Pops
"Provenim din trei colturi ale tarii
si ne-am intalnit intr-al patrulea"
Descoperite la concursul "Alege A.S.I.A", astazi sunt la fel de celebre ca inaintasele lor. Povestea unor "fete-cucuiete", frumoase si talentate, cu care viata e mai darnica decat Mos Craciun
Intr-una din salile de la Media Pro, cele patru fete din trupa Pops asteapta ora interviului. O doamna ne aduce cate un ceai rosu, cu miros de zmeura, fetele iau paharele intre maini, sufla usor sa nu se friga, si discutia incepe...
- Ce-ati facut din primavara, de cand nu v-ati mai intalnit cu cititorii "Formulei As"?
Aylin: Foarte multe. Vara asta am avut un turneu prin tara, am calatorit enorm prin foarte multe orase. Am trecut si granita, am fost in Budapesta si la Sziget. Faptul ca am cantat acolo a fost cel mai important, dar ne-a impresionat foarte mult si orasul. Si sa vezi: am fost recunoscute pe strada! Am ramas cu gura cascata... Tare bine ne-am mai simtit!
Tina: A fost un an neasteptat de plin, in afara de turneu, am avut peste saizeci de concerte. In plus, am inregistrat mai multe piese pentru noul album, care va aparea in prima parte a anului viitor. Din fericire, avem mare incredere in echipa cu care lucram - Adi Ordean, Silviu Dimitriu, Liliana Stefan, Dana Adam si Bogdan Stratula (managerii nostri), toti cei care au fost alaturi de noi de la bun inceput. Ei stiu cel mai bine ce muzica ni se potriveste, ce prinde la public; nu au ratat niciodata, nu avem nici o melodie care sa nu ridice sala in picioare.
- Nu ati incercat sa compuneti si voi?
Diana: Am inceput prin a scrie versuri. Este un prim pas mare, zicem noi, dupa doar noua luni de activitate.
Patru firi, trei orase, un singur gand: succesul
- Una din marile probleme ale grupurilor muzicale este buna intelegere intre membrii lor. Oamenii cu personalitate puternica (asa cum au toate vedetele) se pun greu de acord. Cu voi cum a fost?
Minola: Suntem, intr-adevar, firi foarte diferite, provenim din trei colturi ale tarii si ne-am intalnit intr-al patrulea, sudul, dar avem si trasaturi comune. Mai mult, trasaturile comune sunt cele care ne ajuta cel mai tare in aceasta cariera: suntem vesele, tenace, muncitoare, ambitioase...
Minola: Am dovedit ca toate suntem "tari" si ca Pops trebuie sa castige. Si pana acum am reusit.
Aylin: Sa nu crezi ca a fost usor. Am facut multe sacrificii, am lasat de la noi, am incercat sa ne cunoastem cat mai bine, am inteles repede ca trebuie sa devenim prietene in viata ca sa fim prietene si pe scena. Ei bine, eu cred ca telul a fost atins. Ne intelegem ca niste surori. Nu spun asta ca sa dea bine, dar suntem unite si la bine, si la rau.
Minola: Aylin se refera la presa de scandal, care a incercat si incearca sa ne zdruncine increderea si credibilitatea, dar si-a cam gasit nasul cu noi. Din nefericire pentru ei, am inteles importanta presei, am inteles ca atata timp cat se scrie despre noi, fie adevarat, fie nu, inseamna ca starnim interesul, inseamna ca publicului ii este "foame" de stiri despre Pops, iar pe noi asta ne ambitioneaza. E drept ca despre Diana, de exemplu, s-au scris lucruri atat de urate si de neadevarate, care au suparat-o foarte mult, dar...
Diana: Le-am dat deoparte, le consider partea neplacuta a meseriei si sunt mandra de mine ca pot trece mai departe, stiind ca nu am nimic sa-mi reprosez. Chiar daca doare cand citesti lucruri neadevarate despre tine, stiind ca sunt minciuni, iti urmezi calea dreapta inainte, incercand sa nu le bagi in seama.
- Ca sa epuizam capitolul "rele": exista oare lucruri pe care le regretati?
Aylin: Eu regret cel mai mult ca nu mai am timp sa merg la scoala. Sunt in clasa a Xii-a, dau bacu anul acesta, dar nu am timp sa merg la scoala cat ar trebui. Chiar astazi am fost sa-mi iau temele, sa vad ce s-a mai predat. Adevarat ca profesorii sunt foarte intelegatori cu mine, cu noi, dar asta nu inseamna ca ne pregatim pentru scoala la fel de bine cum o faceam inainte de "aventura Pops".
- Si nu va este frica de viitor? Succesul este destul de alunecos. Nu va ganditi la o cariera "de baza" mai sigura, mai longeviva decat muzica?
Minola: Eu cred in norocul meu. Pana acum nu mi-a mers nimic rau si asta imi da incredere pe mai departe.
Tina: Toate - eu, cel putin, sigur - ne-am intrebat ce-o sa se intample cu noi dupa ce Pops nu va mai exista. Se stie foarte bine ca o formula de genul acesta nu tine cat o trupa rock. Se stie in acelasi timp ca noi nu suntem, nu putem fi o trupa de o vara, pentru ca am fost alese dupa un concurs riguros, lumea ne cunoaste foarte bine calitatile, stie ca putem canta live. Si totusi, ne-am intrebat deseori ce va fi dupa Pops. Eu mi-am dat raspunsul: daca am avut noi indrazneala sa participam la un concurs de genul "Alege A.S.I.A.", daca am avut taria sa rezistam pe parcursul lui, daca am avut talentul care sa ne duca spre trupa Pops, daca stim in continuare ce sa facem cu acest talent si cu aceasta trupa, ei bine, nu cred ca poate fi o asa mare problema alegerea unui viitor, in domeniul muzical sau in orice alt domeniu.
Diana: Sunt perfect de acord cu Tina. Uite, eu sunt studenta in primul an la Facultatea de Jurnalism, deci mass-media imi va deveni meserie. La anul vreau sa dau si la Conservator, poate voi avea mai mult timp decat anul acesta.
Aylin: Unii cred ca noi nu facem nimic, ca in spatele nostru este o armata de oameni care ne scoate din toate incurcaturile. Nu este asa. De nenumarate ori am fost nevoite sa ne descurcam singure si, cand am reusit, am capatat si incredere in noi. Multa tarie ne da si faptul ca oamenii de langa noi, cei care au format trupa, ne asculta acum din ce in ce mai mult, iau in seama propunerile noastre, chiar le pun in practica, deci incepem sa ne controlam singure cariera, iar eu cred ca este mare lucru, mai ales la varstele noastre - intre 16 si 18 ani.
Tina: Eu cred ca muzica poate fi o afacere foarte profitabila, daca stii sa te folosesti de ea. De aceea, eu vreau sa dau la o facultate cu profil economic, vreau sa ajung un producator muzical foarte bun. Cred ca e o meserie foarte... misto (rade), foarte palpitanta si foarte banoasa.
Valtoarea Bucurestiului si dorul de casa
- Intoarcem discutia la 180 de grade. Cum vi se pare Bucurestiul?
Aylin: Acum, foarte frumos. Spun "acum", pentru ca, venind din Constanta, acolo exista aceasta idee ca bucurestenii sunt fandositi. Eram si eu ferm convinsa de asta, dar Capitala m-a contrazis. E drept ca nu am apucat sa o cunosc in amanunt si sunt convinsa ca ma influenteaza pozitiv si oamenii destepti si frumosi de langa mine, cei cu care lucram. Dar, oricum, mie-mi place aici. E mare si colorat!
Tina: Mie mi s-a parut prea mare. Mereu ma rataceam, eram aproape de casa, totusi nu gaseam drumul. La un moment dat, mai la inceput, am fost la un spectacol la Teatrul National si ne-a luat enorm sa gasim drumul spre casa, care era la doi pasi, in Dorobanti. Oamenii se misca mult mai repede. Acum tin si eu pasul cu ei, am invatat sa ma bucur de ce este frumos in Bucuresti, sa ignor ce e mai putin frumos.
Diana: Pentru mine, Bucurestiul este locul de unde se da ora exacta. Nu degeaba am venit in Capitala inainte de "Alege A.S.I.A.", am venit sa-mi incep cariera aici, pentru ca, deocamdata, din provincie nu se poate. Nici mie nu mi-a placut Bucurestiul la inceput, mai ales din cauza aglomeratiei si a zgomotului. Dar, uite, dupa un an de trai aici, este deja a doua mea casa, incep sa am amintiri legate de el. E frumos.
Minola: Norocul meu este ca sunt un om agitat si, in consecinta, imi place agitatia. Timisoara nu "ruleaza" cu aceeasi viteza...
- Ce bine ca ai amintit de Timisoara, caci tocmai voiam sa va invit sa le prezentati cititorilor cate putin din orasele din care veniti, atmosfera de acasa...Minola: Dupa cum spuneam, Timisoara este mult mai calma. Acolo oamenii parca au mai mult timp. Cel mai frumos era ca ma cunostea multa lume, nu ca pe Minola de la Pops, ci ca pe Minola punct. Aveam foarte multi prieteni; plecam de acasa doi, iar pana la cinema sau in parc, se faceau doisprezece. Ma opream din metru in metru sa mai salut pe cineva, sa mai povestesc ceva. Mi-e foarte dor de sentimentul acela; eu am mare nevoie de multi prieteni. Deocamdata, le am pe fete, iar acum, ca am inceput cursurile la o scoala noua, poate o sa-mi fac o alta gasca, una care sa o concureze pe cea de la Timisoara. La cat de sociabila sunt eu, sigur imi voi gasi si aici o sumedenie de prieteni.
Diana: Constanta conduce in trupa Pops, cu doi membri de la malul marii, eu si Aylin. Si mi-e atat de dor de mare!... Eu sunt o romantica incurabila, plimbarea pe malul marii este o necesitate pentru mine. Cred ca este lucrul care imi place cel mai mult. Tanjesc dupa nisip, dupa valurile acelea blande, care te mangaie pe picioare. Mi-e dor de mama, de tata, de camera mea. Eu sunt si foarte mamoasa. Si acum ii cer mamei sfatul de trei ori pe zi. Cred ca n-am spus nimanui lucrul acesta, dar, cand eram mica, ma tineam la propriu de fusta mamei, oriunde mergea, chiar si la baie. Am fost foarte alintata. N-ar fi zis nimeni ca plangareata de atunci va lua destinul in piept la 17 ani, dar dorinta de a face ceva cu viata mea, de a avea o cariera frumoasa, mi-a dat aripi, dar nu mi-a luat dorul de mama si de valurile marii.
Aylin: Eu ma surprindeam la inceput spunandu-mi: "Ce zi frumoasa de mers pe faleza!...". Ba chiar dadeam sa plec si-mi aduceam aminte ca nu sunt acasa, ca faleza este departe. Aveam un oarecare sentiment de "strangere", nu stiu cum sa spun. Constanta este un loc deschis, marea iti anuleaza orice sentiment de claustrofobie. Cand merg la Constanta, stau cinci minute acasa, apoi plec sa ma intalnesc cu prietenii. Ai mei chiar ma dojenesc ca nu stau mai mult cu ei, dar eu tot la distractie trag. De altfel, nu mai am rabdare acasa. Bucurestiul ma cheama repede inapoi: cand plec din Capitala, abia astept sa ma intorc. Mie imi si place foarte mult sentimentul acesta de libertate, mai ales pentru ca, fiind musulmana, familia mea este foarte conservatoare, parintii nu prea mi-au dat voie sa ies mult, sa merg la discoteca. Imi place sa pot avea singura grija de mine, in curand fac 18 ani si chiar ca sunt pe cont propriu. Sunt mandra de ai mei, ca m-au invatat ce-i bine si ce-i rau, conservatorismul lor ma ajuta acum in luarea deciziilor si sunt mandra de mine, ca nu m-am speriat de libertate, ca pot fi propriul meu stapan.
Tina: Chiar daca unii considera ca vin din alta tara, eu vad Republica Moldova parte din Romania, vorbim aceeasi limba, avem aceeasi istorie si candva imparteam acelasi taram. M-am simtit de mica foarte atrasa de tara asta. Chiar am vrut sa dau examenul de capacitate aici, sa obtin o bursa, dar tata m-a convins sa am rabdare pana la facultate, sa mai stau langa ei. Mama este profesoara de limba romana, parintii tatalui la fel, si de aceea nu am nici o problema de limba romana. In casa am vorbit intotdeauna romaneste, iar cand s-a incercat impunerea limbii ruse ca a doua limba de stat, am fost printre cei care au manifestat pe strada impotriva. De cantat, am cantat si in Moldova: doi ani cu o formatie, doi ani singura; ma stia toata tara, ma simteam admirata si iubita, dar, din pacate, asta nu ajunge. Problema era ca mai multi bani cheltuiam decat castigam, mie mi-ar fi placut inca de pe atunci sa vad in muzica o profesie, dar acolo era una neprofitabila. Ei bine, succesul de la "Alege A.S.I.A." a schimbat atitudinea parintilor mei vizavi de preocuparile mele artistice, iar mie mi-a dat o incredere extraordinara.
Mos Craciun exista
- Mai credeti in Mos Craciun?
Pops: Da!
- Ce vreti sa va aduca ?
Minola: Vreau sa-mi dea sansa sa fiu cu fetele, cu parintii si cu cei dragi, iar a doua zi, vreau sa plec la munte cu prietenii din Timisoara. Planuiesc asta demult, nu-mi doresc nimic altceva.
Diana: Ce-mi doresc de Craciun?... In momentul de fata, am tot ce-mi doresc: sunt fericita, am succes cu formatia, am faima, am parinti sanatosi care ma sustin enorm, sunt studenta, am oameni dragi in jurul meu. N-as indrazni sa cer mai mult de la Dumnezeu. Poate doar sa ma lase inca o data sa fac singura bradul, ca in fiecare an.
Aylin: De Craciun, vreau sa simt atmosfera pe care am trait-o de fiecare data, vreau miros de brad, de cozonaci si portocale.
Tina: As vrea ca Mos Craciun sa mi-i aduca pe toti cei dragi aproape. Le am pe fete, dar vreau macar sa-i cuprind in brate pe toti ceilalti. Noi tocmai am primit o lectie de la viata. Dupa cum probabil ai citit in presa, acum o luna am ramas inzapezite in drum spre Vulcan, pe la Vidra. 24 de ore, nimeni nu a stiut nimic de noi, s-a crezut ca am cazut in vreo prapastie sau ca am fost rapite. Nu-ti povestesc ce frica ne-a fost, ce frig, cum am impins masina prin zapada, cum nu aveam semnal pentru telefon. Dar iti povestesc cum ne-au imbratisat oamenii cand ne-am intors, cum ne-au strans la piept. Asta a fost pentru noi o dovada ca suntem iubite, ca facem bine ce facem, a fost o lectie care spune ca trebuie sa traim clipa ca si cum ar fi ultima, sa fim recunoscatoare fata de oameni si fata de Dumnezeu. Eu vreau sa-mi dea Craciunul forta sa nu uit asta niciodata.
***
Ca un facut, reportofonul se opreste la aceste cuvinte. Ne ridicam, pornim impreuna spre usa; eu nu pot sa-mi iau gandul de la cum patru fete atat de indragite nu-si doresc de Craciun decat oameni dragi... Aylin mai arunca o privire inapoi, se intoarce si o vad apoi coborand cu tava plina de pahare goale. Miroase, inca, a zmeura...
Bogdana Tihon
Fotografii de Petre Cojocariu