Ioana Pavelescu
"Pentru mine, teatrul e ca un drog.
Dar unul benefic, care ma ajuta sa inteleg
mai bine viata si s-o exprim"
Mare speranta a teatrului si filmului romanesc din anii 80, dupa o "paranteza" americana, plina de succese si impliniri profesionale, s-a intors acasa, pentru a zbura si mai sus
Are stil si clasa de star international si o frumusete aparte, dublata de o distinctie innascuta. Oriunde apare, pe scena, in costum de epoca, sau pe strada, in blugi, are o prestanta care-o distinge imediat. Nu-i de mirare ca la scurt timp dupa ce a trecut oceanul, numele Ioanei Pavelescu a aparut pe genericul unor filme importante, alaturi de celebritati ale Hollywood-ului: Elisabeth Hurley, Danny Ayello. Ce-i drept, langa harurile daruite de pronie se adauga si lunga experienta actoriceasca din Romania. La numai 19 ani, a debutat in filmul "Osanda", alaturi de uriasi ai ecranului, ca Amza Pellea si Gheorghe Dinica. Au urmat alte roluri, in filme regizate de Sergiu Nicolaescu, Alexandru Tatos si Cristiana Nicolae. Pe scena, maestrii ei au fost Liviu Ciulei si Catalina Buzoianu. In 92, Ioana pleaca din tara si revine dupa 10 ani in teatrul romanesc, cu "Anna Karenina", intr-o montare moderna, cinematografica. Rolul e greu si a pus la incercare ambitia multor vedete. Sophie Marceau, intr-o ecranizare recenta, nu i-a facut fata si a pierdut pariul. Actrita noastra il castiga. Ea da forta si multa stralucire eroinei lui Tolstoi, si o noblete interioara care te invita s-o admiri, si nu s-o compatimesti. In sala nu mai fosnesc batistele, ca-n alte interpretari, ci izbucnesc aplauzele.
Trecerea Rubiconului
- Felicitari, Ioana, tie si echipei Nationalului, in frunte cu regizoarea Alice Barb, pentru acest spectacol impresionant. Si-acum, sa incepem discutia cu o intrebare rautacioasa: de ce ai plecat peste mari si tari, cand acasa la tine erai - si iata ca esti in continuare, - o actrita admirata si rasfatata. Ai vrut sa cuceresti si America?
- Am vrut sa-mi urmez sotul, pe Mihai Bujor Sion, trimis ca expert in economie la ambasada noastra din Statele Unite. Era normal sa-l urmez. Iar ca actrita, am vrut sa vad de ce sunt in stare si altundeva. Si cum am o fire afurisit de independenta, am tinut sa-mi croiesc si acolo propriul drum, de una singura, cum am facut si-n tara. Asa ca am inceput cu inceputul: m-am inscris la Universitatea Georgetown din Washington si mi-am luat un masterat in engleza. Invatasem limba din liceu. Mai tarziu, in anii studentiei, cand pregateam monoloage din Shakespeare, visam sa le pot rosti candva si in limba originala, cu accent de Oxford. Dupa aceea am urmat cursuri de actorie, la institute celebre ca "Lee Strasberg Institute" din New-York si la "Tracy Roberts Studio" din Los Angeles. Concomitent, am realizat productii teatrale si filme de televiziune. Cum? Prin munca, pasiune, ambitie si iar munca. In perioadele cand lucrez, ma pregatesc ca sportivii in cantonament: dieta severa, fitness si jogging.
- Vara trecuta ai venit la Bucuresti, unde ai jucat intr-o productie americana...
- Am filmat la Snagov, in studioul "Castel Film", ce apartine lui Vlad Paunescu. Un artist al imaginii si un manager desavarsit, care asigura in tara conditii de lucru la nivel occidental. Il felicit.
- Cum se numeste filmul?
- "Metoda", si e un thriller psihologic, inspirat dintr-un fapt petrecut in Alabama la inceputul secolului trecut. Am avut-o ca partenera pe Elisabeth Hurley. Saptamana trecuta, am semnat un nou contract cu "Castel"-ul, pentru filmul "Binecuvantata".
- Traiesti intr-un iures, intr-un du-te-vino continuu, pe ruta Bucuresti - New-York dus-intors. Cum te descurci?
- Mai greu, dar cu o buna coordonare a programelor, am sa razbesc. E obligatoriu, pentru ca la contractele americane nu incap intarzieri sau amanari.
- In America, faci parte dintr-o trupa de teatru?
- Da, se numeste "Galeria ingerilor". Pentru ei voi juca la vara, pentru ca nu vreau sa-mi intrerup seria de spectacole cu Anna Karenina, la care tin foarte mult.
- Unde ai mai jucat in State?
- Mai intai la Lincoln Center din New-York, in piese de autori romani: in "Lectia" genialului dramaturg Eugen Ionescu; in "Lebada salbatica" a lui D.R. Popescu si in piesa "Femeia ca un camp de lupta in razboiul din Bosnia" de Matei Visniec, o drama puternica, despre consecintele conflictelor balcanice. Grace Zabriskie, una dintre cele mai mari actrite americane de teatru si cinema, a fost partenera mea. Eu eram victima, ea psihiatra mea. A acceptat rolul, atrasa de reputatia artistica a regizorului roman Florin Fatulescu, mai cunoscut in America decat la el acasa. Pentru inspiratele si originalele lui spectacole a primit de cinci ori premiul criticii americane. El a montat toate acele piese romanesti, cu care noi am avut mare succes, nu numai la romanii de acolo, ci si la publicul american. Cu Grace m-am imprietenit in timpul repetitiilor si prietene am ramas si dupa premiera.
O mostenire de familie: talentul
- Vad ca si acolo te gasesti in compania unor personalitati creatoare...
- Sunt o norocoasa. In casa noastra se intalneau artisti de renume, scriitori, muzicieni, pictori. Fratele mamei era violonistul Mihai Constantinescu; un alt unchi e pictorul Paul Gherasim. Nasele mele de botez - ca eu am avut doua, nu ca alti copii - erau Marietta Sadova si Fanny Rebreanu. Petre Tutea a fost nelipsit de la noi dupa ce a iesit din inchisoare, in 64. Nea Petrache, cum il alintam noi, copiii - fratele meu Liviu si cu mine -, era prietenul apropiat al familiei noastre. Si asa a ramas timp de 20 de ani, pana s-a sfarsit din viata. Mama il pretuia mult.
- Mama ta e actrita Corina Constantinescu, una dintre marile frumuseti si unul dintre marile talente, careia teatrul si filmul romanesc ii datoreaza multe reusite. Interpretarea ei in "Nora" de Ibsen ramane un reper antologic. Impresionanta stafeta a talentului de la ea catre tine...
- Va multumesc pentru cuvintele frumoase care o vor emotiona mult pe mama cand le va citi. Ca sa nu mai vorbesc despre sora ei, care citeste din scoarta-n scoarta revista dvs., Formula As. Vara trecuta, cand era la Pucioasa si n-a gasit-o la chiosc, m-a sunat pe mine la Bucuresti sa i-o duc de urgenta. A devenit dependenta de Formula As. Dar sa revin la mama. Nora ei a tinut afisul Teatrului Mic stagiuni in sir. Ceea ce nu l-a impiedicat pe unul dintre directorii, care au urmat, sa pensioneze o asemenea actrita, la doar 48 de ani. Dar Corina Constantinescu nu se lasa infranta: a continuat sa joace si in provincie, sa dea recitaluri, se preocupa si azi de tinere talente. A deschis o sectie de teatru la Satu Mare. E omul cu o conduita morala perfecta, rar intalnita. Un artist adevarat!
- Fratele tau Liviu e si el actor?
- Are alta profesie, dar arta e pe primul loc: scrie versuri, proza si teatru. Suntem o familie binecuvantata de Dumnezeu, cu parinti si rude minunate, cu prieteni loiali, oameni de exceptie. Din pacate, tata nu mai traieste, s-a stins in 87 - an cumplit pentru familia noastra, in care s-a prapadit si fratele mamei, Mihai Constantinescu, fabulos talent muzical. Tata era medic, unul dintre cei mai buni pediatri din tara, diagnostician desavarsit. Si un om de o generozitate si noblete sufleteasca de exceptie. Si astazi sunt mame de copii salvati de el care se roaga pentru sufletul lui bun. A plecat dintre noi in 31 ianuarie, data marcata in calendar ca "Ziua medicilor fara de arginti". Unchiul meu a fost si el marcat, ca alti artisti si oameni de seama, de nedreptatile si absurditatile epocii. In 1944, cand avea 16 ani, participase la un concurs de interpretare la Weimar si pe diploma lui era imprimata zvastica (era in perioada dictaturii hitleriste). Din cauza asta, multa vreme a fost interzis si i s-a dat un fel de domiciliu fortat la Cluj. A locuit in casa unui alt mare artist cu destinul frant de istorie, Lucian Blaga.
- Pana la urma, vorba unei victime a regimului comunist, Soljenitin, "binecuvantata fii, inchisoare, pentru ca ne-ai invatat sa induram..."
- As vrea sa va povestesc o istorioara hazlie, daca n-ar fi atat de amara. Cand i s-a ingaduit lui Mihai Constantinescu sa vina in Filarmonica din Capitala si sa concerteze la Ateneu, dupa un extraordinar concert al lui, a fost ovationat de intreaga sala. Doar ministrul culturii de atunci, Constanta Craciun, nu l-a felicitat. Dimpotriva, i-a reprosat ca a interpretat concertul de Bach intr-un mod "mistic si formalist". Dar a adaugat, chipurile informata: "Sigur ca Bach a compus si pentru popi, dar a facut-o doar ca sa poata puna pe masa celor 12 copii ai lui painea si carnatul zilnic." Unchiul meu s-a intors scarbit. Dar Petre Tutea, cu celebrul lui spirit scanteietor, a incercat sa-l calmeze, facand haz de necaz: "Mihaita draga, cucoana ti-a facut fara sa vrea un mare compliment. Chiar asta e Bach, "mistic si formalist". Doar ca in muzica lui divina nu e nici urma de carnat".
- Ce noroc pe voi sa va formati langa asemenea oameni, langa asemenea personalitati, din pacate tot mai rare in ziua de azi...
- Mare noroc. Intr-adevar! In casa noastra veneau, cum va spuneam, scriitori si muzicieni, pictori, oameni de teatru: Tutea, Paleologu, Marietta Sadova si Fanny Rebreanu, ca si fiul lui Tonitza si fiul lui Aron Cotrus. Intre ei se incingeau discutii aprinse, polemici elegante. Din pacate, eram prea mica ca sa imi aduc aminte, dar mama povesteste de minunatele seri de neuitat. Totusi, se mai petrec si azi asemenea intalniri de spirite rare. De curand, am participat la lansarea la "Humanitas" a cartii lui Lucian Pintilie. Victor Rebengiuc a citit un fragment care se referea la el. Doamne, ce actor de geniu e Rebengiuc. Citatul a starnit in noi, cei aflati acolo, un frison ca un curent de inalta tensiune: "Doamne, Iti multumim ca mai exista asemenea spirite care sa ne trezeasca din amorteala". Ce putere majora, arta!
- Si copiii tai, Ionut si Maria, impartasesc aceeasi pasiune de familie?
- Am doi copii minunati, frumosi si talentati, de care sunt foarte mandra. Ii ador si, asemenea mie, vor si ei sa-si croiasca propriul drum in viata si-n arta. Ionut e pasionat de regie, Maria de pictura si fashion design. Asta vor, asta urmeaza cu talent si cu daruire. Eu Ii multumesc lui Dumnezeu cu umilinta pentru tot ce mi-a dat. Cred in puterea miraculoasa a rugaciunii si ma rog in fiecare zi din tot sufletul. Asa ma linistesc si ma simt ocrotita.
- Orientarea catre teatru s-a produs la tine din copilarie, presupun.
- Ca orice copil care traia alaturi de mama lui in lumea fabuloasa a teatrului, simteam o bucurie si o exaltare continue. Cu timpul, am ajuns la certitudinea ca n-as putea deveni nimic altceva decat actrita, ca locul meu e doar acolo. Am descoperit ca teatrul e componenta esentiala a personalitatii mele, ca e chiar viata mea. Si de atunci, totul a capatat greutate si sens. A devenit un fel de drog, de care nu ma mai pot lipsi. Dar un drog benefic, care nu ma departeaza de viata, dimpotriva, ma ajuta sa o pot intelege si exprima mai bine.
- In final, o intrebare de baraj. Ai de gand sa te stabilesti in America?
- Eu sunt actrita romanca si nu parasesc teatrul romanesc. Dar, ca orice artist din zilele noastre, calatoresc mult, pentru ca, slava Domnului, joc in multe locuri. Arta n-are granite. E universala. Ca si iubirea.
Alice Manoiu