Andreea Berecleanu
"N-aduce anul ce-aduce ceasul"
Incepand din toamna aceasta, frumoasa de la Pro Tv s-a mutat pe Antena 1, cu sot cu tot. Armonie in familie si pe micul ecran
Cu sentimentele la vedere
- Postul de televiziune Antena 1 a desfasurat o veritabila ofensiva de racolare a celor mai buni prezentatori de stiri de pe micul ecran. Printre cei alesi va numarati si voi, celebrul duo Andreea Berecleanu si Andrei Zaharescu. Ce "ingrediente" veti pune in jurnalul de la orele 17?
- Jurnalul este dedicat familiei Zaharescu... Serios vorbind, este un jurnal de familie, pentru ca povestile de viata cuprinse in acest program aduc in prim-plan aspecte inedite din existentele unor familii celebre. Avem povesti de tot felul, personaje colorate si interesante din Romania, dar si din strainatate, persoane care au ceva de spus, barfe, cancanuri, intamplari rememorate de actori care poposesc in tara noastra, indiferent daca stau aici pentru doua-trei zile sau cateva luni la rand.
- Scapi, deci, de trauma stirilor negre de la Pro Tv?
- Da. Era momentul ca, dupa sase ani de stiri nu tocmai vesele, sa inaugurez o noua perioada in viata mea profesionala. Mai ales dupa nasterea fetitei noastre, Eva, euforia maternitatii nu se potrivea deloc cu morbiditatea stirilor pe care le comunicam. Mie imi venea sa zbor, nu sa plang. In ce priveste noul jurnal, cel de pe Antena 1, nu pot spune ca il consider o noua provocare, pentru ca dupa noua ani de televiziune nu cred ca mai exista provocari reale. E vorba mai degraba despre un plus de implicare afectiva in meserie, legat de prezenta alaturi de mine a unui "personaj" extrem de interesant, care e Andrei Zaharescu, sotul meu. Acesta este si ineditul formatului. Pana acum, pe piata televiziunilor romanesti nu au mai existat cupluri de prezentatori care sa imparta responsabilitatile si in viata de toate zilele. Asa ca noi incercam formula aceasta in premiera. In strainatate, exista familii care de ani de zile aplica aceasta reteta pe micul ecran si isi pastreaza cu succes popularitatea si simpatia in randurile publicului. Noi doi putem comunica non-verbal mult mai usor decat o pereche obisnuita de prezentatori, putand sa ne completam unul pe celalalt, fara ca vreunul dintre noi sa fie dezavantajat.
- E interesant de stiut cum se pregatesc doi soti sa apara pe micul ecran. Intimitatea e destul de greu de obiectivat, de scos in public...
- In primul rand, a fost necesar sa formam o echipa si asta nu e un lucru foarte usor de realizat, pentru ca trebuie sa gasesti oameni proaspeti, oameni tonici, dinamici, care sa aiba dorinta de a se implica intr-un proiect nou, ajutand la punerea primelor caramizi, dar care in acelasi timp sa aiba si suficienta experienta in televiziune. Exista foarte multi profesionisti in aceasta bransa, insa am descoperit ca majoritatea s-au blazat, cu timpul au devenit comozi. Asa ca ne-a fost foarte greu sa inchegam o echipa cu experienta, adevarata, competitiva si de incredere... Am trecut apoi la probe, la teste prin care sa vedem cum "dam" alaturi pe sticla eu si Andrei. Noi am mai facut jurnal impreuna, numai ca atunci nu ne lega nimic sentimental. Acum, dimpotriva, sentimentele sunt "la vedere", o imprejurare cu totul aparte, frumoasa, fireste, dar tot atat de "periculoasa", pentru ca ele trebuie dramuite pe micul ecran. Sper, totusi, ca suntem pe drumul cel bun. Am fost destul de uimiti, de exemplu, sa vedem cum intre stirile propriu-zise avem tot felul de schimbari de replici: uneori umoristice, alteori malitioase sau chiar sarcastice, adica exact asa cum ni se intampla sa discutam in afara studioului, acasa. Am fost foarte relaxati, la fel de spontani si de pusi pe sotii, cum suntem de obicei.
Dansand cu Eva
- Pentru ca ne-am apropiat de zona vietii familiale, mi se pare normal sa te-ntreb ce mai face fetita voastra, Eva...
- Eva a implinit doi ani pe 20 septembrie. E o Fecioara de final de zodie si un copil minunat, un copil care la varsta asta vorbeste foarte mult si foarte corect. Romaneste! Singurele expresii pe care le stie in patru sau cinci limbi de circulatie internationala reprezinta, de fapt traducerea cuvintelor "te iubesc", pe care stie sa le spuna si-n engleza, si-n franceza, si-n italiana, si-n spaniola. In rest, nu prea are "r"-uri, in schimb nu are nici o problema cu "l"-urile, "m"-urile sau "n"-urile, care de obicei le creeaza dificultati copiilor de varsta ei. Ne toaca de dimineata pana seara cu tot felul de intrebari. Asta, in cazul in care nu-si da singura tot soiul de raspunsuri, care de care mai hazlii si mai interesante. Seara, de exemplu, nu se lasa pana nu ne pune la curent cu noile cuvinte invatate peste zi de la bunici si bona. E foarte jucausa. Danseaza cu Andrei aproape in fiecare seara. Preferintele ei se indreapta catre blues-urile interpretate de Rod Stewart si catre repertoriul Queen, domeniu unde il are ca aliat pe tati. Totul se petrece cu boxele date la maximum. Am descoperit ca-i place galagia. Nu are o fire linistita, calma: ne seamana. Ii place agitatia, ii place sa aiba lume multa in jurul ei, iar daca ea e centrul atentiei, atunci e cu atat mai bine. E foarte sociabila, nu are probleme cu copiii. Am dus-o, de proba, la cateva gradinite si am observat ca a intrat lesne in ritmul de acolo, n-a fost deloc intimidata de "colegii" mai mari. Deci, daca ne-am decide s-o dam la gradinita, nu cred ca ar primi propunerea cu proteste. De altfel, nu e nevoie s-o pacalim cu diverse scenarii atunci cand trebuie sa plecam de-acasa sau cand trebuie s-o ducem la bunici pentru cateva zile. E foarte adaptabila si priveste toate aceste modificari de program cu un interes aproape stiintific (rade). De unde, imediat dupa nastere, toata lumea imi spunea ca Eva seamana perfect cu Andrei, acum toti imi spun ca seamana cu mine. Se stie ca trasaturile copiilor se modifica mult de la un an la altul, iar acum, intr-adevar, Eva aduce mult cu mine. Insa are gropitele lui Andrei si o gramada de expresii pe care i le recunosc. Lasand insa la o parte aspectul fizic al "problemei", se pare ca suntem genul de parinti care-si alinta odrasla. Adica, atunci cand e cu noi - diminetile, pana pe la 11-12, serile si week-end-urile - e ceva mai galagioasa si mai alintata decat peste zi, cand se afla sub tutela parintilor mei, a mamei lui Andrei sau a bonei. Aceasta din urma ii spune uneori: "Vezi, ca daca nu esti cuminte, vine Niculae, Niculae care da bataie!". Ei, cand Eva sta cu noi, refrenul acesta nu e rostit niciodata. Si cred ca se simte. E cert ca alaturi de noi are parte de alte experiente decat de cele din timpul zilei.
- Pentru voi, toamna asta e plina de rod: job nou, un copil care va umple viata de fericire, ce-ar mai lipsi?
- O casa noua! O casa care, de altfel, e-aproape gata, o casa pe care ne-am dorit-o de mult si pe care ne-am gasit-o intr-o maniera destul de bizara. Adica, ne-am decis s-o cumparam inainte de a o fi vazut in realitate. Ne fusese doar schitata, asa, ca impartire, pe nisipul unei plaje din Grecia, de catre doi prieteni care deja isi achizitionasera ceva similar. Ne-a placut proiectul, am avut incredere in gustul prietenilor nostri, asa ca pe 23 iulie, cand implineam trei ani de la casatorie, am hotarat ca aceasta e casa visurilor noastre si am decis s-o cumparam. Eu m-am nascut la curte, peste drum de parcul Carol, beneficiind de libertatea totala a jocurilor in natura. Toata copilaria mi-am petrecut-o in tovarasia copacilor si a florilor, dandu-ma in leaganul pe care-l primisem cadou de la bunici. Asa ceva imi doream si pentru copilul meu. Si cum stim ca in buricul targului gasesti foarte greu o curte, un petic de pamant, m-am bucurat foarte tare ca, in sfarsit, am descoperit ceea ce cautam. Casa aceasta e situata in zona Baneasa, un pic in afara Bucurestiului, dar asta nu ma deranjeaza, pentru ca, mergand acolo, mi-am dat seama ca e mai putin praf. E o margine de Bucuresti mai putin alterata. Intr-adevar, s-a intamplat ca aceasta a doua jumatate de an sa fie foarte buna pentru noi. In interviuri am fost intrebata cateodata daca am un motto de viata. Pana acum cateva luni, raspunsul era ca zicala mea preferata este: "Sa vezi ca sa prevezi si sa prevezi ca sa previi". Acum, mi-am schimbat opinia si, daca mi-ai pune aceasta intrebare, ti-as spune: "N-aduce anul ce-aduce ceasul!". Pentru ca mi-am dat seama, cel putin in ultima vreme, ca mi se potriveste mult mai bine.
- In concluzie, esti fericita?
- Toti cei care m-au vazut in ultima vreme mi-au spus ca sunt foarte entuziasta si ca mi se citeste o mare bucurie pe chip. Au dreptate: intr-adevar, ceea ce mi se citeste pe fata e fericirea. Care se revarsa si asupra familiei, asa ca nu se poate sa iasa decat ceva bun!
Andrei Zaharescu, despre "aventura"
unui jurnal prezentat in familie
"Am sentimentul ca o sa fie in regula. Sincer. Dar acesta nu e un sentiment, e o stare de siguranta. Care vine dintr-un sentiment pe care-l impartim de cinci ani si din care ne vom trage ponoasele, cu ghilimelele de rigoare, pentru restul vietii. In esenta, e dificil de facut predictii. Evident, plecam de la ideea ca n-o sa fie tocmai o bataie cu flori la Sosea. Andreea e o persoana foarte tipicara, care nu lasa nici un detaliu nepus la punct inainte de intrarea in emisie, iar eu, la randul meu, sunt un tip foarte acid cand ceva nu iese bine. Sansa noastra este sa putem comunica in mod real pe ecran armonia care exista intre noi. Si cum viata noastra de familie a functionat ireprosabil pana acum, nu pot decat sa sper si sa cred ca asa se va intampla si pe micul ecran. Sigur, cu urcusurile si coborasurile inerente. Nu poti fi foarte bun in fiecare zi, desi te straduiesti, nu poti rezolva toate problemele genial in fiecare zi, desi te straduiesti, nu poti fi cel mai bun parinte in fiecare zi, desi te straduiesti, nu poti fi totdeauna un as al profesiei, desi asuzi din greu pentru asta. Ma rog, cei care decid vor fi spectatorii. In ceea ce ne priveste, vom incerca sa prelungim relatia noastra de acasa, ca discutie, ca afectiune, ca gest. Fara nici un exces, va asigur. In rest, vom mai vorbi peste vreun an, cu o medie a audientelor in fata."
Ines Hristea