Mos Craciun pe portativ
Sarbatorile iernii isi aseaza beteala si pe portativele muzicale. Cine rezista la clinchetele de clopotei? Cele mai ambitioase proiecte cedeaza locul colindelor si asteptarii lui Mos Craciun
Krypton
Eugen Mihaescu
"Mos Craciun vine doar la copiii cuminti"
Sunt crestin si tin la traditii, de aceea nu las nici o sarbatoare nebagata in seama. De Craciun, s-ar putea sa mergem toti membrii formatiei noastre cu iubitele si sotiile undeva, sus la munte, la o cabana, sa bem tuica fiarta si sa mancam branza in coaja de brad. Asta, pentru ca e momentul sa ne mai si relaxam un pic. Am trecut printr-un lung sir de ghinioane in ultima jumatate de an, iar acum vom lansa, in sfarsit, un nou maxi-single. Avem si un sound nou in concerte, pentru ca ni s-au alaturat trei fete ca backing vocals. Numele lor sunt Aida, Roxana si Sorina. Iar pe mine, sfarsitul de an ma prinde implicat intr-un nou proiect: sunt regizor muzical la National Tv si ma ocup de tot ceea ce inseamna generice muzicale, muzica in emisiuni... Mi s-a indeplinit visul de a face numai ceea ce imi place, adica muzica. Sunt si cam stresat in perioada asta si destul de agitat. Astept sfarsitul de an ca sa fac un bilant. Noroc ca am o mentalitate de invingator.
Dar nu numai formatia Krypton il asteapta pe Mos Craciun. Baietelul meu creste mare si frumos, ca taica-sau, si asteapta si el un cadou. Tocmai de aceea, de Craciun tin foarte mult sa fiu si cu familia mea. Cea mai mare bogatie e in familie, si cine e de alta parere se inseala amarnic. Mos Craciun vine numai la copiii cuminti si la familiile puternice si unite. Cititorilor vostri si admiratorilor nostri le doresc sa nu uite de traditie, sa lase deoparte necazurile si sa incerce sa fie mai buni.
Vegas
Silvia Launeanu
"Ador sa vad strazile pline de beculete"
Perioada sarbatorilor de iarna e intotdeauna foarte agitata. De Craciun, stiu sigur ca vom canta in aer liber, in centrul Sibiului, deci anul asta nu voi sta acasa, sa ma infrupt din cozonaci si sarmale. Am o farama de regret, dar pe de alta parte imi convine mai mult sa cant in aceasta perioada a anului. Lumea e in vacanta, gusta altfel muzica, e mai relaxata. In felul asta, voi reusi sa ma tin departe de delicatesele culinare. Se stie ca in fiecare an fac excese de sarbatori. Mai ales cand se fac prajiturile si ramane putina crema de ciocolata pe vas.
Obisnuiam sa-mi vizitez toti prietenii de sarbatori, acum timpul nu-mi mai permite sa fac asta, dar nu uit niciodata sa dau telefoane celor cu care lucrez sau la care tin. Si profesional se simte un zvon de iarna. Noi am lansat al doilea single de pe album si promovam si o piesa de iarna, Ninge iar, un colind dragalas, care cred ca o sa placa multora. E un colind vesel, care trebuie sa ridice starea de spirit a oamenilor in preajma acestor sarbatori. In ce ma priveste, eu intotdeauna am o stare nemaipomenita iarna. Chiar daca mi s-au inecat toate corabiile, tot traiesc la maximum de sarbatori si ador sa ies in oras si sa vad toate strazile pline de beculete. Sunt o optimista de neinfrant. Sper sa imi pot face si eu timp sa caut cadourile potrivite pentru cei dragi. Pentru asta, am inceput sa-i testez inca de acum o luna. In final, le urez tuturor viata foarte lunga, ca sa aiba timp sa ne asculte si sa se accepte pe ei si pe noi, asa cum suntem. Sunt convinsa ca ceea ce crezi despre tine se propaga si in exterior. Iar noi le promitem ca o sa ii rasfatam cu piese cat mai noi si mai bune!
Bere Gratis
Mihai Georgescu
"Un moment de mare liniste sufleteasca"
Luna decembrie gaseste formatia noastra foarte preocupata de proiectul cu care vom incepe anul 2004: un mare concert Bere Gratis, la Teatrul National, care va marca si cei cinci ani care se implinesc de cand ne-am infiintat. Pana atunci insa, vom onora diferitele cereri din tara si vom pleca sa concertam. Chiar si intre sarbatori vom lasa cheful deoparte, ca sa plecam la niste cantari. Dar eu tot imi voi rezerva cateva clipe doar pentru mine. Craciunul a fost mereu un moment de mare liniste sufleteasca, o perioada in care mi-am dorit sa fiu mai bun, sa iert si sa imi cer iertare. Ma gandesc mereu la reusitele si nereusitele acumulate, la ce ar mai trebui sa fac, la ce imi doresc. Am si fost educat din familie sa respect aceasta sarbatoare. Asa ca in Ajun stau cu prietenii apropiati, iar in ziua de Craciun le fac intotdeauna o vizita parintilor mei. Chiar si la oras mai exista inca un cod al Craciunului, care s-a pastrat in familiile bune. Eu am numai amintiri frumoase legate de sarbatori. Si acum imi vine in minte costumul de cowboy pe care l-am primit in copilarie si pe care l-am purtat pana l-am tocit. M-a impresionat foarte tare, poate de aceea azi sunt si eu adeptul cadourilor care sa ramana si care sa insemne ceva. De Craciun nu fac niciodata cadou parfumuri sau ciocolata.
Firma
Rocca
"Mi se pare ca s-a americanizat mult Craciunul"
Vom sarbatori Craciunul repetand, studiind si pregatind un nou clip, care va fi lansat in ianuarie si care se numeste Am sa uit. Un mod putin nonconformist de a trece peste sarbatori. Nu mi-am propus un program anume, ci voi continua sa imi vad de treaba. Eu voi petrece alaturi de baietii din trupa, vom sarbatori tinereste Craciunul, vom canta poate si la chitara - cine stie? -, poate iese o piesa noua. Suntem mai putin sentimentali. De obicei, ne bucuram de izul de sarbatoare, de faptul ca se termina anul. Tragem o linie si incercam sa fim mai buni. Ne facem si cadouri, bineinteles, dar sunt cadouri anuntate, cum ar fi un Cd cu o trupa faina sau cadouri simbolice, flori. Mie mi se pare ca s-a americanizat mult Craciunul, nu spun neaparat ca s-a pierdut traditia. Observ insa ca e mult mai vesel, mai "happy", mai putin sentimental si religios si mult mai axat pe partea materiala, pe cadouri, mancare... Intr-un fel, ne caracterizeaza si pe noi, suntem si noi tineri si avem chef de distractie, de voiosie, de ceva mai multa culoare, dar ni se mai intampla si sa simtim raceala lui si lipsa de consistenta spirituala. Le uram ascultatorilor nostri si cititorilor vostri sa creada in continuare si sa nu se dea batuti in fata problemelor de zi cu zi si a lipsei de orizont.
Cream
Claudia
"Vreau sa fiu alaturi de ascultatorii mei"
Mi-as dori mult sa petrec Craciunul alaturi de familie, acasa, la Mangalia. Dar imi place foarte mult si sa cant si, pur si simplu, nu pot refuza ofertele care mi s-au facut. E foarte important ca de sarbatori sa fiu alaturi de ascultatorii care au facut eforturi si au platit sa ma vada in concert de-a lungul timpului. Intr-un fel, asta e rasplata pe care le-o aduc.
Am lansat si al doilea album solo, Astept, de pe care am promovat deja piesa Inchide ochii. Ajunul sarbatorilor ma prinde stresata, agitata si emotionata de fiecare data, oricum, imi doresc ca macar inainte de Craciun sa am timp sa umblu dupa cadouri. Anul trecut, am avut cel mai interesant Craciun din viata mea. Fusesem sa cant in ajun la Chisinau, iar la intoarcere ni s-a spart motorul de la masina pe drum. Doamne-Doamne insa ne-a ajutat, caci o doamna foarte de treaba, din satul Raducaneni, ne-a primit la ea in casa si ne-a pus masa de Craciun. Iar mai tarziu, au sosit si nepotii ei, care m-au recunoscut, asa ca s-a lasat cu chef si multa bucurie. Uite asa fac in fiecare an, plec sa cant departe de familie. Dar sunt o persoana puternica, nu ma plang niciodata si, in plus, uneori o am alaturi pe sora mea mai mare, care are grija de mine. Eu le urez tuturor sanatate si sa aiba parte de bucurii acum, de sarbatori.
Dia Radu