Ucigasul de pe fundul ciubarului
Un obicei fara varsta supravietuieste in marginimea muntoasa a Clujului: sapte fete neprihanite vad in apa unui ciubar criminali neprinsi. O reconstituire exacta, cu personaje, asemenea unui film. Si tot ca intr-un film, la locul crimei soseste politia...
Tarnita: o crima vazuta in apa
Carciumareasa iese in fata casei ca sa aprinda lumina de-afara. E doar trei dupa-amiaza, dar la munte intunericul se lasa mai repede. Femeia ramane cateva clipe in prag, respirand adanc mireasma padurii, plimbandu-si privirea peste apele neclintite ale lacului Tarnita, ce ajung pana dincolo de satul Somesul Rece, aproape de marginimile Clujului. Zambetul ii infloreste pe chip, ochii osteniti i se umplu iarasi de viata. Se apleaca sa-si mangaie cainele, pazitorul ei credincios, cu trupul alb si capul negru, ce-i alina singuratatile de carciumareasa in creierii muntilor. "No, hai si tu nautru", ii zice, ca unui om...
In cabana "Pastravului" e cald si e fum, vreo sapte oameni sporovaiesc molcom, la mescioarele de lemn neslefuit. Tarani venetici, oplositi in colonia muncitoreasca Tarnita, odata cu ridicarea barajului de acumulare. Cand se infierbanta vreunul, ridica mai intai ochii spre femeia din spatele tejghelei, ca si cum si-ar cere voie, inainte de-a urca glasul. O respecta ca pe un fel de mama, niciodata n-ar cuteza sa-i zica ceva necuviincios. In rest, se vorbeste... ca la carciuma. Despre munca de peste zi, despre banii care mereu n-ajung si, ceva mai patimas, despre iubirea de femeie. Apoi, cum altfel, despre ultimele faradelegi ce-au zguduit tihna satelor, ca ala s-a-ncaierat colo, ca ala a furat dincolo, ca celalalt a ucis... Dintr-o data, peste amestecul de voci barbatesti si clinchet de pahare date apoi peste cap, se aude glasul carciumaresei: "Vorbiti cate-n luna si-n stele, dar despre cautatul ucigasilor si-al hotilor in ciubere ati auzit?". Oamenii se intorc spre tejghea nedumeriti, cu paharele pe jumatate nebaute. Carciumareasa ii priveste pe toti, asteptand raspuns. Nimeni nu rupe linistea, intrerupta doar de pocnetele jarului din soba care incalzeste incaperea. Femeia zambeste a victorie. "E ceva ce gasesti numai pa aici, pa la noi, prin partile Clujului. De multe ori, prin satele astea de pe Somesul Rece, nici nu-i nevoie de politar ca sa afli pa omu care-o furat sau o omorat pa alt om. Stiti cine-i gaseste? Niste copchilite de vreo septe-opt ani, care vad in apa unui ciubar, pa ala care-o furat si-o omorat. Poate n-ati crede, da eu va zic c-am vazut si ca-i adevarat..." Doi barbati care tocmai dadeau sa plece se aseaza din nou. Isi iau doua cani cu vin fiert, portocaliu, si asculta. Carciumareasa are 43 de ani, e inca tanara, iar fapta s-a petrecut nu demult si nu departe. "Sunt septe fete curate. Septe!...". Si-ncepe sa ne infatiseze un ritual straniu, cum n-a mai auzit nici unul dintre noi. Vorbele ei sunt pline de poticneli, de straduinte de a-si aminti totul cat mai precis, ochii ei mari si albastri privesc doar inainte, incremeniti, pe fereastra cu cer vinetiu, ca si cum in cadrul acela ar vedea chiar acum, in aceasta clipa, toate cele intamplate...
Zice ca era dimineata si campul stralucea de roua. Sapte fetite luau din fantana apa neinceputa, prima apa, din care n-a mai sorbit nimeni in acea zi, apa neinceputa precum traiul, trupul si pacatul lor. Carciumareasa vede. Apa tremura in caldarile copilelor, in vreme ce ele se opintesc din greu sa urce dealul plin cu roua pana sus, la sfanta biserica. Biserica e goala si alba, are usile larg deschise, in prag le asteapta preotul cu chip intunecat. Apa galetilor se pravale, deodata, din sapte parti, pana la ultimul picur, intr-un ciubar urias si rotund ca un ochi. Cu carliontii parului scapati peste frunte de sub basma, fetitele asteapta cuminti sa inceapa "cautarea".
***
Cu vreo trei luni in urma, in Somesul Rece a fost gasit mort un tanar. Zacea pe mijlocul ulitei, cu fata in sus, un barbat frumos, cu ochi deschisi, atintiti catre cer. Nici n-ai fi zis ca e mort, daca nu-i observai crestatura aceea mica, taiata deasupra tamplei, sub parul bogat. Politia a cercetat cazul si n-a reusit sa afle nimic. In cele din urma, s-a decis c-a fost un om cam "feteghiu", adica nitel cam petrecaret si aventurier, ca s-a impiedicat pe strada si-a cazut cu tampla in piatra. Satul n-a crezut nici o iota din raportul intocmit de autoritati si, dupa vechea traditie a locului, s-a pornit o "ancheta" ciudata, cu ghicitul ucigasului in ciubar. Au fost chemate cele sapte fete, care, prin puterea sufletului lor neprihanit, sa afle ce a patit cu adevarat flacaul. Una dintre aceste copile a fost chiar sora carciumaresei, Lucretia Cioaza (Lucretia Papita dupa barbat). Ea a povestit in amanunt toata isprava. In ce-o priveste pe Rozalia Cioaza, carciumareasa, ea a fost atunci in biserica si a vazut cu ochii ei intreg ritualul, de la inceput pana la sfarsit.
"Fetele-o fost pregatite. O saptaman-o postit negru, pan la asfintit. De cu sara, le-o dat preotu o carte mare, din care-o trebuit sa citeasca fiecare de septe ori. Le-am vazut dimineata cum stateau in fata bisericii c-o lumanare-n mana, slabe si parca planse, ca niste sfinte. Si dupa ce-o terminat de intrat oamenii si-o-nceput Liturghia, fetele-o iesit afara, cu lumanarile-n maini, pa pajistea cu roua. Ca n-ai voie sa cauti in ciubar niciodata altcand decat duminica-n zori, atata timp cat preotu-i in biserica si slujeste. S-o pus in genunchi in fata ciubarului cu apa si s-o acoperit toate pasta capete c-o panza, o panza lunga si neagra, de nu puteai sa vezi ca ce fac ele acolo, pasta ciubar. Vedeai doar lumanarile, pa sub panza, cum lumina. Io stateam in pridvor, c-un ochi pa slujba si cu altu pa fete, sa vad ca ce fac. O stat asa... cam un ceas. Si numa deodata, tocmai cand preotu scotea cu fala Darurile din altar, panza s-o dat intr-o parte si tate copchilele o sarit in sus ca arse: "Gheorghita! Gheorghita din Somes! Gheorghita din Somes l-o omorat!". Fetele erau tate palide la fata, cu ochii inrositi, tate septe-o vazut acelasi lucru pa fundu ciubarului, ca cutare l-o omorat pa cutare. S-o dus Politia la omu ala din Somes, l-o luat si pan la urma omu o recunoscut. Si azi ii la-nchisoare..."
Doi maramureseni din Bogdana, aflati prin zona Clujului cu niste constructii de lemn, o privesc pe carciumareasa cu gurile cascate, uitand sa mai bea. Nicicand n-au auzit pe la ei de asa o grozavie. Nimeni n-a auzit. Caci obiceiul e doar al locului. "Acuma, mi-o povestit si soru-mea, mai pa urma, ca ce-au facut ele acolo, sub panza neagra. Zice ca stateau tate septe in genunchi si ziceau pa gura niste cuvinte. Si cum ziceau ele cuvintele alea, numa ce-o-nceput deodata sa se invarta apa in ciubar, sub ochii lor. Se facea vartecus, roata, roata... Sangura! Far s-o atinga nimeni! Si atunci, pa fundu ciubarului, in mijlocu vartejului din apa, o vazut clar, toate o data, cin l-o omorat pa barbatu ala tanar, cum l-o omorat, tot, tot. Zice ca s-o vazut ase, cum ar fi un film mic in apa, s-o vazut mic, la zace centimetri, tata intamplarea, cum o venit aceia doi de la carciuma, cum s-o certat, cum ala o luat un bolovan de jos si i-o dat in cap la omu acela tanar. Toate fetele-o vazut acelasi lucru deodata. Nici la omu care-o omorat nu i-o venit sa creada, ca de unde stiu politarii atatea lucruri, in amanunt. Trecuse mult de-atunci. Se credea scapat..."
Cadrul ferestrei e negru, fara urma de stea. Carciumareasa isi prinde obrajii in palme si rade straniu, cu ochii ei mari si albastri. Cainele cu trup alb si cap negru isi intinde labele, tremurand. Barbatii ies din carciuma, unul cate unul. Pasesc in bezna, facandu-si sfanta cruce.
Ursitul
A doua zi dimineata, pornesc prin satele motesti ale Clujului, infometat de poveste. Nu trebuie sa caut prea mult. In Somesul Rece, sat aflat tot pe malul lacului Tarnitei, aflu ca o fata curata poate avea puteri si mai grozave. Pe drum, o batrana cu nume ciudat, Boaba, parca mereu clantanind din dinti, imi zice ca si la ei s-a cautat in ciubar, dar mai demult, pana acum vreo zece-cincisprezece ani. Si ca asemenea fete neprihanite puteau sa vada in apa ciubarului nu doar pe furi si pe ucigasi, ci chiar sa-si cunoasca ursitii. Copila se inchidea singura in odaie si vedea in apa ciubarului chipul flacaului cu care avea sa-si petreaca intreaga viata. La hora, n-avea ochi decat pentru el, chiar de indragea pe un altul. Si nu stie cum se facea, dar intotdeauna fetele-si gaseau in ciubar un ursit doar de la ele din sat, nu de-aiurea, pe care-l cunosteau deja dupa chip. Inainte de-a disparea in ograda ei, baba isi potriveste basmaua pe crestet si-mi spune un lucru pe care-o sa-l uit greu: "Pan la urma, ce ti-i cu cautatu ursitului, ce ti-i cu cautatu banditului? Ce, nu-i totuna?... Intre faradelegi si iubire nu-i o asa mare deosebire". Rade chicotind si-mi face din mers semn cu mana, sa n-o mai intreb altceva. Sa ma gandesc la ce-a spus si sa tac. "Du-te mai sus, in Maguri Racatau!...", imi striga din urma, intr-un tarziu.
Maguri-Racatau: puterea unei fete curate
Comuna si mai salbatica, mai uitata de lume: Maguri-Racatau. Intinsa cat intreg Bucurestiul, risipita pe coastele singuratice ale Muntelui Rece, multi vecini nu pot ajunge de la unul la altul decat dac-ar zbura prin cer. Intreband prin centru de cautatul in ciubar, toata lumea ma indeamna spre batrana Ana "Caucita", stapana tuturor povestilor locului, cea la care vin mai intai toti pagubitii, pentru ca ea sa dea semn copilelor sa coboare din munti, sa se-adune cu puterea fecioriei lor. Traieste singura, intr-o margine a vetrei satului, pe drumul de piatra ce trece muntele spre Marisel si Belis, traieste si ingrijeste singura de trei case, trei porci, trei gaini, o vaca si pamanturi. Ana Costea - "Caucita" ii zice dupa barbatu-sau, Ionas, care-a fost cauaci, adica potcovar, adica fierar, mort in urma cu - azi se-mplinesc - 33 de ani. O batrana mica, zgarcita la trup, infasurata intr-un sort azuriu, ce-i ajunge pana aproape de gat, purtand in picioare niste cizme militaroase, barbatesti, din piele neagra. Chipul ei, intr-adevar, ar putea sta pe filele oricarei carti de povesti. Chip strans, adanc brazdat de mahniri, ochi mari, cenusii, cu marginile prabusite de tristete si mult plans. O bunica de basm, o bunicuta buna, dar care pur si simplu nu vrea sa traiasca in timpul acesta, printre oamenii acestia "rataciti", de care este atat de dezamagita. A ales sa vietuiasca intr-o lume putin mai inalta decat cea a taratorilor pe pamant, nu prea inalta, doar atat cat s-o poata vedea in fiecare zi, pe deasupra acoperisului casei. O lume a fetelor padurii, a valvelor uiuitoare ce anunta potopurile, a zgriminterilor (solomonarilor) care poarta vremea, aruncand cu bota lor ploaia peste sat, a femeilor "holomoace", nascute cu coada, care-ti "iau din holda" sa nu ti se mai coaca graul, care leaga fetele sa nu se marite, care se preschimba in iepure sau mat, ca sa-ti ia laptele din ugerul vitei, ori a muieroaicelor "ofsagoase" (intelepte) care marita fete, dezbolnavesc oameni si dezleaga vitele de blestem. Batrana crede in toate astea. Le-a si vazut, le mai vede inca uneori. In ele-au crezut toti mosii ei, de la inceputul timpului, iar ea n-are cum sa nu creada. Isi descurca si azi toate necazurile cu ajutorul lor. Ce deosebire uriasa intre ea si stranepotica ei blonda, oachesa, de noua ani, care-i sta alaturi fara s-o asculte, imbracata intr-un tricou modern cu Donald-Duck, aranjand pe lavita hartiute-surpriza de la gume de mestecat, infatisand actori americani... Ai zice ca sunt doua fiinte de pe doua planete cu totul diferite. Ea, Caucita, cu chip zbarcit, si stranepoata Stefana, smiorcaindu-se in fiecare zi ca vrea la televizor.
Mai bine de-o jumatate de ceas o astept pe batrana sa manance. Rar isi ridica ochii din blid catre mine, urmarindu-ma pe sub naframa daca mai am rabdare, ca si cum ar vrea sa-mi zica: "Povestea mea nu se zice asa, cu una cu doua. Daca o vrei, trebuie s-o astepti...". Termina de mancat, spala blidul, apoi bea tacticoasa un paharoi cu apa. Abia apoi se aseaza din nou langa mine, lasandu-si palmele muncite pe genunchi. "No, zi! Care-i baiu?...".
***
Ciubarul? Da, a auzit, cum nu, multi talhari au fost gasiti in apa lui, de puterea copilelor, dar de vreo cinci ani, obiceiul s-a cam prapadit si pe aici. "La noi, in Maguri-Racatau, fecile (fetele) nu marg la biserica. Preotu n-are treaba cu-asa lucruri. Cautatu se face acasa la om, unde i s-o-ntamplat. Daca-i fura la on om calu, ca aicea-s multi cai si sa fura multi cai, apai sa chema fecile, cele septe fece, sa-l gasasca-n ciubar. Da trebuia sa fie fece mari, ca florile, fece currrate!, adevarrrate!, fara umbra de pacat pa sufletu lor! Ele trebuia s-aduca ciubar nou, facut din lemn verde, viu, abia taiat, si umplea ciubaru ala cu apa de fantana ori de izvor, ca n-avea voie sa fie apa curgatoare ca viata si pacatu. Si baga acolo, in ciubar, on inel de aur. Ca on fel de veregheta. Sa acopereau pa cap toate, cu giulgiu negru, zacea rugaciuni, sa uita in ciubar si sub ochii lor apa se-nvalmasea toata, sa facea roata in juru inelului si in inelu cela din mijloc fecele videa ca unde-i calu, ca cine l-o dus, unde l-o dus, ce-o facut cu el, ca l-o vandutu sau nu l-o vandutu. Videa acolo, in rotundu de aur, videa mic si luminat, miscandu-se, tot ce s-o-ntamplat. Aicea, pa vale, o fost on om care-o pchicat cu caruta si cu calu in apa si el o murit. Si-o vinit tate fecele de pa munti, fece puternice, tinere, cu ochii de foc si s-o uitat cu ochii lor in ciubar si pan la urma l-o vazut. L-o vazut in inelu de aur, cum o mars cu calu pe-acolo, pa coasta, intr-on rat cu padure si cum n-o cazut, ci l-o bagat cineva in rapa cu caruta. L-o bagat cu calu acolo si l-o omorat. Asta am vazut-o eu cu ochii mei, cum l-o gasit fecele pa omu ala si Melitia s-o dus la el acasa si l-o luat si l-o inchis. Inainte, nu sa putea sa nu se gaseasca. Ca asta-i lejea lu Dumnezau: nu exista suflet de om care-o murit sa nu se gaseasca! Da amu?... Amu nu mai ii nimeni care sa gaseasca sufletu omului..."
***
Intreb si eu, firesc, de ce nu se mai tine si astazi asa des ca inainte un obicei atat de folositor oamenilor. Sunt azi mai putine faradelegi decat acum cinci, zece ori cincisprezece ani? Ori a scazut credinta oamenilor in asemenea ritualuri magice? Batrana vorbeste tot mai greu, fiecare cuvant rostit parc-o arde pe dinauntru. Ca s-o doara mai putin, alege un glas taraganat, rece, aproape indiferent la vremurile de azi. Imi raspunde ca nici una, nici alta. Faradelegi sunt cu duiumul, mult mai multe, oamenii se fura azi si se taie de la orice pricina. Nici credinta lor in Dumnezeu si-n puterea fecioriei n-a murit. Insa, zice ea, "azi nu mai sunt fece. Nu mai sunt fece din acelea curate...". "Cum adica nu mai sunt fete?", zic. Batrana isi priveste stranepoata, pe care-o iubeste nespus, se uita la ea cu mila, cum se joaca-n lumea ei, cu micile ei jucarii de hartie lucioasa. "Nu mai sunt fece..." N-are vorbe sa ma poata lamuri ce putere colosala se poate-ascunde intr-o copila fara pata, nebantuita de ispite si ganduri negre. "Nu dejaba o zis batranii nostri c-o fata curata poa sa mute si muntii unu catra altu. Zicea mama, Doamne iart-o, ca stelele poti sti pa cer ca cum is puse, da gandurile-n capu unei fece, nu. Ca la o vita ii poti comanda, da la o fata, nu. Ca la on om ii poti comanda, chiar la on pom ii poti comanda, daca vrei, da la o fata, nu. Mneata stii ce greu ii sa ai grija de-o fata? Doamne fere! Noi am fost zace frati la parinti. Trii ficiori si septe fete. Si mama ne-o crescut in cinste pa toti, intr-o casa c-o singura odaie si lut pa jos. Va zic, trebe sa ai mare grija de-o fata. Maaare grija... Tot din batrani zicea ca, daca ai o fata, ai doi baieti. O fata-i de doua ori mai greu de crescut ca on baiat. Ca on baiat sa-mbraca sara cu haina si sa duce. Da o fata?... Unde sa marga sara?"
Imi zice c-o fata care viseaza noaptea-n pat la ce-a vazut la televizor sau pe ulita aceea nu mai e fata, isi pierde puterea, se duce puterea prin visul ei. O fata care nu se roseste macar o data-n zi, nici aceea nu-i fata. "Amu, n-are zace ai si deja are pretin. Ce ii si aia cu pretinu? Merge fudula cu el de mana pa strada. Ha, ca ma fac sa rad. Dapai o fata care are pretin si merge sambata noaptea la discoteca, cum poate sa mai caute-n ciubar duminica, la Liturghie, pa oamenii fara de lege? Inainte, oricare fata luai din sat - oricare! - putea sa-ti caute. Da amu?... Amu nu mai sunt fece..."
Dezmir: toti stiu
Surpriza cea mare avea sa vina aproape de hotarele Clujului, la Dezmir, un sat aproape urbanizat, ce sta s-atinga coasta de rasarit a orasului. Aveam sa ajung acolo tarziu, la sfarsitul celei de-a doua zile de "cautari ale obiceiului cautatului". Troleibuzul opt, cinci kilometri pana la capatul Clujului. Apoi alti patru pe jos, pana-n sat, alaturi de cei care au pierdut ultimul autobuz. Desi e seara, trecut de ora opt, in drumul acesta nu esti niciodata singur. Pe ulita foarte larga, croita dintr-un amestec de pietris si mal, se vad sosind de la oras zeci, sute de siluete cenusii, invaluite in aburii serii, oameni pasind incet, ostenit, catre casa. Copii de scoala, muncitori traitori la sat, abia iesiti din schimburile fabricilor, alaturi de batrane garbovite, carand in spinare desagi cadrilati. Intreb de ghicitul in ciubar si ma mir. Toata lumea stie! Un barbat tanar, statornicit la Dezmir doar de un an, imi spune cum se face. E aproape la fel ca la Tarnita, Marisel, Somes, ca la Maguri-Racatau... Cu sapte fete. Un altul, tot venetic, venit insa in urma cu trei ani, spune ca aceste sapte fete-s niste fete "anumite". In afara de vreo trei, pe care le-a uitat, mi le zice pe nume. Fete curate-s putine. Toti stiu. Toti stiu ca numai acum vreo patru luni a fost prins un tanar, Sebi, care-i pradase pe mai multi sateni. Era baiat in casa, un fel de sluga la un om avut. Nu-i vorba, baiat cuminte, supus, ascultator. Omul acela nu l-a banuit tocmai pe el si nici nu l-a cautat. La aproape un an, Sebi s-a tocmit la o alta casa, a unei femei pe nume Domnica. A furat si aici, tot bani. Femeia a chemat fetele si fetele l-au gasit in apa ciubarului. De o luna de zile e in inchisoare, la Gherla...
Satul se intinde de-o parte si de alta a acestei ulite lungi si largi. Il privesc din mers, tot vorbind cu acei tarani pe jumatate oraseni. Aproape toate casele au troite in fata, Iisusi crucificati care ne privesc cu chip alb, mustrator, peste garduri. Toti stiu. Obiceiul e pe buzele tuturor, de la primul copil pana la ultimul mosneag, e ceva firesc, de care nici nu le trece prin cap sa se indoiasca vreodata. Poate de aceea, nici nu le e teama sa mearga noaptea singuri pe drum. Daca e hot sau criminal, oricum va fi prins. Aproape nu-mi place ca toti stiu. Parca mai frumoasa e cautarea unei traditii prin catune indepartate, de munte, decat gasirea lui aici, intr-un satoi din suburbiile metropolei. In mijlocul asezarii e o troita, cea mai mare dintre toate. Acolo ma opresc sa-mi trag sufletul. O batrana numita Ilina, pe care-o ajutasem sa-si care desagii cadrilati tocmai de la Cluj, vrea acum, drept rasplata, sa ma ajute si ea pe mine. "De ce ai venit aici? Ti s-o-ntamplat ceva?..." Ostenit, abia rasufland, imi vine sa mint ca da. Mint. Mint fara rusine, zicandu-i ca mi s-a furat ceva... niste bani. Batrana le zice si altora, astfel ca o multime de oameni se reped, cu o bunatate nemaiintalnita, sa m-ajute. "Uh, saracu baiat...Cred ca-i student...Las c-o sa chemam fetele si sigur il gasim pe al de-o furat. Fetele nu dau gres niciodata..." In mijlocul lor, batrana se-ntreaba singura: "Da oare daca baiatu nu-i de aici, din sat, se poate?" Tot ea isi da raspuns: "Da de ce sa nu se poata? Ele-o sa-ti spuna cum arata, daca-i blond sau nu, cum ti-o furat, de unde si cand ti-o furat. Daca nu-l cunosti dupa chip, te duci la Politie si le zici toate astea. Si ei o sa-l gaseasca..." Ma cheama sa mai vin intr-o duminica, duminica viitoare, sa revin in sat, atunci cand ea o sa le adune pe cele sapte fete. Daca nu pot, sa dau un telefon. "Pana atuncea stai linistit, nu te gandi. O sa-l gaseasca..."
Nu m-am mai dus duminica. Nici duminica urmatoare, nici urmatoarea... Recunosc, mi-a fost frica. Ca nu cumva fetele nevinovate sa vada in ciubar, in ochiul mare, tremurator si negru al apei, in inelul de aur, chipul meu de reporter.
Bogdan Lupescu
(Fotografiile autorului)