Firimita de viata
Pentru romani, a trai ca in filme nu inseamna neaparat a trai ca un print al petrolului venezuelean, fara griji, sarind din piscine in limuzine, secondat de brigazi de foste Miss Teleorman drept secretare. E drept, principala hrana spirituala a romanilor e eterna telenovela. Cele mai multe gospodine stau rastignite in fata televizoarelor, amestecand lacrimile cu maioneza, pierdute in ceea ce e pentru ele a doua si adevarata lor viata. Cei mai multi dintre fanii telenovelelor sunt iremediabil pierduti in firele actiunii ce se scurge din tubul catodic in cenusiul cotidian. Melodrama continua in viata de zi cu zi. Decorul difera. De la luxul de tinichea glazurata si scari interioare minutios sculptate, la apartamentul confort doi sporit, cu igrasie din constructie, e o diferenta. Poate ca nici femeile din cutia televizoarelor nu seamana cu telespectatoarele lor, vestejite la cozi sau intreprinderi falimentare, unde salariile compensatorii ajung doar pentru directori. Dar si acestia, grasi si prafuiti, nu aduc cu directorii de succes din telenovele. N-au case pline de stucaturi si piane, nici hergheliile lor, ci doar cateva firme-capusa unde fac afaceri cum au invatat ei, pe vremuri, la Stefan Gheorghiu. D-aia nu prea mai au oamenii chef de munca. Modelele lor, oamenii din filme, stau de palavre, schimband decorul doar cand le permite devizul filmului, si isi pierd vremea cu dulcele mestesug al iubitului. Pe chestia asta fac o groaza de bani, in vreme ce semisomerii din economia romaneasca trebuie sa blocheze un drum ca sa ia banii pe anul trecut. Si iubirea din filme se cocleste si se inverzeste in contact cu aerul umed si rece al realitatii. Ca in filme, un roman din trei isi conduce afacerile de familie cu mana de fier, insa in vreme ce, pudice, filmele trec peste spitalizarea iubitelor, in viata de toate zilele, mangaierile sotului iubitor lasa urme adanci, de nesters.
Ce film e si acesta? Comedie, tragedie, horror? Filmele noastre au succes doar in afara tarii, in vreme ce in salile cinematografelor de la noi intra doar trecatorii care vor sa se fereasca de ploaie. Desi, in felul lor, filmele romanesti postdecembriste aspira la statutul de albume de familie, prezentand, cu tente de roz murdar, realitatea de zi cu zi.
Florin Firimita a ajuns erou de film. Un film la care romanii pot doar sa viseze invidiosi. El e unul dintre sutele de mii de emigranti postdecembristi, multumiti sa manance painea amara a exilului unsa cu untul societatii de consum. Firimita nu s-a dat batut. A vrut mai mult. Are 38 de ani si vreo zece de cand a emigrat, dupa o lunga si tragica istorie a familiei. In Romania, isi ducea traiul pictand cosciuge, lucrand artizanat si facand pe prostul, asa cum le placea comunistilor de noi. A ajuns in Statele Unite cu un pasaport fals, trecand cateva frontiere pe osia trenului si castigandu-si existenta din mainile sale pricepute. A lucrat in supermarket-uri, unde a invatat engleza de pe cutiile cu lapte condensat, ciocolata si tigari. Engleza cu care si-a scris jurnalele si povestirile. Un regizor din State a fost vrajit de povestea romanului si a facut un documentar artistic despre viata lui Firimita. Asa a ajuns romanul star. American. Din pacate, doar la noi s-ar putea sti ca filmul despre viata se bazeaza in intregime pe fapte cat se poate de reale. Revolutionar naiv in Piata Universitatii, Firimita e acum american si e pe cale de a termina o Universitate. Filmul despre viata lui se cheama "Arta de a trai". Arta de a trai sau arta de a fugi? Dar cui ii pasa de asta, cata vreme romanii s-ar vrea angajati pe viata in telenovele?
N.C. Munteanu