Nicolae Stir
<b>- Pensionar din Regina, Canada -
"Ar fi o tragedie sa constatam ca se instaureaza si in Romania
lumea lui Eu, in loc de lumea lui Noi"
Nicolae Stir (dupa numele canadian Nick Stirr) s-a nascut in Regina, Canada, in urma cu 72 de ani, in familia lui Gheorghe si a Paraschivei Stir. Originar din Bucovina, tatal sau a emigrat inaintea Primului Razboi Mondial, stabilindu-se in provincia Saskatchewan - un teritoriu imens, de patru ori mai mare decat tara noastra.
Mama, si ea din aceeasi regiune de nord a Romaniei, a emigrat mai tarziu, in 1923, stabilindu-se in orasul Regina. Dupa datina de acasa, in familia Stir s-au nascut multi copii (sase): Nicolae, Stefan, Iulia, Vergina, Ana si Ileana. Toti au primit nume romanesti, nici nu se putea altfel: batranul Stir a fost unul dintre cei care, de-a lungul anilor, au tinut sus "fruntea romanismului" in inima vastei prerii canadiene, numite "Cosul cu paine al Lumii". El a fost ales cel dintai presedinte al Clubului Cultural Romano-Canadian "Mihai Eminescu", fondat in 1923. La vremea aceea, in intreaga provincie traiau 9000 de romani, majoritatea fiind plugari, veniti din Bucovina si Dobrogea, sa-si cladeasca o noua viata in anii de sfarsit ai secolului al Xix-lea si la inceputul secolului al Xx-lea.
Desi la mare distanta de obarsia stramoseasca, Gheorghe si Paraschiva si-au crescut copiii ca acasa, in credinta strabuna si in respectul pentru valorile taranesti. Desi educat in scoala straina, printre "anglici", el s-a incapatanat sa vorbeasca romaneste, spre deosebire de altii care, incetul cu incetul, au dat romana pe engleza. Atras de mirajul radacinilor, a vizitat de sase ori Romania, in cautarea verilor si nepotilor - "certificatul" lui de identitate in lumea Frunzei de Artar (simbolul heraldic al Canadei - n.n.). Si in ultimele doua luni, insotit de fiul sau, Grigore, de fiica sa, Linda, si de prietenul LaVerne Petrisor, a luat parte, dupa cum spune, la spectacolul "celui mai frumos anotimp ce se poate imagina pe pamant" - toamna in Bucovina.
"Vad ca si Romania se indreapta destul de sustinut
spre cosmarul consumismului"
- Cum regasiti Romania dupa ultima vizita din 1998, domnule Stir?
- Fac referinta la Romania de dupa Revolutie, fiindca noul chip al tarii, in comparatie cu ceea ce am vazut aici in anii 80, este in esenta mult diferit. Stiu, verisorii, nepotii si stranepotii mei, in rand cu majoritatea romanilor, se plang de saracie, de coruptie, de pierderea valorilor morale. Este o realitate si asta, regretabila, uneori rusinoasa, cauzata si de politicieni, dar si de contextul istoric. Oamenii sufera, se revolta, s-ar lua la tranta cu toti "balaurii" care au furat-o pe "cosanzeana" lor visata in decembrie 89. Iata, se implinesc in curand 14 ani de la caderea celei mai negre dictaturi din Europa, iar poporul cel mai mintit din secolul al Xx-lea nu a aflat inca o serie de adevaruri cerute cu insistenta de toata lumea. O ceata groasa pluteste in mediile politice pe tema schimbarii de regim din 89, dar dincolo de toate acestea, in Romania s-au petrecut transformari laudabile, pe care ochiul meu le prefera imaginilor urate si cenusii. Pentru mine, noua realitate este emotionanta, in Romania s-au facut schimbari capitale, de neimaginat pe timpul lui Ceausescu. Aici e acum "free enterprise", ca in Canada anilor 40-50, sunt afaceri mici peste tot. Semn de avant economic, orice s-ar spune.
- Sunt, totusi, mai multe magazine decat fabrici, mai numerosi sunt comerciantii decat fabricantii...
- Asa a fost si in Canada, pana cand au aparut supermarket-urile. In scurt timp au murit toate buticurile din colt de strada, s-au pierdut mii de slujbe, au ramas pe drumuri nenumarati tineri. Aceste conglomerate comerciale nu aduc, in esenta, prea mult bine pentru economie. Banii se strang intr-un singur loc, iar comoditatea cumparaturilor de langa casa, cu suta de grame, este inlocuita cu o deplasare lunga cu masina, o data pe saptamana, cand cumperi si ce nu-ti trebuie, orbit de oferta "globalista". Cumperi carucioare intregi de marfa, fiindca ajungi, fara sa vrei, ca sub hipnoza, o prada usoara a consumismului degradant. Vad, pe alocuri, ca si Romania se indreapta destul de sustinut spre acest cosmar, dar micul negot cu condicuta de datorii pentru saraci inca mai respira. Din pacate, consumismul schimba si mentalitatile. Pe masura ce supermarket-ul intra tot mai adanc in viata oamenilor, dispare credinta, raman bisericile goale. Nu stiu daca exista vreo legatura directa intre cele doua fenomene, dar in tarile dezvoltate, acaparate de super si hipermarketuri, cum e Canada, acesta e adevarul!
- Inseamna ca trebuie sa fim linistiti, romanii se duc inca la biserica. Nu ati remarcat acest lucru?
- Am fost foarte impresionat de bisericile din Suceava, de aglomeratia din fiecare duminica. Imi place ca oamenii se inchina cand trec pe langa un loc sfant, o biserica, o manastire sau o troita. Am vazut niste baieti pe biciclete oprindu-se in fata Bisericii "Sfantul Andrei" si facandu-si cruce. Mai, am zis, dar aici se fura mai putin decat in Canada, atata timp cat acesti tineri gandesc ca e cineva acolo sus care ii vede. In Canada, nu mai crede nimeni in nimic, iar talhariile si furturile se inmultesc de la o zi la alta.
"Daca ar fi liberi sa se angajeze unde le place,
romanii ar face fata in cele mai bune posturi din Europa"
- Stiu ca tineti un jurnal al calatoriei dvs. in Romania, ca v-ati intalnit cu zeci de rude si ati facut nenumarate cunostinte. Ce ati remarcat la acesti romani, din randul carora tatal dvs. a plecat, copil fiind, in urma cu aproape o suta de ani?
- Sunt foarte culti in comparatie cu canadienii. Aici, iubirea de cultura este un dat. Stiu ce se intampla in intreaga lume, au auzit de toate tarile pamantului si multi dintre ei, mai ales tinerii, vorbesc cel putin o limba straina;
daca ar fi liberi sa se angajeze unde le place, ei ar face fata in cele mai bune posturi din Europa. Sistemul de invatamant romanesc este inca foarte bun; copiii, in masa, cunosc istorie si geografie, ceea ce in Canada nu prea intalnesti. O singura teama am: influentele occidentale, puternice si sustinute cu multi bani de cercurile globalismului de peste Ocean si din Europa, risca sa puna in umbra traditiile locale. Ar fi o crima fata de generatiile viitoare sa nu pastram ceea ce am mostenit de la stramosi: folclor, costume, joc, arhitectura, mestesuguri, credinta. "Fortele raului", cum numesc eu surogatele de cultura care am vazut ca-i bombardeaza pe romani de pe ecranele canalelor comerciale de televiziune (mai numeroase decat in Canada), iau in stapanire timpul liber al generatiei tinere, cu consecinte grave, pe termen mediu si lung. Bucurestiul ar trebui sa instituie un program national de conservare a valorilor culturale romanesti, in virtutea caruia ar trebui impuse niste interdictii de bun-simt televiziunilor. Nu cenzura, dar anumite limitari fata de manifestarea prea libera a subculturii. Pentru ca cei mai multi dintre romani, in special cei de la tara, sunt inca buni ca o paine calda, iar sufletul lor nu trebuie otravit de interese comerciale straine. Acesti oameni sunt calzi la inima si la minte, inteligenti, scanteietori, saritori la nevoie cum numai in povesti intalnesc canadienii si, in general, oamenii din tarile industrializate.
- Care sunt impresiile fiului si fiicei dvs., candva dansatori patimasi in Ansamblul folcloric "Mihai Eminescu" din Regina, despre ceea ce au vazut in Romania?
- Daca Grigore gaseste ca s-au petrecut schimbari incredibile fata de 1979, cand a fost aici intaia oara, urcand pe Muntele Gaina cu ansamblul nostru de dansuri, Linda, aflata pentru prima data in tara, plange foarte des. Plange de emotie si spune ca o coplesesc peisajele, florile din gradini, bunatatea oamenilor, descoperirea unor verisori despre care nici nu stiuse ca exista. Ea se teme, ca si mine, ca traditiile vor disparea, iar incultura si "uscaciunea" de masa, de tip occidental, vor domina in curand si lumea romaneasca. Sufera gandindu-se ca vom reveni aici impreuna si poate nu vom mai gasi caldura sufleteasca si relatiile actuale dintre parinti si copii, iubirea din familiile romanilor. Ar fi trist sa dispara disponibilitatea lor de a da, fara a cere nimic in schimb. Prin aceasta calitate rara, regasita in special la oamenii simpli de la tara, romanii se opun de fapt obisnuintei euro-atlantice de a masura totul in bani si contraservicii. Intr-o seara, dupa vizita la verisorii din Galati, Linda mi-a spus alarmata: "Tata, ar fi o tragedie sa constatam, dupa un numar de ani, ca s-a instaurat si in Romania lumea lui Eu, in loc de lumea lui Noi, urmand modelul occidental. Poate nu in aceasta generatie, dar fenomenul a inceput deja! Si e mare pacat".
Dan Laverne Petrisor
"Duc acasa pamant din curtea casei din Balaceana,
sa-l presar pe mormantul tatii"
Dan LaVerne Petrisor, pensionar in varsta de 69 de ani, s-a nascut la ferma din Kayville, Saskatchewan, a familiei Emilian si Rarita Petrisor, "farmari" (fermieri) originari din Balaceana, Bucovina. Aflat pentru a doua oara in Romania, unde are inca rude, s-a hotarat sa viziteze toate manastirile si cat mai multe orase din nord. Pana la urma, a ajuns si la Bucuresti, unde si-a petrecut o jumatate de zi, la masa si la o "gusa de rachiu", cu o familie complet necunoscuta, vecinii de apartament ai unei rude la care fusese gazduit. "Atata bunavointa nu intalnesti in oricate tari ai calatori", spune. "Asta este ospitalitate absoluta, gratuita si demna. Este o bunatate coborata parca din vremuri edenice." Intre vizitele memorabile ale lui Petrisor s-a numarat si o oprire in curtea casei parintesti din Balaceana tatalui sau. Aici, emotie mare: intr-un colt al casei batranesti, o tulpina aproape uscata, lipita de zid, avea inca o crenguta verde. Era marul plantat de tatal sau, Emilian, in anul plecarii spre Canada, 1912.
- Din 1984, cand ati vizitat Bucovina impreuna cu bunul dvs. tata, s-a schimbat cate ceva in Romania. Ce vi se pare remarcabil in aceasta schimbare?
- Atitudinea celor de la aeroportul Otopeni. Atata ca nu m-or pupat. M-or luat asa de frumos, ca si cand as fi fost un neam de-al lor. Apoi, m-or impresionat casele noi de pe marginea drumului, lumina din oras, magazinele alimentare si pietele taranesti. Oamenii, desi arata sa fie mai ocupati decat odinioara, te primesc oriunde mergi. Sunt liberi si-mi pare mie ca sunt mai frumosi. In general, viata mi se pare mai buna, experienta schimbarii de regim i-a marcat pe multi. Unii se plang, dar le-am spus sa aiba rabdare, ca nu poti sa faci o lume noua cat ai bate din palme.
In Canada, o fost nevoie de un secol pana s-o format o natiune libera si prospera, iar parintii nostri, pionieri ai preriei, or indurat ca niste animale viata de la inceput. Bunica mea, Paraschiva, macina fasole coapta in loc de cafea si o stat doua saptamani sub "baxa" (cutia) carutei, in ploaie, pana cand bunicul Isidor o construit, in 1912, un bordeias sub pamant, sa aiba unde locui cu familia. Ar fi bine sa stie si cei de astazi cat le-o fost de greu batranilor nostri. Numai cunoscand istoria poti trece senin peste nenorocirile din prezent. Care, orice s-ar spune, sunt mai mici decat cele de acum douazeci de ani. Nu stiu daca voi mai putea sa ajung inca o data in tara, dar voi trai pe mai departe cu acest gand. Sangele apa nu se face, iar Romania este o parte a sufletului meu.
- Ce veti duce mai de pret in bagaje, la intoarcerea acasa? - Pamant din curtea casei din Balaceana, sa-l presar pe mormantul tatii, in Regina. Imi pare mie ca asta a fost ultima lui dorinta...
Pentru corespondenta folositi e-mail: gstirr@sasktel.net
Ion Longin Popescu
Fotografiile autorului