Vremea bilanturilor
Fiecare institutie, cat de saraca, pastreaza din fondul de protocol ceva bani negri pentru zilele dalbe de sfarsit de an, cand se face bilantul. Momentul, cu piscoturi, sampanie si efuziuni de final, e asteptat mai mult ca orice eveniment. S-ar zice chiar ca oamenii isi economisesc sentimentele si reactiile de prin septembrie, pana in decembrie. Sa iasa bine la bilant. Pentru a nu mai vorbi despre nesecatele rezerve de autoapreciere si narcisism de care dau dovada sefii cand se vad in fata onoratei adunari. Din calcul lesne de inteles, nimeni nu face bilantul lucrurilor negative. Memoria colectiva, programata de regulamentele institutiei, cu speranta la o prima cat mai mare de sarbatori, isi aminteste doar realizarile si pasii inainte. Oamenii au luptat cu coruptia, au dat de pereti cu saracia, au eliminat birocratia, ma rog, au facut totul. Nu e de mirare ca si la nivel ierarhic se pregatesc tot soiul de sedinte de bilant. Sunt sedinte cu public. Accesul presei este permis si ministrul sau chiar premierul sunt preocupati, in egala masura, de grafice si de pahare cu sampanie. Cu atata disciplina a muncii, nu e de mirare ca mergem neabatut pe calea catre capitalismul multilateral dezvoltat.
Pentru observatorul impartial, asezat pe marginea istoriei, spectacolul confesiunilor publice si al spovedaniei institutionale poate parea nesatisfacator. Motive sunt multe. Iata, de pilda, bilantul ministrului de interne. Asteptat cu interes, aduce cu plictisul. O insiruire de cazuri, cifre, statistici. Accidentele rutiere se amesteca armonios cu spargerile si talhariile, furturile cu violurile si incalcarea Codului Rutier cu deturnarile de fonduri. Din toate cate putin. Mai interesant ar fi fost bilantul accidentelor produse de masinile politiei sau ale parlamentarilor. Tot interesante ar fi statisticile referitoare la coruptia inaltilor demnitari. De pilda ce pedepse s-au dat, daca s-au dat, in cazul de plagiat in care este implicat numele fostului ministru al sanatatii. Sau ce masuri s-au luat impotriva familiei unei foste ministre ai carei sot si fiu, dupa cum se stie, s-au infruptat din mierea fondurilor europene.
Poate ca ar fi bine ca acest bilant sa contina si date despre abuzurile politistilor, si la acest capitol ministerul ar avea cu ce se mandri. Ar fi, de asemenea, interesant daca in bilantul sau, ministrul sanatatii ar spune si cate victime colaterale au fost inregistrate in razboiul unui doctor senator cu confratii sai mai talentati ca el. Si, de ce nu, sa ne spuna si cati bani au fost deturnati de la Casa Nationala de Asigurari de Sanatate. Ministrul transporturilor, la randu-i, ne-ar putea spune unde se duc banii de autostrazi si de ce e nevoie de trenuri de lux pentru o cale ferata mai batrana ca el. Fiecare are ce ne spune, fara sa fie nevoie sa ne cumpere atentia cu sampanie si fursecuri.
Chiar si premierul ar avea multe de spus la ora bilantului. Ar trebui poate sa ne spuna de ce o ducem tot mai prost, cand, se zice, economia o duce tot mai bine. De ce cozile la oficiile de somaj sunt tot mai lungi, cand numarul somerilor, zic bilanturile oficiale, e tot mai mic. In loc de productia la hectar, sa ne spuna cat pamant ar mai trebui restituit celor care, pe vremea comunistilor, infundau si desfundau Canalul Dunare-Marea Neagra. Ar mai putea face si un bilant, desigur scurt, al restituirii caselor nationalizate si al securistilor deconspirati in propriul guvern. Iar bilantul ofenselor aduse adversarilor politici ar umple in mod interesant mai multe zile din finalul anului.
Insa acest tip de bilant nu se face. Nu da bine. Iar daca nu exista in scripte, nu exista nici in realitate. Si-apoi, nu merita sa strici momentele festive ale zilelor de final de an cu amintiri neplacute. Ce petrecere ar mai fi aia? Cum ai mai putea sa te magnetizezi linistit? Cum ai mai putea dormi?
N.C. Munteanu