Zile de lumina
pe Valea Prahovei
"Sa fim purtatori de iubire"
Parintele Teofil Paraian de la Sambata,
printre credinciosii din Campina
La Campina exista o randuiala stabilita de patru preoti: in cele patru vineri de peste luna, spre seara, toti cei patru slujitori ai lui Dumnezeu celebreaza impreuna Taina Sfantului Maslu. Vineri de vineri, cu schimbul, la o alta biserica, plina intotdeauna de credinciosi. Oamenii se simt mai uniti, chiar daca sunt nevoiti sa mearga mai departe de casa lor. Se cunosc de-acum si formeaza o familie. O familie unita prin rugaciune si prin dragostea de Hristos. Poate de aceea, o data la doi ani, in aceasta familie insetata de har divin, vine si parintele Teofil Paraian, marele duhovnic transilvanean de la Manastirea "Sambata de Sus". Vine "intre prieteni", cum spune, "cu voia lui Dumnezeu". A venit si in toamna aceasta, in mijlocul unor credinciosi fericiti sa se impartaseasca de bucuria duhovniceasca adusa de sfintia sa, din Ardeal.
Arma asupra diavolului
Sosirea parintelui Teofil la Campina fusese anuntata cu aproape o luna de zile inainte. Vestea s-a dus foarte repede, asa incat in seara in care urma sa tina slujba Sfantului Maslu, impreuna cu ceilalti preoti din Campina, a sosit lume de nu mai incapea in biserica. Unii dintre ei il vedeau pentru prima data pe parintele caruia Dumnezeu i-a luat lumina ochilor, dandu-i in schimb puterea sa vada cu ochii sufletului. Altii il stiau din cartile lui. Multi dintre cei veniti ii ascultasera predicile, chiar in biserica brancoveneasca de la Sambata.
Si a inceput slujba. Lumea in genunchi. Corul dascalilor, veniti din mai multe parohii, dadea, cutremurator, raspunsul. Parintele Teofil era in mijlocul lor. In total, opt preoti. Majoritatea tineri, dar cu o forta spirituala care ii face iubiti si ascultati. Emotia era mai mult decat puternica. Nimeni nu indraznea sa faca un gest, sa nu-l deranjeze pe cel de alaturi. Umar langa umar, respiratie langa respiratie. Lacrimile curgeau nestingherite, atunci cand toata biserica canta ca un imn triumfal: "Doamne, arma asupra diavolului/ Crucea Ta ai dat-o noua/ Ca se ingrozeste si se cutremura/ Nesuferind a cauta spre Puterea ei...". Si a venit randul parintelui sa "citeasca" din Sfanta Evanghelie. O voce puternica dintr-un trup imputinat de timp, de post si de rugaciune. O voce care razbatea dincolo de zidurile bisericii. Parintele stia textul Evangheliei pe dinafara. Asa cum stia toate rugaciunile ce se citisera pana atunci. Glasul sau traia Cuvantul Evangheliei, asa incat, desi multi dintre cei prezenti stiau foarte bine acest text, "spusa" parintelui i-a facut sa tresara ca si cand descopereau un cuvant nou, cu intelesurile ascunse pana atunci.
In slujba de incheiere, parintele Teofil a vorbit despre Iubire. "Dumnezeu este Iubire. De cate ori ne gandim la Dumnezeu, ar trebui sa ne gandim si la iubirea lui Dumnezeu fata de noi... Imparatia lui Dumnezeu este Imparatia Iubirii. Credinta noastra crestina pune in evidenta iubirea lui Dumnezeu fata de oameni si iubirea oamenilor fata de Dumnezeu", si-a inceput parintele Teofil cuvantul. Si, mai departe, a amintit de zicerea altui mare parinte al neamului nostru, Arsenie Boca, potrivit caruia iubirea lui Dumnezeu fata de cel mai mare pacatos este mai mare decat iubirea celui mai mare sfant fata de Dumnezeu! "Iata un cuvant datator de speranta", a spus parintele Teofil. "Un cuvant din care intelegem ca Dumnezeu ne are in seama. Ca Dumnezeu ne cauta. Ca Dumnezeu vine catre noi. Ca Dumnezeu ne cheama. Pentru ca El este Tatal nostru."
Si-adevarat, acolo, in acele momente, am simtit cu totii ca Dumnezeu este Tatal nostru, al tuturor celor din biserica mare dar neincapatoare in acea seara de octombrie. Cu vocea sa puternica, parintele Teofil ne-a mai vorbit de bunatatea fara de care iubirea nu ar putea exista. Apoi am primit invatatura despre cum trebuie sa ne obisnuim sa scriem pe ape raul facut noua de altii. Sa invatam sa-i iubim pe cei care ne fac rau ca pe cei mai apropiati dintre fratii nostri si atunci vom fi cu adevarat purtatori de iubire, bunatate, intelegere, iertare... vom ajunge, cu siguranta, purtatori de Dumnezeu.
"Unul dintre sfintii acestui neam"
Se facuse deja seara, tarziu, cand am plecat de la biserica. Aveam sa aflu ca multi credinciosi venisera de departe si aveau cale lunga de-ntors, in vreme ce altii, mai norocosi, innoptau la prieteni din Campina, pentru ca doreau sa-l mai asculte pe parinte si a doua zi, cand avea sa vorbeasca cu cei doritori sa-l intrebe si sa primeasca sfaturi duhovnicesti. Am incercat sa aflu de la cativa dintre cei care se pregateau sa plece spre casa, de ce venisera la biserica in seara aceea si, mai ales, cum se simteau acum, dupa Sfantul Maslu si predica parintelui Teofil.
"Eu am mai fost si acum doi ani, cand o venit parintele aici", spune Maria Popa, o femeie imbracata in negru, cu basma legata ca in Ardeal. "Am vinit la fata mea, care s-o maritat aci. Si am aflat de la o vecina ca vine parintele nostru de la Sambata. Si cum sa nu vin sa il ascult? Ii mare pacat sa nu-l asculti, ca numa de bine te-nvata. Ai vazut cum plangea lumea in biserica? Asta-i semn ca parintele o ajuns cu vorbele la sufletul omului nacajit." Ma apropii de o masina cu numar de Arad. "Noi mergem destul de des la Sambata. De acolo il stim pe parintele. Sa fie cativa ani buni de cand l-am auzit prima data. Nu stiam ca e orb. Ne-a spus cineva. Da, cred ca Dumnezeu i-a dat putere sa ne vada cu ochii sufletului. Parintele stie ce vrei sa-i spui inainte sa deschizi gura. Asta este un dar de la Dumnezeu." "Avem aici niste rude si, cum ne pregateam sa ne ducem copiii la facultate, am zis sa ne oprim, sa primim binecuvantare de la parintele", spune un barbat. Vad cativa tineri care pot fi studenti. "Am venit pentru ca am citit cateva dintre cartile parintelui. Si ni se par altfel. Traim intr-o lume in care incercam sa ne gasim un drum.Si cred ca numai Dumnezeu ne poate ajuta sa nu pierim. Parintele Teofil este unul dintre sfintii acestui neam. Si cu siguranta ca si datorita rugaciunilor sale se mai indura Dumnezeu de noi", imi spune Adrian, care are 20 de ani si este student la Istorie.
Lucrator de bucurie
A doua zi, intalnirea cu parintele Paraian s-a petrecut intr-o sala destinata anume unor astfel de reuniuni (frecvente si intense, initiate de parintele Petru Moga). Cu zambetul nelipsit de pe chipul sau blajin, parintele Teofil Paraian ne-a marturisit ca s-a gandit inainte de a intra in sala plina de oameni la ce avea sa spuna. "M-am intrebat, oare ce ar vrea Dumnezeu sa va spun? Si am aflat ca este o bucurie ca suntem iar impreuna. Dorinta mea cea mai de capetenie este sa fiu lucrator de bucurie. Tot ce am vorbit, tot ce am scris este purtator de bucurie, indrumator de bucurie." Iar ce a urmat a fost datator de bucurie. Cuvintele parintelui se agatau de secunde, incercand, parca, sa opreasca timpul in loc. Soarele care se pregatea sa apuna patrundea prin ferestrele imense in sala mirosind a lumina, imbracand totul in aur. In aurul... bucuriei de a fi acolo, in acel timp, si de a asista la o minune. Minunea ca existam impreuna, oameni care ne mai vazusem poate de cateva ori in viata aceasta, uniti de prezenta unui preot calugar. De Omul lui Dumnezeu. Cineva din sala, cu smerenie si cu voce usoara, a spus: "Cred ca noi nici nu ne dam seama ce inseamna sa fim aici, in aceasta seara. Sa fie aici parintele, sa ne vorbeasca despre iubire, despre bunatate, despre intelegerea fata de neputinta omeneasca." Si parintele, imbracat in razele soarelui, ne-a spus poezii, ne-a povestit despre parintii lui, despre mama, care il invata sa se roage si sa nu uite niciodata de Dumnezeu, despre copilaria sa tumultuoasa. Cand a venit randul nostru sa-l intrebam, parintele a ascultat cu ingaduinta zbaterile noastre omenesti si, de fiecare data, zambind, raspundea: "Dragii mei, eu cred ca...". Toti am fost "dragii" parintelui in acea seara. Ca o ocrotire pe care ne-o doream fiecare dintre noi.
Dincolo de linistea din curtea bisericii se distingeau, destul de slab, zbaterile orasului. Asistasem cu totii la o dovada de iubire. Iubirea lui Dumnezeu fata de o mana de oameni care, tintuiti in neputintele si deznadejdile lor, au inteles ca singura lor speranta de mantuire e "Tatal celor vazute si nevazute, Tatal nostru din cer".
Aura Dobre