Craciunul marilor campioni
Plecati mai tot timpul de-acasa, in nesfarsite cantonamente si competitii, sportivii sunt oamenii cei mai saraci in petreceri si sarbatori. O zi in familie face pentru ei cat o medalie de aur, iar Craciunul Acasa, cat un campionat mondial. O adevarata victorie sufleteasca, despre care au acceptat sa vorbeasca, in paginile "Formulei As". Le multumim pentru intimitatea impartasita, urandu-le sa-si transforme visurile in realitate si sa priveasca lumea de pe cea mai inalta treapta a podiumului
Otilia Badescu - campioana europeana la tenis de masa
"As vrea sa stea pe masa fiecarui bogat sau sarac cozonacul bunicii mele"
Craciunul este pentru mine o sarbatoare a familiei, a celebrarii dragostei care trebuie sa existe in sanul ei. Chiar daca sunt familii in care armonia nu prea isi gaseste locul, sarbatoarea crestina a Craciunului ar trebui sa ne reinvete pe toti toleranta si iubirea. Cu ocazia acestei Sfinte Sarbatori, eu incerc sa imbin utilul cu placutul. Avand in vedere ca Nasterea Domnului pe mine ma gaseste tot in cantonament, singurul lucru pe care pot sa-l fac pentru ca familia sa-mi fie alaturi este... sa o iau cu mine! Poate pare ciudat pentru un sportiv de performanta, dar eu asa procedez: ii iau pe ai mei cu mine. Plecam cu totii in cantonament, eu nu intrerup pregatirea, iar ei sunt acolo si astfel nu intrerupem nici traditia Craciunului.
Cand eram mica, era cu totul altfel. Nu stiu daca era mai frumos, dar parca farmecul era altul: era mai multa liniste sufleteasca, mai multa caldura. Dar Mosul nu era singurul erou al Craciunului copilariei mele. Mai exista un "personaj", cel putin la fel de important: cozonacul bunicii. Mie imi plac dulciurile, in general, dar cozonacul acesta este ceva cu totul special. Nu are nici un fel de umplutura, dar cand il rupi, se desface asa, in fasii. Fasiile astea ii dau tot farmecul. Copil fiind, urmaream indeaproape tot procesul "crearii" acestei minunatii. Bunica framanta coca, din care eu ciuguleam incontinuu. O aduna bine intre maini, apoi o indesa cu palmele, avea tot timpul aceleasi miscari, oricum o sucea, coca ramanea un ghem auriu, perfect. Imi aduc aminte fiecare amanunt. Dupa ce se inchega, incepea sa o tranteasca cu putere de masa. Mi se parea ca trebuie sa ai o forta extraordinara sa poti face asa ceva, si cred ca nu ma inselam foarte tare. Dupa ce o trantea bine, bine, o lasa la crescut, dar eu tot mai furam din coca, din aluatul acela crud. Odata ajuns in cuptor, incepea sa se rumeneasca, toata casa se umplea cu aroma de vanilie, iar bunica il tot incerca cu un pai de la matura. Daca mai ramanea aluat agatat de pai, insemna ca trebuia sa mai am rabdare, ca nu era copt. Nu o scapam pe bunica o clipa din ochi. Ei bine, odata cozonacul scos din cuptor, deveneam cu totii un pericol pentru el. Ne adunam in jurul lui, pasamite sa-l admiram... Cum nu era atenta bunica, il rupeam asa, cald, sa vedem cum ies aburii dintre fasiile acelea delicioase si il mancam pe nerasuflate. Degeaba ni se spunea ca nu e bine sa il mancam fierbinte. Doamne, ce bun mai era! Acum a preluat mama stafeta. Se descurca si ea de minune, si cozonacul ei se rupe in fasii, iar daca sunt pe aproape, nici acum nu-l las sa se raceasca. Ma gandesc cu emotie si placere la ziua in care cei de langa mine o sa astepte cozonacul pe care il voi face chiar eu. Oare o sa-mi iasa?
Cititorilor "Formulei As" le doresc Sarbatori fericite, le doresc sa fie sanatosi, sa-i afle Craciunul alaturi de cei dragi. As vrea sa stiu ca pe masa fiecaruia, bogat sau sarac, se afla cate ceva, ceva dulce si bun, precum cozonacul bunicii mele.
Victor Hanescu - unul dintre cei mai valorosi tenismeni romani ai momentului
"Secretul lui Mos Craciun nu poate fi descoperit niciodata"
Ca toti sportivii de performanta, tanjesc si eu sa-mi petrec Craciunul langa ai mei. Fara familie, sarbatoarea isi pierde din farmec. Cand eram mic, alaturi de parinti se aflau si bunicii, oameni foarte dragi mie, care mi-au indrumat pasii in viata. Imi aduc aminte cu ce emotii asteptam in sufragerie sa vina Mosul, echipat in costumul acela rosu, parca era cel mai intens rosu din lume. Stateam cuminte, cu ochii tintuiti pe usa de la intrare, fara sa mai respir. Cand il vedeam ca intra in casa, simteam cum imi bate inima-n gat. Recapitulam in minte toate boacanele pe care le facusem si ma rugam ca Mosul sa nu fi aflat de ele. Nici cand darurile incepeau sa se reverse spre mine, incordarea nu mi se stergea de pe chip. Traiam un soi de amestec de emotie si bucurie, un sentiment unic. Ei bine, pe cat de mare mi-a fost bucuria din anii inconstienti ai copilariei, pe atat de puternica mi-a fost dezamagirea cand, la o varsta ceva mai mare, am recunoscut, dintr-o data, vocea bunicului ascunsa in spatele barbii de vata. Parca imbatranisem brusc, parca pierdusem o comoara nepretuita, aflasem secretul lui Mos Craciun. Da, atunci am fost foarte dezamagit, apoi mi-am dat seama ca secretul Mosului nu poate fi descoperit niciodata, el are taina lui, un farmec aparte, chiar daca vorbeste cu glasul bunicului. Tot Mosul nostru ramane, tot trebuie sa fim cuminti...
Ma bucur mult ca-mi voi petrece Craciunul langa parinti. Am fost atat de mult timp plecat, imi este foarte dor sa petrec cateva clipe linistite acasa. Numai cateva, pentru ca in primele zile din anul urmator particip la un turneu, deci Revelionul il voi face pregatindu-ma pentru primul meci de tenis din anul 2004. M-am obisnuit, mi s-a mai intamplat sa imi dau seama ca este Revelion, iar eu sunt in pantaloni scurti prin Florida, antrenandu-ma pentru vreun meci. Asa e la sportivi...
Vreau sa le urez tuturor romanilor Sarbatori cu bucurii, cu sanatate, cu visuri care sa li se implineasca. La multi ani!
Dorina Mihai - campioana mondiala la sabie
"Parca in preajma Craciunului, rugaciunile sunt primite altfel"
Eu sunt foarte credincioasa si dintotdeauna am privit Sarbatorile de iarna prin prisma aceasta, a credintei. Merg destul de des la biserica, dar parca in preajma Craciunului, rugaciunile sunt rostite altfel si primite pe masura. Cred ca suntem mai sinceri, mai buni. De mica, parintii si bunicii mi-au insuflat dragul acesta de a merge la biserica si de atunci el mi-a ramas in sange. Aveam insa, copil fiind, o placere a mea de Sarbatori: sa merg la colindat. Am cantat colinde pe la usi pana pe la cincisprezece ani. Mama ma certa, imi spunea ca eram prea mare pentru asa ceva, dar mie nu-mi pasa, nu o ascultam. Cred ca asociam venirea Craciunului, mai degraba cu colindul, decat cu Mosul. Bineinteles ca asteptam si eu cadouri, ca orice copil, dar imi placea atat de mult sa ma intalnesc cu o mana de prieteni si sa o pornim la cantat cu veselie... Mi se parea ca placerea asta nu trebuie sa aiba varsta. Mergeam pe la familiile de cunoscuti, pe la vecini, chiar pe la oameni pe care nu-i cunosteam. Stiam toate colindele si le cantam frumos, fara sa le scurtez, fara sa rad; le cantam cu patos, pentru ca, intr-adevar, imi facea o mare placere sa simt bucuria aceasta a cantatului, a colindatului de Craciun. Banii pe care-i adunam nu prea contau, dar oricum, erau ai mei, imi cumparam eu ceva, acolo, numai pentru mine. Apoi am crescut, poate ca m-as mai fi dus, dar au aparut turneele tot mai lungi, ba chiar in 97 sau 98 am petrecut Craciunul in deplasare, cu echipa de la floreta. Mi-a fost dor de casa, dar ne-am simtit bine si intre noi, a fost chiar frumos; eram mezina grupului si am fost oarecum rasfatata.
Anul acesta, merg cu logodnicul meu la Breaza, locul nostru drag, unde ne retragem singuri sau cu cativa prieteni de fiecare data cand avem putin timp liber. Si, asa cum se intampla mereu, am sa pregatesc eu carnatii, toba si sarmalele. Imi place foarte mult sa gatesc si sa invat sa fac cele mai dificile retete. Le fac cu atata placere... cred ca de aceea imi ies si foarte bune. Nu ma laud eu, m-au laudat altii.
Cititorilor "Formulei As" le doresc sa fie sanatosi si cu bucate pe masa, sa aiba incredere ca vor veni clipe fericite pentru fiecare, sa fie veseli si sa intampine Nasterea Domnului cu sufletul curat!
Cristian Topescu - directorul cotidianului "Pro Sport"
"Mirajul cadourilor desfacute sub brad nu poate fi comparat cu nimic"
De 2000 de ani, in ziua in care crestinii din intreaga lume sarbatoresc Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos, Mos Craciun vine in casele noastre ca sa ne faca surprize si sa ne incalzeasca sufletele. Chiar daca exista si sceptici, care au ales sa il analizeze pe Mos Craciun pana si din punct de vedere tehnic, mirajul cadourilor desfacute sub bradul luminat nu poate fi comparat cu nimic. Poate nu toata lumea stie, dar pe Pamant sunt doua miliarde de copii, de micuti care nu au inca varsta majoratului. Chiar daca micii musulmani, hindusi, budhisti si evrei (adica aproximativ 15% din totalul copiilor din lume) nu sunt vizitati de Mos Craciun, ramane restul. Si cum in fiecare familie crestina este cel putin un copil cuminte, Mosul are destul de lucru. Si eu trebuie sa il ajut anul acesta, fiindca baietelul nostru (al lui Christel si al meu) are cinci ani si crede inca in Mos Craciun, cel cu barba si haine rosii. Cam pe la varsta lui, eu l-am descoperit pe Mosul dupa pantofii pe care-i purta. Am recunoscut papucii unchiului meu, fratele mamei, si de atunci nu am mai putut fi pacalit. Dar nu i-am uitat niciodata farmecul, il recunosc in rasul baietelului meu cand desface cadourile sau cand il zareste pe Mosul pe strada, in vitrine, in casa. Si ce este Craciunul, daca nu cel mai mare prilej de bucurie?...
La multi ani tuturor cititorilor "Formulei As"!
Bogdana Tihon