Secretul fericirii
Dragi prieteni,
Citesc aceasta revista de foarte multi ani si am continuat sa o citesc si aici, departe de tara. Nu ii mai ating paginile, dar o rasfoiesc electronic, pe Internet, si absorb toata energia necesara unei alte saptamani traite aici, pe taram canadian. Va scriu azi nu pentru ca am descoperit secretul fericirii absolute, ci pentru ca am trait anul acesta un sentiment profund de multumire, impletit cu lacrimi de bucurie si multa dragoste. Si, intr-un fel, fericirea oferita de acest moment a surclasat multe alte lucruri frumoase care mi s-au intamplat anul acesta. Poate va intrebati: "Ce poate depasi bucuria obtinerii rezidentei, achizitionarii propriei case si masini, precum si aducerea surorii mai mici aici?". Ei bine, iata secretul fericirii mele in anul 2003. Poate ar trebui sa va spun ca am plecat din Romania acum sase ani. Eram doar o copila speriata de cruzimea vietii de acasa si dornica de un viitor mai bun, dornica de a oferi familiei mele mult mai mult decat groaznicul trai din doua salarii care impreuna plateau doar intretinerea apartamentului. Si am plecat cu un rucsac de visuri, sperante si multa teama de necunoscut. Am lasat in urma tot ce stiam, tot ce iubeam, intreaga mea viata, intreg trecutul meu. Nu o sa va povestesc cat de greu mi-a fost sa razbesc aici. Nu o sa va povestesc despre umilinte, despre barierele limbii, mentalitatii si imaginilor eronate. Nu o sa va spun nici cat de greu este sa te trezesti fara parinti, fara prieteni si fara iubirea vietii tale. Caci toate fusesera lasate in Romania. Pe toate le abandonasem acolo, in aeroportul acela tipator si galagios, dincolo de portile vamesilor, care mi-au smuls grabiti pasaportul din mana si mi-au semnat sentinta la instrainare. Le-am depasit insa pe toate. Tot ce conteaza este ca azi ma simt invingatoare... Asa m-am simtit si in acea zi calduroasa de august. O visasem pe mama. Trebuie sa va spun ca mama mea este unica. Sunt ceea ce sunt pentru ca m-a iubit si pentru ca fiecare succes al vietii mele i-a fost dedicat. De la premiile scolare, la olimpiadele la care participam doar pentru ca premiile mele mai aduceau ceva bani in plus, pe care ii inmanam mamei cu mandrie. De la articolele semnate in diverse magazine pana la Omul care sunt azi. Mama a fost ingerul meu pazitor. A fost o luptatoare. A crescut cinci copii de care este mandra. A ramas vaduva la 30 de ani si nu s-a lasat batuta. A luptat cu viata, pentru noi toti. Ne-a zambit cand sufletul ii plangea si a muncit cand boala o chinuia. Anul acesta a fost foarte bolnava. A supravietuit insa operatiei grele si s-a intors acasa. Mama nu a avut niciodata vreun concediu. Nu a plecat niciodata in vreo vacanta, a trait doar pentru noi. Doar pentru ca noi sa putem merge la scoala si sa avem un trai modest, fara lipsuri... De aceea, anul acesta i-am oferit vacanta vietii sale. Nu s-a asteptat. Chiar m-a rugat sa nu risipesc banii pe bilete de avion si excursii. Dar pentru prima data in viata, nu am mai ascultat-o. Si am adus-o aici, in vizita. Am adus-o, si drept "cadou", surioarei mele. Era ziua ei onomastica. Nu se astepta la un asemenea cadou. I-am spus ca darul e prea mare, sa mearga la usa sa si-l ridice. A deschis usa si aproape a lesinat. In pragul casei statea mama noastra, emotionata, cu ochii in lacrimi, fericita de fericirea noastra. Am trait o luna de fericire enorma. Se bucura ca un copil de zgarie-nori, de parcuri, de cascade si peisaje. Ne-am zbenguit ca doua copile prin mall-uri si supermarket-uri. Am facut o gramada de cumparaturi, am mers la coafor si prin magazine, in care nu indraznea sa intre. Dar cel mai mult s-a bucurat sa ma vada bine. Realizata. Cu visurile devenite realitate si cu teama din suflet risipita. Sa nu ma mai stie singura, departe de casa. Sa ne vada impreuna: pe mine si pe sora mea. Dupa o luna, a vrut sa plece. Am rugat-o sa mai stea, dar sufletul ei de mama plangea de grija "baiatului", fratele meu de 15 ani, care ramasese acasa. Am condus-o la aeroport, plangand deja de dorul ei. M-a sarutat si mi-a spus ca Dumnezeu o sa ma ocroteasca si de-acum inainte, pentru ca se roaga ea la El, in fiecare zi, pentru noi. A plecat incarcata de daruri, cu sufletul usor si cu un album de poze pe care le rasfoieste in fiecare zi. Dar mi-a ramas pe perna mirosul zambetului sau. Si bucataria inca mai miroase a cozonacii ei. Si mangai mereu floarea pe care mi-a plantat-o intr-un ghiveci. Dar imi sterg lacrimile acestea de dor, pentru ca mama mea este, in sfarsit, fericita. A fost plecata in primul ei concediu. Un concediu care ne-a adus tuturor fericirea suprema. Oare v-am spus cat de mult o iubesc pe mama? Mama mea este unica...
Roxana - e-mail: roxellena@yahoo.com