Strabunica Stie Tot
Furata si rasfurata de editori obscuri, carora nu le este rusine sa bage mana in sac, "Bunica" "Formulei As" iese astazi la pensie. Locul ei e luat de o strabunica la fel de atotstiutoare si inteleapta, ocrotita prin drepturi de autor (Osim). Aviz amatorilor: orice furt ajunge la tribunal.
•Vanatul ramane proaspat si isi pastreaza gustul nealterat daca e presarat cu cafea macinata.
•Carnurile sarate se desareaza usor daca se spala cu apa fiarta in care s-a dizolvat zahar praf.
•Pestii de balta isi pierd mirosul de namol daca se lasa cateva ore in apa amestecata cu sare si argila.
•Gustul de namol al pestilor dispare usor daca in apa de gatit se sting 2-3 carbuni de lemn.
•Crapii pot fi transportati proaspeti la distanta mare daca li se baga in gura un miez de paine inmuiat in rachiu.
•Tiparii mor mai usor daca, dupa ce sunt pescuiti, se baga intr-un vas cu apa si cu otet. In apa sarata, cum se practica de obicei, agonia dureaza o jumatate de ora.
•Sangele tiparilor este una dintre cele mai periculoase otravuri, daca patrunde, printr-o zgarietura sau rana, in sangele uman. Actioneaza mai repede decat veninul de vipera.
•Mucegaiul de pe carnurile afumate se curata usor daca este frecat cu o saramura groasa. Acelasi procedeu, aplicat pe carnea proaspat afumata, o fereste de mucegai.
•Conservele pe baza de fructe trebuie puse inca o data la fiert daca celofanul de pe gura borcanelor incepe sa se umfle.
•Mirosul de mobila lacuita si noua dispare daca se pun pe rafturi vase cu lapte luat de pe foc si se inchid usile sau sertarele.
•Fulgerele lovesc numai acele locuri pe sub care curge sau se afla o apa.
•Copacii cei mai loviti de fulgere sunt stejarii sau arborii cu ramuri uscate. Mestecenii sunt cei mai feriti.
•Zatul de cafea amestecat cu apa este un bun ingrasamant pentru iedera.
•Albusul de ou este cel mai sigur lipici. Nu se desface nici trecut prin vapori de apa.