Cel mai frumos Craciun...
Mihaela Radulescu
"Bucurii pentru cei pe care-i iubesc"
Am crescut intr-o familie de profesori, cu o formatie completa de bunici. Ba chiar si strabunici, pana pe la vreo zece ani, cand au inceput sa dispara... Si eu, si fratele meu Florin am stiut ca exista Mos Craciun, nu Mos Gerila... Abia invatasem sa scriu si deja asterneam misive cu liste lungi, de cadouri, iar Mosul nu m-a dezamagit niciodata, chiar daca cei din familia mea nu erau plini de bani. Adevarul e ca invatasem sa-i cer daruri posibile, nu "luna de pe cer". Momentul deschiderii cadourilor, cu luminitele aprinse in brad, era cel mai asteptat. Traiam o emotie asa de puternica, incat imi dadeau lacrimile! N-am cum sa uit toate aceste sarbatori, pe care parintii nostri se straduiau sa le faca minunate, bogate, de neuitat... Toate femeile din familia mea, excelente gospodine, se intreceau ca la un campionat mondial in facerea bucatelor, iar eu si fratele meu, ajutati de tata, ne ocupam de impodobirea bradului. Ca sa nu mai spun ce mobilizare extraordinara era inainte de sarbatori, cand trebuia sa-i dovedim lui Mos Craciun ca suntem copii cuminti, harnici, cu note bune la scoala... Craciunul din copilarie e amintirea cea mai luminoasa pe care o am despre inceputurile vietii mele. Desi intre timp am crescut, Craciunul e si acum pentru mine seara sfanta cea mai calda si mai tihnita din an si fac tot ceea ce e necesar ca sa recreez atmosfera din copilarie: am mereu un brad ornat cu globuri de aceeasi culoare, ascult muzica lui Nat King Cole sau colinde, cadourile sunt pregatite din timp, cozonacii la fel, si tot ceea ce-mi doresc este sa le fac bucurii celor pe care-i iubesc. De cand fac televiziune, am avut rareori ocazia sa petrec sarbatorile cu familia, pentru ca, in fiecare an, ei ma priveau la televizor, unde eu eram in direct. Dar m-am obisnuit si cu asta si mi-am jurat ca, atunci cand voi avea copiii mei, nu-i voi lasa vreodata fara mama in seara de Craciun. Scrutand anii, pot spune ca am avut parte si de un Craciun magic, care s-a petrecut acum, la "batranete": eram in America, in casa unor buni prieteni, care se afla undeva, langa New-York. Tocmai venisem din "The Big Apple", unde fotografiasem toti brazii de pe strada, toate vitrinele, toate stelutele, sperand ca voi pastra pe film feeria si minunatia Craciunului new-yorkez, care e uluitor! Oricat de matur sau de trist ai fi, redevii copil si te si porti ca atare! In fine, cumparasem toate cadourile si ne indreptam spre casa acestor prieteni. Mi s-au taiat genunchii cand am intrat si am vazut bradul: probabil cel mai frumos din viata mea! Ne-am apucat sa aranjam masa si Doina, prietena mea, ne povestea despre caprioarele care vin la fereastra lor si aburesc geamul, mananca din palma si sunt mai frumoase ca cele din povesti. Parea de necrezut. Mai ales pentru cineva venit din Romania, obisnuit cu alta abordare... ecologica. Dar cand ne-am asezat la masa si am aprins lumanarile, ascultandu-l pe Maria Sa Nat King Cole, in timp ce afara ningea cu fulgi din aceia mari, ca la teatru, exact la geamul din fata mea a venit o caprioara superba, a aburit geamul si a plecat la urmatoarea fereastra... M-am simtit copil, am simtit ca e un Craciun ca-n povesti si ca Mos Craciun poate veni si sub infatisarea unei caprioare. Ca sa te faca fericit si ca sa simti magia... Iar eu am simtit-o!
Gabriela Vranceanu-Firea
"De Craciun, vrem sa fim doar fericiti"
Pentru mine, cele mai frumoase zile de sarbatoare sunt cele de Craciun. Timp de trei zile, simt cum intreaga suflare se concentreaza ca totul sa mearga mai bine, cu totii ne straduim sa fim mai senini si mai rabdatori, mai plini de speranta si mai increzatori ca, daca binele nu ar invinge raul, atunci ce rost ar mai avea oamenii pe aceasta lume?
Ajunul Craciunului este un moment magic. Imi aduc aminte cu emotie si acum, de anul 1995, cand Tudor, fiul meu, care acum are 8 ani, privea cu ochisorii unui bebelus de nici doua luni bradul impodobit, luminitele, beteala, jucariile cu care era inconjurat. In mod evident, el nu intelegea ce se intampla, dar mirarea din ochii lui ne-a facut atat de fericiti, pe mine si pe sotul meu, Rasvan, incat ii povestim si lui acum, cand e baiat mare, ce clipe de neuitat ne-a daruit prin simpla lui prezenta.
Si acum, ca si-atunci, Craciunul este un prilej special, in care spiritul armoniei din familia noastra domneste, in ciuda tuturor problemelor care, fireste, mai aduc nori si in casa noastra, intr-un an de zile.
Nu petreceri, nu distractii, nu mondenitati, nu extravagante! De Craciun, vrem sa fim doar fericiti, linistiti, multumiti cu ceea ce avem, impacati cu noi insine. Tudor il asteapta pe Mos Craciun (si ma bucur ca este inca in lumea copilariei si din acest punct de vedere), iar noi, adultii, ne permitem macar cateva ore sa ne credem din nou copii, fara griji si program fix.
Andreea Esca
"Primul Craciun al lui Aris"
Cel mai frumos Craciun cred ca o sa fie cel de anul acesta, pentru ca, intre timp, familia noastra a devenit mai numeroasa. Anul acesta va fi primul Craciun al lui Aris. Alexia e deja foarte curioasa sa vada daca va veni Mosul si la ea. I-a trimis deja o scrisoare, in care a "comandat" un crocodil, un iepure si o papusa, si acum le asteapta. In fiecare zi, cand face vreo prostioara, ma intreaba daca cred ca va mai veni Mos Craciun la ea. In plus, ne-am propus ca anul acesta sa facem un brad deosebit, foarte colorat si cu multe jucarii prin el. Ca de fiecare data, seara de Craciun ne va aduna pe toti, cu mic, cu mare, in jurul cozonacilor, sarmalelor si fripturii. Anul acesta vor fi alaturi de noi si parintii si sora lui Alex. Ii asteptam cu drag. Craciun fericit tuturor!
Alexandru Papadopol
"Casa parintilor e locul unde ma simt intotdeauna copil"
Pentru mine, Craciunul inseamna un moment deosebit, desi mi-e greu sa exprim in cuvinte senzatiile pe care le am. Cert este ca in fiecare an ma ingrijesc ca din casa sa nu-mi lipseasca bradul, in care atarn un Mos Craciun facut chiar de mine din carton, cu barba de vata, fata desenata, tot ce-i trebuie... In fiecare an, troneaza chiar in varful bradului din casa parintilor mei, locul unde ma simt intotdeauna copil. De asemenea, in fiecare an, nu uit sa impodobesc si bradul din fata blocului, de fapt, numai partea care ajunge in dreptul ferestrei mele. El de ce sa nu se bucure? Seara de Craciun e intotdeauna minunata, dar cea mai frumoasa de care-mi amintesc este cea din ultimul an de facultate. Era ultima iarna impreuna cu colegii de la Actorie, asa ca ne-am decis sa mergem la unul dintre noi acasa. Toata gasca. Fiecare a cumparat cadouri pentru ceilalti si nu a lipsit nimic: nici pomul, nici mancarea, nici buna dispozitie. Eu am primit in dar o cutie de metal cu ceai verde autentic, impreuna cu tot ce trebuie: lingurita, ceasca cu farfuriuta, tot setul. Le mai am si acum...
Virgil Iantu
"Il astept si acum, ca in copilarie"
N-am acum in minte un Craciun in mod special, pentru ca mie mi-au ramas in suflet toate Craciunurile petrecute alaturi de ai mei - parinti si frate - la Timisoara. Familia avea grija sa simtim fiecare sarbatoare: fie ca era Craciun, Mos Nicolae sau Pasti. Chiar cand eram mai maricei si ne cam dadusem noi seama care-i treaba cu Mos Craciun, tot ne bucuram. Pentru ca atmosfera din casa era de asa natura, ca-ti imprima un dulce si inocent fior. Si, de fapt, sincer sa fiu, niciodata n-am vrut sa renunt la Mos Craciun, si, ca atare, si acum il astept. Cu aceeasi nerabdare din copilarie. Si acum il mai pandesc sa-i surprind venirea pe fereastra deschisa, la care falfaie perdeaua. Iar Mosul vine sigur, daca ma duc la Timisoara. Si anul acesta vreau sa ajung acasa. Uite, de asta am si facut un program de exercitii intensive la sala de fitness, ca stiu ce ma asteapta - fripturi, celebrii carnati facuti de mama si de frate-miu, care tocmai au fost scosi de la fum, sunca, adica jambonul care a fost tinut in saramura si dat cu boia si usturoi... Stii ce-i rau? Ca niciodata n-apuc sa ma satur, macar de un anumit fel, ca tot timpul trebuie sa ma opresc ca sa mai las loc si pentru ceea ce urmeaza a fi adus pe masa. Seara se incheie apoteotic, cu un mare somn, care sa ne dea energia necesara pentru a o lua de la capat a doua zi. Anul acesta as vrea neaparat sa merg la concertul de colinde de la Catedrala, care are loc pe 24 si 25 decembrie.
Ines Hristea
Carte
Selectia Formula As
Jean Cottraux, Terapiile cognitive. Cum sa actionam asupra propriilor ganduri, traducere de Sergiu Ciocoiu, Editura "Polirom" (tel. 0232/21.74.40), 296 pag. Greutatile si tensiunile zilnice, responsabilitatile si dezamagirile, dramele inevitabile isi pun amprenta asupra oricaruia dintre noi, si din ce in ce mai multi oameni ar avea nevoie de ajutorul unui specialist pentru a-si mentine sau recapata echilibrul psihic. Un asemenea specialist - psihoterapeut reputat pentru rezultatele lui, dar si teoretician (e profesor la Universitatea din Lyon) - a scris cartea pe care v-o recomand azi. Scopul ei: sa ne ajute sa ne cunoastem mai bine gandurile, precum si emotiile neplacute si comportamentele pe care acestea le declanseaza. Si care, lasate in voia lor, duc la tulburari maladive. Desi nu face parte din lucrarile de vulgarizare, avand o reala tinuta stiintifica, volumul profesorului Cottraux e accesibil oricui, fiindca afirmatiile teoretice sunt tot timpul explicate si ilustrate cu "studii de caz" - mici povestiri despre persoane reale cu cate o suferinta rezolvata prin terapii cognitive. Capitolele se ocupa pe rand de perturbari psihice survenite in viata oricarui om normal, dar care, netratate, pot deveni patologice: depresia, anxietatea, stresul, panica, diversele fobii, bulimia, problemele de personalitate s.a. De un interes special pentru cei care studiaza psihologia, sociologia, medicina, pentru asistentii sociali, cartea este deopotriva un veritabil ghid practic pentru pacientii cu suferinte psihice sau pur si simplu pentru persoanele preocupate de autocunoastere si ameliorarea vietii. Daca vreti sa aflati cum putem scapa de stresul cotidian, de tulburarile anxioase legate de copiii nostri, de sanatate, de serviciu si scoala prin exercitii cognitive si tehnici de relaxare, gasiti indrumari eficiente in cartea lui Jean Cottraux.
Dana Cojocaru, You can speak Romanian. Manual de limba romana pentru cei care chiar vor s-o invete, desene de Terente Serban, Editura "Compania" (tel. 021/211.59.64), 536 pag., 400.000 lei. Mi s-a intamplat de mai multe ori sa mi se ceara un manual bun pentru strainii care vor sa invete romaneste (oameni de afaceri, diplomati, tineri veniti sa studieze in tara noastra, persoane care s-au imprietenit cu familii de romani etc.) si n-am avut ce sa ofer. Recent, a aparut un asemenea manual, pe cat de sistematic, pe atat de simpatic, destinat cunoscatorilor de engleza. El ofera cunostintele necesare de vocabular, gramatica, citit si scris, sub forma unor dialoguri spirituale, fiind implicit si un ghid de conversatie (in care textele nu mai sunt absurde, ca in Eugen Ionescu, ci spirituale si vii, accentul cazand pe romana colocviala). Iar pentru exercitiile si exemplele ce insotesc fiecare lectie au fost alese si fragmente din operele unor poeti si prozatori romani, din care invatacelul primeste o multime de informatii despre geografia, istoria si cultura noastra. Reusind sa acopere cu inteligenta si spirit ludic necesarul de vocabular si structuri gramaticale pentru majoritatea situatiilor, Dana Cojocaru si redactoarea Adina Keneres, care au amandoua o mai lunga experienta occidentala, au tinut cont si de modul de a gandi al virtualului "strain", de ceea ce i-ar capta atentia. De altfel, autoarea, care a predat in Sua, a testat pe studentii ei de acolo exercitiile si explicatiile si a stiut cum sa faca din limba romana un domeniu de invatat cu placere si folos.
Daniel Keyes, Flori pentru Algernon, roman, traducere de Dan Radulescu, editura "Humanitas", colectia "Cartea de pe noptiera", 280 pag., 150.000 lei. Trebuie sa va fac o marturisire: de mult n-am mai plans - de induiosare, de tandrete, de tristete - citind o carte (de ras mi se intampla mai des). Dar trebuie sa fii o fiara ca sa nu te impresioneze pana la lacrimi acest superb roman, pe care il puteti strecura in sacul lui Mos Craciun pentru orice om la care tineti. Autorul Florilor pentru Algernon, acum in varsta de 76 de ani, a scris putin si isi datoreaza notorietatea exclusiv acestui volum publicat in 1966, dupa care s-a facut un film de Oscar, Charlie (poate l-ati vazut: a fost dat si la noi, la televizor), si mai multe adaptari pentru teatru si televiziune. Subiectul era, la sfarsitul anilor 50 (cand tanarul Keyes a scris o prima versiune, sub forma de nuvela), stiintifico-fantastic, dar azi, cand studiul creierului si al inteligentei umane a progresat, el nu mai pare utopie. Eroul cartii, Charlie Gordon, e un inapoiat mintal candid, bun si credul, caruia, printr-o operatie pe creier si un tratament adiacent, i se sporeste inteligenta pana la genialitate, ceea ce ii schimba complet viata. Numai ca procedeul, experimentat initial pe soricelul Algernon, se dovedeste reversibil. Jurnalul alcatuit din rapoartele catre savanti pe care il tine Charlie pe parcursul intregului proces de "desteptare" si recadere in prostie se constituie intr-o extraordinara meditatie despre natura umana, despre prietenie, dragoste, stiinta, despre succes si esec, fericire si deznadejde.
Adriana Bittel