"Sa mergem impreuna si-n Rai"

Redactia
"Sa mergem impreuna si-n Rai". Dragi si stimati cititori din tara . si din larga strainatate,. La cumpana dintre ani, intreaga suflare a revistei "Formula As", de la soldati la sergenti si de la generali la mai marele armatei, va multumesc pentru rastimpul petrecut impreuna, de aceeasi parte a baric...

"Sa mergem impreuna si-n Rai"

Dragi si stimati cititori din tara
si din larga strainatate,


La cumpana dintre ani, intreaga suflare a revistei "Formula As", de la soldati la sergenti si de la generali la mai marele armatei, va multumesc pentru rastimpul petrecut impreuna, de aceeasi parte a baricadei. Cel putin doua din marile noastre campanii au fost duse umar la umar cu dvs., inima langa inima: Rosia Montana si activitatile umanitare. Cu prima, ne apropiem de o victorie patriotica (avem aproape 1 milion de semnaturi de sustinere pentru salvarea Muntilor Apuseni), prin cea de-a doua, dobandim o victorie sufleteasca impotriva indiferentei. Si intr-un caz si in altul, marea biruinta este, de fapt, solidarizarea in numele Binelui si al Dreptatii, doua izvoare fermecate de bucurie si optimism. Faptul acesta, ca telul nostru comun este ideea morala, ne rasplateste deopotriva, pe unii ca realizatori ai revistei, pe altii, ca sustinatori ai ei.
Si mai sunt multumiri:
- pentru participarea dvs. de exceptie la concursurile revistei - o stralucita dovada de inalt nivel intelectual;
- pentru bunavointa imensa cu care v-ati oferit, pe gratis, sfaturile de sanatate, salvand, adesea, vieti omenesti;
- pentru tandretea si gingasia cu care va aplecati asupra animalelor strazii, oferindu-le adapost;
- pentru scrisorile de corectie sau de sustinere pe care ni le adresati, dar in care arde, deopotriva, iubirea;
- pentru cele aproape 15 milioane de "Formulite" pe care le-ati zvantat, intr-un an, de pe tarabele vanzatorilor de ziare;
- pentru miile de case in care, saptamana de saptamana, 9-10 cititori (cifre aflate in urma unei anchete) isi dau din mana in mana "Formula As".
Pentru toate acestea si multe altele pe care nu le-am trecut pe raboj, va rugam de iertare, daca v-am suparat, va multumim, daca v-ati bucurat, iar in prag de An Nou va facem urmatoarea urare: Sa dea Dumnezeu sa nu ne despartim niciodata! Sa mergem si-n Rai impreuna. Sa facem si sa citim si acolo, "Formula As"!
La multi ani!
Sanziana Pop