Bosquito
Radu Almasan
"Micul meu secret e ca m-am considerat vedeta tot timpul"
"Cei trei ani de munca nu au fost in zadar"
- Nu ne-am vazut de mult si fanii vostri asteapta vesti. Vara a trecut, e pe trecute si toamna: cum a fost anul ce se apropie incet, incet, de sfarsit?
- Am strabatut un an foarte greu, un an in care ne-am confruntat cu probleme de componenta a grupului. A fost pentru prima oara cand ne-am lovit de asa ceva si n-a fost usor, pentru ca noi nu am fost doar colegi, ci si foarte buni prieteni. Cu plecarea lui Darius Neagu, bateristul formatiei, care si-a dorit un ritm de viata mai linistit, s-a stricat un echilibru pe care il cladisem in timp. Nu ne-a fost usor sa-l inlocuim. In cele din urma, dupa o selectie sinuoasa, l-am ales pe Andrei Cebotari, fostul baterist de la Zdob si Zdub, dupa opinia mea cel mai bun baterist de rock al momentului. Sper sa-si reconfirme talentul si in noua formula si sper, mai ales, sa se creeze si acea legatura sentimentala, necesara ca trupa sa ramana inchegata. Mai avem un coleg percutionist, Mario, pe care o sa-l luam cu noi in concerte. O trupa latino trebuie sa aiba si percutionist. Noi trebuie sa dansam, sa ne simtim bine, sa avem ritmul in sange. S-au schimbat foarte multe si din punct de vedere al publicului. A fost pentru prima data cand am dat piept cu situatia noastra reala de pe piata, neumflata de nici un succes trecator, de vara. Adevarul este ca anul acesta nu am avut nici un hit care sa ia mintile. Am putut vedea, deci, care sunt fanii nostri adevarati, cei care stiu sa ne fie alaturi si cand succesul se lasa asteptat.
- Tocmai ati lansat un album care e putin diferit fata de celelalte. Ce a dus la schimbarea de stil?
- "Cocktail Molotov" nici n-a fost inca promovat, cu toate astea, probabil va fi un succes de vanzari, dupa semnele pe care le avem pana acum. Noi tinem mult la conceptul de album; o melodie care intra pe un album e din start o melodie invingatoare, pentru ca a ramas in picioare dupa numeroase selectii, in dauna altor cantece care nu vor fi inregistrate niciodata. Initial, noi am vrut sa reeditam primul album, fiindca era foarte cerut de public. Dar fiindca Bosquito din 2000 nu se mai potriveste calitativ cu Bosquito din 2003, am decis sa reorchestram o parte din piese. Au acum un sound mai direct, mai crud, aproape ca pe scena, care reda atmosfera de concert. Am mai adaugat si trei cover-uri. Mai greu a fost sa obtinem drepturile oficiale de la editorii trupelor Guns n Roses, Deep Purple si de la editorul lui Santana. Iar pentru cei care au cumparat albumul, am pus cadou o piesa noua, in engleza, intr-un stil neabordat pana acum. O adevarata surpriza!
- Sa revenim la spiritul de echipa despre care vorbeai. Care e temperatura sentimentelor la Bosquito, dupa transformarile prin care ati trecut?
- Am muncit foarte mult impreuna, iar asta ne-a legat foarte tare. Am putut sa ne dam seama cum reactioneaza fiecare din noi in conditii de stres, cand trebuie sa rezolvi ceva repede si bine. Pentru noi, a fost extrem de important sa descoperim ca avem admiratori adevarati, care stiu sa ne sprijine, sa spuna o vorba din suflet, un cuvant bun. Oricat ne-am sprijini unul pe altul, energia tot de la public vine. N-ai cum sa nu te simti puternic cand vezi ca la un concert pus la patru dupa-amiaza, cand in mod normal nu vine nimeni, se aduna pentru tine mii de oameni. Iti dai seama ca cei trei ani de munca nu au fost in zadar. Temperatura de la Bosquito? Suntem foarte volubili si ne place sa traim intens.
"Ma simt extraordinar pe scena"
- Sa-l lasam putin deoparte pe Radu de la Bosquito... Ce mai face Radu, cel care a copilarit in frumosul oras de sub Tampa? L-au afectat schimbarile din cariera?
- S-au schimbat multe lucruri, si in plan personal, si in plan profesional. Ca artist, am mai multa incredere in mine. Ador concertele, ma simt extraordinar pe scena, nu mai am rezerve si fac exact ce-mi trece prin cap, pentru ca stiu ca publicul nostru agreeaza felul meu de-a fi. Apoi, cred ca sunt unul dintre putinii artisti care, printr-un noroc pe care nu mi-l explic deocamdata, a reusit sa-si pastreze toti prietenii de dinainte. Nu m-am indepartat de ei dupa ce am devenit cunoscut. Ne sunam si acum, ne intalnim, mergem la petreceri. Ma intreaba lumea cum de sunt atat de popular? Cum de ma imbrac la fel ca pe vremuri, cu aceiasi blugi tociti? Nu ma consider vedeta? Micul meu secret e ca m-am considerat vedeta tot timpul, inca de cand m-am apucat sa cant, si pentru mine nu e o surpriza ca am devenit una adevarata. Prietenii mei asa m-au cunoscut dintotdeauna si stiu bine cat am muncit pentru asta. Sunt convins ca in cariera noastra vor exista si urcusuri si coborasuri, dar asta nu ma sperie. Eu vreau sa traiesc viata asa cum e ea, cu probleme, cu rezolvari, in asta stau tot farmecul si toata savoarea.
- Nu prea esti de vazut la intalnirile mondene din Bucuresti...
- Nu, pentru ca in primul rand nu am timp. Colindam cu concerte prin tara mai mereu, iar putinele momente care ma gasesc acasa prefer sa le petrec cu oameni dragi mie. Exista foarte putine persoane publice care-mi sunt si prieteni. In rest, mi se pare totul de o falsitate penibila. Mai rar gasesti un teatru mai prost ca la petrecerile mondene, unde lumea se duce sa-si etaleze ultimele achizitii vestimentare sau sentimentale. E o metoda buna sa ajungi pe prima pagina a ziarelor cu nimicuri, atunci cand altceva nu mai poti sa arati. Viata mea se desfasoara pe cu totul alte coordonate. Vreti chefuri? Da! Imi plac petrecerile, dar cele adevarate, cand te distrezi fara rezerve, din tot sufletul. Imi repugna vedetele de paie, pe care le construieste presa si tot ea le detroneaza. Cand publicul stie cat a muncit o trupa, dupa ce asculta trei albume reusite si 20 de concerte bune, parca nu mai crede tot ce se scrie in ziare. Si in noi a improscat cu noroi presa, dar n-a ras nimeni niciodata. Cei care au citit au venit si ne-au spus: "Am vazut chestia aia despre voi, e un mare jeg, nu meritati ce-au scris".
"Momentele mele de fericire nu sunt niciodata efemere"
- Pot sa te intreb cum mai stai cu iubirea? In viata unui artist ea ocupa mereu un loc important...
- Deocamdata, nu ma simt implinit sentimental. Probabil ca asta se va intampla cand voi avea o familie fericita. Dar pana atunci, la cat sunt eu de zbuciumat si de zbantuit, cred ca mai e cale lunga. Oricum, am momentele mele de fericire, care coincid cu momentele mele de inspiratie. Si am acest talent de a transpune pe muzica exact ce simt in momentul respectiv, asa incat momentele mele de fericire nu sunt niciodata efemere. De fiecare data cand repet piesa respectiva, imi amintesc de clipele pe care le-am trait cand am compus-o si, chiar in pase proaste fiind, ma monteaza imediat. Pentru ca nu prea am timp sa mai fac nimic in afara de muzica, in clipele libere, cea mai mare placere vine tot din ispitele feminine care apar in viata mea. De multe ori, dintre ele am muze, dar nici una nu stie ca am compus vreo piesa dintr-un sentiment generat de ea.
- Ce mai face familia ta? Ai timp destul sa mai stai si pe-acasa, pe la Brasov?
- Acum ma vad mult mai des cu ai mei. Mama si-a luat carnet de conducere si vine cu masina sa ma viziteze in Bucuresti, tata era oricum alaturi de noi, iar fratele meu - ei bine, am un frate mai mic, daca nu stiati - a avut de curand majoratul. Ei sunt foarte importanti pentru mine, sunt una din motivatiile care ma tin pe val. La capitolul asta intra si increderea in mine, in ceea ce stiu sa fac, placerea imensa cu care cant, increderea in colegii mei si prietenii fara de care n-as putea trai. Si, nu in ultimul rand, admiratorii. Sunt mandru ca dupa trei ani de zile, am ajuns sa avem un statut si un public bine definite. Noua nu ni s-a intamplat niciodata sa avem un concert esuat, sa fim huiduiti. De un lucru sunt sigur: in momentul in care nu o sa-mi mai placa ce cant, o sa renunt. Nu am de gand sa devin un urmas al solistilor de muzica usoara din anii 70, care inca mai sunt vedete, in virtutea unei inertii. Ar fi dezonorant pentru mine, pentru ca am luptat mereu sa fiu cel mai bun in tot ceea ce fac.
Dia Radu
Fotografii: MediaPro