Cu Andrei Plesu despre ingeri
"Craciunul nu e altceva decat celebrarea faptului miraculos
ca pamantul devine, brusc, cer"
"E nevoie si de altceva in acest spatiu asfixiat de urgente, de prost-gust"
- Dupa 1989, ziaristii l-au cautat pe ministrul culturii Andrei Plesu, pe ministrul de externe, pe membrul in Colegiul National de Studiere a Arhivelor Securitatii. Eu am venit la autorul cartii "Despre ingeri", recent publicata la Editura "Humanitas". O prima curiozitate: cum se impaca lumea politicii si aceea de-a dreptul infernala a dosarelor de Securitate cu preocuparile dvs. pentru ingeri, in care chiar credeti?
- Intr-o prima instanta, as spune ca nu se impaca. Din cauza asta, viata mea in ultimii 14 ani a fost o viata in care am trait paralel, pe doua paliere. Asta poate fi un inceput de schizofrenie, daca nu esti atent. In orice caz, e extrem de erodant, o uzura extraordinara, sa traiesti in acelasi timp in medii atat de diferite; e ca si cum in fiecare dimineata ai sari intr-un lac cu apa rece si ai reintra apoi in circuitul temperaturilor normale. Intr-o a doua instanta, as spune ca se impaca, fiindca trebuie sa se impace. Asa e viata noastra in general, trebuie sa impacam exigente cat mai sobre si mai inalte cu urgente promiscue. Reteta oricarei vieti: cum sa faci sa nu cazi sub promiscuitate definitiv si cum sa faci sa pastrezi mereu reperul polului plus.
- Dar daca realitatea iti contrazice aspiratiile?
- In cazul meu, a functionat aceasta mentinere a polului ca un medicament, ca o terapeutica. De cate ori m-am simtit agresat, scufundat intr-un imediat toxic, faptul ca stiam ca exista undeva in preocuparile mele posibilitatea unei retrageri spre ingeri si obligatia de a scrie o carte pe tema asta m-a tinut, ca sa spun asa, in viata. Am recurs si la artificii. Cand eram la Externe, ma amageam ca, in greaca, anghelos, de la care vine cuvantul inger, inseamna mesager, ambasador. Era o simpla metafora. Dar pe mine personal preocuparea pentru aceasta tema m-a ajutat sa fac fata un pic mai bine unor imprejurari adesea irespirabile.
- Numerosii cititori ai revistei noastre, care mai cred in valorile traditionale, apreciaza in mod special - din ecourile pe care le avem - paginile de Spiritualitate. Mai mult, lansand in revista niste concursuri tematice - Un miracol adevarat - rugaciunea, Retetele fericirii -, am primit mii si mii de scrisori de la oameni de toate varstele si categoriile sociale, de la studenti si intelectuali, la tarani din catune. Citindu-le, am constatat o extraordinara intoarcere, in acest inceput de mileniu, catre credinta, o mare nevoie de miracol. Si daca ne uitam pe Internet, vedem ca romanii nu sunt o exceptie, in toata lumea se petrece acest fenomen. Aveti vreo explicatie?
- E greu de explicat, dar este imbucurator ca fenomenul exista. In mic, si eu am fost surprins sa constat, la lansarile pe care le-am facut cu cartea Despre ingeri, ca a venit sa asiste o uriasa multime de oameni de toate varstele, dar mai ales tineri. Or, nu era vorba despre mine si nici despre carte. Era vorba de o tematica de care oamenii au nevoie, de constiinta, fie si nearticulata, ca lumea asta in care ne miscam, lumea empirica, lumea vazuta, nu-si este suficienta, ca nu asta-i totul, mai sunt si altele, poate decisive, care explica aceasta lume; ca e nevoie si de altceva in acest spatiu asfixiat de urgente, de prost-gust, de un tip de spectacol public ce e, de cele mai multe ori, la cele mai joase nivele. O nevoie de a auzi si alt tip de discurs, alt ton si alta tematica. Asta e foarte incurajator. Dar trebuie sa fim atenti sa nu ne imbatam cu apa rece, uneori cantitatea nu e un argument suficient. Sunt multe lucruri in plan cantitativ care sunt imbucuratoare - de pilda, intensificarea vietii in manastiri, cresterea numarului acestora si al bisericilor, frecventarea lor - asta spune ceva. Dar pe de alta parte, trebuie sa fim prudenti, fiindca exista si un risc, pe care eu il numesc riscul unei ortopraxii - care e altceva decat ortodoxia. Este executarea unui ritual traditional care nu se reflecta insa suficient in viata noastra zilnica. Eu pretind ca ortodoxia ne livreaza un cod de valori care ar fi foarte util intr-o perioada grea, cum e perioada de tranzitie: rabdarea, sa te multumesti cu putin, sa nu astepti recompensa imediata, sa dai mai mult decat sa ceri, toate lucrurile astea ar trebui sa fie temeiul unei eficiente in plan practic, mult mai mare decat cea pe care o constatam. Gandindu-ma la cartea lui Max Weber, Etica protestanta si spiritul capitalist, as putea vorbi de o etica ortodoxa si spiritul tranzitiei. Dar inca nu vad functionand aceasta etica si asta ma face sa fiu temator in fata unui fenomen care la suprafata e foarte convingator, dar care n-a patruns inca in tesutul viu al vietii fiecaruia. Nu e de ajuns sa te duci la biserica regulat, trebuie ca Biserica sa te insoteasca in toata activitatea ta, in toata gandirea ta, ceea ce stiu ca e un lucru dificil...
"Ingerii ne insotesc pana la capat si dupa capat"
- Sa revenim la cartea dvs. editata recent de "Humanitas", "Despre ingeri": mai ales in prima ei parte, are o forma de adresare directa, cordiala, dezinhibata. N-ati scris-o pentru specialist, ci pentru orice om interesat de ingeri. Cum ati reusit sa faceti plauzibil acest subiect dificil, fara a-l vulgariza?
- Problema e reala si m-am confruntat cu ea de la bun inceput, fiindca e un subiect unde risti ori sa devii pios intr-un fel dulceag si sa cazi in povesti cu zane, ori sa devii sec si dogmatic, povestind intr-un limbaj mai mult sau mai putin de lemn, teoria curenta despre ingeri a Bisericii, ori sa devii predicator, sa dai lectii... Sunt o mie de pericole. Am avut norocul ca a trebuit sa tin un curs despre ingeri, si aceasta a fost solutia, fiindca un curs trebuie sa fie in acelasi timp divulgativ, sa explici despre ce e vorba, dar trebuie sa fie si cordial, lipsit de solemnitati inutile, deschis, si asta a fost pentru mine o sansa, fiindca am gasit tonul potrivit, cel putin pentru prima parte a cartii. Mi s-a parut ca e important sa fie pastrata aceasta oralitate, fiindca nu numai ca trebuie sa vorbim despre ingeri, dar trebuie sa o facem cu naturalete, cu un anumit firesc. Daca atunci cand vorbim despre ingeri dam ochii peste cap si ne imbracam in rozuri, nu suntem mai aproape de subiect.
- Revin la scrisorile cititorilor nostri pe tema miracolelor infaptuite prin credinta, scrisori in care se povesteste si ca, in momente de mare primejdie, apar adesea ingeri salvatori, vazuti fie conventional, ca intrupari inaripate si cu aura, fie ca entitati luminoase, necorporale. O revelatie de felul acesta a intors multi pacatosi spre credinta. Si totusi, numai copiii se roaga ingerului, maturii isi adreseaza rugaciunea fie direct lui Dumnezeu, fie Fiului divin, Iisus, Fecioarei Maria sau sfintilor "specializati". De ce?
- Chiar de curand vorbeam cu un jurnalist din Timisoara care imi spunea ca in copilarie, cand era pus sa isi faca rugaciunea hipercunoscuta, Inger, ingerasul meu, se simtea discriminat fata de parinti, care aveau voie sa spuna Tatal nostru. I se parea ca, atunci cand o sa ajunga si el sa spuna Tatal nostru, va insemna ca a intrat in alta categorie. E un fapt asta. Bine, ingerii sunt mai usor de cuplat la copilarie, pentru ca ingerul e o prezenta corelativa cu vulnerabilitatea, adica ingerul e acolo fiindca noi suntem vulnerabili si avem nevoie de o asistenta. Cu atat mai vulnerabil e copilul, nevinovat si pandit de atatea pericole, incat e mai necesara prezenta ingerului langa el. Pe de alta parte, ingerul nu ne paraseste de indata ce am devenit maturi, acolo sunt pericole de un alt tip, si vulnerabilitatea noastra e mai complicata, mai adanca decat cea a copilului care e protejat de chiar inocenta lui. Ingerii ne insotesc pana la capat si dupa capat. Trebuie spus insa ca, dincolo de accentul suplimentar pus pe copilarie in dialogul cu ingerul, mai e si un alt fenomen: pe de-o parte exista teama inauntrul Bisericii traditionale ca un prea mare accent pus pe cultul ingerilor ar incepe sa semene a politeism si ar putea substitui autoritatea unica a lui Dumnezeu, in speta a lui Iisus - asta e o temere care apare inca din scrisorile lui Pavel; apoi, in mod paradoxal, e mai usor sa vorbesti despre Dumnezeu decat despre ingeri, Dumnezeu e un summum, e un absolut, si gandul absolutului e oarecum mai usor de substantiat, de argumentat, de reprezentat. Pe cand fiintele astea intermediare, care nu sunt nici la polul suprem, nici printre noi, ci sunt in spatiul de mijloc, sunt mai greu de aproximat, desi ne sunt mai aproape. Acesta e paradoxul intalnirii cu ingerul: ai de-a face cu o instanta care ti-e vecina, dar care intr-un fel e mai misterioasa decat instanta suprema, care are, ca sa spun asa, o suveranitate aproape autosuficienta. E un fapt ca dogmaticile, de pilda, la capitolul despre ingeri, sunt oarecum stingherite; fiindca simt ca sunt prea multe riscuri in jurul acestui capitol, nu intarzie prea mult asupra lui. Acesta a fost si unul din motivele pentru care am ales tema, fiindca mi s-a parut ca ce gasesc in tratatele curente de dogmatica, mai ales in cele ortodoxe, nu e suficient.
"Toata populatia cerului se instaleaza, pe 25 decembrie, pe pamant"
- Suntem in preajma Craciunului si traditia vrea ca la aceasta mare sarbatoare ingerii sa fie foarte prezenti. Totusi, cum explicati ca Maica Domnului - o fiinta pamanteana la origine - e mai presus de ingeri?
- Este o tema pasionanta in teritoriul angelologiei: omul poate avea un prestigiu suplimentar fata de ingeri, pentru ca el este incununarea creatiei. Dumnezeu l-a facut pe om la sfarsitul lumii create. Se spune ca ingerii au fost facuti la inceput. Omul e concluzia Genezei si incununarea ei, ca atare are o pozitie centrala inauntrul lumii create, iar ingerii, care fac si ei parte din lumea creata, graviteaza in jurul acestui centru. In plus, omul are o vocatie spirituala mult mai dificila, pentru ca el are de dat o lupta inainte de a ajunge la tinta. Ingerul are lupta in spatele lui, e deja consumata. Omul are o drama de rezolvat, are un destin tragic, pentru ca are multe limite de infrant si, din cauza asta, patosul cautarii si gloria reusitei sunt mai intense la el decat la inger. E, intr-un fel, ca in armata: functia bate gradul. Gradul ingerilor e mai inalt, dar omul e intr-o pozitie care ii acorda prerogative cu totul speciale.
Pentru ca ati pomenit de Craciun - ingerii sunt legati in mod special de episodul nasterii lui Iisus, sunt cei care vin odata cu el pe pamant. Exista texte remarcabile in patristica, in care se vorbeste despre ingerii uimiti sa vada (si nerecunoscand la inceput) cine e personajul care coboara vertiginos din cerurile ultime spre pamant. Pe urma i se alatura si il slujesc. In orice caz, Craciunul nu e altceva decat celebrarea faptului miraculos ca pamantul devine, brusc, cer. Toata populatia cerului se instaleaza brusc, pe 25 decembrie, in vecinatatea noastra, pe acelasi sol cu noi, si asta este, cum sa spun, sarbatorescul acestui moment: stelele de pe cer devin o puzderie de ingeri pe pamant.
Adriana Bittel