Rugaciunea Elisabetei Rizea
Se tragea din cea mai nobila spita de romani: taranimea. A crescut in iubire de tara, de neam si de Rege, cu mandria de a fi romanca. Si-a purtat, pana-n ultima zi a vietii, cu eleganta si demnitate, portul national. N-a precupetit nimic in viata, daruindu-se cu devotament si abnegatie cauzei nationale: scaparea tarii de comunisti.
Si cand romanii - primii dintre popoarele ocupate de rusi - au inceput lupta armata din munti, tanara, pe-atunci, din Nucsoara, li s-a alaturat lor, le-a asigurat nu o data adapost, le-a dat merinde, i-a ajutat cu iubire de sora, de mama.
Prinsa de securisti, a ramas neclintita in credinta ei, nu a rostit un nume, nu a tradat!
Chinurile au fost cumplite! Cine mai crede astazi ca tortionarii Securitatii au fost oameni se insala. Chiar daca au acum pensii mari, chiar daca sustin ca "au fost utili", ei tot bestii se numesc.
I-au smuls cu salbaticie parul din cap, dintii din gura, au batut-o crunt, au torturat-o pana la lesin... si din nou o luau de la capat, mereu "plini de zel", mereu neobositi, dar... atat de ineficienti...
...Elisabeta Rizea nu a vorbit! Buzele ei, invatate sa spuna rugaciuni, au ramas pecetluite sub torturi. Gura ei nu a rostit nici un nume macar, nu a tradat! Cu pretul durerii crancene, in ciuda chinurilor de neindurat, Elisabeta Rizea a ramas neclintita in credinta ei, in iubirea pentru tara si neam.
Nu o data s-a rugat Elisabeta Rizea sa vina din nou Regele in tara. Si cand a venit, l-a primit cu iubire si bucurie la ea acasa si a insemnat acea zi in calendar, ca pe o zi sfanta.
In rest, o singura bucurie a avut de-a lungul vietii: respectul oamenilor, pentru curajul si demnitatea ei. Si casa ei taraneasca, in care i s-a permis sa se-ntoarca dupa ce ii fusese luata, si pamantul pe care l-a reprimit si pe care l-a lucrat taraneste pana in ultima clipa.
Acum, Elisabeta Rizea a plecat printre ingeri si sfintii martiri. S-a desprins din curtea ei incarcata de crizanteme si dalii si a zburat langa Dumnezeu. Ne-a lasat indoliati si cu sufletul indurerat ca am mai pierdut un luptator dintre cei bravi.
Si nu mai putem decat sa spunem un pios: "Fie-i tarana usoara!".
Sanda Anghelescu