Cititorii Intreaba

Redactia
Cititorii Intreaba.... "Sufar de esofagita gr. Ii" . Va scriu cu speranta ca exista un cititor care cunoaste o solutie pentru rezolvarea problemei mele. Am 38 de ani. Am fost internata si mi s-a pus diagnosticul esofagita gr. Ii, tulburari motorii esofagiene nesistematizate. Nici medicamentele nu-si...

Cititorii Intreaba...

"Sufar de esofagita gr. Ii"

Va scriu cu speranta ca exista un cititor care cunoaste o solutie pentru rezolvarea problemei mele. Am 38 de ani. Am fost internata si mi s-a pus diagnosticul esofagita gr. Ii, tulburari motorii esofagiene nesistematizate. Nici medicamentele nu-si mai fac efectul. Nu mai pot inghiti nimic. Daca v-ati confruntat cu asemenea suferinta si ati reusit sa o invingeti, va rog sa imi recomandati un tratament naturist sau un medic care mi-ar putea prescrie un tratament. Va multumesc foarte mult.
Chiuca Doina - Iasi

"Mi s-a pus diagnosticul hemoragie juvenila"

Am 18 ani si de la varsta de 13 ani, cand mi-a venit prima data ciclul, ma confrunt cu o problema destul de delicata. Am avut perioade cand ciclul menstrual tinea cate trei saptamani (aceasta problema s-a rezolvat de la sine), acum tine in jur de 5-6 zile, dar are un miros urat, pe care nu il mai suport (cateodata chiar imi este rau din cauza asta). Mai am o scurgere vaginala persistenta, urat mirositoare, foarte abundenta, incolora. M-am adresat unui medic primar ginecolog, care mi-a pus diagnosticul de hemoragie juvenila si am urmat tratament cu Diane 35. De trei luni iau acest medicament, dar fara nici un rezultat. Din cauza problemelor cu care ma confrunt m-am izolat, nu ies din casa cu zilele si nu am nici o prietena. De cand iau Diane 35, am o scurgere rosiatica sau maronie. Va rog din suflet sa-mi spuneti ce tratament sa urmez pentru a scapa de acest necaz. Va multumesc pentru intelegere si astept cu nerabdare un raspuns.
Roxana - tel. 0745/28.68.10

"Refuza sa guste orice mancare"

La 33 de ani am nascut un baietel de doar 29 de saptamani, de 1,450 kg, 42 cm si Apgar 6. Printr-o minune dumnezeiasca, copilul meu traieste, s-a dezvoltat bine pentru varsta de 3 ani (14 kg, 94 cm). In schimb, inainte de a implini 2 ani, in urma unui examen Rmn, i s-a pus diagnosticul: paralizie cerebrala cu parapareza spastica, retard mintal mediu cu elemente autiste, retard global de limbaj (afazie mixta). Problema este ca refuza sa guste orice mancare, motiv pentru care il hranesc cu biberonul (lapte cu fulgi de gris si morcov sau spanac), totul mixat. Accepta doar salamul, cartofii prajiti si merele. Nu pot comunica cu el, nu este atent, nu ii pot capta atentia. In plus, calca doar pe varfuri, incet, si-si pierde echilibrul. De aceea, va rog sa-mi dati un sfat in cazul in care v-ati confruntat cu asemenea probleme. Va multumesc si va doresc tuturor sanatate!
Gabriela Zamfir - Timisoara

"Sotul meu are adenopatie latero-cervicala"

Anul trecut, sotul meu (29 ani) a fost diagnosticat cu o adenopatie latero-cervicala, o inflamatie a ganglionilor. Primele simptome au aparut de vreo 3 ani la glanda salivara, care s-a modificat ca volum, avand si dureri in zona maxilarului. Anul acesta i s-a facut o biopsie, dar nu s-a putut preleva tesut ganglionar. Analizele au iesit bune, si chiar le-a repetat, cu acelasi rezultat. Are dureri pe partile laterale ale gatului, in zona axilara, pe maxilar, pe limba. Ganglionii apar si dispar, se simt tari la palpare, de marimea unui bob de mazare. Am incercat unele tratamente naturiste, dar fara mari rezultate. Durerea persista. Va rugam, daca exista vreun tratament sau daca cineva s-a confruntat cu aceasta afectiune, sa ne dea un sfat. Va multumim din suflet.
Teodora D. - Sibiu

"Ajutati-mi fiul sa devina tata!"

Nadajduiesc ca cititorii fideli ai acestei reviste minunate ne vor intinde o mana de ajutor. Fiul meu, in varsta de 27 de ani, are diagnosticul oligospermie severa, posibila azoospermie. Analizele medicale indica: nr. de spermatozoizi mai mic de 0,8 mil/ml (valorile normale fiind 50-150 mil/ml). In urma tratamentului cu Pregnyl injectii - dozaj 3 luni, Prednison - tablete si Clostilbegit - tablete, analizele au iesit cu aceleasi valori. Daca s-a confruntat cineva cu acest diagnostic, il rog din suflet sa ne raspunda prin intermediul revistei. Ma rog la bunul Dumnezeu sa va ajute pentru faptele dvs. bune.
Dinica Elena - Satu Mare

"Sufar de amigdalita de tip Cazeum"

Sunt trecuta de 30 de ani si din copilarie sufar de o amigdalita de tip Cazeum. La exudatul faringian mi s-a depistat un streptococ sensibil la Rifampicin. Dupa un tratament cu acest medicament, m-am simtit foarte bine, dar dupa o pauza de cateva zile, problema a revenit. Amigdalele produc bilute albe, urat mirositoare. Aceasta este singura neplacere. Tratamentul cu propolis si iod prin badijonaj nu a dat rezultate decat momentan, desi l-am urmat consecvent timp de 6 luni. Tot esec a fost si folosirea Pimafucinului. Specialistul Orl mi-a recomandat extirparea amigdalelor. Dar daca acel streptococ este localizat si in alte zone ale tractului digestiv, voi scapa de halena in urma operatiei? Odata operate amigdalele, din cauza deviatiei de sept pe care o am, nu va fi afectat sistemul respirator? Poate revista va cadea in mainile unor specialisti sau cunoscatori si-mi vor da un sfat. Va multumesc din suflet.
Angela Pascal - Botosani

"Caut un tratament de mielinizare"

Nepoatei mele, nascuta la 7 luni, ii lipseste mielina. Acum are 4 ani si mielinizarea se face foarte greu. Din aceasta cauza nu vede, nu sta in fundulet, nu merge si nu vorbeste. Pe "Discovery" s-a spus ca s-a gasit un tratament pe baza de venin de albine pentru producerea mielinei. Nu stiu cum se numeste medicamentul si de unde putem sa il cumparam. Va rugam din suflet, daca stiti vreun tratament pentru producerea mielinei, sa ne dati de stire. Va multumesc anticipat.
Toda Elena - Timisoara

"Racelile dese ma sleiesc de puteri"

Am 50 de ani si sunt macinat de o hipersensibilitate la raceli, cu transpiratii foarte abundente (3-10 zile) urmate de transpiratii reci. Am pielea vesnic umeda si rece. Totul a inceput acum 9-10 ani cu raceli frecvente, inexplicabile. Medicii m-au suspectat de Tbc. Am urmat tot felul de tratamente alopate pana acum patru ani, cand am descoperit "Formula As". Atunci am trecut definitiv pe tratamente naturiste. Am exclus total carnea, prajelile, zaharul, dulciurile si sarea (foarte putina). Am mancat doar legume, fructe, grau (incoltit si verde), alune, nuci, putina miere. Am mai consumat rar lapte crud si lapte acru, branza de vaci, cas, 1-2 oua foarte rar, ocazional mancare gatita si doar de post. Am facut cure lungi cu sucuri de legume si preparate naturiste specifice pentru rinichi, ficat, pancreas, plamani, tiroida, reumatism. Am urmat diverse tratamente pentru intarirea sistemului imunitar. In aceasta perioada am baut ceaiuri de spanz (4 luni consecutiv), naprasnic, vasc, rostopasca, coada-calului. Rezultatele au inceput sa apara foarte repede: am pierdut 40-45 kg in 70 de zile, mi-a crescut calcemia, mi-a scazut colesterolul. Astazi, toate investigatiile arata ca am un organism perfect sanatos, dar nu pot scapa de racelile puternice si dese. Din cauza transpiratiei reci si permanente ma pandeste si un reumatism. Sunt incapabil sa-mi castig existenta, perioadele de stat la pat fiind frecvente si lungi. Prin intermediul dvs. sper sa gasesc pe cineva care sa depisteze cauza racelilor si a transpiratiei ce ma stoarce de ultimul dram de putere. Va multumesc.
C.T. - Buzau

"Sufar de veruci plantare"

In 1988 mi-au aparut, pe ambele talpi, niste bataturi. Nu le-am dat importanta, dar cu timpul au devenit groaznic de dureroase. Le-am cauterizat in 1993. Medicii mi-au spus ca vor disparea, dar nu a fost asa. In 2000 am fost diagnosticata cu veruci plantare si mi s-a spus ca trebuie arse cu laserul. Am suferit aceasta interventie doar la un picior, pentru ca rana s-a infectat si am refuzat sa merg mai departe. Acum, mi-au aparut si alte veruci - sub unghii, intre degete... Sunt foarte dureroase si nu mai pot merge decat daca ma incalt cu sosete groase. Nu stiu ce sa mai fac. Sunteti ultima mea speranta. Imi puteti recomanda vreun tratament naturist? Va multumesc.
Lungoci Ileana - com. Mihai Bravu, jud. Tulcea

"Am gusa micronodulara"

Am 66 de ani si de doi ani mi-a aparut gusa micronodulara lobul stang. Nu am urmat nici un tratament medicamentos sau naturist, de aceea, va rog frumos sa ma ajutati cu un tratament naturist care sa impiedice evolutia bolii. Va multumesc din suflet!
A. Mircea - Bucuresti



...Cititorii Raspund

"Am 90 de ani si sufar de dolicocolon, diverticuloza sigmoidiana"
(Raspuns pentru Elena Bogdan - Bucuresti, F. As nr. 570)


Am preferat sa scriu pe adresa "Formulei As" in speranta ca metoda pe care am folosit-o eu, cu foarte bune rezultate, le-ar putea fi utila si altor persoane. Metoda este foarte simpla si necostisitoare. Se fierbe de seara 1 sau 1,5 l apa de la robinet si se lasa la racit, la temperatura camerei, pana dimineata. A doua zi de dimineata, imediat dupa trezire, se bea o cana de apa, dupa care, la intervale diferite (pana-n doua ore), se mai bea apa fiarta si racita, chiar daca persoanei respective nu ii este sete. In acest interval de timp nu se mananca nimic, cel mult se bea o cafea. Nu trebuie sa se stea la pat, se fac treburile obisnuite si, din cand in cand, se face un usor masaj pe abdomen, concentric - de la dreapta spre stanga - in jurul ombilicului, pornind de la exterior spre interior. Poate nu se reuseste din prima zi, insa din a doua zi lucrurile se rezolva cu succes. Prin acest procedeu, se curata foarte bine intestinul, se elimina toxinele si chiar se poate slabi. Fecalele care se elimina au o culoare negricioasa si sunt foarte urat mirositoare. Este preferabil sa se elimine din alimentatie branzeturile fermentate. Procedeul se repeta mai multe zile la rand. Dupa un timp, cand se regleaza tranzitul intestinal, nu mai este nevoie de atata apa. Va fi suficienta o cana de apa rece imediat dupa trezire si masajul usor. Rezolvarea survine in maximum o ora. Desigur, mai sunt si alte metode, dar ceva mai costisitoare.
• Stafide puse la inmuiat intr-o cana de apa, tinute la frigider si dimineata urmatoare bauta apa si mancate stafidele, pe stomacul gol.
• Prune proaspete (din pacate, sezonul lor a trecut) sau prune uscate, inmuiate in apa ca si stafidele.
• Mancaruri pe baza de stevie, spanac, urzici, stufat, dovlecei, salata, fructe diverse. Se vor evita otetul, menta, orezul, borsul crud, sunatoarea. Eu folosesc procedeul de mai sus de ani de zile si nu mai am probleme. Mi-am facut obiceiul sa beau o cana cu apa rece in fiecare dimineata, chiar daca nu e fiarta, mai ales atunci cand nu am posibilitatea sa o fierb, aflandu-ma in alte locuri decat acasa. Va doresc multa sanatate!
Popescu Lucica - str. Negru Voda, bl. B4, sc. D, ap. 18, Pitesti, jud. Arges

"Caut un tratament naturist pentru ozena nazala"
(Raspuns pentru Doina Marica - Ramnicu-Valcea, F. As nr. 570)


Draga Doina, de aceeasi boala am suferit si eu pana la 30 de ani. Suferinta incepe inca de la pubertate si se accentueaza odata cu varsta: dureri de cap, mucozitati purulente si coji uscate de forma narilor, ameteli, din cauza ca mucoasa nazala este atrofiata, lipsind posibilitatea incalzirii aerului respirat (in anotimpul rece) si curatirii lui de catre mucoasa. Ozena se mai numeste si rinita atrofica. Vitamina A nu este suficienta. Mie mi-au fost prescrise spalaturi nazale cu apa sarata calda. Pui in palma aceasta apa, pe care o inspiri puternic si o elimini pe gura. Astfel se curata narile de coji si secretia purulenta, procedeul fiind benefic si pentru mucoasa nazala. Apoi badijonezi interiorul narilor cu ulei de catina: pe un betisor de chibrit infasurat in vata pui ulei de catina si badijonezi fiecare nara. Completezi acest tratament cu aerosoli cu un antibiotic indicat de medic. Dar trebuie sa-ti precizez un lucru: orice tratament, de orice natura, doar amelioreaza aceasta suferinta. Vindecarea definitiva de ozena se face prin operatie (cu anestezie locala), care consta in stramtarea foselor nazale (operatia aceasta nu modifica aspectul exterior al nasului). Eu am facut aceasta operatie; au trecut de atunci 40 de ani si nu am mai avut nici un fel de problema, disparand toate acele simptome si neplaceri imediat dupa operatie. Nu stiu in ce stadiu al bolii te gasesti acum, probabil ai pierdut simtul mirosului, care nu mai revine, daca mucoasa nazala este total atrofiata. Te sfatuiesc sa faci operatia la o clinica universitara. Eu am fost operata la Bucuresti. Iti doresc sanatate!
prof. Zoica Ursache - Micro 17, bl. H, ap. 37, Galati

"Am fost diagnosticata cu exoftalmie la ochiul drept"
(Raspuns pentru Pusa Darie - Iasi, F. As nr. 571)


In cazul dvs., foarte eficienta ar fi o asociere terapeutica intre acupunctura si fitoterapie. Daca reusiti sa veniti in Bucuresti, v-o recomand pe d-na dr. Carmen Ghinea de la Centrul Medical "Santo Rafael", b-dul Dimitrie Pompei nr. 3-5, tel. 021/232.22.45, pentru sedinte de acupunctura. Faceti un amestec din seminte de armurariu, limba-mielului, albastrele, silur, radacina de papadie si coada-soricelului in parti egale, le maruntiti prin masina de cafea si luati cate o lingurita de pulbere de patru ori pe zi, pe care o tineti sub limba 15 minute, apoi o inghititi cu apa de izvor sau apa plata. Aceste plante au un efect antiinflamator, actionand asupra ochilor si regland glanda suprarenala (care produce cortizonul). Local, puneti-va comprese cu macerat la rece din urmatoarele plante: musetel, coada-soricelului, silur, albastrele. Inainte de a face maceratul este necesar sa spalati bine plantele (le puneti intr-o sita si le lasati cateva minute sub jet de apa). Multa sanatate!
dr. Vlad Iulia - tel. 0722/56.41.20

"Nepoata mea are gusa multinodulara hipertiroidizata"
(Raspuns pentru Vasile Constantinescu - Bucuresti, F. As nr. 571)


In anumite cazuri este posibila evitarea operatiei, cu conditia sa urmati un tratament naturist adecvat si sub supraveghere medicala permanenta. Efecte foarte bune asupra tiroidei au urmatoarele plante: roinita, lichen de piatra, sanziene, talpa-gastei, ciubotica-cucului, coada-soricelului. Deoarece prin fierbere, foarte multe din principiile active ale plantelor sunt distruse, va recomand sa amestecati plantele indicate in proportii egale, sa le macinati prin masina de cafea si sa luati din 6 in 6 ore cate o lingurita de pulbere, pe care o tineti sub limba 15 minute, apoi o inghititi cu apa de izvor sau apa plata. Foarte utile ar fi in paralel si sedinte de acupunctura. Multa sanatate!
dr. Vlad Iulia - Centrul naturist "Santo Rafael" Bucuresti, tel. 021/232.22.45, 0722/56.41.20

"Am o secretie abundenta la nivelul gatului"
(Raspuns pentru V.S. - Brasov, F. As nr. 572)


• Si eu m-am confruntat cu aceasta situatie. Din nas imi curgea in gat un fel de secretie pe care neaparat trebuia sa o scot afara, fara sa-mi vina sa tusesc. Aveam gatul plin cu secretie, iar seara, la culcare, tuseam fortat sa-mi eliberez caile respiratorii si cu greu adormeam. Ma trezeam cu mancarimi de ochi si gatul plin cu secretii. Am consultat mai multi medici Orl-isti si toti imi dadeau antibiotice, care imi faceau mai mult rau. Atunci am decis sa studiez singura aceasta boala. Am descoperit ca am simptomele unei rinite alergice. Am fost la cel mai bun Orl-ist din Cluj. Dupa ce m-a consultat in gat si a vrut sa-mi prescrie antibiotice, i-am spus eu diagnosticul. A luat ceva, mi-a intors narile nasului in sus si a zis: exact, aveti rinita alergica. Am facut toate testele alergologice. Mi s-a prescris Claritine, scump si fara rezultat. Atunci, am decis sa ma tratez singura si am scapat de suferinta.
• Zilnic, timp de zece zile din luna, se beau doua cani de ceai de coada-soricelului (prima luna);
• zece zile pe luna se beau doua cani de ceai de trei-frati-patati (a doua luna);
• zece zile pe luna se beau doua cani de ceai de urzica (a treia luna);
• zece zile pe luna se beau doua cani de ceai de soc fierbinte (a patra luna). Ordinea nu conteaza. Toate ceaiurile sa fie sub forma de infuzie si cu ele se fac si spalaturi nazale. La Plafar se mai gaseste extract de muguri de coacaz negru - picaturi, care sunt foarte bune. Tratamentul e natural si se poate repeta. Am schimbat perna de fulgi si beau numai apa de izvor sau apa plata.
Tene Titina - str. Ion Mester 3, bl. G, sc. 6, ap. 54, Cluj-Napoca

• Faceti zilnic, inainte si dupa mese, gargara cu infuzie de salvie, in care ati pus 5-6 picaturi de tinctura de propolis. Cand pregatiti infuzia, nu tineti ceaiul nestrecurat mai mult de un minut, iar cana sa fie acoperita. Pregatiti infuzia pentru fiecare procedura, nu pentru toata ziua. Insistati cateva saptamani.
P.S. Tin sa va spun ca este magnific ce faceti cu aceasta rubrica de sanatate. Multi dintre cei ce va citim ne rugam sa existati in continuare. In alta ordine de idei, as vrea sa stiti ca referitor la politica iau in seama numai rubrica "Editorial" a "Formulei As". Dumnezeu sa va ajute!
Marcela - loc. Corabia, jud. Olt

"In locul vezicii biliare mi-a aparut un chist hidatic"
(Raspuns pentru Elena P. - Bacau, F. As nr. 572)


Stimata doamna, si baiatul meu s-a confruntat cu aceasta boala: chist hidatic la ficat. L-am operat prima oara la varsta de 4 ani, la 18 ani a doua oara si tot asa. Are 5 operatii. Acum are 50 de ani si e stabilit in Australia. A fost si acolo operat o data, dar medicii din Australia i-au dat un tratament cu Abendazol, un medicament foarte tare, care se ia numai sub supraveghere medicala si se fac analize si tomografii mai dese, ca sa se vada cum este tolerat de organism. A facut tratament doi ani, fara sa aiba vreo restrictie alimentara. Acum se simte foarte bine, chistul nu mai evolueaza. Multa sanatate!
Ionita Maria - str. Ripiceni nr. 1, sc. 1, bl. 3, ap. 48, sector 2, Bucuresti, tel. 021/688.24.53
"Nu reusesc sa raman insarcinata"
(Raspuns pentru Elena B. - Baia Mare, F. As nr. 572)

• Daca medicii v-au spus ca analizele sunt bune si nici trompele nu sunt infundate, dupa contactul sexual nu va spalati si nu urinati, stati culcata pe spate cat puteti si sigur veti ramane insarcinata.
Eugenia Creanga - Sos. Nationala nr. 178,
bl. T1, ap. 1, Iasi

• Va recomand urmatorul tratament, folosit de mine cu succes (fetita mea are in prezent 3 ani): vitamina E - 1 pastila dimineata; Electovit - 1 pastila seara, timp de trei luni, 15 zile da, 15 zile pauza. Tratamentul este luat tot din "Formula As", careia tin sa-i multumesc pe aceasta cale fiindca m-a ajutat sa devin mama. Va urez viata lunga! De asemenea, multumiri doamnei (careia nu-i mai retin numele) care a trimis aceasta reteta.
I.B. - Bucuresti

"Mi s-a pus diagnosticul Climax"
(Raspuns pentru Elena Popescu - Drobeta-Turnu-Severin, F. As nr. 572)


Nu stiu daca va pot ajuta prea mult, dar va recomand sa incercati tratamentul urmat de matusa mea. A folosit ceai de traista-ciobanului - o cana dimineata si una seara (regleaza tensiunea arteriala si poate fi un adjuvant in cazul tensiunii arteriale oscilante), ceai de paducel (echilibreaza sistemul neurovegetativ) si bai cu apa in care a oparit ceara de albine (bostina), pentru varice. Dumnezeu sa va dea sanatate!
Schuster Ana - Sighisoara

"Sufar de rau de avion"
(Raspuns pentru Tina R. - Constanta, F. As nr. 572)


Folositi: alcool de menta - cateva picaturi pe zahar; ghimbir - capsule si Emetin - capsule, produse de Laboratoarele Medica. Va urez calatorie placuta!
Cozma Sofia - str. Vulturilor nr. 70, sector 3, Bucuresti

"Sufar de o infectie cu stafilococ alb la ambii ochi"
(Raspuns pentru George Stanescu - Slatina, F. As nr. 573)


Dupa simptomele pe care le descrieti, am suferit si eu de aceeasi boala si m-am vindecat cu comprese cu vin de casa (natural, din struguri), aplicate mai ales seara, la culare. Daca nu aveti vin de casa natural, va rog sa-mi scrieti adresa completa si va trimit eu cu placere, prin posta. Multa sanatate!
Pop Radu - str. Principala nr. 49, loc. Sabisa, jud. Maramures

"Prietena mea a fost diagnosticata cu cistita interstitiala hemoragica"
(Raspuns pentru Rodica Morareanu - Brasov, F. As nr. 573)


Citind revista dvs., mi-a retinut recent atentia cazul cititoarei Rodica Morareanu. In scrisoarea trimisa redactiei dvs. semnala ca de mai multi ani sufera de o cistita pe care o trata cu antibiotice potrivit prescriptiei medicilor, insa fara nici un rezultat. Am cunoscut si eu situatii similare si de aceea tin sa o sfatuiesc sa dea un telefon la Institutul Cantacuzino din Bucuresti (Splaiul Independentei nr. 103, laboratorul d-nei dr. Irina Codita, tel. 021/411.49.10, 638.38.60), pentru un tratament cu autovaccin, care se prepara chiar in Institut. Precizez ca vindecarea va fi certa, pentru totdeauna. Va doresc insanatosire grabnica!
Angelescu Silvia - B-dul M. Averescu nr. 11, sc. A, ap. 26, Bucuresti, sector 1, tel. 021/666.78.95

"Cum pot scapa de sforait?"
(Raspuns pentru L.R. - Resita, F. As nr. 573)


Cred ca il pot ajuta pe d-l L.R. cu o informatie utila: la Spitalul Grivita din Bucuresti se fac operatii in mod curent pentru asemenea cazuri, cu rezultate deosebite, cu internare de numai o zi. Ii urez insanatosire grabnica, iar revistei dvs. si intregului colectiv redactional, pretuirea unanima a minunatei dvs. activitati. Cu deosebit respect,
ing. Jilavu Dan - Aleea Mercur nr. 4, bl. V4, sc. 2, ap. 31, Galati

"Cum se poate trata naturist silicoza?"
(Raspuns pentru Florica Manescu - Deva, F. As nr. 573)


Boala se vindeca in 3-4 luni cu ajutorul podbalului, o planta care ajuta la eliminarea siliciului mineral acumulat in alveolele pulmonare. La fumatori, plamanul devine foarte sensibil dupa eliminarea siliciului, deci atentie! Se face un amestec din 20 g flori de podbal, 30 g frunze de podbal, 20 g frunze de patlagina, 20 g frunze de menta, 10 g radacina de lemn dulce. Se face o infuzie dintr-o lingura de amestec la o cana de apa; se beau zilnic doua cani (dimineata si seara), cu o jumatate de ora inainte de mese. Ceaiul poate fi indulcit cu miere de salcam. Este recomandat ca in timpul tratamentului sa se consume de trei ori pe saptamana cate doua lingurite de hrean ras amestecat cu miere poliflora, in parti egale. Ar fi foarte bine sa se consume usturoi sub orice forma. Reteta nu este complicata si merita incercata. Multa sanatate!
Iordache Nicusor - Bucuresti