Becali si politica
Una dintre cele mai spectaculoase miscari din politica postcomunista o reprezinta intrarea in cursa electorala a lui Gigi Becali si a partidului Noua Generatie. In timp ce acest partid (lansat de primarul de trista amintire Viorel Lis) se zbatea intr-o ilustra anonimitate, patronul de la "Steaua" este o personalitate cu o notorietate iesita din comun. Becali nu este un personaj pe placul intelectualilor de la Gds sau "Dilema" (nici nu mai vorbesc despre snobii de la reviste literare sau din mediul universitar). El se bucura insa de o enorma simpatie din partea celor care nu apartin elitei intelectuale (majoritatea covarsitoare a acestei natiuni, chiar si aceia care se uita la postul "Etno", asculta manele sau hip-hop, se zbat la granita dintre saracie si minima rezistenta sau au facut avere). Purtatori de cuvant autodesemnati ai elitei intelectuale au strambat din nas cand au auzit de intentia intrarii in Parlament a omului de afaceri si fotbal. Chiar si Corneliu Vadim Tudor (care este intelectual, dar nu face parte din elita intelectuala, ci doar din cea politica) a spus ca ar trebui ca bogatul patron al "Stelei" sa ne spuna ce facultate a facut. Fiind vorba despre un an electoral si cum este de asteptat ca aparitiile numeroase ale lui Becali pe toate posturile de televiziune, la radio si in presa scrisa sa trezeasca resentimentele snobilor, fenomenul merita analizat si comentat.
Nici pe vremea comunismului, nici dupa caderea sa si aparitia fesenismului, odata cu manifestarea in viata publica a abuzurilor politice grave, cei mai multi intelectuali din Romania nu au avut curajul, cheful sau interesul de a intra direct in politica. Nu i-a oprit nimic sau nimeni altcineva decat propria constiinta. Desigur, intre axiomele democratiei liberale se afla si libertatea de optiune. Poti intra sau nu in politica, iar nimeni nu are dreptul sa-ti retraga acest drept sau sa ti-l puna sub semnul intrebarii. Dar trebuie sa fie adevarata si reciproca, adica nu ai voie sa te opui sau sa pui sub semnul intrebarii dreptul altora de a alege si a fi ales. Cand Emil Constantinescu (nici el nu facea parte din elita intelectuala) s-a hotarat sa intre in politica, elita intelectuala a preferat sa-i delege responsabilitatea. Lui i-a convenit situatia de a nu mai da socoteala, nici macar celor care au creat dintr-un necunoscut un om de notorietate. De retinut este insa ca la inceputurile presedentiei Constantinescu, cand multora dintre cei care l-au sprijinit li s-a oferit sansa de a face politica sau de a reprezenta diplomatic Romania, nici macar atunci elita intelectuala nu s-a aratat interesata. In anumite privinte, Constantinescu a fost lasat singur. In locul unor sfaturi venite dintr-o sfera mai larga si mai competenta de expertiza, el nu a mai primit decat critici, pe care le-a tratat cu ostilitate. Cam asta a fost is-toria participarii elitei intelectuale la politica postcomunista. Din neparticiparea ei la politica si din esecul actorilor politici individuali si colectivi s-a nascut oportunitatea lui Gigi Becali de a face politica.
Dupa prabusirea comunismului, am intrat intr-o perioada istorica iesita din comun, al carei final nu-l stie nimeni. Gigi Becali este un produs al vremurilor. El este un self-made man. Adica un om care s-a creat/facut pe sine. Are o avere fabuloasa, in termeni romanesti. Spre deosebire de multi politicieni actuali, nu intra in politica pentru a castiga bani. Dimpotriva, va pierde bani. Intra in politica pentru ca vrea ceva care ii lipseste si pe care nu l-a dobandit nici din afaceri, nici din fotbal. El este un om de onoare. Un om cu credinta in Dumnezeu, care crede ca poate sluji interesul public. Oriunde este invitat, povesteste cum a facut avere. Recunoaste sincer originea sa umila - machidon crescator de oi, care privea cu respect cand trecea pe langa el orice reprezentant al lumii bune de la oras, general, senator, deputat, primar, ministru, ca sa nu mai vorbim despre premier sau presedinte de tara. El a avut insa norocul de a-l intalni pe unul dintre cei mai valorosi politicieni romani, Viorel Hrebenciuc, care ce credeti ca l-a invatat? Ca toti romanii sunt egali. Cine ar fi crezut ca un reprezentant al Psd-ului poate sa gandeasca astfel? Pentru Becali, aceasta revelatie democratica a fost un impuls atat de puternic, incat din acel moment nimeni si nimic nu l-a mai putut opri sa se realizeze. Si iata-l acum intrand in viata politica, gata sa ia din voturile Prm si ale altor partide.
Politica democratica este insa o expresie a convergentei intre egalitatea politica si pregatirea politica, educatia. Ca sa faci politica democratica este nevoie de calificare superioara, de pregatire adecvata. Tiranul nu are nevoie de pregatire, pentru ca poate trimite la moarte persoane sau colectivitati de milioane fara a avea studii la Harvard. In schimb, spune intelepciunea conventionala, in politica democratica nu poti reusi fara o calificare adecvata. Cei care pun la indoiala calificarea politica a lui Becali uita cateva lucruri. Nu traim intr-o democratie consolidata. Situatia de aici nu poate fi judecata doar prin intelepciune conventionala si instrumentele analizei politice de tip cantitativ. Toti politicienii Romaniei postcomuniste s-au calificat la locul de munca. Nici unul dintre ei nu era pregatit psihologic sau calificat profesional pentru a presta munca extrem de complexa care este politica democratica. Din acest punct de vedere, Becali nu are nici un handicap. Si el si oricare om din aceasta tara care are ambitia atat de puternica incat sa reziste in lupta dura politica si sa ajunga in cele mai inalte functii pot sa invete politica. In 2004 se implinesc 10 ani de cand predau stiinta politica la universitati din Cluj sau Bucuresti, am avut deja mii de studenti. Despre acestia se poate spune ca ar avea o calificare la minima rezistenta (cei mai multi nu prea s-au omorat cu lectura sau studiul, cu unele exceptii, dar isi cautau de lucru in politica, inainte de a fi cu adevarat pregatiti), insa nici unul nu are calitati innascute comparabile cu ale lui Gigi Becali pentru a deveni lider politic, conducator de partid si personalitate publica. In timp ce Becali poate invata ceea ce ei stiu, chiar fara a face studii de profil, nici cei mai buni dintre fostii sau actualii mei studenti de la Stiinte politice nu pot invata ceea ce are Becali - evidente calitati innascute de lider (are si defecte innascute sau dobandite - se pune intrebarea daca nu cumva, la un moment dat, ele vor atarna mai greu decat calitatile). O parte dintre acesti studenti vor fi buni experti, consilieri, cu timpul unii vor ajunge in functii de raspundere, dar nu am vazut la nici unul dintre ei personalitatea accentuata a oierului machidon.
In chip de concluzie, am sa rezum ceea ce explicam pe larg in cartea mea despre Conventia Democratica. Exista doua tipuri de lideri politici: cea mai numeroasa categorie este alcatuita din liderii care intra in sistem, devin o parte din el si se supun logicii organizationale sau institutionale a acestuia, i se subordoneaza; cea mai rara categorie este alcatuita din liderii care schimba regulile de joc, mecanismele de functionare ale sistemului, sunt stapanii lui. Instrumentele mele analitice si instinctul politic imi spun ca Gigi Becali face parte dintr-a doua categorie.
Dan Pavel