Alternativa de dreapta sau alternativa la Psd?
Dezbaterea politica cu miza cea mai ridicata este daca opozitia trebuie sa se reorganizeze ca alternativa de dreapta, la stanga hegemonica, sau ca alternativa la Psd. Dupa alegerile din 2000, parea ca Pdsr-ul lui Iliescu si Nastase nu va mai avea rivali redutabili multa vreme. Si era vorba despre partide democratice, acceptabile din punct de vedere moral si acceptate in Occident, ceea ce de pilda partidul condus de Corneliu Vadim Tudor - Partidul Romania Mare - nu este (indiferent ce mesaje, amenintari si injuraturi imi trimit membrii sau simpatizantii acestui partid antisistem si antidemocratic. Ii rog sa nu o mai faca, pentru ca astfel confirma perceptiile negative. Ce ar insemna daca si membrii sau simpatizantii celorlalte partide - cele democratice - ar incerca sa imi trimita mesaje de cate ori le critic? Nici nu vreau sa ma gandesc). Felul in care au sfarsit Conventia Democratica, presedintele Constantinescu si fosta coalitie de guvernare a lasat pentru multi impresii negative, astfel incat a crescut numarul nehotaratilor, ca si al celor dezamagiti de fostii lor reprezentanti, dar care inca isi mai cauta reprezentare. Intre timp, la fel ca in perioada 1996-2000, cand prestatia lamentabila a celor de la putere a condus catre recrearea opozitiei reprezentate de Pdsr, prestatia la guvernare a partidului condus la lumina de premierul Nastase, iar din umbra de eternul Iliescu, a produs atata nemultumire, incat alternanta la guvernare a redevenit actuala.
Din pacate, situatia de dupa alegerile din 2000 este diferita de situatia de dinainte de 1996. Atunci erau doua mari blocuri care se infruntau: cei de partea Pdsr-ului si a lui Iliescu (unde intrau si partidele-satelit, de la Punr si Psm la Pdar si Prm), cei de partea Conventiei Democratice si a lui Coposu (unde intra o gramada de partide, de la cele doua mari partide istorice - Pntcd si Pnl - la Udmr, de la numeroasele minipartide liberale si civice, la cele doua membre ale Internationalei Socialiste, Pd-ul lui Roman si Psdr-ul lui Cunescu). Acum sunt trei mari blocuri (la nivel parlamentar, pentru ca partidele extraparlamentare sunt prea multe si inca neglijabile): Psd-ul (care are o alianta in Parlament cu Udmr, deci a renuntat la alianta cu nationalistii extremisti); opozitia democratica reprezentata de Partidul National Liberal si Partidul Democrat; opozitia antidemocratica si antiliberala, reprezentata de Prm. Prin urmare, misiunea celor care se opun Psd-ului aflat la putere este mult mai dificila, deoarece ei se opun si Prm-ului aflat in opozitie. Nimeni nu vrea sa intre in combinatie cu partidul lui Tudor. Si reciproca este adevarata, pentru ca nici Prm nu a acceptat sa voteze Constitutia reformata, care apropie Romania de Uniunea Europeana. Iar motivul este unul nationalist, antimaghiar. Ceea ce este de neacceptat intr-o Europa multinationala, in care lumea s-a saturat de conflicte interetnice.
Necesitatea de a avea o viata politica echilibrata, care sa nu fie dominata - ca si acum - de un megapartid, este o axioma a vietii politice democratice. Un sistem politic unde nu este posibila alternanta la guvernare, iar partidul puterii nu este in pericol de a-si pierde puterea daca isi incalca promisiunile este unul bolnav. Se pare insa ca, intre timp, sistemul s-a insanatosit. Din pacate, in ciuda faptului ca este nevoie de un pol puternic de dreapta, actorii politici individuali si colectivi care aspira sa devina protagonistii acestui posibil scenariu nu sunt capabili nici macar sa isi impace orgoliile intre ei. Fiecare vrea sa fie sef - de partid, de stat, de guvern -, dar cum sunt vreo suta in categoria asta, este greu sa-si imparta ceea ce nu vor avea niciodata. Daca politicienii fideli optiunilor ideologice nu reusesc sa ajunga la o intelegere, in schimb politicienii pragmatici au gasit caile de a iesi din impas. Presedintii celor doua partide democratice parlamentare, Theodor Stolojan si Traian Basescu, si-au dat seama ca pot forma o alianta electorala redutabila. Cum se intampla in Romania, nici politicienii democrati nu prea respecta procedurile democratice, asa ca seful liberal si cu cel democrat nu prea au tinut cont de ponderea celor doua partide, nici de parerea propriilor membri de partid, asa ca s-au inteles doar intre ei cum sa faca mai departe jocurile. Degeaba ii critica Dinu Patriciu - singurul care o face pe fata, celelalte mii de nemultumiti o fac pe la spate -, ca Stolojan si Basescu vor incerca sa faca alternativa dupa capul lor. Cert este ca proiectul alternativei de dreapta se amana sine die, in timp ce alianta Pnl-Pd va intra intr-o competitie dura cu partidul de guvernamant. Ramane de vazut care vor fi consecintele. Ramane de vazut daca o alternativa la Psd are mai multe sanse decat o alternativa de dreapta.
Interesant este modul in care Psd a reactionat la alternativa care se constituie. Initial, Dan Matei Agathon, purtator de cuvant si noul secretar general al Psd, i-a facut pe multi sa il regrete pe predecesorul sau, Cozmin Gusa, care chiar daca era nemilos cu adversarii de tip Basescu, Stolojan sau Constantinescu, macar avea un aer decent. Fostul ministru al turismului s-a lansat in comentarii sterile, in glume de joasa factura, iar modul in care presa a reactionat i-a convins pe cei care gandesc politic in Psd sa-l schimbe pe guralivul purtator de cuvant din functie. Au urmat declaratiile pesedistilor inteligenti si abili. Primul care a recunoscut necesitatea de a avea o alternativa valoroasa la Psd si a avut cuvinte de apreciere pentru Pnl-Pd a fost vicepresedintele Viorel Hrebenciuc, omul care se ocupa si rezolva problemele dificile ale partidului sau, de la pacea interetnica cu maghiarii la schimbarea perceptiei negative asupra tarii noastre la Ue si organismele sale. I-a urmat Victor Ponta, un tanar politician care si-a dat recent doctoratul pe tema Tribunalului Penal International (ghici cine i-a fost coordonator?). Psd demonstreaza astfel ca a trecut de perioada infantilitatii politice, in care adversarii erau injurati si desconsiderati. Astfel, in viata parlamentara a mai ramas un singur partid unde se practica obiceiul de a-i injura pe cei care te critica (ghici care?).
Cu mare intarziere, viata politica din Romania incepe sa semene cu aceea din Occident, cu diferenta ca acolo nu exista nici un partid care sa regrete trecutul totalitar (comunist sau nazist) si care sa faca apologia politiei politice (la noi, a Securitatii). Dar una este sa incerci a te integra in Europa cu un sistem politic nefunctional (cum a fost pana de curand, cand Psd nu se deosebea de propriii sateliti) si alta este sa te integrezi cu un sistem politic in care supravietuieste o singura anomalie. Si Occidentul a trecut acest test, pentru ca partidele antisistem de acolo (comuniste, tradatoare, coordonate de la Moscova, prin Kgb) au sfarsit prin a fi integrate, devenind partide eurocomuniste. Se poate insa intampla ca o anomalie sa dea peste cap tot sistemul. Ceea ce ar putea compromite atat integrarea in Ue, cat si pe cea in Nato. Ceea ce inseamna ca, in afara de alternativa de dreapta sau de alternativa la Psd, mai exista una: alternativa la democratie.
Dan Pavel