Descantatorul de serpi
Uitate numai in aparenta, ritualurile magice ancestrale
guverneaza si astazi existenta satului romanesc
Alesul
Batranul isi acopera ochii cu degetele lui noduroase si pamantii ca si cum ar vrea sa faca loc amintirilor. Ramane o vreme asa, in intuneric, apoi ochii sai mici clipesc des, doua stelute prabusite in pesterile orbitelor: ochi mici si uzi, ca de sarpe, caci sarpe a descantat toata viata, de muscatura lui a tamaduit vreme de saptezeci de ani prin puterea cuvantului sau. E cunoscut pentru harul lui in toti Apusenii si chiar in tara, mii de oameni muscati a scapat de la moarte si niciodata leacul sau n-a dat gres. I se zice chiar si acum, la batranete, "Descantatorul de serpi". Un om nespus de slab, lung, incovoiat ca un semn de intrebare, imbracat intr-o haina cenusie, cu pulpanele lungi si umerii largi, cu un chip ciolanos ridicandu-se deasupra reverelor. Descantatorul isi ia palma de pe ochi si priveste muntii. Mai cu seama frumosul lui munte crescut in ograda, ce se ridica vertical pana la cer, deasupra acoperisului casei, lipit de spinarea odaii unde traieste el cu femeia lui, pe varfurile caruia inca mai alearga, urland dezlegati, vrajitorii preschimbati in lupi, din grotele caruia inca se avanta, plutind in cer, zangaii, ulii largi, indelung rotitori, ulii ce scapa adesea din gheare purcei, ca ofranda, in ograda batranului. Gavrila Pop ii zice pe nume descantatorului, poreclit Gavrila a lu Albei, ca-i alb si bland ca un sarpe de casa. Are 83 de ani si traieste in satul Maguri-Racatau. Doisprezece fii s-au nascut din trupul sau atos si subtire, iar trei dintre ei dorm azi in cimitir. Toti cei noua in viata au acelasi chip coltos si pometi ca niste stresini de piatra. Noua! Ce sa faca cu ei? Doar unuia singur trebuie sa-i lase secretul descantecului de sarpe, inainte ca el, batranul, sa-si piarda puterile magice. Numai unuia singur. Dar cui? Cui sa i-l sopteasca la ureche, inainte de moarte? Nu-i vorba, feciorii i-s vrednici, fiecare la casele lor, dar parca nici unul nu-i facut pentru a auzi cuvinte atat de tari, nici unul pentru a pastra toata viata o taina asa de mare. Ii e greu sa se hotarasca si timpu-i scurt. Cuvintele de descantec de sarpe "nu-s jucarea". Odata spuse, odata ce-nveti pe altul, aceste cuvinte patrund in ucenic prin urechile lui, prin gura lui deschisa si atunci, chiar in acea clipa, harul invatatorului secatuieste pe veci. Tocmai de aceea ele pot fi transmise o singura data in viata, unui singur urmas, atunci cand te simti la pragurile mortii. Cand vorbeste despre atare lucruri, batranul isi aseaza o palma pe inima, alta pe cealalta inima, din partea dreapta, pe celalalt piept. "Eu stiu a descanta din mosu mieu, Simion, cand sta pa spate-n pat, in ceasu de moarte. Avea feciori ca brazii si cinci nepoti langa el, dintre astia cinci numa pa mine m-o ales si m-o-nvatat. Bunicu era atunci de nuauazeci de ai, eu eram de triispe. O facut samn din mana la toti sa iasa din odaie s-apai am ramas numa eu singur cu el. Am ingenuncheat, mi-am plecat urechea langa gura lui si atuncea mi-o spus. Zisa catra mine asa: "Fii atent! Te-am ales pa tine fiindca te-am vazut ascultator si supus si secretos si suporti multe fara sa te-mpotrivesti si nu zaci nimica. Te-am vazut ca n-o sa te dai dupa bautura, caci bautura-i moartea descantecului, numa la bautura pa om il ia gura pa dinainte si voroveste fara minte. Acoma, tu fii atent: daca-nveti descantecu asta, de-acoma inainte pa toti oamenii de la moarte pui in viata, si animalele de la moarte pui in viata, dar sa nu te faci gazda cu lucru asta. Sa nu cauti sa te-mbogatesti din puterea ta, caci descantatoru n-are voie sa moara bogat. O sa vezi si-o sa auzi multe... Omu, cand vede ca-i moare nevasta muscata, sau fata, sau mama muscata, iti da si-o vaca din grajd, iti da si casa, numa ca s-o schepe. Da tu sa nu iei niciodata mult, numa asa, on picut, cat sa nu zici ca n-ai luat. Tamaduieste oameni si animale si fa o bunatate, da nu te fa gazda cu puterea ta. Si inca ceva: leacu asta sa-l tii secret, ca daca mai inveti pa cineva, descantecu pleaca din gura ta ca un peste, nu mai ii de gura ta, de glasu tau, ci numa de aia gura-i pe care-ai invatat-o. Numai cand te-i samti ca esti sclab (slab), sa-nveti pa careva ales din neamu tau, ca sa nu se piarda taina..."." Iar acum, a ajuns "sclab", la implinirea vorbelor bunicului. Cui sa sopteasca descantecul? Intrebarea asta-l macina si noaptea-n somn. Parca oamenii nu mai sunt asa tacuti ca altadata. Vorbesc mult si despre orice, trancanesc ca morile de vant. Bunicul sau nu era asa. Nici o vorba nu-i iesea din gura fara rost. Nici el nu era asa... "Eu am fost in viata mea "ascultatura". Chiar de nu mi-o placut ce spunea bunicu ori tata, am tacut, nu le-am zas nimica. Am fost dat sluga di parinti de la zace ai, ca sa ma calesc. Zghera stapanu la mine ca un animal, eram numa un copchil si el ma mana cu boii in padure, din deal, din Maguri, si pana la el acasa, zace kilometri pa jos, prin padure. Am indurat si n-am zas nimica. De aceea, tati ma "procedau" si ma iubeau si nu ma sfadeau nicicum. De aceea si mosu, dintre cinci frati, o soptit secretu numa la urechea mea. Mi l-o spus clar, asa, pa voci. Mi l-o spus asa cum ai spune o poveste..."
"Asta-i urmasu lui! Il cheama Gavrila!"
In zadar incerc sa-l fac sa-mi spuna barem primele versuri. Cand aude asa ceva, aproape se sperie, ma priveste cu altfel de ochi, parca mai ingusti si mai uscati, clatiti de apele reci ale indoielii. "Doamne fere!...", atat reuseste sa suspine. "Nu stiu cine esti mneata si ce vrei, da nici sa-mi pui acuma in poala un miliard de lei si tot nu-ti spui. Ar fi ca si cum mi-as fi trait toata viata degeaba. Am naua copchii in viata si pa nici unu nu l-am invatat. Cum ar fi sa ti-l zic mneatale? Nici o voce de om nu-i la fel ca alta, iar descantecu se leaga numa de-o singura voce. Atat." Descantatorul se prabuseste in tacere, pe sub borul palariei nu-i vad acuma decat gura, mestecand vant. Alaturi de el, pe bancuta din fata casei, se aseaza fara cuvinte feciorul sau Petrea, se aseaza privind in jur, in gol, in nicaieri, se aseaza ca si cum ar vrea sa-si apere parintele doar asezandu-se. Straniu om. Desi are aproape 50 de ani, arata a flacau. Foarte slab dar atos, pare alcatuit numai din tendoane si oase. Un om cu ochi moi, care nu clipesc, care nu rade niciodata, iar cand zambeste, zambetul i-e parca o grimasa de durere. Tarziu aveam sa aflu ca dintre cei noua frati, el este cel care-si doreste cel mai mult sa mosteneasca taina descantecului. Nu are copii, nevasta l-a parasit acum patru ani, fara vreun motiv anume. Cand i-a plecat femeia, a simtit o piscatura in suflet, dar tot n-a clipit. Nu s-a dat dupa bautura, cum fac mai toti oamenii parasiti. Ii detesta pe barbatii care-si taraie viata in carciumi, zice ca poate de-aia n-a vrut nici copii, ca sa nu-i vada mai tarziu haladuind prin discoteci fara capatai. Acum sta mai mult prin paduri. Din tot ce traieste pe pamant, de nimic nu i-e frica. Cat il vezi de subtiratec, a ucis singur un urs cu securea. Urs mare, furnicar, de sute de chile. Nu s-a miscat de pe picioare cand l-a vazut gonind cu dintii ranjiti spre el. Statea cu mainile la spate, asteptand fara sa clipeasca. Pana-n ultima clipa n-a crezut ca furnicarul sare la om. Si doar cand i-a ajuns in fata, a ridicat securea si l-a trasnit scurt, in frunte. Apoi, vazandu-l prabusit, i-a fost mila. "Animalele-s nevinovate ca si copiii", zice, "doar omul e marsav si nedrept." In el zvacneste si azi o ura nestinsa fata de oameni. Odata, cand l-au pradat hotii pe tata-sau, a aparut din intuneric si a doborat la pamant o namila de om, gras, de trei ori cat el. Nebun era, flacari avea in ochi. Doar rugamintile lacrimate ale tatalui l-au oprit sa-i infiga cutitu-n gat, pana la prasele. Acum, Petrea se aseaza cuminte langa el si, doar dupa ce-l priveste o singura data, ca intre barbati, batranul se hotaraste sa continue fara teama. "Da, si cum va spusei, bunicu mi-o spus taina, o mai trait cateva zile s-apa o murit. O vreme n-o mai venit nimeni la dumnealui sa-i descante. Abia dupa trei luni si o zi o aparut primu om. Nu stia ca bunicu o murit si-si smulgea parul din cap de necaz ca nevasta i-o fost muscata. Il cauta pe bunicu, da familia m-o scos in fata pa mine. "Aista-i urmasu lui! Il cheama Gavrila!". Atunci am inceput sa descant, pentru prima data in viata. M-am dus intr-o sura veche, in spatele casii, caci batranu ma dascalise deja: "Cand descanti, fii atent sa nu te vada fel de fel de animal care are ochi!". Nici om, nici vaca, nici gaina, nici mata. Eu n-as putea, de ezemplu, sa m-apuc de descantat aci, cu dumneavoastra alaturi, ca n-am nici o putere. Nu-i vorba, mai stiu si alte descantece, de scrantiri, de maritis, de casunat, la alea poa sa te vada ochiu de om. Da descantecu de sarpe-i cel mai puternic si nu trebuie sa te vada nici un ochi, caci nici pa ala pa care l-o muscat, fie el om sau animal, nu l-o vazut nimeni cand l-o muscat si ce-o patat. Eu si acuma, batran, imi alung familia cand incep sa descant. Ma duc aci, mai sus de casa, intr-o bucatarie veche, parasita, ma-ncui inauntru si, daca-i vreo mata sau gaina pan preajma, le pun pa fuga, ca sa fiu singur, sa nu puna nimeni ochii pa mine.
Asa ca am pornit eu a descanta in locul mosului. Eu, on biet copchil de triispe ai. Prima data o trebuit sa fiu tare-atent pe ce glas spun cuvintele, sa le spun "ca si cum as zace-o rugaciune din tot corpu" - asa ma povatuise batranu - si sa nu gresesc nimica de la-nceput pana la gata. Am descantat, iar a doua zi nevasta omului o fost tamaduita. De atunci, am inceput sa devin vestit. Au inceput sa vie la mine oameni da pa Muntele Rece, da pa Marisel, da pa Tarnita... Au inceput sa vie din toti Muntii Apuseni..."
Cum se face
Simt momentul si-mi iau inima in dinti. "Va inteleg, domnule Gavrila, ca nu-mi puteti spune descantecul, inteleg si, Doamne fereste, nu va cer asa ceva. Vreau doar sa-mi explicati ce anume se-ntampla in timpul descantarii, ce anume vindeca de fapt. Doar vocea dumneavoastra? Leacul e doar cuvant? Doar simpla rostire a unor versuri?" Batranul nu se mai arata surprins. Dupa cum ma priveste, pare chiar ca i s-a facut putin mila de mine. Cum ar putea sa ma lamureasca ce putere uriasa se ascunde in cuvintele oricarui om, ce naprasnica flacara iese pe gura unui om atunci cand incepe a vorbi? "Da, cuvantul vindeca...", zice intr-un tarziu. "Ii cuvant, ii descantec, ii voce... Pan cuvantu ala, pan descantecu ala, pan vocea mea, eu Il rog frumos pa Dumnezau, pa stapanu meu, sa tamaduiasca. Si tot pan cuvantu meu il alung pa sarpele ce-o muscat, il trimit asa, intr-o directie, intr-un loc unde nu locuieste popor, il trimit sa serpuiasca pan ceri, ca un nor subtire, pana se risipeste de tot... Da, leacu-i cuvant, dar trebuie sa fie cuvant zis "din tot corpu". Nu asa, tu te gandesti la carciuma si dai din gura. Leacu-i cuvant in apa. Cuvant stins in apa. Umplu o sticla de apa cu varf, iau o bucata de hier (fier), ca numa hieru-i bun pentru descantec, numa hieru ia suferinta din apa. Cu hieru fac tot cruci pa deasupra apei, crucea-i primita, fiinc-o suferit Domnu Hristos pa ea. Si-n timp ce fac cruci, tot descant. Mare ciudatenie-i si descantecu asta... Sa nu credeti ca-i usor. De la o vreme, trebuie sa-ti tii suflu pasta cantare. In timp ce cant, trebuie sa-mi tin rasuflarea cat numar de la noua pana la unu si-napoi, de trei ori de la noua pana la unu si-napoi si-n timpu ala sa enumar pa nume in gand toate felurile de muscaturi de sarpe cate sunt pe pamant. Noua, opt, sapte, sase, cinci, patru, trei, doi, unu... Si-napoi. Daca n-ai putut rezista, dac-ai rasuflat in timpu ala, s-o pierdut leacu prin suflu tau pa care l-ai scapat. Iar in timpu asta, cat iti tii rasuflarea, trebuie sa poti sa si canti. Canti asa, cu gura inchisa. Te ard maruntaiele pe dinauntru cand canti. Canti ca un mormait. Ca un geamat...
Mie nu trebuie sa-mi fie alaturi omu sau animalu muscat atunci cand descant. Trebuie numa cineva sa-mi spuie numele, ce nume suporta omu sau animalu care-o patat, pentru ca eu sa-i cant pa nume. Atata. La sfarsit, cand am gatat cu descantecu, trebuie ca din apa descantata sa nu pice nimica pana ajunge primu pchicur pa animalu ori pa omu care-o patat. Daca pana ajungi acasa, la cel muscat, ai scapat un pchicur din apa aia, apai leacu s-o pierdut, s-o dus in pchicuru ala. La fiesicare-i spun: prima data cand ajungi acasa, pune sticla cu gruiu (gura) pa om sau animal, ca sa fii sigur ca prima apa o ajuns pa pielea lui, ca n-o picat nici un pchicur. Si inca ceva le mai zic: omule, fii cuminte ce spui pa drum! Cand pornesti de-aci, din punctu de unde-am facut eu descantecu, si pana ajungi la cel muscat si pui leacu pa el, sa nu cumva sa dai binete, sa nu scapi din gura nici un "buna ziua", nici un "noroc" ori vreun "ramas bun"! Caci eu trimit leacu pa tine. Pe oriunde te-ai duce, daca cineva iti zace "buna ziua", tu sa pui capu-n pamant, sa te prefaci un pic mai nauc, mai zapacit si doar sa saluti asa, cu mana, margand. Doar faci samn cu mana, nu zaci nimica. Ca, dac-ai zas, atunci o ramas leacu acolo unde-ai zas.
Chiar azi am descantat la un om. I-am dat leacu si cand porni omu pa ulita, numa ce-l vad ca se intoarce si-mi striga: "Dumnezau sa te rasplateasca!". Mi-am pus mainile-n cap: "Baaa, nebunule! Ti-am spus sa nu vorbesti!". Si l-am inturnat din drum si-o trebuit sa-i mai descant inca o data. Ca i-o iesit leacu prin gura, prin rasuflarea lui, prin binetea pa care-o scapat-o pa drum..."
Secretul descantecului. Tamaduiri
Literele sunt mult prea seci fata de spectacolul batranului, in timp ce vorbeste. Cuvintele sale nu pot fi scrise, cuvintele lui sunt lucruri vii, insufletite, sunt munti rostiti, paduri rostite, sunt zbatere de aripa de uliu, scrasnet de fier pe pamant, sunt gafaieli de animal haituit, sunt rasuflare de foc, dialoguri purtate cu norii, cu stelele, cu valvele padurii, cu lupii vrajitori ce alearga bezmetici pe deasupra casei si a capului sau plesuv. Mai presus de toate, cuvintele sale sunt muzica. O muzica a popoarelor vazduhului, cu ritmuri dracesti, asemeni unei primejdii de ploaie, un hohot de ras fata de toate neputintele omenesti. "Vreti sa va spun acuma care-i secretu descantecului de sarpe?", ne intreaba solemn, tintuindu-ne cu ochii lui rosietici, mici si aposi. Incremenesc in picioare, ca un novice, cu degetul gata s-apese pe butonul aparatului de inregistrat. Chiar si Petrea tresare putin, isi intoarce incet capul spre parintele sau si prin ochii lui clari trece o umbra de neliniste. "Secretu descantecului ii asta: ca nu se zice!" Batranul rade, privindu-ne cum stam amandoi ca niste pui plouati, asteptand ca gura lui sa rosteasca miracole. Petrea rasufla usurat. "Pai, bai, feciori, pa mine m-o fortat Securitachea, sub amenintare ca ma-nchide, sa le spui cum tamaduiesc si tot n-am spus. M-o ademenit doctori cu bani multi ca sa le spun cum vindec si tot n-am spus. Cu multi ani in urma, o vinit la mine un om, cu nevasta muscata, intinsa pa cal. Era umflata toata, pana si capu-i era umflat, scuipa pa gura o spuma alba. Nu mai judeca. Doctoru Bogdanescu din sat i-o spus omului s-o duca urjent a doua zi dimineata la spital, la Cluj, ca el nu mai poate face nimica si femeia moare. Si omu ala o vinit la mine sara si m-o-ntrebat: "Ce sa fac, mai Gavrila, ca-mi moare femeia si tare-o iubesc". I-am zas sa steie linistit. I-am descantat, i-am dat leacu si i-am poruncit sa marga cu femeia catra casa. S-o dus catra casa si-a doua zi femeia o fost tamaduita. Da tot a doua zi, Bogdanescu s-o-ntarasat de femeie si oamenii i-o spus ca eu am trimis-o catra casa. Doctoru s-o maniat foc, o facut planjere la Securitache, trebuia sa vie masina sa ma lege si sa ma duca, sub acuzatie de "vrajitorie". Pa urma, cand o vazut ca femeia s-o vindecat, o vinit la mine. "Ce-ai facut, ba, cu femeia ceia?". "No, bine, am tamaduit-o...". O-nceput a racni: "Baaa, io-s doctor aicea! Vii tu, nespalatule, sa iei misiria doctorului?". Eu ii zac calm: "In fruntea si-n stiinta dumitale esti mata doctor. In stiinta mea, io-s doctor". Cand o vazut ca ma tan tare, doctoru s-o apropiat si mi-o spus: "Daca nu vrei sa trimit sa te-aresteze, invata-ma si pa mine". Atuncea i-am spus si lui tot asa: "Domle doctor, secretu vi-l spun... Secretu ii acela ca nu pot sa va-nvat. Asta-i descantec mostenit pan legamant, si din mine leacu nu-l iei, chiar daca ma omori din bataie cu Securitachea matale...". Pan la urma, chiar doctoru o intervenit la Securitache sa nu ma mai ieie, sa ma lase in sat. Cine stie, poate s-o fi gandit c-o sa mai vindec si pa alti oameni muscati, ca sa nu mai aiba el bataie de cap. Da cred ca cel mai mult i-o placut ideea ca, desi apar taina descantecului cu viata, pentru leacu meu nu iau nici un ban. O fost la mine-un om din Maguri care-avea o singura fata. O singura fata mare avea si-o muscase o spurcasiune in timp ce culegea merisoare p-un damb. O zas omul: "Trii vaci am in grajd si pa care ti-o alegi dintre ele ti-o dau!". I-am tamaduit fata si omu m-o chemat s-aleg vaca. I-am zas: "Omule, stii ce sa-mi platesti? Pret de-o bere. Ca eu n-am voie sa ma fac gazda cu puterea mea...". Acu vreo trii ai, un alt om, din Gilau, si-o comparat un cal strasnic pa aproape o suta de milioane. N-o fost asa cal in comuna in Gilau niciodata. Si l-o slobozit in pasune, pa dunga apei, de unde-i targu, dincolo, pasta vale, si l-o muscat sarpele in frunte. Eu am copchii in Gilau, el o auzit de la ei si-o vinit urjent la mine. Mi-o zas ca de-i tamaduiesc calu, cat cer atata-mi da. I l-am tamaduit si n-am cerut nimica. La catva timp, o mai patat tot el, c-o vaca. I-am tamaduit si vaca. Dupa aceea o vinit cu masina la noi, sa ma ia si sa ma plimbe prin Cluj, prin restaurante, sa-mi plateasca de mancat si de baut si sa ma distreze. I-am zas: "Domnule, fii cuminte, vezi-ti de treaba... Eu nu pot sa cer plata pentru leacu meu, caci cuvantu care tamaduieste nu-i al meu, chit ca-i spus prin gura mea. Cuvantu care tamaduieste-i al stapanului meu, ii al lu Dumnezau din ceri!...""
Marjaua Sarpelui
Colind prin sat, cautand sa vad ce zic oamenii despre puterile Descantatorului de serpi. Intr-adevar, aproape in fiecare ograda poti intalni pe careva care-i este dator batranului. Unuia i-a scapat un cal, altuia o oaie, altuia porc, altuia mata, altuia nevasta. Nimeni nu cuteaza sa spuna o vorba de rau despre el. "Si totusi", intreb intre vecini, "de unde credeti ca vine puterea asta a descantecului de sarpe?" Unii, cei mai multi, ar fi de parere ca "numa de la Dumnezau" ii poate veni. O batrana care a copilarit cu Descantatorul, sus, in casele din Maguri, sustine ca acesta s-ar fi facut frate cu Hristos, la fel cum se aude despre cutare oameni ca s-au facut frati cu Satan. Ca cica intr-o zi, el ar fi iesit din ograda lui complet schimbat, uitand de jocurile copilariei, nevorbind altceva decat despre posturi si despre tacere. Chiar si azi, crede batrana, el nu tamaduieste decat numai postind, tacand si rugandu-se. Il vede cum vine mereu la biserica, cum se pune in strana lui si se roaga cu ochii inlacrimati, se roaga arzator, din tot corpul, asa cum putini oameni o pot face. Asadar, "leacu-i numa de la Dumnezau, ca din alta parte, de unde?", asa zic mai toti. Altii, mai putini, sunt de acord ca leacu-i de la Dumnezeu, "bineinteles ca-i de la Dumnezeu", totusi, "mai e ceva". Ei zic c-ar mai trai inca niste oameni care pastreaza prin case, in locuri de taina, "Marjaua Sarpelui". Margeaua asta-i o piatra magica, un lucru foarte rar. O scuipa din coada doar anumiti serpi, colorati cu sapte inele de aur pe dansii, o scuipa atunci cand se afla la pragurile mortii. O fac numai in apa, batand apa cu coada, zbatandu-se in undele ei, iar din spuma groasa a apei ia nastere, la sfarsit, o margea stralucitoare, un fel de suflet al sarpelui ce iese din coada si se transforma in lucru, intr-o bila tare si rotunda, ca de sticla, ce indeplineste dorinte si tamaduieste oameni. Serpi nobili, serpi grosi, serpi batrani se retrag pe veci in ape indepartate, secrete, lasand in urma lor, inainte de moarte, acest mic semn material care sa fie greu de gasit, il lasa spre folosul oamenilor din timpurile de pe urma...
Plesa Andrei e vecin cu Descantatorul, e taran plecat la oras, la Timisoara, dar care nu poate trai la oras si-si petrece aproape intreg anul tot aici, in casuta de langa biserica Racataului. Cand vorbeste ca oraseanul, vorbeste parca prea mult si-n desert. Cand vorbeste ca motul, el isi aminteste despre mama sa, Hetea Onita, fie iertata, care a avut in casa la ea Marjaua Sarpelui. Copil fiind, mama ii spunea asa: "Eu am Marjaua asta de la maica mea, care-o are de la on bunic de-al meu, de care s-o zas c-ar fi fost si el Descantator. Cand mi-o dat maica Marjaua, mi-o zas asa: "Ia-o tu, ca locu vost ii serpos si Marjaua asta ii buna cand oarece pepe (sarpa) musca o marha (vaca) ori on copchil ori on om mai mare. S-o pui bine si s-o pastrezi. Cand ti-o trebui, s-o baji in apa si cu aia sa speli marha sau copchil ori om, ca se vindeca". Eu am pus Marjaua acolo-n cui - ca o fost o ata pan ea bagata -, am pus-o-ntr-un cui, acolea in casa. Marjaua era cu sira galbana, vargata pasta mijloc, iar langa sira, dincolo si dincoace, cate-un bumb galban. Si era o gaura pan ea. La un capat era gaura mai mare si la altu mai mica, dupa cum o tinut-o serpele-n coada cand o facut-o. Si chiar ni s-o-ntamplat ca ne-o muscat un serpe un bou, de gura. Eu am luat Marjaua si-am bagat-o in apa si cu apa am spalat bou. Aia o fost dimineata, asa pa la zace ceas. Dupa amiaz, pa la patru, bou o dat a paste si o mars spre bine..." Hetea Onita a murit si a luat Margeaua cu ea, in mormant.
Inainte de plecare, aveam sa mai intru o data prin ograda batranului, macinat de-o importanta intrebare, pe care-o gandisem mereu, dar pe care n-o rostisem. "Ati tamaduit mii de oameni. Dar n-ati patit chiar niciodata ca descantecul dumneavoastra sa nu reuseasca?" De data asta, batranul se plimba prin curte, tinand in palme o Biblie inchisa, din care nu citeste. Cand aude asa o vorba, parca se sperie iarasi. "Doamne fere, cum sa patasc? Dac-am patat o singura data ca leacu meu sa nu tamaduiasca, inseamna ca, gata, s-o sfarsit. Inseamna ca descantecu o plecat din gura mea si-o intrat in gura altuia. Inseamna ca nu mai am nici o putere, ca totul s-o sfarsit." "Dar in gura cui veti lasa totusi descantecul? I-l veti lasa lui Petrea?" Langa el, Petrea tace chitic, zgribulit ca un copil. Descantatorul rade stirb, ridica din umeri si zice doar atat: "Poate". Daca i se va stinge ura de oameni, daca va cobori din paduri, daca-si va lua o nevasta si va lasa urmasi, atunci... Atunci... poate.
Bogdan Lupescu
Fotografii: Victor H. Mercea