Sofia Vicoveanca
"Politica mea este cantecul"
Mai trece o toamna peste zambetul de regina al marii doamne a cantecului bucovinean. Adunati catre vatra, in serile ploioase si reci, cantecele ei curate si vechi ca argintul fac poteca alba si luminoasa prin sufletul nostru, cel doritor de frumos
Regatul cu cantece
- Toamna va gaseste la tara, la Vicov, inconjurata de crizanteme si bostani aurii. Cu recolta cum stati? Ati avut o vara harnica, de furnica, sau una de greiere risipitor?
- Am avut o vara frumoasa, bogata, adunata in hambar bob de bob. Bucovinenii sunt frati cu furnicile, oameni harnici si mandri, greu de rupt de la munca lor. Asa-s si eu. N-am avut odihna o clipa. Am avut un turneu in Germania, la Stuttgart, transmis in direct pe Romania International, din Germania am mers in Italia, la Torino, pentru alt spectacol deosebit. Apoi am avut spectacole in tara, in orase si-n sate, la sarbatori populare, mai peste tot. In 23 septembrie, de ziua mea de nastere, orasul bucovinean de granita Siret mi-a oferit titlul de cetatean de onoare, iar edilii orasului Piatra-Neamt mi-au oferit o diploma de excelenta pentru toata activitatea artistica de pana acum. Si un alt mare eveniment al verii a fost ca m-am imbogatit cu inca un membru in familie: mai am o nepotica, Maria-Catalina (eu ii zic Mariuta), acum in varsta de doua luni. Se simte foarte bine, este un copil sanatos, plange numai cand trebuie. Ii place apa, ca e Rac, zodie de apa, ca si cealalta nepoata a mea, Irinuca, de trei ani si jumatate, care este din Pesti. Au fost la mine in concediu cu nora mea si cu fiul meu, o luna de zile mi-a fost casa plina de zambete si de veselie. Acum au plecat acasa, la Bucuresti, si eu imi caut de lucru prin curte si prin gradina sau plec degraba pe unde am treburi, sa nu simt singuratatea atat de mult.
- De ce nu va mutati si dvs. la Bucuresti?
- Nu, nu, Bucurestiul nu-i pentru mine. E un oras agitat si galagios. Cand merg la Bucuresti, imi fac planul cu ce tren ma intorc. Si-apoi, am aici locul meu, aici e "regatul" meu, casuta de la Vicov, in a carei ograda ma simt ca o imparateasa. Si oamenii sunt altfel aici. Parca e mai multa liniste, mai mult respect, mai multa sinceritate. Nu trebuie sa afisezi peste tot un zambet contrafacut, de parada, asa cum isi zambesc oamenii in Bucuresti, uneori chiar prietenii buni.
- Cu ce va ocupati zilele, in regatul dvs. bucovinean?
- Acum, ca brumele toamnei au stins viata gradinii, m-am retras la caldura sobei, cu cantecele mele, de care nu ma pot desparti. Pregatesc de multa vreme doua albume, cu 42 de piese. Unul va aparea acum, la sfarsit de an, iar celalalt, la anul. Sunt cantece foarte frumoase, de aici, din zona. Mai exista inca doine si hore de scos la iveala, chiar daca le gasesc cu multa greutate, cautand si scormonind ani intregi. Pe urma, am inceput sa bifez date de concerte in agenda de anul viitor. E mare lucru sa stii ca esti asteptat, ca oamenii investesc in tine simpatie si dragoste. De altfel, la anul, daca da Dumnezeu, voi rotunji 45 de ani de cantec neintrerupt.
- La cat mai multi!
- Sa fie, multumesc, Doamne-ajuta! Nu vreau sa fac mare "tam-tam", sa sarbatoresc cu surle si trambite, pentru ca nu stiu cati ani mi-au mai ramas inainte. Ce-o da Domnul! Cu ajutorul Lui se fac toate pe lumea asta! Eu vreau, mi-e sufletul incarcat de dorinta, de vointa. Stiu ca la un moment dat trebuie sa te opresti, sa nu devii ridicol. Dar aceasta vointa si incapatanarea de a lucra incontinuu pe mine ma fac sa uit ca timpul fuge, ca sunt singura. Nu trebuie sa lasam timpul sa treaca oricum pe langa noi, pentru ca el nu ne iarta. Sa-l folosim cu pricepere.
- Nu sunteti chiar singura. Langa piciorul dvs. e intotdeauna Jessie, pazitoarea "regatului", cainele care are grija de casa si va bucura cand va intristati...
- Doar ca nu vorbeste! Daca incerc sa ma furisez de-acasa, latra, striga dupa mine si nu-i chip s-o potolesti. Dar daca-i spun: "Uite, Jessie, mama trebuie sa plece, tu asteapta-ma, pazeste casuta si fii cuminte!", intelege despre ce-i vorba. Imi spun vecinii ca nici nu se simte in casa, nici nu ii aud glasutul. Cand ma intorc, o gasesc asteptandu-ma la usa, cu un pantof de-al meu in gura. Oricat de tarziu as ajunge, o scot la plimbare si ea e fericita. Simte cand sunt trista, vine, mi se aseaza in fata si ma priveste fix, cu ochii ei inocenti, de parca ar vrea sa vorbeasca: "Nu mai fi suparata. Nu esti singura. Sunt cu tine!".
- Ati mai lucrat la casuta dvs. muzeu de la Vicov?
- Mi-a mai ramas de ispravit un coltisor care e dedicat obiceiurilor de iarna. Dar am nevoie de ajutorul unor nepoti de-ai mei, de-acolo din sat, care acum sunt plecati in strainatate, la munca. Ca acum au ramas numai batranii si copiii in sat. Batranii care merg la prasit, la strans, la grajdul vitelor, cu celularele in buzunare, ca sa-i sune fiii plecati in lumea cea larga. Cand ma duc la muzeu, intru ca intr-un altar de liniste si de echilibru. Am acolo expuse costume pe care le-am purtat si care mi-au adus o anumita stare, o emotie deosebita, care-mi amintesc cate ceva. Sunt costume din mai multe zone ale Bucovinei si Moldovei, am chiar si niste costume din Vrancea, care sunt superbe, cred ca am chiar cel mai vechi costum din tara, pentru ca pe camasa, cusaturile sunt facute cu fir metalic, asa ca pe hainele preotesti sau pe straiele domnitelor.
Melancolii de noiembrie
- Cum se vede toamna din casuta dvs. din Vicov?
- Pentru mine este un anotimp foarte trist. Chiar daca sunt nascuta toamna, nu prea ma inteleg cu acest anotimp. Imi aduce nelinisti, framantari, tulburari ale sufletului, angoase. Primavara, in schimb, imi da putere, aripi, uit de varsta si de neputinte, uit de toate grijile. Primele triluri de pasarele stau si le ascult ca o nebuna, primii muguri care explodeaza ma umplu de fericire, de exaltare, de energie, de forta. Probabil ca aceasta transformare se vede pe fata mea, eu in orice caz o simt in tot corpul si chiar dau randament. Si ma intreb: "Oare cate primaveri voi mai apuca?".
- Care e secretul formei dvs. fizice? Aveti o silueta de adolescenta si un obraz intins si luminos, ca si cum ati umbla tot pe la saloane cosmetice de lux...
- Dar de unde! Dumnezeu m-a tinut asa. Ca necazurile vietii nu m-au ocolit! Nu tin nici o dieta, mananc de toate, dar nu foarte mult. Nu mi-am facut niciodata o placere din a manca. Nu sunt o pofticioasa si nici la bucatarie nu-mi place sa stau prea mult, desi mi se spune ca gatesc foarte bine. Nu stiu daca asta are legatura cu silueta mea, in orice caz, eu sunt un om macinat de griji, de ganduri, vesnic nemultumit de sine. Intotdeauna, seara, imi fac un bilant al zilei trecute, vad daca am facut ceva bine sau am gresit undeva. Iar aceasta "masina de tocat" - iata ca am imprumutat titlul unei emisiuni de televiziune - imi da tonusul.
- Ce ati vrea sa le transmiteti cititorilor revistei si iubitorilor cantecelor dvs.?
- In primul rand, vreau sa o felicit pe doamna Sanziana Pop, cea care realizeaza si da lumina acestei reviste, atat de saritoare in bine si ajutor. Din pacate, la Suceava o gasesc destul de greu. Cititorilor iubitori de folclor si de traditie romaneasca le spun ca m-as bucura sa simta ca-si regasesc forta prin cantecul popular si sa nu cumva sa inchida radioul sau televizorul atunci cand aud muzica populara. Cantecul, traditia, limba pe care o vorbim contribuie la personalitatea noastra, nu numai ca popor, ci si ca indivizi. Politica mea este cantecul. O sustin peste tot pe unde merg. Pentru mine, aceasta este politica adevarului: despre noi, despre neam. Ca de politica minciunii suntem inconjurati ca de o plasa de paianjen. Numai sanatate si Dumnezeu sa va aiba in grija!
Corina Pavel