Simona Noja

Redactia
Simona Noja. Prim-balerina la Opera de Stat din Viena . , Cavaler al Ordinului "Steaua Romaniei". "Idealul meu a fost sa ajung o noua Nadia Comaneci". Pe Simona Noja am admirat-o pentru prima data intr-un spectacol la Opera vieneza, unde este angajata ca prim-solista de cativa ani. Aparitia ei pe scen...

Simona Noja

Prim-balerina la Opera de Stat din Viena
, Cavaler al Ordinului "Steaua Romaniei"


"Idealul meu a fost sa ajung o noua Nadia Comaneci"

Pe Simona Noja am admirat-o pentru prima data intr-un spectacol la Opera vieneza, unde este angajata ca prim-solista de cativa ani. Aparitia ei pe scena taie rasuflarea spectatorilor, care izbucnesc in aplauze ca vrajiti. Subtire si inalta, stapana perfecta pe trupul ei, exceleaza atat in tehnica dansului, cat si in expresivitatea miscarii. Cine a vazut-o in "Lacul lebedelor" coborand ca un fulg de nea pana deasupra luciului apei n-o va uita niciodata. Nu mi-am putut dezlipi ochii de pe acea pata de lumina alunecand suav pe scena. Aplauzele m-au trezit din hipnoza. Inca mai tineam buchetul de flori in mana, cand cineva m-a anuntat, intr-o germana politicoasa ca, gata, spectacolul s-a terminat... Am trimis florile celei care ma fermecase, fiind convins ca am trait unul dintre acele evenimente rare, cand arta dansului te poarta cu ea in extaz. Si mi-am propus sa revin si sa-i vorbesc, sa stie si cititorii de pretutindeni ce fel de romani traiesc in capitala orgolioasa a fostului imperiu.

Din Huedin, pe marile scene ale lumii

Nascuta la Huedin, Cluj, intr-o familie de intelectuali, Simona Noja urmeaza Liceul Coregrafic din Cluj-Napoca, avandu-i ca profesori pe Vasile Solomon si Larissa Sorban. Vrajita de dans inca din copilarie, isi face debutul pe scena la varsta de 18 ani in "Lacul lebedelor". Urmeaza, sub stricta indrumare a maestrei Larissa Sorban, rolurile din "Giselle", "Copellia" si "Don Quijote", pe scenele Operelor din Bucuresti si Constanta. Dupa absolvirea Facultatii de Litere, in 1994, traseul artistic al Simonei Noja cunoaste o ascensiune rapida. Daruita cu un talent iesit din comun, stapana pe o cultura umanista demna de invidiat (ceea ce nu este prea obisnuit la balerine), romanca socheaza juriul Concursului International de Balet de la Jackson, Michigan, Sua, care-i acorda Medalia de Argint in 1990. Dupa acest prim succes de anvergura, urmeaza invitatii in Atlanta, Suedia si Germania. Unul dintre membrii juriului din Jackson, Heinz Spoerli, captivat de prestatia ei artistica moderna, cu toate ca se declarase o adepta a repertoriului clasic, ii aranjeaza un contract de prim-balerina la "Deutsche Oper am Rhein" din Dusseldorf-Duisburg (intre anii 1991-1995). In scurt timp, Simona Noja devine un prototip al dansului contemporan, recunoscuta si propulsata pe arena internationala, de celebrul coregraf William Forsythe. "Noja este o mare artista", scria un cronicar, "iar artistii, dupa cum spunea Schiller, sunt fiii prea iubiti ai libertatii." Aluzia jurnalistului era clara: Noja era capabila sa "calatoreasca" liber prin tot repertoriul universal al genului. Dupa succesul urias de la "Balsoi Teatr", chiar in spatiul sacru al celor mai mari balerine din istorie, Simona Noja se stabileste la Viena, unde a interpretat, in doar cativa ani, 33 de roluri, dintre care 12 au fost create special pentru ea. Din Japonia pana in Chile, din Coreea pana in Argentina, din Italia pana in Florida, numele Noja starneste aplauze. Prestigioasa revista italiana de dans, "Danza & Danza", ii acorda premiul pentru Cea mai buna interpreta a stagiunii 2000-2001. In 2002, presedintele Ion Iliescu ii acorda cea mai inalta distinctie culturala din Romania: "Steaua Romaniei" in grad de Cavaler. Simona Noja este casatorita cu Renato Zanella, directorul Baletului de la Opera de Stat din Viena.

"Daca nu ma nasteam in Ardeal, n-as fi urmat baletul"

- Se intampla destul de rar ca o absolventa de Litere sa ajunga o balerina celebra in lumea intreaga. Va rugam sa ne povestiti despre anii inceputului...
- Copila firava si bolnavicioasa, am fost indrumata de medicul parintilor mei catre sport, pentru a ma tonifia. La inceput, gimnastica medicala, apoi gimnastica sportiva. Asa am ajuns, la numai 9 ani, sa fiu selectata in lotul olimpic condus de Bela Karoly. Idealul meu la vremea aceea era sa ajung o noua Nadia Comaneci. Numai asa am putut sa-mi inving si dorul de casa, si regimul foarte dur de antrenament (ba chiar si pedeapsa de a executa 1000 de genuflexiuni, ca urmare a fricii de a face un salt pe barna!). Totusi, imaginea unei gimnaste analfabete, chiar si celebra, nu corespundea nici pe departe cu modul de educatie al familiei noastre, care m-a obligat sa ma ocup mai mult de scoala. Ca urmare, iata-ma exclusa din lot si cu visurile de celebritate sfaramate (mai tarziu, cu aceeasi justificare, parintii m-au sfatuit sa urmez Literele. N-ar fi acceptat sa aiba un copil fara studii temeinice). La sfatul cuiva de la Teatrul de Balet, cum ca as avea un corp ideal pentru dans, mama m-a inscris la Liceul de Coregrafie din Cluj-Napoca. Primii trei ani au fost un calvar, ma plictiseam ingrozitor de exercitiile de la bara. Pronia cereasca a vrut sa apara in liceu maestrul Vasile Solomon, un dansator scolit la Moscova, singurul care a intuit directia pe care se puteau dezvolta talentul si calitatile mele artistice. De-a lungul anilor, m-a invatat ca disciplina si seriozitatea - valori de mare pret in Clujul copilariei mele - sunt absolut necesare unei cariere de exceptie. Acest extraordinar pedagog a intrevazut viitorul in balet al unui copil de 12 ani.
- Celebritatea dvs. este o recunoastere a celor care v-au format pentru dans. N-a mai fost nimeni la mijloc care sa va lumineze calea?
- A fost. A fost prim-balerina Operei din Cluj-Napoca, Larissa Sorban, "trestia ganditoare" la picioarele careia s-au inchinat cei mai exigenti critici din lume - membrii juriului Concursului International de Balet de la Moscova, din 1958. Un artist urias si un om de o generozitate aparte. Intamplarea a facut ca eu sa fiu eleva pe care maestra a asteptat-o o viata intreaga, pentru a-i preda stafeta profesiei. In general, ardelenii sunt recunoscuti pentru inaltul lor profesionalism in tot ceea ce fac. Daca nu ma nasteam in Ardeal, cu siguranta ca n-as mai fi urmat baletul.
- Care sunt partenerii care v-au marcat cariera in mod hotarator?
- Cat am dansat in Romania, partenerul care mi-a fost alaturi in toate rolurile si pentru care am un mare respect este Florin Brandusa, prim-balerin la Opera din Bucuresti. El a crezut in balerina de 18 ani, capabila sa debuteze in "Lacul lebedelor" si in "Giselle", si nu a fost putin pentru mine! Un alt partener exceptional este Manuel Legris de la Opera din Paris, cu care dansez roluri grele ca Manon si Carmen si care-mi da pe scena un sentiment de siguranta si armonie. Cu Vladimir Malakhov, directorul de la Staatsoper Berlin, ma contopesc "in zbor", in special in ultimele spectacole cu "Romeo si Julieta". De altfel, ma inteleg bine cu toti partenerii cu care dansez, pentru ca am o detenta foarte buna, nu e dificil sa ma ridice si am o mentalitate de lucru foarte receptiva - doua avantaje mari in balet.

"Ma simt la Viena de parca as fi la Bucuresti"

- Sunteti cunoscuta ca o buna familista. Cum va impartiti timpul intre teatru si cei dragi?
- Pentru noi, ardelenii, spiritul de organizare e la fel de important ca si talentul. Dorm foarte putin, muncesc enorm si sunt mereu bine dispusa. Pierderea umorului e primul semn ca am nevoie, totusi, de un pic de repaus. Fiul meu, Alessandro, este ingrijit de o bona de mare incredere, Tante Irma, nepoata prin alianta a scriitorului Franz Kafka. Singura modalitate in care-mi controlez fiul este telefonul mobil, pe care-l tin intotdeauna deschis.
- La Opera vieneza sunt angajati multi artisti romani. Cum lucrati alaturi de ei?
- Ma simt la Viena de parca as fi in Bucuresti. Director (Ioan Holender), instrumentisti, balerini, solisti de opera - toti sunt minunati. Ne intalnim aproape zilnic, iar sarbatorirea evenimentelor importante, cum ar fi Ziua Nationala, o facem impreuna, cu sarmale, tuica si mititei. Aflandu-ne, cand e posibil, unul langa altul, ne trece mai usor dorul de tara. Iar cand zarim printre spectatori si multi romani din comunitate, ne bucuram si mai mult. Romanii vienezi sunt mai interesati de cultura decat altii. Am si printre ei cativa prieteni, iar pentru mine prietenia lor este esentiala.
- Mai aveti timp sa calatoriti in Romania? Cu atatea turnee programate pe cativa ani inainte, gasiti si cateva zile pentru Cluj?
- Gradina bunicii de la Mierta, din Salaj, si cea a tatalui meu din Cluj sunt pentru mine Mecca linistii si a bucuriei. Amintirea Operelor din Cluj si Bucuresti ma umple de entuziasm si imi da energie ca pe vremea debutului. Cel putin o data pe an imi fac timp sa trec prin tara, macar doua-trei zile, sa-mi incarc bateriile cu suflet si sfintenie din Ardeal. Am hotarat sa-mi umplu viata doar cu lucruri armonioase si bogate in energii benefice. Iar pentru un artist ca mine, atat de "dependent" de gravitatie si energie pozitiva, Romania este cuibul mirific, de neocolit.
Nicolae Solea, Viena
Foto: Wiener Staatsoper