Revenirea la normalitate
Spectrul politic romanesc are o configuratie atipica. Explicarea lui prin clasica impartire intre stanga, centru si dreapta nu este functionala. La stanga s-a conturat dupa 1989 un "megapartid", Psd-ul, reunind in primul rand nomenclatura de rang secund a fostului Pcr, ideologii si activistii mai tineri si mai "luminati" ai acestuia. Sub conducerea lui Ion Iliescu, "partidul" s-a convertit de la marxism-leninism la social-democratie, acceptand treptat introducerea reformelor economice si a legislatiei democratice. Ideologia social-democrata a fost insa doar un "opium pentru popor" (ca sa preluam o formula a lui Lenin), convenind unei populatii indoctrinate decenii de-a randul impotriva proprietatii private, a libertatii si initiativei individuale. In fapt, in spatele lozincilor de tipul "Nu ne vindem tara!" s-a ascuns o acaparare sistematica - mai mult sau mai putin legala - a averii publice, fostii activisti si asociatii lor devenind cei mai bogati oameni ai Romaniei, adevaratii stapani ai tarii, "baronii" pentru care legea este o metafora. Fsn, Fdsn, Psd a fost pepiniera unei oligarhii al carui singur tel este conservarea cu orice mijloace a averilor dobandite. De la "mineriade" la Psd-izarea totala a administratiei, nimic nu a fost exclus pentru atingerea scopului. Psd nu este deci decat aparent un partid de stanga, primirea lui in Internationala Socialista fiind conjuncturala (ca si admiterea in Nato), pentru ca se afla la putere.
In competitia propagandistica de "invaluire" a cetatenilor si de exploatare a mentalitatilor remanent-nostalgice, la "stanga" Psd-ului se regaseste Prm-ul, partid extremist, nationalist-sovin si xenofob, alcatuit din membrii fostei politii politice comuniste, Securitatea, si cativa frustrati ai regimurilor instalate dupa 1989. Prm-ul afiseaza, in buna traditie Pcr-ista, un fals justitialism - bazat pe dreptate si ordine -, ce mascheaza in fapt aspiratiile totalitare ale liderilor sai. Pentru a prelua puterea, acestia nu dau inapoi de la nimic, de la instigarile la rasturnarea ordinii legale si pana la propuneri oportuniste (cu scopul de "a duce" Occidentul), cum au fost cele de restituire a proprietatilor evreiesti nationalizate sau cinstirea unor personalitati internationale democratice si antisovine. Prm-ul a fost creatia Fsn-ului (actualul Psd), cu "misiunea" precisa a blocarii eforturilor opozitiei democratice spre refacerea societatii civile si normalizare. In fond, Psd-ul a urmarit "ocuparea" opozitiei cu o diversiune menita sa abata atentia de la afacerile proprii, dar el nu a realizat ca s-a comportat ca "ucenicul vrajitor", pentru ca, in timp, Prm-ul l-a transformat in principala tinta a atacurilor sale. Simetric Prm-ului, dar mai decent in manifestarile sale propagandistice, este Udmr-ul, partid etnic, el insusi atipic intr-o societate democratica normala. In Udmr se oglindesc, practic, toate manifestarile politice romanesti, de la cele nationalist-sovine pana la cele democrate, liberale sau crestine. Udmr-ul va continua sa existe atat timp cat va exista "justificarea" sa, Prm-ul. Disparitia acestuia va duce la faramitarea partidului etnic, mai ales in conditiile integrarii in Ue si ale constituirii unor formatiuni politice federalizate la nivel continental.
Dintre formatiunile politice parlamentare, singurele care intrunesc calitatea de partide "normale", aliniate orientarilor doctrinare declarate, sunt Pnl-ul si Pd-ul. In privinta Pnl-ului, diversi politologi au batut moneda pe problema reconectarii acestuia la traditia care i-a acordat statutul de "partid istoric". Partidele "istorice" n-au avut insa nici o sansa in tot Estul Europei, fiind inlocuite de constructii mult mai adecvate vremurilor, in consonanta cu marile orientari politice europene de astazi. Derapajele gruparii liberale, scindarile si reunirile nu si-au modificat orientarea de esenta identitara: Pnl continua sa vizeze formarea "clasei de mijloc", pe care Psd-ul a tradat-o in favoarea oligarhiei. Tot "clasa de mijloc", dar si masa muncitoreasca sunt obiectivele Pd-ului, partid ce - intr-un context normal - ar trebui sa reprezinte adevarata social-democratie romaneasca. In raport cu "megapartidul", cele doua formatiuni au fost nevoite sa evolueze convergent spre o formula hibrida, social-liberala, de centru. Alianta Da este o necesitate, pentru ca in batalia cu cele doua false constructii partinice, Psd-ul si Prm-ul, numai un "pol de normalitate" poate, totusi, castiga ceva. Intr-o democratie stabila si veritabila, Pnl-ul s-ar fi orientat firesc spre dreapta, cea mai apropiata doctrinar de el fiind orientarea democrat-crestina si populara.
O orientare ce, in Romania, a avut si ea un destin atipic. Conceptia crestin-democrata a fost preluata la initiativa lui Corneliu Coposu, care voia sa reataseze "istoricul" Pnt la o miscare politica european-moderna. In perioada interbelica, Pnt-ul s-a afirmat ca un partid de centru-stanga, Iuliu Maniu si Ion Mihalache sustinand solutia corporatista si cooperatista drept singura valabila pentru o societate "preponderent rurala". Dupa 1989, reinviatul Pnt s-a orientat inevitabil spre dreapta, agrarismul ramanand doar o componenta a noii sale orientari doctrinare. Fenomen firesc, pentru ca, pe de o parte, comunismul a distrus taranimea traditionala si, pe de alta parte, crestin-democratia implica o reasezare morala a ansamblului social. Disparitia lui Corneliu Coposu a lasat constructia neterminata, succesorii sai la conducerea Pntcd-ului nefiind capabili sa ii duca la capat opera. Consecinta a fost o evolutie indecisa, reflectata si in programul de guvernare. Pntcd-ul a fost "tapul ispasitor" al greselilor acumulate in guvernarea dirijata de Cdr, alianta in care a jucat rolul principal. Dupa "infrangerea istorica" din 2000, incercarile de renovare, initiate de "gruparea Marga-Lupu", s-au vadit zadarnice, tentativele lor fiind blocate de o alianta interna ciudata, intre batranii "talibani" si oportunistii fostei guvernari, sub conducerea unui lider orgolios, V. Ciorbea, care s-a dovedit cel putin neinspirat ca prim-ministru. Pntcd-ul s-a prabusit in sondaje, soarta lui parand pecetluita.
Disparitia Pntcd-ului a lasat un gol pe partea dreapta a arcului politic romanesc. Fata de stanga falsa, reprezentata de Psd si Prm, electoratul roman nu a avut pana acum decat alternativa "centrului", concretizata in alianta Da. Or, la paisprezece ani de la rasturnarea comunismului, se simte nevoia unei oferte de dreapta, crestin-democrate si populare. Aceasta oferta a prins contur prin constituirea Actiunii Populare, partid rezultat din unificarea Ap-ului condus de fostul presedinte al Romaniei, Emil Constantinescu, cu Ppc-ul, desprins din Pntcd, sub conducerea lui Vasile Lupu. Dreapta populara vizeaza reconstructia morala a tarii in respectul strict al legalitatii, spiritului intreprinzator, individului si familiei. Congresul de unificare din 29 noiembrie a.c. anunta deci formarea unui al doilea "pol de normalitate" in cadrul spectrului politic: Actiunea Populara va fi blocata pe toate caile de puterea in functiune si de Prm, a caror demagogie stangista si justitialista primeste o lovitura mortala. In anul care a mai ramas pana la alegerile generale, Ap va trebui, in consecinta, sa dovedeasca un dinamism fara precedent, pentru a intra in atentia electoratului. Se stie ca in jur de 40% dintre cetatenii tarii sunt indecisi sau neinteresati in privinta ofertei politice actuale. Situatia este "normala" intr-o societate structurata anormal. Ap-ul are posibilitatea convingerii acestora ca si in Romania lucrurile pot reveni la asezarea lor fireasca.
Toma Roman