si Maria Enescu, "fata beneficiaza de bursa sociala, i se plateste internatul, iar comitetul de parinti a facut un lucru extraordinar: se ocupa de plata mesei de pranz a elevei. Este un copil bun, silitor si ambitios. Se implica in toate activitatile, ii place sa afle lucruri noi, este studioasa. Media cu care a terminat acest semestru este 9,33. Poate si mai mult. Este, de altfel, premianta. Tocmai pentru calitatile ei, comitetul de parinti a hotarat sa o ajute cu plata la cantina a mesei de pranz".
Craciunul vine si trece. Si iar vine, si iar trece... Ca intr-un ritual bine stabilit si bine pus la punct. Adolescenta cu inima mare nu il asteapta. Nu stie sa-l astepte. In casa nu miroase nici a brad, nici a sarmale. Si Mosul parca se teme sa treaca dincolo de asfalt. Daniela nu este vinovata decat ca locuieste la marginea orasului Boldesti-Scaieni. Pe strada cu nume victorios si iz de Alecsandri: Calea Unirii... Acolo unde se termina asfaltul... Acolo unde speranta a murit gatuita de neputinta... Acolo unde visele au iesit din criza cotidiana si au intrat in coma... Acolo unde incepe neputinta... Daniela s-a nascut dintr-o dragoste vinovata, nu si-a stiut nicicand tatal adevarat, cel vitreg nu vrea sa stie de ea. Si ar putea, la cei 16 ani ai ei, sa viseze. Sa spere. Sa zambeasca. Dar...
Adresa fetei de la Liceul Pedagogic:
Daniela Neagu
Strada Calea Unirii, nr. 228
Oras Boldesti - Scaieni
Judetul Prahova.
Nina Marcu