O, brad frumos
Craciunul este una dintre putinele zile in care memoria depaseste granita propriei noastre vieti. Parca prin ceata, mintea noastra incepe sa reinvie o parte din timpul pierdut. Poate pentru ca, in sacul lui, Mosul ne-aduce si ceva din colbul vremii. Sau poate ca pomul de Craciun isi are radacinile in noi insine.
Printre atatea traditii risipite, abandonate in lada cu lucruri inutile, era si aceea de a te infrati cu un brad. Bradul parea pe-atunci mai important decat copacul evolutiei umane. Pe varful lui se odihnea cercul cerurilor. Te insotea de la nastere pana la moarte. Mirosul rasinei si cel al lumanarilor parfumau mai toate cotiturile vietii. Mereu te masurai cu el. Si aproape ca nu era oratie in care sa nu se auda, printre versuri, fosnind cetina cea verde. Faceai ce faceai, tot la bradul tau ajungeai. In umbra lui, oamenii isi infasurau noptile, viata lor era mai aproape de cercurile trunchiului de brad si de izvoare. Podoabele Pomului de Craciun erau podoabele cerului, stele, planete, galaxii, vazute cu ochiul oierilor si padurarilor. Pentru ei, mersul zilelor insemna mersul constelatiilor. Omul isi aducea, cocotat pe spirala de cetina a bradului, universul de turta dulce, zahar candel si lumanari langa vatra, sa-i cante copiii colinde.
Epoca inocentei s-a sfarsit. Distanta fizica dintre om si elemente s-a marit. Piatra nu ne mai spune mare lucru, de foc am invatat sa ne ferim, aerul s-a banalizat, apa curge la robinete, lemnul a ramas captiv in muzeele de arta populara sau pe varful muntelui. Au aparut pietrele sintetice, apa ionizata, focul de artificii, pamantul de fabrica, lemnul de plastic. Elementelor le trebuie spatii vaste, planetare. In viata noastra nu mai incap decat prefabricatele pe care le inghesuim printre griji, necazuri si mici victorii sau infrangeri in lupta cu noi insine.
Chiar si-asa, fratia cu elementele nu s-a rupt. O data pe an, padurile din varful muntelui migreaza la oras. Migreaza, in vagoane de marfa, dosite dupa prelata, ca niste emigranti ilegali. Padurarii nu-si mai cer iertare de la fartatii crescuti in piatra. Nici nu mai sadesc un pui de brad in loc. Ritualul s-a pierdut, ca si alte intelesuri ascunse ale vietii si mortii. Bradul ajunge in piete si ne aduce aminte, efemer ca un fluture, de vremurile de demult. Dar si migratia brazilor incepe sa devina o raritate. Nu pentru ca nu mai sunt, dar si pentru ca progresul si omul cer altceva. Piata a inceput sa fie acoperita acum de produse vesnic verzi, din sarma si plastic. Au coroana intacta, chiar si ramuri incovoiate de omatul poliesteric. Varful este dur ca lancea, trunchiul e facut din teava, pentru a rezista mai bine poverilor. Daca vrei mai multa zapada sau daca vrei sa miroasa a rasina, il dai cu spray-ul, zile in sir te-mbata un miros chimic de cetina. E disponibil in mai multe versiuni, exista chiar si brazi albi sau albastri. Insa nu numai bradul s-a schimbat, ci si podoabele. Pe crengi nu se mai pun mere in poleiala, bomboane de lapte, lumanari sau turta dulce. Bradul este garnisit cu seturi de beculete a caror intensitate poate fi modificata cu telecomanda. In locul turtei, se pun lingouri de ciocolata, in locul spiralelor de hartie, benzi reflectorizante. Ba mai vezi pe cate unul cocotand in brazii de fier din pietele publice cate-o masina de lux, bilete de calatorie si cheile unei noi case ce se va trage la sorti. Arborele cosmic a devenit imaginea preferata a campaniilor publicitare de sarbatori. Pe crengile lui gasesti doar din intamplare fragmente din universul trecut. Iar oamenii se gandesc acum sa modifice pomul de Craciun. Sa-l faca multifunctional. Sa-l foloseasca in restul anotimpurilor drept cuier, parasolar, palmier, arbore cotit sau scara in spirala. Poate ca omul e sincer preocupat de modernizarea pomului de Craciun. In fantasmele sale, bradul are o functie mecanica de mare insemnatate, este axul Universului. In jurul lui se invarte noaptea luminoasa a Creatiei. Lemnul trebuie inlocuit de la an la an, altminteri, purtand poverile astea colosale, ar plesni. Poate ca omul de azi se simte mai degraba frate cu sarma si plasticul decat cu bradul si cu muntele.
N.C. Munteanu