O ciocarlie pe scenele lumii
Soprana Leontina Vaduva
"Noi, cei care am plecat din Romania, avem de aparat imaginea internationala a tarii. Forta culturii poate insemna mai mult decat forta politicii"
Mare voce a liricii internationale, Leontina Vaduva a venit la Festivalul "Enescu", imprimandu-i acestuia o stralucire inconfundabila. Cariera si gloria n-o impiedica, insa, sa-si aminteasca de anii cand, alaturi de nu mai putin celebra ei mama, Maria Ciobanu, canta muzica populara. Profund legata sufleteste de Romania, marea cantareata de opera a acceptat sa-si recapituleze viata, de dragul cititorilor revistei "Formula As"
"Canti frumos, si talica, da nu esti ca maica-ta!"
- Sa o cunoastem pe soprana Leontina Vaduva, mai intai printr-o intoarcere in trecut. Sunteti fiica Mariei Ciobanu, marea noastra interpreta de muzica populara. V-a luat vreodata pe scena, alaturi de ea?
- Cand am cantat prima oara cu mama la o nunta aveam vreo 14 ani... Un nuntas care era deja baut, cu palaria pe-o ureche, imi spune intr-o doara: "Canti frumos si talica, da nu esti ca maica-ta!". Asta este prima amintire a mea ca... solista. Dar inca de la 5 ani, mama ma lua cu ea in toate turneele. Am fost pregatita, intr-un fel, pentru meseria pe care o fac - sa colind lumea. Legatura mea cu muzica populara nu se poate rupe: si acum mai cant muzica populara in familie, la petreceri. Spiritul folclorului va trai tot timpul in mine.
- Al doilea pas, tot in trecut: care este prima amintire legata de opera?
- Intalnirea mea cu d-na profesoara Romascanu. Aveam 17 ani cand mama m-a dus la doamna profesoara sa ma asculte, sa ii cerem sfatul, daca m-as putea lansa in aventura de a ma pregati pentru muzica clasica. Eu nu stiam nici macar notele, nu stiam solfegiul! Facusem Liceul de matematica-fizica "Matei Basarab". Apoi, chiar si in Conservator, colegii se uitau mai de sus la mine, mi se pusese o eticheta: "e fata Mariei Ciobanu, nu are ce sa caute la opera". Dar am avut si colegi care m-au ajutat foarte mult. Pe parcursul Conservatorului, una din emotiile puternice a fost cand am calcat prima oara pe scena. Jucam Antonia din "Povestirile lui Hoffmann" la Opera Romana. Sa joci un rol, sa comunici cu publicul, sa urmaresti dirijorul... A fost o senzatie unica, de plenitudine, de uitare de sine, simteam ca zbor deasupra tuturor, deasupra mea insami...
- Atunci ati constientizat ca drumul dvs. va fi opera... - Exact, chiar daca mai cantasem pana atunci in concerte, in cadrul Conservatorului, momentul acela in care am pasit pe scena intr-un rol, imbracata in costum, jucand alaturi de ceilalti, a fost decisiv, mi-am dat seama ca, intr-adevar, sunt facuta pentru aceasta meserie. Atunci a inceput "povestea" mea...
- ...unde, ca in orice poveste, a trebuit la un moment dat sa faceti o alegere vitala: "stanga" sau "dreapta"? Cand ati ramas in strainatate? - In 1988. Dupa concursurile de canto la care am participat - Olanda si Spania -, am avut cateva propuneri ferme de contracte, dar, asa cum se purta pe atunci, mi s-au facut tot felul de sicane in tara si nu am fost lasata sa le onorez. Nu stiu care tanar din lumea asta ar refuza sa se duca la Covent Garden sau la Opera din Paris, sa-si inceapa cariera internationala... Eram pusa intr-o situatie dificila si trebuia sa fac o alegere cu implicatii extreme, oricare ar fi fost varianta pe care o alegeam. Mi-am dat seama ca, dupa Paris, nu voi putea onora contractul cu Covent Garden. Si ca acesta nu e decat inceputul sicanelor care puteau frange o cariera internationala asa cum doream eu. Mi-a fost foarte greu si in momentul in care am luat hotararea, dar si dupa aceea, mai ales ca stiam ca mama fusese interzisa la Radio, in urma plecarii mele. A fost o perioada trista pe de o parte, din punct de vedere familial, dar si o implinire din punct de vedere profesional - erau primii mei pasi pe marile scene ale lumii!
Pe scena Operei din Viena, in costum popular
- Ati rupt total legaturile cu tara, cu familia (evident, din dorinta de a-i proteja)?
- Vorbeam la telefon foarte des cu mama. Nici nu mai puteam asculta muzica mamei, era mult prea dureros... Mama plangea tot timpul, imi spunea sa ma intorc acasa. Eu, chiar daca ii intelegeam durerea, chiar daca plangeam alaturi de ea, ii spuneam ca nu ma pot intoarce, dar tin minte ca i-am spus: "In putin timp, vei veni dumneata sa ma vezi. Iti promit asta". Asa s-a si intamplat... Lucrurile s-au schimbat in 1989, granitele s-au deschis, dar eu eram deja intrata in angrenajul meseriei, aveam contracte multe si nu am mai putut sa revin in Romania. Am venit doar doua zile, cat s-o vad pe mama, si m-am intors la lucru.
- Sa ne amintim de momentul Viena 1990, de concertul inchinat Romaniei, la care au participat cativa dintre cei mai mari cantareti ai momentului, stransi sub bagheta lui Claudio Abbado, incepand cu Agnes Baltsa, Placido Domingo, JosE Carreras, Cheryl Studer si continuand cu mari cantareti romani, cu cariere internationale, de la Ileana Cotrubas si Viorica Cortez la Eugenia Moldoveanu. Dvs. ati aparut pe scena in costum popular, nu intr-o rochie de spectacol. A fost o intamplare care a sporit emotia cu totul speciala, irepetabila, a acelor zile...
- A fost ideea mea: am discutat cu impresara mea, Luisa Petrov, si i-am spus ca, venind de la muzica populara, vreau sa apar pe scena imbracata astfel. Ca omagiu adus Romaniei, mai ales in momentele acelea intense, de suflet, cand toata lumea privea catre Romania...
- Nu putea sa lipseasca din aceasta discutie o intrebare clasica: cata truda e in spatele succesului, cum va pregatiti un rol?
- Ascult diversele interpretari ale marilor maestri. Citesc nuvela sau piesa de teatru care a stat la baza libretului, precum si tot ce are legatura cu sursele lui de inspiratie. Incep apoi sa studiez, sa solfegiez rolul, sa-l invat foarte bine din punct de vedere muzical; urmeaza textul, apoi incepe rafinamentul vocal, partea pur interpretativa. Acestea sunt etapele cu care m-am obisnuit si peste care nu pot sari.
- Nu se poate vorbi despre scoala romaneasca de canto, despre valorile ei internationale, daca nu vorbim si despre profesorii care le-au slefuit. Dvs. cu cine ati colaborat? De la cine ati invatat?
- Pot spune ca sunt o norocoasa, intrucat am ajuns la profesori care m-au ajutat, au fost pe aceeasi lungime de unda cu mine: de la Maria Diaconu (care este acum profesor la Conservatorul din Geneva) am invatat tehnica vocala; de la doamna Ela Urma si de la doamna Arta Florescu am invatat interpretare. Am trecut pe la mai multi profesori si lucrul acesta s-a dovedit benefic pentru construirea rolurilor mele. Chiar fiind in plina cariera, am cerut sfaturi colegilor mai varstnici, cu mai multa experienta de scena. M-am consultat cu doamnele Ileana Cotrubas, Viorica Cortez, Maria Luiza Cioni, l-am intrebat unele lucruri si pe maestrul Alfredo Kraus, deci am profitat de toate posibilitatile... Ca un sportiv care are nevoie tot timpul de antrenor, si cantaretul are nevoie de un foarte bun acompaniator, de profesori. Singur poti gresi lesne, mai ales in abordarea unor roluri nepotrivite momentului, etapei prin care trece vocea.
- De la scena si "laborator" sa trecem la viata cotidiana: cum este o zi obisnuita din viata dvs.?
- O zi obisnuita?! La mine nici o zi nu seamana cu cealalta, pentru ca difera in primul rand locul in care ne aflam! Trebuie sa ne adaptam de fiecare data unui nou hotel, unei noi culturi, unei noi tari. Cand am un contract undeva in lume, dimineata mananc putin, fac vocalize si apoi plec la teatru, unde timp de sase ore fac repetitii. Mergem pana la capat, pana la epuizare. Nu o data am ajuns la limita rezistentei fizice din cauza montarilor regizorale foarte grele care se fac in ultimul timp (nu este un repros, imi fac chiar placere asemenea provocari). Din cand in cand, mai desenez in timpul repetitiilor, ascultandu-mi colegii. Imi las timp de la un contract la altul pentru a iesi dintr-un rol si a ma pregati pentru celalalt. Trebuie sa simt si sa gandesc fiecare rol, sa il las sa se aseze in mine. Chiar daca as fi avut posibilitatea sa cant mai multe spectacole decat am cantat, am considerat ca nu este onest fata de public sa amestec totul.
Dar au fost si cazuri speciale: de exemplu, repetam la Bonn rolul Micaelei, intr-o versiune in concert de "Carmen", iar impresara mea ma suna la pranz si-mi spune ca soprana care trebuia sa faca rolul titular din "Romeo si Julieta", la Covent Garden, s-a imbolnavit. Nu mai cantasem rolul de cinci ani! M-am suit in avion si am plecat la Londra. Am ajuns la Covent Garden cu 20 de minute inaintea inceperii spectacolului! Fara nici o repetitie, am intrat pe scena si a fost un mare succes... In timp ce ma imbracam, pianistul imi aducea aminte partitura si cuvintele. Si iata cum "o zi obisnuita" s-a transformat intr-una neobisnuita. Ceva asemanator mi s-a intamplat si cu "Boema", cu "Manon" si cu "Carmen" la Paris. Nu sunt adepta acestui ritm, dar se mai intampla, iar daca pot salva o situatie, o fac fara sa ezit. Si fara sa profit: mi s-a spus ca pot cere triplul onorariului meu in situatii ca acestea, dar nu mi se pare decent - eu primesc onorariul meu normal.
"Am noroc. Sunt foarte sustinuta de familia mea"
- Este greu pentru un artist roman sa faca o cariera internationala?
- Nu cred. De altfel, sunt nenumarati romani care se perinda prin toata lumea. Scoala romaneasca de canto este foarte buna, iar poporul roman a avut intotdeauna o inclinatie spre arta - nu e o lozinca ceea ce spun, pur si simplu asa este. O dovedesc stagiunile cantate de romani in toate colturile lumii, pe cele mai mari scene, inca din secolul al Xix-lea, o dovedeste cultura populara. Noi, cei care am plecat din Romania, avem de aparat imaginea internationala a tarii. Forta culturii poate insemna mai mult decat forta politicii. Intelectualitatea romaneasca este de mare valoare si se incadreaza perfect in contextul universal.
- Ati spus de mai multe ori "impresara mea". E vorba de aceeasi persoana? Lucrati cu mai multi impresari?
- De cand am inceput cariera, lucrez cu Luisa Petrov. Sunt in exclusivitate reprezentata de ea. Evident, ea colaboreaza si cu alti impresari, iar in felul acesta acoperim lumea intreaga.
- Sa ne intoarcem la "ziua obisnuita": cat timp acordati familiei? Cum se impaca o cariera internationala cu viata de familie? Intr-un interviu pe care i l-am luat Marinei Krilovici, domnia sa punea mai presus de toate succesele, faptul ca are doi copii, chiar daca pentru a fi mai mult timp alaturi de ei, de familie, a renuntat la unele contracte avantajoase. Soprana Nelly Miricioiu imi povestea cum, dorind sa stea cat mai mult timp cu baietelul, bebelus pe atunci, il alapta in culise - deci sunt si sacrificii...
- Incerc si eu sa imbin cariera cu familia. E adevarat, este foarte greu, iar daca partenerul nu este destul de intelegator, nu se poate. Eu am noroc, sunt foarte sustinuta de familia mea. De exemplu, in timpul vacantei, aveam de pregatit "Falstaff". Mama a venit la Las Vegas si a stat cu copilul, iar sotul mi-a creat o atmosfera propice studiului.
- Sotul este muzician?
- Nu, este om de afaceri, dar anul acesta s-a sacrificat pentru noi si a stat mai mult cu mine, ca sa trecem primul pas. Eu am alaptat copilul pana la 7 luni si aveam nevoie sa traversam toata Europa, de la un contract la altul. Sotul meu a jucat rolul... soferului. Dar acum copilul este putin mai mare si ne este mai usor, iar sotul isi va putea relua activitatea.
- Cum v-ati cunoscut?
- Nostim! Niste prieteni din Franta erau mari admiratori ai mamei lui, care era o foarte cunoscuta cantareata de opereta in anii 50... In timpul unui contract, ea s-a stabilit in America, acolo s-a casatorit si l-a avut pe Robert - sotul meu. Ei bine, prietenii mei au adus-o pe mama lui si pe el sa ma cunoasca. Asa ne-am vazut, ne-am placut si ne-am casatorit...
- Credeti in zodii?
- Da, cred in influenta astrelor la nasterea unui copil. Am vrut din tot sufletul ca baiatul meu sa fie Sagetator ca mine, dar n-a fost sa fie asa... A "decis" sa se nasca putin mai devreme: este Scorpion, s-a nascut pe 18 noiembrie. Mie mi se pare ca Sagetatorii sunt cei mai norocosi. Am ascendentul in Gemeni. Iar sotul meu este in Gemeni. Cred, de asemenea, in energia umana care este capabila sa vindece, cred in gandirea pozitiva care ajuta in rezolvarea multor lucruri in viata, cred in meditatie.
- Unde locuiti acum?
- Mai mult in avion!!! Trenul si avionul sunt casele noastre! De exemplu, anul acesta, nu stiu daca am stat o luna acasa, la Las Vegas, si cel mult doua luni la Paris. Nu avem timp! Din cand in cand, mai dam o fuga si in Romania.
- De acasa, din inima Bucurestiului, alcatuiti, va rog, un traseu al teatrelor si al rolurilor dvs....
- Ooooo, este mult de spus! Toulouse, Nisa, Paris, Bordeaux, Montpellier, Rouen, Strassbourg, Koln, Bonn, Munchen, Hamburg, Berlin, Madrid, Barcelona, Valencia, Bilbao, Buenos Aires, Sao Paulo, in Japonia, la Londra, Rotterdam, in Belgia, Bruxelles, Liege, la Genova, la Milano, Firenze, Torino si multe altele...
- Care este urmatoarea dvs. etapa?
- Dupa nasterea copilului, vocea s-a dezvoltat, are o calitate in plus, se etaleaza altfel pe centru si cred ca voi putea aborda un repertoriu lirico-spint. Toate cantaretele de opera care au nascut au avut o schimbare in emisia vocala, datorita unui aport hormonal. Glumind, urmatoarea mea etapa ar putea fi... o cura de slabire!!! Cum se vede, sunt o gurmanda, imi place sa gust din toate. Inainte de a veni in Romania, am facut o cura de slabire, fiindca stiam ca n-o sa rezist gusturilor fabuloase ale mancarurilor romanesti!
Claudiu Ionescu