In lumea cartilor, la "Curtea Veche"
Marius Nicolescu
"Meseria de anticar face negot cu timpul"
Pe esplanada de langa Curtea Domneasca din Bucuresti, aproape de kilometrul zero al nasterii capitalei dambovitene, vitrinele unui magazin atrag privirile trecatorilor intr-un mod inedit: un portret al lui Eminescu te priveste drept in ochi, de pe coperta luxoasa a unei carti. Alaturi, isi desface filele un album cu desene de epoca: "Bucurestii in 1869". In cealalta vitrina, descoperi cateva fotografii sepia: barbati mustaciosi, cu redingota si melon, isi tin de mana consoartele, impodobite cu palarii monumentale, incarcate de pene exotice. Unele sunt imbracate in crinoline, altele in satin, dar toate zambesc la fel de fortat, stranse prea tare de corsetele cu balene. Nu au nume, reprezinta fragmente ale unor vieti uitate, clipe suspendate in afara timpului. Cand te hotarasti, in sfarsit, sa pasesti in incaperea larga cat un salon boieresc, esti intampinat de clinchetul vesel al unui clopotel. Rumoarea orasului ramane in urma, dincolo de vitrine. Esti scaldat in sunetele stinse ale unei diafane muzici gregoriene. Un discret miros de piele uscata si hartie veche pluteste in aer. Siruri lungi de carti se aliniaza pe rafturi. Sunt editii luxoase, pe hartie "vidalon", cu fila groasa si lucioasa, sau exemplare rare, cu insemnari, autografe sau dedicatii. Peste tot, pe policioare, sunt asezate desene, gravuri, acuarele sau uleiuri semnate Catul Bogdan, Petrascu, Pallady, Henry Mavrodin, Aurel Cojan. Intr-un colt, sunt grupate icoane pe lemn sau pe sticla din secolele Xviii-Xix. Alaturi de o oglinda venetiana din perioada Imperiului Habsburgic se afla o vitrina cu vechi calimari, presse-papiers-uri, cutite din sidef pentru taiat filele vechilor editii virgine, ceasuri cu lant si o colectie de stilouri si tocuri. Amfitrionul acestui univers fabulos, un om cordial si destins, zambind discret si alegandu-si cu grija cuvintele, este un barbat de 44 de ani pentru care pasiunea, profesia si viata s-au unit in acest spatiu fascinant, al celui mai mare anticariat din Bucuresti, numit inspirat "Curtea Veche".
- D-le Nicolescu, ce fel de om este acela care poate sa traiasca o viata intreaga inchis intre carti?
- Ma puteti considera un anonim fascinat de mirajul culturii. Locul unde suntem este spatiul cu care m-am identificat in ultimii 23 de ani. Am intrat aici acum un sfert de secol, ca adolescent pasionat de carti, dar n-am mai putut sa ma desprind de magia acestui loc, prin care, in ultimii aproape 50 de ani, a trecut toata floarea intelectualitatii bucurestene. Anticariatul "Curtea Veche" este probabil cel mai vechi loc de acest fel din Capitala. In perioada dintre cele doua razboaie, aici a fost una dintre primele case de moda din Bucuresti. Abia pe la sfarsitul anilor 50, cladirea s-a deschis ca "anticariat al fondului special de publicatii", adica reviste si carti interzise de cenzura comunista, ce nu puteau fi achizitionate decat de biblioteci publice, cu o autorizatie speciala.
- In opinia dvs., ce mai reprezinta cartea astazi? Va intreb asta, fiindca am cunoscut tineri care nu au citit nici macar o singura carte pana la capat, dar navigheaza ore in sir, zilnic, pe Internet...
- Cartea ramane cel mai important vehicul cultural, in pofida uraganului informatic pe care l-a starnit calculatorul. Mesajul ei tine de-o zona intangibila pentru tehnica electronica: inefabilul, magia sentimentelor imposibil de cuantificat matematic. Poate literatura isi va "rarefia" prezenta pe piata de-a lungul timpului, dar cartea nu va muri niciodata definitiv.
- Mileniul trei, pe care tocmai l-am inceput, a schimbat ceva in protocolul meseriei de anticar?
- In primul rand, s-a schimbat acceptiunea limitata a notiunii de "anticariat", in sensul de loc unde se cumpara carti vechi. Aceasta misiune au preluat-o, fie si partial, chiar daca nu ne concureaza, "buchinistii", adica acei negustori stradali de carte, mai mult sau mai putin veche, dupa moda pariziana. Un anticariat precum "Curtea Veche" a devenit si galerie de arta, dar si magazin de achizitie sau vanzare a unor documente, manuscrise, carti rare, fotografii de epoca, obiecte de arta si chiar mobilier vechi. De aceea, acum eu ma numesc "galerist-anticar", cu toate ca la baza am ramas tot un negustor de carte veche sau rara. Interesul nostru prioritar este in continuare cartea de colectie, cartea de bibliofilie, dar ne-am diversificat, ca sa putem supravietui economic. La noi, clientii sunt mai ales colectionari cu slabiciuni intelectuale, oameni care iubesc artele frumoase, care pretuiesc cartea in sine, ca obiect cultural sau prin elementele de bibliofilie ce o definesc. Noi achizitionam si vindem texte vechi, editii rare, numerotate, exemplare cu legaturi deosebite, in piele sau panza, cu ilustratii, "ex-libris"-uri, manuscrise, desene, gravuri, pictura. In al doilea rand, menirea unui galerist-anticar a ajuns, incet, incet, aceea de a gasi, intr-o colectie privata, un obiect care, din diferite motive, nu mai intereseaza acolo, urmand sa-l plaseze intr-o alta colectie, unde este dorit. Avem clienti pe liste de asteptare care ne dau chiar comenzi ferme in acest sens. Din pacate, cartea, de una singura, este mai rar rentabila in tranzactii. Exista exemplare cu valori de cateva mii de dolari, ce nu-si gasesc cumparatori. In schimb, avem picturi, desene, gravuri, care se vand mult mai repede. Dar comertul cu arta nu este un simplu negot. Meseria de anticar e plina de neprevazut si mister. Intalnirea spirituala cu o carte sau cu un obiect de arta pe care nu l-ai vazut niciodata, desi stiai ca exista, poate fi un eveniment. Bucuria de a evalua cat de pretioasa este o editie rara, o fotografie, o harta si dialogul interior pe care il porti cu acel obiect cultural raman inegalabile. In plus, exista contactele intelectuale cu clientii, care sunt oameni deosebiti, unii dintre ei. In felul acesta, aproape fiecare zi calendaristica devine un itinerariu fascinant, plin de surprize, de revelatii sau de o sumedenie de delicii intelectuale secrete.
- Oare comertul cu carte veche este rentabil? Cum arata clientela dvs. de azi?
- Incepand din 1993, cand toate aceste magazine s-au privatizat, ele au devenit treptat rentabile, dovada ca acum in Bucuresti exista peste 40 de asemenea locuri. Cat despre clienti, trebuie sa risipesc o prejudecata. "Poezia" anticariatului de altadata s-a risipit. Batranii generatiilor interbelice au disparut, iar studentii de acum nu dispun intotdeauna de suficiente resurse financiare. Clientii de azi sunt niste indivizi rafinati, care prefera sa nu-si cheltuiasca toti banii pe vile sau masini de lux. Desigur ca avem si clienti privilegiati, care fac parte dintr-o categorie pe care as putea-o numi "aristocratia spiritului romanesc".
- Care sunt raritatile cele mai pretioase pe care le gazduiti in rafturi?
- Intr-o galerie-anticariat, acest "acum" se schimba de la o zi la alta. Anticariatul nu mai este un "loc mort", ca altadata. Insa trebuie stiut ca, de-a lungul vremii, pe aici au trecut lucruri de o valoare exceptionala. Am avut manuscrise de Caragiale, Victor Hugo, Balzac, Nae Ionescu, Creanga, editii rare, lucrari de grafica remarcabile, pictura interbelica, harti valoroase, multe dintre acestea ajungand in cele din urma in patrimoniul unor biblioteci publice sau muzee, care au platit bani seriosi pentru ele, din fondurile lor de achizitie. In plus, in ultimii ani, noi am inaugurat expozitiile de arta contemporana, cu vernisaje lunare, ceea ce, din cate stiu eu, ne individualizeaza in peisajul anticariatelor de azi.
- Ati avut vreun model in meseria de anticar?
- "Maestrul" cartilor vechi, alaturi de care am ucenicit vreo zece ani, este legendarul Simion Mihut, pe care l-au cunoscut mai multe generatii de intelectuali bucuresteni. Putina lume stie ca Simion Mihut avea exact sapte clase elementare. Insa, dupa o viata petrecuta in mijlocul cartilor, el devenise un om extrem de bine informat. Statea de vorba, de la egal la egal - imi amintesc ca astazi -, cu Serban Cioculescu sau oricare alt academician. Ba chiar, uneori, Cioculescu marturisea: "La Academie pot sa spun vrute si nevrute, ca la urma ma aplauda toti in aula, dar cu tine, Mihut, nu-mi permit acest lux!". Ca ucenic al unui asemenea autodidact exemplar am invatat meseria de anticar. Ca sa ma intelegeti, trebuie sa adaug ca este vorba de o meserie pe care o invata fiul langa tata sau nepotul langa bunic, daca pot spune asa, adica este o meserie la care ucenicesti o viata intreaga.
- Din perspectiva dvs. de om al cartii, ce moment cultural vi se pare ca parcurge Romania de azi?
- Am sa contrazic opinia curenta! Dupa aproape 14 ani de libertate, modestul anticar care sunt isi da seama ca a inceput sa creasca din nou apetitul cultural al romanilor. Carti sau tablouri ce zaceau acum 20 de ani acoperite de praf se cauta cu febrilitate astazi.
- Credeti ca o sa moara meseria de anticar intr-o buna zi?
- Imi place sa cred ca, fie chiar si peste doua veacuri, sa zicem, vor continua sa existe lucruri fabuloase care zac, uitate de toti, in cate o casa batraneasca, cine stie unde. Lucrurile astea, indiferent daca sunt tablouri, fotografii, carti, desene, manuscrise, au o viata a lor, miraculoasa. Ele se asteapta, se cauta, se gasesc unele pe altele... Oricat de mult se vor rari cartile, asemenea momente de exceptie vor exista intotdeauna. Meseria de anticar face intr-un mod inefabil "negot cu timpul", iar timpul ramane cel mai important personaj al vietii noastre.
Marius Petrescu
Fotografii de Petre Cojocariu