Biserica din iarba
Manastirea "Sfantul Nicolae"
(Predeal)
"Cartierul cel mai nordic al Bucurestiului", cum i se spune Predealului pe Lipscani, e cunoscut mai ales datorita ofertelor sale turistice: alpinismul si sporturile de iarna. Putini sunt cei care stiu ca orasul are o istorie fascinanta prezenta, inca, n memoria oamenilor si in ziduri de manastiri
Adevarul ca pamanturile noastre mustesc de spirit si de istorie il gasesti la fiece pas. Ne este la "indemana". Si, uneori, apare si cand nu-l cauti. Bunaoara, Valea Prahovei. De obicei, cand vorbesti despre ea, primul cuvant care iti vine in minte este Sinaia, orasul regal. Sinaia si umbrele regilor nostri ratacind prin padurile de sub Bucegi. Dar Valea Prahovei ascunde multe alte minuni, impinse in umbra de turismul care ii acopera orizontul. Daca, de pilda,va indreptati spre Predeal, dornici de aerul tare al muntilor si, poate, de o partida de alpinism, faceti-va vreme si pentru a vizita un lacas de inchinaciune, un schit micut si batran, aproape ravasit de istorie: Manastirea "Sfantul Nicolae". Ridicata acum 250 de ani, ea este prima cladire a Predealului, cladirea matca, un monument de arhitectura care, vreme de 150 de ani, a fost, impreuna cu bisericuta de mir de-alaturi, singura biserica a Predealului. Stimate cititor, daca n-ai ajuns pana azi la Manastirea "Sfantul Nicolae" - Predeal, indiferent si grabit ca noi toti, poate c-ai mers piezis cu istoria. Si, mai ales, nu ai vazut un loc luminat si binecuvantat de Dumnezeu...
"Batalioane romane, treceti Carpatii"
Predeal!, locul pe unde-au trecut in 1916 batalioanele romane Carpatii si unde si azi mai gasesti, pe drumul de padure dintre Clabucet si cabana Susai (daca scormonesti cu un bat pamantul), gloante austriece si romanesti. Predealul: un soi de al doilea Focsani, caci orasul, vreme de 50 de ani, a fost taiat de granita cu Ardealul, pulverizata la 1 decembrie 1918. Iar batranii predeleni, conservatori si demni, isi amintesc si acum toate astea. Isi amintesc cu o mandrie delicata a memoriei. Si iti arata. Ei, batranii predeleni care se duc sa se roage tot la "Sfantul Nicolae" (desi in centrul orasului a izbucnit o catedrala falnica si moderna), la micuta si linistita lor manastire asezata sub respiratia racoroasa a muntelui. Se duc, si pentru ca multi dintre ei au invatat carte la scoala cea batrana, de alaturi, la scoala gimnaziala, cu ziduri groase, frumoasa si veche si ea de 150 de ani (pana prin 1948, singura din oras!). O scoala azi in ruina! Si isi amintesc batranii predeleni, isi amintesc si te-nvata: uite, pe aici trecea hotarul cu imperiul "dragutului de imparat" - de la cabana Vanatorul pana la cabana Cioplea si pe urma de hat, de la varful Omul (la poalele caruia si azi se mai vad cateva vechi borne) tocmai pana la Paraul Rece. Pe aici, prin Predealul cu cele trei cimitire de eroi si o troita. Trei cimitire risipite pe vaile din imprejurimi, trei campanii de reintregire: 1913 (razboiul pentru Cadrilater), 1916 si 1917. Si troita aceea de la cabana "Diham" (cabana care-a ars nu demult), ridicata si ea peste osemintele a sute de soldati. Mortii cei vechi, anonimi si gloriosi.
Curtea cea verde si maicile plutitoare
Predealul s-a ridicat neasteptat de tarziu, de-abia dupa 1879, cand sub regele Carol I s-a construit prima cale ferata peste Carpati (Ploiesti-Brasov). Asa ca pasul Predealului era, pe la 1774, pustiu. Localitate de granita, tocmai acolo a visat, a poftit si-a facut dumnealui, schimnicul Ioanichie Calugarul, un schit de lemn. Un monah anonim, care poate si-a voit manastirea ca o spulberare a granitei prin credinta. Si n-a trecut mult, nici 15 ani, si-au inceput urgiile. Turcii i-au dat foc, rataciti pe aici, intr-unul din acele nenumarate razboaie care brazdau cu suferinta si scrum tarile romanesti. Asa ca la 1819, manastirea si chiliile au fost recladite in intregime, din piatra, asa cum se afla si astazi - cand autorul acestor randuri a avut norocul sa le vada la inceput de toamna de munte - insorita si calma.
Si e atat de greu de redat frumusetea, linistea si pacea cotropitoare, aromitoare, care te prind cand intri in curtea micuta si verde, in curtea pardosita cu iarba si inconjurata de chilii. Si apoi, cele doua biserici mici, vechi, mandre si delicate. Iar prin curtea cea verde plutesc maicute, caci schitul e astazi de maici, desi pana in 1959, cand "o fost desfiintat cu decretul, o fost de calugari", imi spune maica stareta Spiridona, la fel de tanara si de "imbracata in har" ca parintele-calugar Teofil, care are doar 24 de ani si e primul preot inchinoviat (numit stabil in functie) la biserica manastirii. Din 1993, cand s-a redeschis schitul, au slujit cu schimbul preoti de la Sambata, de la Brasov, Azuga sau de la unitatea militara din Predeal.
Cat despre biserica "Sfantul Nicolae", monumentul si matricea Predealului, aflu de la parintele Teofil si de la maica Spiridona (cea din urma, in timp ce imi vorbeste, sta - cu o frumoasa sfiala si, probabil, veche randuiala monahiceasca - mai tot timpul in spatele meu!), aflu, asadar, ca pana in 1990, biserica aceasta a avut "parte" de-un tratament pe masura adevaratei fete a emfazei cu care "puterea rosie" acaparase istoria romanilor. Caci, dupa ce ca manastirea fusese inchisa dintr-un condei, ca multe alte lacasuri, dupa faimosul si intristatorul decret din 1959, lucrurile nu s-au oprit aici. Au inchis si biserica. Au inchis-o si-au transformat-o in capela, in "camera rece", cum spune parintele Teofil. De slujit, se slujea doar alaturi, la bisericuta de mir, singura "tolerata". Si asta n-ar fi fost cel mai rau lucru! Dar umezeala si degradarea au cotropit biserica lasata de izbeliste, transformata intr-o simpla capela mortuara neincalzita. Incat, cand maicutele au venit aici, in 1993, inca frumoasa biserica-monument istoric (altminteri pomenita si in monografiile turistice comuniste) era plina de igrasie, murdara si cu podelele putrede. Pana si fresca, desi pictata din nou si destul de recent, prin 1970, era degradata de iernile dure si de umezeala muntilor. Si degradata sta si acum. Iar maicutele au facut ce-au putut, mai schimband scandura podelelor, mai carpind zidaria pe ici-colo. Au facut ce-au putut, cu multa ravna si bani putini.
"Ei, mai sunt multe de facut, ca-i mult pana departe, dar mila si puterea lui Dumnezeu sunt mari si ele", imi spune linistit si grav parintele Teofil.
Privesc biserica mica, puternica si simpla ca o floare de munte. "E ridicata din piatra de Caraiman", imi spune cineva. Ma inchin si intru. Usa din pridvor este foarte scunda, asa cum sunt usile tuturor bisericilor vechi ortodoxe: sa te apleci in fata Domnului cand intri in casa Lui. Inauntru, biserica are si o particularitate pe care n-am mai intalnit-o pana acum, o particularitate de constructie: catapeteasma are numai o usa diaconeasca; ii lipsesc Usile Imparatesti!
"A fost prima biserica de pe Valea Prahovei care a avut lumina electrica", imi spune Constantin Dimon, un predelean cu o istorie a familiei si a locului, mult mai vechi decat as fi putut sa-mi dau seama la o prima vedere, si cu care fac cunostinta in curtea schitului. "A fost electrificata de regina Maria in 1927", spune el. "Tatal meu lucra pe atunci ca maistru electrician. Si mi-a povestit. Biserica a fost luminata mai intai cu un generator si mai apoi conectata la reteaua orasului."
Incet-incet, istoria Predealului, intersectandu-se cu istoria manastirii, se invartoseaza: "Prin 1973, aici, unde este pardoseala asta de piatra din fata bisericii, s-au facut niste sapaturi de drenaj. Si s-au gasit (sau poate erau stiute) zeci de cosciuge de lemn fara nume, invelite in tabla de zinc: legionari executati de Antonescu, dupa rebeliunea din ianuarie 1941. Pe urma, in 1973, sicriele legionarilor au fost mutate din fata, in spatele bisericii "Sfantul Nicolae", unde-i monumentul asta de marmura neagra, fara nici un nume", continua d-l Dimon. "Iar pe Horia Sima l-au arestat la Susai. In aceeasi cabana Susai in care, in 1950, Securitatea a incercuit un palc de legionari, ciuruindu-i cu gloante. Pe care, pana de curand, le-au putut vedea si turistii. Bine, astia fusesera chiar legionari, dar toata zona Predealului a fost puternic impanzita, dupa Al Doilea Razboi, de partizani nelegionari - ofiteri din armata regala sau simpli tarani. Si a fost chiar zona de comanda si de legatura cu ceilalti munti, de la Piatra Craiului pana la Timisoara".
- De unde stii mata atata istorie a locului, nene Dimon?
- Pai, bunicu, Ion Dimon, a fost unul din primarii Predealului, pana in 1940. Primar si epitrop al manastirii acesteia. Si pentru toate astea, in 1952 au venit sa-l aresteze. L-au tinut sase luni inchis, fara judecata. In schimb, i-au luat toate decoratiile de razboi. Ca bunicul luptase la Marasesti si Oituz, ca sergent, si avea Crucea Militara si nu stiu cate alte decoratii de erou, iar aia i-au dat drumul, da nu i-au mai dat inapoi decoratiile. A scapat cu noroc, ca venise viu si din Primul Razboi, iar bunica, prin anii 30, facea parastase cu colive de Ziua eroilor care se tinea de Rusalii, si asta l-a ajutat. Pomenile salveaza multe vieti. Am poze cu ea de la un parastas, la unul din cimitirele militare din Predeal. Eroii se celebrau pe atunci cu garzi de onoare si cu fanfare. Si-am si poze, tot asa de vechi, din familie, cu cabana Susai, cu Cioplea, Diham si cu manastirea asta a noastra, "Sfantul Nicolae", in tihna careia stam de vorba acum.
Si parca scaldati in pacea insorita a manastirii, cu parintele Teofil si cu maicutele cele blande prin preajma, toate aceste istorii invartosate si aspre se rarefiau, puse-n surdina de curtea aceea verde, inconjurandu-ma ca un clopot de liniste. In surdina, la fel ca si greutatile vietii care ramasesera afara, uitate la porti.
Valentin Iacob
Fotografii de Petre Cojocariu