Richard Proctor
- profesor la Facultatea de Litere din Cluj -
"Sunt aici din 99 si nu am de gand sa mai plec vreodata"
Zi de zi, pe ploaie, frig sau vant, un englez get-beget isi "parcheaza" bicicleta, cu care a strabatut 15 kilometri, in curtea plina de brazi a Facultatii de Litere din Cluj. Inalt, cu parul lung prins in coada, poarta un cercel cu simbolurile yin si yang in ureche si, chiar daca evita publicitatea, se comporta cu politete ireprosabila si cu un umor pur britanic. La 37 de ani, dupa ce a colindat toata Europa, schimband meserie dupa meserie, de la bucatar sef la jongler in slujba copiilor cu probleme, Richard Proctor s-a stabilit in Romania si este profesor de limba si literatura engleza la Universitatea "Babes-Bolyai" din Cluj, un profesor foarte apreciat de studentii sai. In plus, dupa trei ani in care a locuit in oras, el a ales viata la tara, cumparandu-si intr-un sat din apropiere, Padureni, o casa cu gradina si fantana. "Ani de zile am fost un voiajor prin atatea tari. Acum am gasit ce cautam si sunt hotarat sa raman aici."
"Imaginea pe care si-o fac strainii despre romani
este falsa si pervertita"
- In vreme ce multi, poate prea multi romani isi doresc cu ardoare sa plece in Occident, dvs. sunteti unul dintre strainii care a ales Romania. Care este povestea dvs., de unde ati pornit pe drumul acesta intortocheat?
- Dintr-o zona numita York, asemanatoare cu cea a Clujului, cu paduri si cu "gentle hills" - dealuri domoale - de pana in 250 de metri. Beverly-ul meu natal e un oras mic, de 3500 de oameni, un oras frumos, linistit, istoric - avem o catedrala gotica din secolul al Xiii-lea - si, mai nou, foarte scump. Beverly se afla la doar 20 de kilometri de tarmul Marii Nordului, asa ca avem o traditie in constructia de barci si pescadoare. Agricultura este si ea de baza si, in plus, multi fac naveta si muncesc intr-un oras ceva mai mare din apropiere, Hull. "Tatul" meu este dintr-un sat de langa Hull, iar mama - incredibil, dar adevarat - s-a nascut in India, dar nu este, asa cum crede toata lumea, indianca. Suntem cu totii englezi. Bunicul a facut armata acolo, in vremea in care India era o putere coloniala britanica, si acolo locuiau multe familii de englezi. Mama si sora mea m-au vizitat pentru prima oara in mai si au fost foarte impresionate de oamenii prietenosi de aici, de frumusetea locului in care locuiesc la tara, de asemanarile dintre Cluj si York - orase istorice si culturale - si de mancarea romaneasca. A fost o surpriza pentru ele.
- Care au fost coordonatele traseului dvs. spectaculos printre meserii, latitudini si longitudini?
- Am studiat engleza si istoria la Londra, insa dupa patru ani, dupa ce am terminat facultatea, n-am mai stat un minut acolo. Ma saturasem pana in gat de Londra, nu-mi place deloc acel oras. Nu stiam ce vreau sa fac cu viata mea, eram foarte atras de teatru si de muzica. Si un timp am fost asa, cum se zice, "bolnav cu piciorul", nu puteam sta intr-un loc, trebuia sa merg tot timpul. In Anglia este un pic diferit de aici, tinerii calatoresc mai mult, fac tot felul de meserii, incearca sa vada ce drum li se potriveste. Eu lucrasem in timpul studentiei intr-un restaurant vegetarian - si eu sunt de 17 ani vegetarian -, asa ca am facut un curs de cordon bleu si am plecat in Scotia ca bucatar-sef. Restaurantul era pe Insula Skyie, era foarte frumos, semana un pic cu Transilvania, plin de munti, viata era linistita, insa, dupa doi ani si jumatate, am zis: "Gata, nu mai vreau sa fiu bucatar-sef, ar insemna prostitutie sa mai fac meseria asta!". Am lucrat un timp ca profesor pentru copii cu probleme sociale si cu handicap, apoi, cand acest program s-a incheiat, am facut jonglerie intr-un sistem educational pentru copiii care nu pot merge la scoala. Raspunsul lor a fost exceptional, iar satisfactia pe care o ai in acele momente este foarte mare, asa ca m-am alaturat organizatiei londoneze "Road Trip", cu care am lucrat in Bosnia in timpul razboiului, in multe tari din Europa si, in cele din urma, in 95 am ajuns si in Romania, la Botosani, Cluj si Bucuresti. Dar nu m-am oprit aici. M-am intors in Anglia, apoi am fost profesor de engleza intr-o fabrica de cascaval dintr-un sat de langa Varsovia (da, este adevarat ca am fost profesor intr-o fabrica, dar am predat oamenilor, nu cascavalului!) si am cantat pe strazi in Franta. Si acolo, in Franta, m-am gandit serios si am decis sa ma intorc in Cluj. Sunt aici din 99 si nu am de gand sa mai plec vreodata.
"In Anglia nu mai exista legatura dintre om si pamant,
care este foarte importanta aici"
- Care au fost primele impresii despre Romania, ce v-a atras atentia la inceput?
- In strainatate, oamenii nu au stiut si nu stiu nici acum mai nimic despre Romania. In 95, cand am venit aici prima oara, prietenii imi spuneau: "Richard, nu pleca in Romania, e un razboi acolo!". Dupa evenimentele din 89, toata lumea a vazut imagini cu lumea saraca de pe strazi, cu copii, din orfelinate, iar oamenii cred ca asta-i Romania. Eu le spun si acum: "E foarte frumos acolo, nu e razboi si in magazine gasim de mancare!". Am ajuns aici prima data cu o echipa internationala venita de la Londra intr-un autocar mare, englezesc, am stat cateva zile la Cluj, unde toata lumea a fost curioasa sa ne cunoasca. Apoi am ajuns in Botosani, pe atunci un oras foarte sarac, cu un aer de fost bloc sovietic. Oamenii erau insa atat de calzi, aveau un suflet atat de mare! In Anglia, clovneria pentru copiii cu probleme era privita asa, ca o gluma, ceva neserios, insa aici am gasit un respect mare pentru munca noastra; doctori, studenti, toti au fost foarte receptivi si deschisi. Si, in plus, foarte generosi. Noi locuiam in autocar, iar ei ne luau acasa, la sase dimineata, cand aveau apa calda, sa facem un dus, ne invitau la masa. Imaginea pe care si-o fac strainii despre romani este atat de falsa, de pervertita fata de ce am gasit noi aici!
- Ati pornit dintr-o zona rurala si viata la tara v-a ramas in suflet. Se deosebesc esential satele romanesti de cele din Yorkshire?
- Satele din Anglia sunt foarte diferite de cele romanesti si la fel este si agricultura. In Beverly, din 2000 de "sufleti" cat muncesc, doar vreo 200 raman sa faca agricultura, restul merg sa lucreze la oras. Agricultura se face intensiv, pe specializari, si este un mare business. Nu sunt ca aici gospodarii mici, cu pasari, animale, sunt ferme foarte mari, specializate, una cu vaci, alta cu porci, iar pamantul se lucreaza numai cu tractoare si cu utilaje, nu vezi un cal pe camp. Agricultura merge bine si pentru ca multi englezi sunt vegetarieni, iar copiii, de asemenea, mananca multe legume si fructe. Daca intrebi insa un copil din Londra de unde vine oul sau laptele, habar n-are, ii spui ca-i de la gaina, de la vaca, casca ochii: "Nu se poate!". Cand eram eu mic, aveam oaie in curte si ma jucam prin padure, acum insa copiii stau mai mult la televizor, la calculator, iar parintii prefera sa-i tina in casa, din cauza unor crime infricosatoare ce au avut loc in ultimii ani. In Anglia nu mai exista legatura dintre om si pamant, care este foarte importanta aici. Oamenii au bani, umbla numai in masini si se ocupa de gradini doar ca hobby, pe cand aici munca pamantului este o traditie pe care o urmeaza chiar si cei plecati la oras. In Anglia, tinerii nu se mai intorc in sate, luminile orasului ii acapareaza, asa cum a inceput sa se intample si aici, satele imbatranesc pe zi ce trece, iar asta este o tragedie.
- Exista un spirit al comunitatii rurale. Si-au pastrat englezii traditiile? - Nu mai exista respect pentru traditie, acum este cultura televizorului, fiecare se inchide in casa, isi vede de-ale lui, duce o viata insulara. Daca intrebi pe cineva pe strada: "Domnule, sunteti cumva crestin?", se uita lung si zice: "Da, cred ca da!". Biserica nu este o forta, cum este aici, si poate de asta ne-am pierdut traditiile. Craciunul este un fel de chef, o reuniune familiala in jurul bradului, iar singurul obicei de Paste pe care mi-l amintesc este ca urcam - noi, copiii - pe un deal si dadeam cu grija drumul oualor la vale, astfel incat sa se rostogoleasca cat mai mult. Cat despre muzica si dans, Anglia are o traditie foarte veche si respectata, care insa traieste in muzeu. Spre deosebire, in satele irlandeze, oamenii se aduna seara la bar, stau la povesti, canta si danseaza, asa cum tot romanul stie sa joace o hora, o Ciuleandra. Cu cat viata este mai grea, cu atat oamenii se indreapta spre credinta, asa ca pentru mine nu a fost o surpriza sa vad in fiecare duminica bisericile pline in Botosani. Englezii au bani in buzunare, masina frumoasa si sperante pentru un viitor bun al copiilor, ajung de doua ori la biserica, poate cine stie, de trei ori, atunci cand se casatoresc. Sper ca romanii sa castige din ce in ce mai multi bani, sa prospere, dar sa-si pastreze intacte credinta si traditiile.
- Multi tineri romani, intre care probabil si studenti ai dvs., traiesc cu iluzia emigrarii. Credeti ca pot fi ei compatibili cu stilul de viata occidental?
- Tinerii englezi asteapta, prelungesc cat mai mult intemeierea unei familii, prefera stilul "to live in sin" - a trai in pacat. Aici am vazut multi studenti casatoriti si, chiar ieri, o studenta a venit cu un bebe la facultate. Romanii iubesc copiii, in timp ce englezii prefera sa-si ia un caine. In ceea ce priveste plecarea tinerilor din tara, ei bine, este o drama. Studentii mei nu sunt cu nimic mai prejos decat colegii lor englezi, ba chiar sunt mult mai buni cunoscatori de limbi straine si stiu ca, daca s-ar intoarce dupa doi-trei ani in Romania, ar avea o experienta de viata extraordinara si-ar face o treaba foarte buna. Am multi prieteni si studenti care au plecat definitiv, insa cunosc si mai multi care chiar isi doresc sa ramana aici. Asa cum cunosc si straini care au plecat dupa un an, doi, dar si o comunitate care vrea sa se stabileasca aici, si nu oriunde, ci la tara!
"Mi-am indeplinit visul de a avea o casa si o gradina la tara"
- Cum v-ati adaptat la satul romanesc? Veti deveni in curand un taran adevarat?
- Stau pe o vale linistita, am ferestrele spre est si in fiecare dimineata senina imi intra soarele in casa. Am, ce-i drept, ceva probleme cu cosul, n-am putut sa fac focul zilele astea, imi trebuie o soba noua, nu am baie in casa, dar astea se vor rezolva in timp. Am 4 ari de pamant, poate prea mult pentru mine, am plantat ceapa, usturoi, cartofi, un pic de porumb, floarea-soarelui, n-am avut succes prea mare, insa a fost distractie. Sunt inca incepator. Locuiesc un pic in afara satului, pe drum, si inca nu ma cunosc foarte bine cu satenii, stiu ca formeaza o comunitate prietenoasa, insa exista o mica distanta intre noi si nu pentru ca-s englez, ci pentru ca sunt profesor. De altfel, ma saluta cu "Buna ziua, dom profesor!", si nu "Buna ziua, Richard!". La fel cum problemele pe care le-am avut cu hotii nu au fost din cauza faptului ca sunt strain, ci pentru ca toata lumea trece prin asta.
- Si povestea cu purcelul? A facut ceva valva in presa locala stirea ca ati salvat un purcel de la inec...
- Am auzit in curte ceva, dar n-am dat atentie. Peste cateva minute, am ciulit urechile si mi-am dat seama ca vine de la fantana. Cand ma uit bine, in apa era un purcel. "Hello, ce faci acolo?" Purcelul, nimic, se uita la mine si grohaia. Am scos purcelul din fantana si l-am dus vecinului. N-a fost mare lucru. Am asteptat dupa aia o bucata de sunculita, dar cred ca vecinul meu stia ca-s vegetarian.
- Pana la urma, ce v-a placut cel mai mult in Romania, care a fost acel factor determinant in stabilirea dvs. aici?
- Cand eram mic, mi-a placut filmul romanesc "Alarma in Delta". V-am vazut muntii, padurile, Delta si am ramas impresionat. Apoi am citit "Dracula", am vazut si un film despre el si mi-am dorit sa ajung aici. Iar cand asta s-a intamplat, am vazut muntii si totul a fost asa cum mi-am imaginat. In plus, viata este mai relaxata aici, un fel de cultura "maana". Adica, las ca putem face maine, nu ca in Anglia, totul acum, facem in momentul asta. Nu. Aici ne intalnim, avem timp sa mai povestim, sa bem o cafeluta si asta-mi place. Am fost anul trecut in Anglia si m-am simtit strain. N-as mai putea rezista la viata de acolo, nu m-as mai putea acomoda. Salariul unui profesor englez este bun, insa e greu sa gasesti un loc de munca in domeniul tau. Aici, salariul este o gluma, insa duc o viata bogata din alt punct de vedere. Traiesc intr-un oras cosmopolit, cultural, cant la mandolina si chitara intr-o trupa de muzica irlandeza, scriu piese de teatru, predau si la Facultatea de teatru, lucrez si cu circul, lucrez la un curs pentru educatie in cazul copiilor cu probleme, sunt respectat de studentii mei. In plus, mi s-a indeplinit visul pe care-l am de mai multi ani: de a avea o viata tihnita, de a fi gradinar, de a avea o casa si o gradina la tara.
Iulian Ignat
(Fotografiile autorului)