Dr. Cristina Aosan
"A ajuta un om din tot sufletul te apropie de ingeri"
Intr-un sat pierdut din Banat, o doctorita tanara, care a avut curajul sa se rupa de Bucuresti, isi implineste profesia intr-un mod exemplar! Sustinatori? Sotul ei, un inginer agronom, cultivator de plante medicinale, si increderea neclintita in naturism
Totul a pornit de la o scrisoare venita in urma cu catva timp pe adresa redactiei noastre, care ne semnala existenta, undeva in Banat, intr-un sat izolat, a unui medic care stie sa foloseasca intr-un mod magistral plantele medicinale. Numele: Cristina Aosan. I-am aflat numarul de telefon, am sunat si am reusit sa obtin o intrevedere, chiar in satul unde doamna doctor practica medicina. Un sat din Timis.
Si iata-ma inarmat cu o harta detaliata a regiunii, strabatand cu masina un teritoriu ce pare rupt parca dintr-o alta tara: casele, extrem de bine intretinute, sunt despartite prin cateva randuri de pomi, de zgomotele si poluarea soselei; drumurile locale sunt asfaltate la un nivel la care strazile din Bucuresti nu indraznesc sa viseze; spatii verzi udate si ingrijite, oameni curati si frumos imbracati, o ordine si o prosperitate care certifica zicala "Banatu-i fruncea". Intr-un fel, inteleg acum si faptul ca un medic talentat a ales sa traiasca "la tara", atata timp cat aici este un grad de civilizatie indiscutabil mai mare decat la oras.
Ajung pe drumul Timisoara - Resita, in satul Gataia, dupa care cotesc la dreapta, mai am mai putin de zece kilometri pana la destinatie. Din pacate, ma incurc pe harta si gresesc drumul, asa ca ma plimb fara sa vreau, pret de vreo cincizeci de kilometri, printr-o regiune care ma descumpaneste. O alta fata a Banatului: nici urma de asfalt, case putine si darapanate, zeci de cladiri si cazemate abandonate in mijlocul unor campuri nesfarsite. Buruienile au cotropit sute si mii de hectare de pamant manos, fapt explicabil prin putinatatea extrema a oamenilor pe care ii intalnesc. Traiesc, pret de vreo doua ore, un fel de film suprarealist: intr-un peisaj apocaliptic, cu case daramate si parasite, intalnesc oameni foarte in varsta, care probabil nu au mai vorbit de mult cu un strain, dupa felul in care ma privesc, dupa cum se apropie cu curiozitate, dar si cu un fel de retinere, de masina. Chipul lor exprima o resemnare dramatica. Sunt ultimii supravietuitori ai unor comune svabesti, fala Banatului altadata, abandonate in masa, pe vremea lui Ceausescu, cand germanii din Romania si-au lasat obcinile si cimitirele si-au plecat, vanduti, adeseori, pe bani buni. Nu reusesc sa obtin decat cu greu niste informatii si strabat, tot mai derutat, pustietatea dezolanta a locului. Dar brusc ma depaseste o masina din care cineva imi face semn sa opresc. Din ea coboara o femeie zambitoare si delicata, cu parul saten-auriu, cu ochii albastri, uimitor de tanara, care imi intinde mana si se recomanda cu simplitate: Cristina Aosan.
Departe de lumea dezlantuita
Ma urc din nou in masina si imi urmez ghidul pe drumul de tara, apoi pe o ulita atat de innoroiata, incat cauciucurile refuza sa inainteze si ma opresc in mijlocul mlastinii, unde sunt nevoit sa cobor si sa pasesc, prin noroiul pana la glezne, spre curtea unei case vizibil mai bine intretinuta decat cele din jur - cladirea dispensarului medical. Ghidul meu dispare in casa, eu pasesc pe poarta si intru intr-o curte curata si ordonata, strasnic pazita de niste caini uriasi, care se vede ca nu-i simpatizeaza deloc pe necunoscuti. In lumina inserarii, care incepuse intre timp sa se lase, mai apuc sa vad o stiva de saci cu plante, atent ordonati de niste lucratori.
In casa este cald. Fac cunostinta cu sotul gazdei mele, un inginer agronom profilat in principal pe cultivarea si culegerea plantelor medicinale, care cresc din abundenta aici. Sunt uimit de infatisarea sotilor Aosan: oameni tineri, foarte energici, cultivati si cu un mod de a vorbi si de a se purta care arata ca au trait pana de curand la oras. Sunt foarte curios sa aflu de ce s-au exilat in regiunea aceasta, pe care toata lumea s-a grabit sa o paraseasca si, mai ales, de unde isi trage doamna doctor Aosan stiinta de a trata oamenii cu ierburi si flori. Interviul nu "curge" insa asa cum as fi sperat. Doamna doctor este mai mult decat scrupuloasa atunci cand este vorba sa faca o afirmatie, obicei pe care si l-a luat inca de pe vremea cand era studenta cu bursa de merit a Facultatii de Medicina din Bucuresti. A vorbi despre plante, despre rezultatele obtinute in tratament sau despre preparatele pe care le-a descoperit i se pare ca ar contraveni intrucatva deontologiei profesionale, atata timp cat nu are la indemana cateva dosare de studii complete despre fiecare tema in parte. Asa ca ma pregatesc pentru o munca minutioasa de a "trage cu clestele" raspuns dupa raspuns, dupa care voi pune cap la cap fiecare afirmatie, obtinand astfel interviul ravnit. Voi ramane inca o zi aici, ba si mai mult, maine dimineata vor fi consultatii la circa si, poate, vorbind cu pacientii si observand modul de lucru al doamnei doctor, voi ajunge mai simplu la telul propus.
Deocamdata, incerc sa aflu cateva raspunsuri la intrebarile care mi-au rasarit in minte pe drum. De pilda, de ce aceasta regiune cu pamanturi atat de manoase este mai mult de jumatate lasata-n paragina? Raspunsul ma nauceste: pentru ca le-au cumparat italienii de la fostii lor proprietari, prin diverse firme unde sunt asociati, formal, cu romani. De ce le lasa nelucrate? Pentru ca nu le-au luat ca sa le lucreze, ci ca sa astepte sa le creasca valoarea. Este simplu: in Iugoslavia vecina, un hectar costa cateva mii de dolari, in timp ce la noi, unde pamantul este mai bun, un hectar putea fi cumparat pana de curand cu numai cateva zeci de dolari, asa ca suprafetele au fost cumparate masiv si acum cresc pe ele buruienile de un stat de om, pana vor trece anii si vor creste si preturile la fel. Asa cum ma asteptam, gazdele mele nu sunt oameni de-ai locului, ci venetici. El este maramuresean, iar ea s-a nascut si a trait pana acum cativa ani in Bucuresti. Cum de au ajuns aici? Un pas curajos, pe care cei doi l-au facut impreuna si pe care nu-l regreta nici o clipa. Se simt impacati cu ei insisi aici, intre oamenii simpli, descoperind pas cu pas puterea vindecatoare a naturii, traind departe de lumea dezlantuita si pervertita a orasului. Natura, aerul pasnic al satului vindeca multe rani sufletesti si te apropie de Dumnezeu, de cele nevazute. Dar s-a facut tarziu, iar maine urmeaza o zi de lucru pentru toata lumea, asa ca sunt dus la culcare intr-o camera curata, bine incalzita si care miroase, bineinteles, a plante medicinale.
Un vis din copilarie
Inca dinainte de a purcede la munca, stiu cu siguranta faptul ca doamna doctor Aosan a studiat temeinic dietoterapia naturista. Stiu acest lucru dupa micul dejun pe cat de sanatos, pe atat de gustos si rafinat pe care mi l-a servit. Acum ard de nerabdare sa-i vad cabinetul si sa-i iau mult doritul interviu. Intru si raman cu gura cascata: in dispensarul satesc, unde nici telefon nu exista, iar accesul cu masina se face pe o ulita dosnica, ingropata in noroi, curatenia, instrumentarul si chiar aparatura de analiza (adusa cu mari eforturi si cheltuieli de gazdele mele, si nu prin vreun efort al oficialilor din sanatate) sunt la nivelul anilor 2000. Imi dau seama ca nu am de-a face cu un doctor care a prins din zbor cateva leacuri populare pe care le aplica cu mai mult sau mai putin succes, ci cu un om care s-a retras pentru a studia in voie si temeinic terapiile naturale si pentru a-si ajuta semenii dintr-un colt de tara uitat si parasit.
- Vazand aparatura si dotarile de aici, cunoscand, de asemenea, dificultatile financiare ale Casei de Asigurari de Sanatate, nu ma pot opri sa nu intreb: cum ati reusit performanta de a va dota cabinetul la un asa nivel?
- Acest cabinet este un fel de materializare a unui vis din copilarie. Inca de cand eram mica, am avut doua visuri: primul era acela de a practica medicina si de a ajuta astfel oamenii, iar al doilea era cel de a ma stabili si de a trai la tara, undeva in mijlocul naturii. Am crescut si am copilarit in Bucuresti, dar toate vacantele mi le-am petrecut la tara, in Muntii Vrancei, care pentru mine sunt cei mai frumosi din lume. In vremea aceea s-a nascut in mine dorinta de a ma stabili la sat. Cand am crescut si am depasit momentul fascinatiei legate de viata politica si mondena de la Bucuresti, mi-am readus aminte de cele doua aspiratii ale copilariei, care pareau sa se contrazica: aceea de a trai la tara si cealalta, de a practica medicina la un inalt nivel. Am reusit sa conciliez aceste doua dorinte cu ajutorul sotului meu, care m-a ajutat foarte mult sa amenajez acest cabinet si apoi sa aduc aparatura pe care o vedeti si care mie nu mi se pare ca ar acoperi necesarul pentru un consult medical de calitate.
- Cand v-ati hotarat sa va indreptati spre terapia naturista in general si spre cea cu plante in special?
- Din pacate, in Facultatea de Medicina nu se invata nimic, dar absolut nimic, despre nici un fel de terapie naturista. Adesea, chiar ma amuz cand aud un confrate medic condamnand vehement terapia naturista sau spunand despre plante ca nu pot aduce vreun beneficiu sanatatii. Cum poti sa afirmi asa ceva despre un lucru cand nu-l cunosti si nu l-ai studiat niciodata? Personal, studiez de ani buni aceste terapii, am primit competenta in fito si apiterapie, dupa efectuarea unor cursuri speciale si sustinerea unui examen de absolvire, dar abia pot spune ca am luat contact cu fascinantul univers al vindecarii prin mijloace naturiste. Fireste, avand rezultate in tratament, poate aparea tentatia de a crede ca stiu foarte mult, dar mereu ma analizez cu luciditate si imi spun ca acesta este doar inceputul de drum. Mai am multe de cercetat, de invatat si de descoperit.
Revenind la cum am descoperit terapia naturala, aceasta s-a petrecut atunci cand un prieten comun foarte drag a fost diagnosticat cu o forma de cancer agresiva. Pronosticul de viata era de maximum patru luni, iar bietul om era disperat - nici un medic nu-i mai dadea nici o sansa. A fost si pe la spitale din Ungaria, unde a urmat cure cu citostatice, dar boala nu a fost nici macar incetinita. La vremea aceea, abia aflasem cateva lucruri superficiale despre tratamentul naturist, care imi starnea intuitiv interesul, dar nu ii dadeam foarte multa atentie. Asa ca am fost in postura de spectator, in momentul in care prietenul nostru s-a hotarat sa se autotrateze cu plante si regimuri vegetariene pe care le-a gasit in carti. Nimeni nu l-a descurajat, pentru ca oricum nu mai avea nimic de pierdut. Spre uimirea si bucuria noastra, dupa sase luni era inca in viata si parca arata mai bine, pentru ca dupa un an sa-si faca analizele si sa se constate ca invinsese boala, care, dupa parerea unanima a medicilor, il condamnase la moarte. Acest caz m-a pus pe ganduri si parca fara sa vreau am inceput sa studiez tot mai mult naturismul.
Primul caz
- Presupun ca a existat si un moment cand a fost necesar sa puneti in practica ceea ce studiaserati pana atunci numai la nivel teoretic...
- Intr-adevar, a fost un moment cand mama mea era intr-o situatie critica si cand singura solutie pentru a o ajuta a fost naturismul. Cu multi ani in urma, ea suferise de cancer pulmonar, fusese operata si urmase o cura cu citostatice. Trecuse perioada de gratie de cinci ani si credeam ca e vindecata, cand i-au aparut niste dureri extrem de puternice de cap. I s-a facut o tomografie computerizata si s-a depistat acolo o tumora despre care s-a presupus ca este o metastaza. Ni s-a propus o interventie chirurgicala dura pentru extirparea tumorii, urmata de o cura de citostatice. Nu stiam cum va rezista mama, asa ca am cerut o analiza de precizie mai mare, prin rezonanta magnetico-nucleara. De data aceasta s-a constatat ca tumora, care era undeva in zona sinusurilor, nu era de fapt maligna, ci benigna. Si atunci mi-am dat seama ca era vorba de o complicatie a unei sinuzite mai vechi si foarte persistente, pe care mama o avusese mai demult si care-i daduse mari probleme. Am scos-o de la neurochirurgie, unde i se administrau ca pe o conducta tot felul de antibiotice, corticoizi, si am adus-o acasa. I-am facut tratament cu dieta naturala, cu fructe si legume proaspete, cu cereale germinate, fara produse prelucrate in foc. Apoi am folosit plante pe cale interna si a urmat si o cura usoara cu spanz, care are efecte stimulente imunitare (si nu numai) extraordinare. Intr-o luna a scapat definitiv de durere. Apoi, pentru a se intrema dupa boala, i-am administrat si propolis, laptisor de matca, tinctura de obligeana si de rostopasca pentru probleme digestive. Rezultatele s-au observat din zi in zi.
- Ati avut cumva si posibilitatea de a invata despre tainele plantelor medicinale de la oamenii de aici, din sat?
- Am sperat sa mai gasesc aici, in zona, oameni care sa stie mestesugul traditional al vindecarii cu plante medicinale, dar, din pacate, acesta s-a pierdut. Inca de acum cateva zeci de ani, aici, ca si in multe alte zone din tara, oamenii au renuntat la leacurile traditionale, pentru drogurile chimice, care atunci pareau atotputernice. Si e pacat, pentru ca in aceasta regiune, care in ultimul deceniu s-a si salbaticit foarte mult, se gasesc foarte multe plante medicinale.
O usa deschisa, cand altele se inchid
- Cum s-au impacat oamenii din sat cu ideea ca au aici un medic care vindeca la fel ca si acum o suta de ani, in loc sa foloseasca mijloacele moderne?
- Nu a fost nici o problema, pentru ca am inteles inca din start faptul ca nu in toate bolile si in orice faza a lor se poate interveni cu plante medicinale, ci uneori trebuie folosite si medicamentele de sinteza, care au rolul lor. Asa ca am adaptat tratamentele dupa necesitati. Mai greu mi-a fost sa-i conving pe cei de aici ca eu chiar vreau sa raman in sat si nu sa plec, cum au facut predecesorii mei. In douazeci si opt de ani, prin acest sat, Semlacul Mare, s-au perindat nu mai putin de treizeci de medici, eu fiind al treizecisiunulea. De aceea, nimeni nu m-a crezut si nu m-a ajutat acum cativa ani cand am venit. Acoperisul cabinetului era spart si prin el, la fel ca si prin gaurile din pereti, intrau ploaia si vantul. Cea mai apropiata fantana se afla la mai mult de o suta de metri departare, intr-o curte vecina. Nu mai aveam nici macar un pat de dispensar aici si nimeni nu dadea vreun ajutor. Asa ca am inceput sa construiesc gradat, cu sprijinul sotului meu, acest cabinet si, totodata, increderea satenilor in mine. Aici oamenii au posibilitati foarte modeste, iarna suntem aproape izolati de restul lumii, asa ca mai toate problemele medicale trebuie sa le rezolvam pe plan local. Adesea, in cazuri de urgenta, salvarea ajunge aici la multe ore sau chiar a doua zi dupa ce a fost chemata, motiv pentru care trebuie sa fiu pregatita pentru orice eventualitate. Mai mult, oamenii, fiind in varsta si suferind de boli grave, sunt trimisi acasa de la spitalele din Timisoara, pentru ca medicii nu mai stiu ce sa le faca. Atunci cand nu li se mai da nici o sansa, intervin cu tratamentele naturiste, pe care ei le accepta cu multa incredere.
- Puteti sa ne spuneti un caz in acest sens?
- La cateva case mai incolo traieste o batrana de vreo saptezeci de ani, care a ajuns in spital la Timisoara cu sindrom oclusiv - avea o tumora maligna pe tubul digestiv atat de mare si ramificata, incat medicii nu au putut face altceva decat sa taie o bucata din ea si sa trimita pacienta acasa, fara nici un fel de indicatie de tratament. Cand s-a intors in sat era intr-o stare jalnica - abia mai mergea si ii era rau tot timpul. I-am recomandat o dieta fara carne si cu multe fructe si legume proaspete, i-am prescris cateva plante depurative si imunostimulente puternice. A urmat tratamentul cu o vointa de fier si au trecut de atunci cativa ani, iar femeia este intr-o stare cum nu se poate mai buna: merge zilnic, mai bine de douazeci de kilometri, cu vacile, munceste zi-lumina si probabil se va casatori anul acesta cu un veteran de razboi cu care are o idila de cateva luni. (Imi vede figura uimita si rade.) Aici, in sat, este o lume foarte mica, unde oamenii afla multe unii despre altii si de aceea doctorul si preotul ajung sa stie cam totul despre pacientii, respectiv enoriasii lor. O sa ramaneti surprins cate povesti de dragoste sunt intre oamenii de pe aici, pe care tocmai singuratatea ii apropie atat de mult.
Nici un pas fara suflet si fara Dumnezeu
- Din cate stiu, aveti nu numai pacienti din sat, ci si din orase, care vin si va cauta in numar tot mai mare...
- Da, oamenii disperati ajung sa vina si de la Suceava sau de la Constanta, in speranta ca isi vor gasi leacul. Pe unii ii pot ajuta, pe altii mai putin, dar incerc sa fac tot ce pot si sa ii indrum pe oameni cat mai bine. Sotul meu imi spune ca sunt un fel de doctor al celor parasiti, pentru ca adesea ma confrunt cu cazuri de oameni care nu doar fizic, ci si sufleteste sunt in mare suferinta. De altfel, m-am convins ca, cel mai adesea, fara a trata si sufletul, tratamentul strict adresat corpului nu are mari sorti de izbanda, mai ales daca este vorba de boli grave.
- Imi vine greu sa cred ca aici, in cabinetul din satul Semlacul Mare, aveti timp si resurse sa va ocupati si de psihoterapie...
- Deocamdata, am competenta numai pentru fitoterapie si apiterapie. De terapia sufletului se ocupa staretul si calugarii de la Manastirea Saraca, aflata la cativa kilometri de aici. Impreuna cu sotul meu, ne-am imprietenit cu cei de la manastire, care mie, ca medic, imi sunt un fel de colaboratori in sustinerea sufleteasca a celor aflati in dificultate. Mersul la manastire, rugaciunea, relatia directa cu Dumnezeu sunt mijloace de tratament despre care inca nu scrie in nici o carte de medicina, dar a caror eficienta asupra pacientilor o constat zi de zi.
- Din cate stiu, aveti si niste descoperiri in materie de plante. De pilda, aveti o reteta contra osteofitelor (excrescente osoase dureroase), care a salvat multi oameni de la operatie, sau o solutie externa, care vindeca negii si condiloamele fara gres. Ne puteti divulga din secretele acestor retete?
- Intr-adevar, aplic niste solutii externe din plante, cu rezultate foarte bune in afectiunile mentionate, dar nu este vorba de remedii infailibile. Practica medicala de pana acum m-a convins ca nu pot trata pe cale naturala boli, ci pacienti. Apoi, intotdeauna m-am ferit de tratamentele facute dupa ureche - intai incerc sa inteleg mecanismele biochimice, morfologice si fiziologice ale bolii, dupa care caut plantele ale caror principii active au actiunile potrivite. Si am mai descoperit un lucru foarte interesant: rareori intalnesti un pacient cu o singura boala, de obicei este vorba de un complex de tulburari care deriva una din cealalta. Aceasta este o caracteristica a terapiei naturiste: tratand o boala, gradat, vor ajunge sa fie vindecate si altele. Nu o data, tratand un pacient de sinuzita, de exemplu, acesta s-a vindecat si de un reumatism vechi sau de o boala de piele.
- De fapt, in ce consta tratamentul pe care il recomandati dvs.?
- De obicei, recomand o dieta naturista cu multe legume si fructe. Concomitent, recomand plante medicinale, intr-o prima faza a tratamentului pentru dezintoxicare, apoi pentru rezolvarea problemei de sanatate propriu-zise. Pana acum, am folosit mai ales ceaiurile si tincturile, dar sunt foarte interesata de folosirea pulberilor din plante medicinale, pe care un medic genial de la noi, regretatul doctor Udriste, le-a folosit cu un succes extraordinar. (Despre dr. Udriste si tratamentele sale va fi vorba intr-un numar viitor al revistei - n. red.) De altfel, in prezent imi doresc sa preiau si sa continuu macar o parte din studiile acestui medic, pe care contemporanii sai prea putin au stiut sa-l pretuiasca. Oricum, schemele de tratament sunt elaborate de la caz la caz. Am avut si pacienti care s-au vindecat cu o singura planta puternica, dar si altii, in cazul carora a trebuit sa recurg la amestecuri destul de complexe. Cum va spuneam, nu trebuie facut un tratament pentru o boala, ci pentru un pacient. Si cu ocazia aceasta, cred ca va dau cu anticipatie si raspunsul la o intrebare pe care urma sa o puneti: ce boli tratez prin terapii naturiste? Pot fi tratate foarte multe boli, pentru ca nu este vizat un simptom, ci readucerea echilibrului si armoniei in fiinta umana.
- Avand in vedere ca mi-ati anticipat urmatoarea intrebare, am sa va pun o alta: aveti plante preferate?
- In afectiunile digestive, de exemplu, ma uimeste actiunea radacinii de obligeana, care vindeca in cateva saptamani un ulcer sau o gastrita refractare la orice alte forme de tratament. Ca stimulent imunitar in bolile tumorale, atat benigne, cat si maligne, as pune pe primul loc spanzul. In traumatismele la nivelul pielii, tataneasa este cel mai bun regenerativ si cicatrizant, in timp ce rostopasca are efecte antiinfectioase redutabile. O alta planta care este cultivata aici, armurariul, face minuni chiar si in bolile de ficat grave. Numai despre plantele care cresc spontan in zona aceasta si pe care le cultiva sotul meu se pot scrie monografii intregi.
- In final, o intrebare care nu se refera neaparat la calitatea dvs. ca medic: care este lucrul ce va bucura cel mai mult si va face sa ramaneti aici, in ciuda conditiilor grele si a izolarii?
- Cred ca cel mai mult ma bucura faptul ca aici pot fi eu insami, ca pot sa-mi exteriorizez aspiratiile si visurile prin fapte. A ajuta un om, din tot sufletul, te apropie de ingeri. Si cine nu ar vrea sa simta, fie si numai pentru o clipa, atingerea unei aripi de inger?
In loc de epilog
Semlacul Mare este un sat din Banat, unde am venit in calitate de reporter si de unde am plecat lasand in urma doi prieteni, la care aveam sa ma gandesc mult timp dupa aceea. I-am intalnit cu o toamna in urma, au trecut apoi o iarna, o primavara, o vara si a mai venit o toamna, iar eu nu am reusit sa scriu un rand despre acesti oameni extraordinari. De ce? Pentru ca uneori lucrurile care ne sunt foarte aproape sufleteste sunt greu de asezat in cuvinte. Intr-un tarziu, am reusit sa scriu, totusi, aceste randuri, nu pentru ca as fi gasit formulele potrivite, ci pentru ca exista atat de multi suferinzi care au nevoie de un medic care sa le redea speranta.
Ilie Tudor
Doamna doctor Cristina Aosan poate fi contactata la unul din telefoanele: 0788/41.19.41, 0722/16.39.63