Minunatele chipuri ale Maicii Domnului
Cele mai multe icoane facatoare de minuni sunt ale Sfintei Fecioare
Bucurestenii stiu prea bine locul, biserica si parcul, sirul de case vechi, pastrate miraculos in inima Capitalei, la doar cativa pasi de toata nebunia si agitatia din centru. I se spune simplu si vag lamuritor: Icoanei, desi putini sunt cei care stiu ca numele are o poveste ascunsa intre zidurile bisericii, acolo unde se afla Icoana Maicii Domnului facatoare de minuni. Un nume istoric, eroic, neatins niciodata, nici in anii cei mai grei ai comunismului. Numele unei icoane mereu protectoare, mai puternica decat veacurile, decat orice rautate a lumii. Asezata intr-o margine de iconostas, tine in brate dulcea povara a dumnezeirii. Pe buze sta nerostita intreaga ei poveste - intamplari si istorii pierdute in negura timpului, vindecari minunate, uimitoare si fara de numar. Blanda si stralucitoare in straiele ei ferecatuite in argint, Preacurata arata lumii cel mai mare miracol din toate: izvorul vietii si al nadejdii, Mantuitorul, Pruncul Iisus.
Nu poate fi o intamplare ca cele mai multe icoane facatoare de minuni apartin Maicii Domnului. In inaltul boltii bisericilor sau zugravita deasupra altarului, tinand Pruncul in dreapta (ca la greci) sau in stanga, langa inima (cum e la noi), prinsa intr-un cearcan de lumina sau pe lemnul unei icoane, Maica Domnului reprezinta nadejdea fara sfarsit, Preasfanta, Buna, Apropiata, Cea Careia I se pot adresa cele mai ascunse si grele rugaminti. Cu hiton albastru verzui sau cu vesminte cernite, cu ochii usor tristi si cu parul ascuns, Maica Domnului Se vadeste in fiecare loc sub un alt dar: Miluitoarea, Grabnic Ajutatoarea, Bucuria tuturor, Hranitoarea, Lacasul luminii, Imparateasa tuturor, Doamna ingerilor sau Acoperamantul lumii. Doar in Bucuresti, in inima Capitalei, Maica Domnului a refuzat, parca, sa poarte un alt nume. Cu bunatatea ei fara margini, l-a daruit bisericii, strazii, intregului cartier.
Icoana din foc
Pe strada, oamenii trec grabiti, spre treburile lor. Privesc o clipa gradina chiar si acum inverzita si plina cu flori de tufanele, isi fac cruce marunta sau intorc capul in alta parte. Putini stiu ce comoara ascunde biserica ctitorita pe la l700 de dregatorul domnesc Ceaus David, opera continuata apoi de Brancoveanu si Mavrocordat. Un scurt istoric, afisat la intrare, vorbeste despre cutremure, incendii si restaurari, despre ctitori si donatori importanti, dar nimic despre Icoana facatoare de minuni dinauntru. Abia iesit din altar, de la slujba Vecerniei, parintele Ioan Popescu pare sa ezite si ar vrea sa amane discutia. Despre Icoana nu se poate vorbi oricum. Maica Domnului e prea plina de smerenie. "Mereu a stat in umbra Fiului, cu iubire si adanc respect. In Biblie gasim o singura propozitie rostita de ea, dand sfat ucenicilor, la nunta din Cana Galileii: "Faceti ce spune El". Cata profunzime si cata simplitate... Atata trebuie - sa punem in fapta Cuvantul viu, nepieritor. Sa facem ascultare."
Sfielnic si incet in miscari, parintele isi cumpaneste cu grija cuvintele, ca nu cumva din graba sau nebagare de seama sa alunge marele dar al bisericii, trufindu-se cu ceea ce nu e al lui. Luand pilda de la preotii de dinainte, vrea sa lase lucrurile asa cum sunt. De aceea, poate, nici una dintre minunile savarsite aici nu si-a gasit loc intr-un caiet sau alt inscris. A ramas doar traditia, refugiata intr-o legenda de intemeiere, ce pomeneste despre porunca primita in vis trei nopti la rand de catre marele boier Ceaus David, despre icoana pe care a gasit-o apoi in scorbura unui copac. Pe vremea aceea, locul era o padure imensa si de netrecut. Ridicand bisericuta de lemn ca sfant adapost al icoanei, boierul a inceput sa aiba spor in toate: mosie, acareturi si palc de case pentru numerosii lui slujitori. Un intreg cartier ii purta deja numele: Mahalaua Ceaus. A uitat de icoana si s-a semetit in bogatia sa, pana intr-o zi cand flacarile incendiului i-au mistuit intreaga agoniseala, dimpreuna cu bisericuta cea de lemn. Zile si nopti la rand a tinut nenorocirea, dar, la sfarsit, avea sa se implineasca marea minune - in scrumul si taciunii inca fumegand pe locul fostei biserici, statea neatinsa si deplin stralucitoare Icoana Maicii Domnului. Luand intamplarea ca indemn de nadejde si de pocainta, bucurestenii s-au grabit sa ridice o alta biserica, din caramida, falnica si cu mai multe turle - asa cum se cuvenea sa arate casa Domnului si a Maicii Sale. Ca o implinire deplina, oamenii au inceput sa-si gaseasca la Icoana vindecarea, flacarile nu se puteau atinge de Preacurata, nici cele ale focului, nici cele ale durerii si suferintei trupesti.
Potop de minuni
De cand e paroh la Biserica "Icoanei", parintele Popescu a vazut faptuindu-se multe minuni. Ceea ce il mira cumva este permanenta unor vindecari. Grabnic ajutatoare in orice situatie, icoanele facatoare de minuni se arata, totusi, cu mai mult spor intr-o boala sau alta, intr-un necaz anume sau o calamitate naturala. Icoana de la Sihastria e mai ales pentru ploaie si sporirea recoltei, asemenea icoanelor de la Horaita, Dalhauti, Bistrita sau Agapia. Cea de la Namaiesti e cu mult ajutor in zamislirea pruncilor si ocrotirea copiilor. Icoana de la Bisericani (numita si "Iconita") e pentru bolile si slabiciunile trupului, iar cea de la Manastirea "Socola" sau "Cotmeana", pentru tulburari sufletesti si demonizati. Ca e izvoratoare de mir (la Rasca si Hadambu) sau de lacrimi amare (Biserica din Pascani, jud. Galati), Maica Domnului sufera pentru noi si, la vreme de mari incercari, ne avertizeaza, ne da indemn spre pocainta. La Biserica "Icoanei" din Bucuresti, ajutorul se vadeste cu deosebire in ocrotirea familiei, in sporul casei si implinirea casniciei. Parintele Popescu a vazut multe vindecari miraculoase, inclusiv un bolnav de cancer caruia medicii nu-i dadeau nici doua saptamani de trait. Din toate insa l-a impresionat cazul recent al unei femei aduse in biserica de catre rude. Era extrem de agitata si cu mintea ravasita. Se sculase brusc din somn si nu mai recunostea pe nimeni, nici macar pe sotul ei. Vorbea incoerent si se zbatea cumplit, refuzand totul: rugaciunea, epitrahirul, sfanta cruce. "Ma gandeam, deja, ca locul acelei femei era la Spitalul de urgenta, ca avea nevoie de ajutor medical, de niste calmante. Totusi, am mai facut o incercare. Intrand in altar, am luat o iconita a Maicii Domnului (copia celei din biserica) si, apropiindu-ma cu multa bagare de seama, i-am pus iconita usor pe cap. Efectul a fost uimitor. Femeia nu numai ca s-a linistit pe data, dar, cazand in genunchi, a inceput sa planga si sa-si ceara iertare. Dupa Moliftele Sfantului Vasile si alte rugaciuni de dezlegare, femeia mi-a spus, cu mare cutremur si lacrimi in ochi, ca, atingand chipul Maicii Domnului, a simtit cum ceva rau i-a iesit din suflet, iar de pe ochi i s-a ridicat o ceata grea, de nepatruns altcumva. In acea clipa, in biserica a intrat sotul ei, speriat si plin de ingrijorare. Sa nu va spun ce bucurie au trait amandoi si cum s-au imbratisat. Parca se revedeau dupa ani si ani de despartire. Maica Domnului facuse cu ei o adevarata minune."
Biruinta credintei
Parintele Popescu stie prea bine cat de mare este forta si ajutorul Icoanei. Important e sa vedem in ajutorul primit o pedagogie a lui Dumnezeu, o cale de indreptare si de pocainta. "Nu Icoana in sine ne vindeca si ne implineste vrerea, ci credinta. Nu Maica Domnului ne ridica din patul suferintei, ci Hristos. Preasfanta Fecioara mediaza pentru noi. E mama. E grijulie si plina de dragoste, chiar daca noi nu ne purtam tot timpul ca niste fii. Ea judeca cu inima si de aceea vom avea mereu de la Ea sprijin si iertare. Sfintii Parinti asemuiau pe Maica Domnului cu Marea Rosie, cand evreii mergeau in bejenie spre Tara Sfanta. Maica ne scapa de urmaritori, de Faraon, dar numai daca izbim toiagul cu credinta, asemenea lui Moise. Binele nu poate fi facut cu forta. Se spune ca o singura lacrima a Maicii Domnului poate schimba hotararea lui Hristos in ceea ce ne priveste. Ei bine, o singura lacrima de-a noastra poate induiosa sufletul de mama al Preacuratei. In cartile sfinte gasim o poveste din Roma antica. E vorba de un razboinic exilat si nedreptatit de rautatea oamenilor cetatii. Venind cu oaste mare, a cucerit orasul si a vrut sa se razbune, trecand prin sabie pe toti locuitorii. Degeaba i-au cazut in genunchi si i-au adus ofrande, razboinicul nu a vrut sa-i ierte. S-a razgandit abia cand a zarit-o in multime pe mama lui. Chipul ei plin de mila si de durere l-a induplecat. Sa speram ca, la Judecata, Maica Domnului va fi in multime, alaturi de noi, pacatosii. Asa, avem o nadejde de mila, chiar si in ultima clipa, cand nimeni nu mai poate face nimic, cand vom fi doar noi cu faptele noastre puse inainte."
Lucrarea Icoanei facatoare de minuni nu oboseste niciodata. Se intampla ca unii sa uite ajutorul primit sau, cum zice parintele, sa se foloseasca de Dumnezeu pentru un interes imediat. Altii inteleg mesajul divin si isi schimba viata. Pocaindu-se, incep sa traiasca intru Hristos, in adevar si milostenie. Boala e data cu un anumit scop. Vindecarea, la fel. Nu o data s-a intamplat ca in biserica sa intre oameni veniti din capatul celalalt al tarii, oameni care ii marturiseau parintelui ca au ajuns la Bucuresti dintr-un indemn inexplicabil. Foarte multi dintre ei avusesera un vis, cu date concrete. Unuia i-a aparut chipul Maicii Domnului si, spunandu-i: "Vino la mine", i-a dat adresa, strada si numarul. Altuia i se arata doar infatisarea bisericii, cu turle si gradina inverzita in fata. Trecand pe strada, omul a recunoscut sfantul lacas si a intrat. "O astfel de intamplare te tulbura", zice parintele. "Mult mai important insa e sa intelegem mesajul. Cate sunt, minunile nu se fac pentru sanatatea in sine, pe care oricum o pierdem spre batranete. Minunile sunt pentru suflet, pentru vindecarea lui. Repet, suntem in mare greseala daca nu intelegem ca nu Icoana Maicii Domnului vindeca. Maica Domnului e doar o fereastra deschisa spre dumnezeire. In asta consta marele Ei dar."
Zeci si sute de scrisori sosesc pe adresa bisericii. In unele, oamenii cer ajutor de rugaciune. In altele, aduc prisos de multumire. In cuvinte simple sau avantate, dar pline de sinceritate si uimire, ei povestesc despre incercarile prin care au trecut. Spre bucuria parintelui, foarte multi sunt tineri, pe care Maica Domnului i-a ajutat sa intemeieze o familie sau sa reuseasca la un important examen. "Legate de sanatate sau de implinirea unei dorinte fara de amanare, minunile savarsite la Icoana Preacuratei sunt grabnice si tulburatoare. Dintre toate insa, cea mai mare si fara egal este intoarcerea la credinta. Ca preot, am intalnit in mai multe randuri oameni cu inima invartosata, atei declarati si chiar prigonitori ai Bisericii, care veneau la spovedanie pentru prima oara in viata lor. Brusc, voiau sa traiasca altfel si se caiau pentru toate pacatele facute. Intoarcerea fiului risipitor e o fericire ce nu poate fi descrisa in cuvinte. E mai presus decat invierea din morti. E insasi arvuna nemuririi."
Comori pe Athos: "Prodromita" si "Portarita"
Parintele Popescu a calatorit mult - si in Tara Sfanta, si in Athos, si in pustiul Sinaiului. Multe icoane ale Maicii Domnului l-au impresionat. La Ierihon, la manastirea romaneasca, a vazut Maica Domnului din sticla, "Plutitoarea". E vorba de o icoana aparent simpla, litografiata pe hartie, pe care un credincios din Grecia, paralitic si tintuit la pat, a introdus-o intr-o sticla si a aruncat-o in mare, dimpreuna cu un biletel de lamurire si de speranta - daca el nu se poate deplasa in Tara Sfanta, macar sa ajunga in locul lui icoana. Asta s-a si intamplat. Sticla a ajuns undeva langa Haifa si, dupa o cuvenita cercetare din partea Mitropolitului de Nazaret, si-a gasit locul si lucrarea in biserica romaneasca, unde nu inceteaza sa faca minuni, mai ales pentru cei bolnavi de ochi - de cataracta, de glaucom sau alte afectiuni grave.
Si mai impresionanta i s-a parut parintelui "Prodromita" de la schitul romanesc din Athos. De o frumusete rara, icoana a fost zugravita la Iasi, pe la l860, cand un priceput si evlavios pictor, pe nume Iordache Nicolau, a inceput lucrarea comandata de staretul Prodromului din acea vreme. Cunoscuta deja de multa lume, legenda spune ca pictorul nu mai reusea sa intregeasca chipurile Maicii si ale Pruncului, in ciuda oricaror stradanii, a postului si rugaciunii. Ca un facut, culorile nu se amestecau cum trebuie, desenul parea sa se stearga de la sine, iar pensula isi pierdea brusc si fara explicatii din finetea caligrafica pe care si-o dorea pictorul. Stergand si refacand chipurile de mai multe ori, cuviosul zugrav a inceput sa planga in chilia lui, convins fiind ca i s-a luat harul, ca e pedepsit in acest fel pentru indrazneala lucrarii. Dupa o noapte de zbucium si remuscari, de rugaciuni si acatiste, va gasi a doua zi icoana terminata. Sub panza acoperitoare, ca un val de mireasa, Maica Domnului se pictase pe Sine, Se intregise, aratandu-Se lumii dupa voia Ei. Un chip dumnezeiesc, transfigurat de bunatate, pe care nimeni nu l-ar fi putut reda ca atare. Nu intamplator, asa i-a ramas si numele: "Icoana minunata nefacuta de mana". Alaturi de alte superbe icoane ("Maica Domnului aparatoare de foc", "Sfantul Ioan Botezatorul care a inturnat gloantele turcilor ucigandu-i" sau "Icoana Sfantului Munte", cu l6 sfinti romani in medalion), "Prodromita" straluceste prin frumusetea ei divina, prin forta extraordinara pe care o degaja. Chiar daca nu se cuvine sa comparam ceea ce este unic si irepetabil, "Prodromita" ramane cea mai tulburatoare icoana romaneasca si cea mai haruita, aici avand loc sute si mii de vindecari, de convertiri si intoarceri la dreapta credinta, cum nu s-a mai intamplat in alt loc. Orice pelerin venit sa i se inchine simte duhul Preacuratei, schimbarea launtrica si ajutorul. Parca plutesti, parca ai aripi. Pana si lungile slujbe de noapte la care participi, in stranele athonite - inguste si fara putinta de a te aseza pe indelete, trec repede, fara osteneala. Parca uimit si acum, parintele Popescu ne povestea cum, dupa o noapte petrecuta la schitul romanesc, si-a pierdut pasaportul. Intrase pur si simplu in pamant. Speriat de toate complicatiile birocratice prin care trebuia de acum sa treaca, a rascolit lucrurile, a cautat prin tot locul, dar fara nici un folos. Abia cand a inceput rugaciunea si a scos de la piept Icoana "Prodromita", mintea i s-a limpezit pe data, iar mana s-a intins, ca purtata de altcineva, chiar spre locul unde cazuse pasapotul - un cotlon nebanuit, perfect ascuns intre doua scanduri, altcumva cu neputinta de observat.
In Athos, sunt comori uriase - de la moastele unor mari sfinti pana la Braul Maicii Domnului, adus la Vatopedu, tocmai de la biserica aromanilor din Vlaherne. Icoanele facatoare de minuni se numara in Munte cu sutele, fiecare din ele aratandu-si lucrarea in felurite necazuri : aparatoare de incendii ("Palologhina" de la Manastirea "Grigoriu"), vindecatoare de cancer ("Preacurata Imnului Acatist" de la Dionisiu), vindecatoare a slabanogilor si a copiilor ("Grabnic ajutatoarea" de la Dohariu), aparatoare de cutremure si calamitati ("Milostiva" de la Manastirea "Esfigmenu"). Daca, totusi, exista la Athos o icoana a icoanelor, aceasta nu poate fi decat "Portarita". Tinuta cu multa evlavie de catre ivirioti (locuitorii de altadata ai Georgiei), "Portarita" pare a fi inceputul si sfarsitul acestui minunat Munte. Purtate din batrani in batrani, semnele Apocalipsei numara si plecarea Portaritei, asa cum a venit - pe mare. Cand Icoana va disparea, sfarsitul e aproape. Povestea "Portaritei" (asa cum a adunat-o in cartea sa arhimandritul Teofilact Marinakis) incepe demult, cand o vaduva din Niceea Bitiniei, ca sa salveze de navalitori o Icoana facatoare de minuni, i-a dat drumul pe valurile Mediteranei, astfel ascultand porunca Maicii Domnului. Nu se stie pe unde anume a ratacit Icoana, dar sigur si consemnat de marturii este ca dupa aproape l70 de ani, pe l6 aprilie l004, in martea din Saptamana Luminata, monahii de la Iviru au vazut in mare un stalp de foc care se inalta stralucitor si falnic pana la cer. Privind stalpul infricosati si cerand indurare lui Dumnezeu, monahii au ramas pe mal, neclintiti, vreme de mai multe zile. Atunci, parintii au hotarat sa vada ce era. Suindu-se in barcile lor pescaresti, au inceput sa vasleasca dar, cu cat se apropiau, cu atat stalpul si Icoana ce o lumina fugeau de la dansii. Nu s-au mai intors la mal. Au postit in mare si s-au rugat trei zile si trei nopti. Abia dupa acest canon de rabdare si umilinta, Icoana Maicii Domnului s-a lasat suita in corabie si apoi dusa la cuvioasa lavra Iviru. Numele de "Portarita" nu e intamplator, el fiind legat de o alta minune asemenea aducerii ei. Asezata chiar in altarul bisericii, cu multa rugaciune si tamaiere sfanta, pe timpul noptii Icoana s-a mutat la poarta manastirii. Degeaba au incercat calugarii sa o readuca in biserica. Icoana se muta singura la poarta, refuzand parca slavirile cele inalte, preamaririle si fastul vesmintelor argintate. Cu pedagogia ei divina, Preacurata a dat iviriotilor si intregului Munte o lectie de smerenie si de rabdare. Ca sa fii pe placul Domnului, nu trebuie sa te ascunzi in chilie, ci sa stai in drum, sa intampini oamenii, sa le sari grabnic in ajutor. Niciodata "Portarita" nu a mai fost mutata din loc. Sta si astazi, scrutand potecile prapastioase ce coboara de la Careia, binecuvantand si rasplatind cu privirea ei blajina pelerinii pentru stradania lor de a ajunge in Athos. Tot de atunci se pastreaza neabatut obiceiul ca pe l5 august (de ziua ei), Icoana sa fie pusa pe un scaun mare si impodobit cu bolta, ca un baldachin, iar in fata asternandu-i-se un imens covor maiestrit din cea mai fina lana, dimpreuna cu un lamai lucrat in argint, cu 30 de fructe daltuite din aur si argint, alaturi de lumanari si puzderie de podoabe daruite de credinciosi - semn al nenumaratelor minuni faptuite la Icoana chiar in zilele noastre: un copil nascut orb caruia i-a redat vederea, un musulman care s-a convertit la ortodoxie calugarindu-se, o tanara din Platamonas care s-a vindecat de o tumoare maligna la creier doar atingandu-se de Icoana. Oamenii multumesc in felul lor, agatand de rama Portaritei inele, inimioare, lanturi de aur, safire si pietre pretioase. In smerenia Ei, Maica Domnului intoarce spatele bogatiei lumesti, privind Comoara cea nepieritoare din bratele sale: Pruncul Iisus. Ca dovada ca cele lumesti nu o intereseaza ar fi o alta ciudatenie a locului, despre care ne-a vorbit si parintele Popescu. Toti cei care incearca sa se fotografieze langa "Portarita", ajungand acasa, constata ca filmul din aparat s-a voalat. Nimeni nu a putut sa explice intamplarea. Cand si cand, iesind la poarta, batranii din Iviru se multumesc sa avertizeze turistii inarmati cu sofisticate camere de luat vederi: "Nu va osteniti degeaba, fratilor. Purtati imaginea in inima voastra, nu in aparate. Asta vrea Maica Domnului de la noi".
Cei trei crai...
In Biserica "Icoanei", Maica Domnului priveste usor trist, usor cazuta pe ganduri. Nu e intunecata la chip si nici nu ar putea, avand in brate "Izvorul vietii si al nemuririi". Straiele ferecate in argint si preaplinul de lumina strecurat prin vitraliile bisericii par sa O nemultumeasca. Doar murmurul rugaciunii si soapta durerii par sa ajunga la Ea. Sta in icoana privind cumva spre dulcea povara din brate, dar si pe peretele alaturat, unde scena nasterii respecta pana la ultima virgula Erminia iconografilor bizantini: "O pestera si, intr-insa, la partea dreapta, Nascatoarea de Dumnezeu ingenuncheata, punand in iesle pe Hristos, infasat ca un prunc mic. Iosif, ingenuncheat de-a stanga, are mainile incrucisate la piept. Dinapoia ieslei, un bou si un asin uitandu-se la Hristos. Dinapoia Preasfintei Fecioare si a lui Iosif, pastorii tinand toiege si uitandu-se cu mirare la Hristos. Dinafara de pestera, mai incolea de munte, oi si pastori, langa ele unul zicand cu fluierul si altii uitandu-se in sus, cu frica. Deasupra lor, un inger binecuvanteaza si le vesteste nasterea lui Hristos. Deasupra pesterii, prin nouri, multime de ingeri, iar inaintea ei, cei trei magi, tinandu-si darurile in chivote de aur. Unul dintr-insii (anume Melhior), batran, cu barba lunga, cu capul descoperit, ingenuncheat, uitandu-se la Hristos, tine darul cu o mana, si cu cealalta, coroana. Dinapoia lui, un tanar, anume Balthazar, cu inceput de barba, si un al treilea (anume Gaspar, negru, harap, tanar) fara barba, uitandu-se unul la altul si aratandu-L pe Hristos. Iar dinafara de casa, un tanar tinand de frau trei cai. Si mai incolo, pe dealuri, iarasi acesti magi, calari pe cai, intorcandu-se in tara lor, iar inaintea lor un inger le arata drumul". E semnul cel mai deslusit ca S-a nascut Mesia, speranta si viata vesnica.
Sorin Preda