Prioritatile opozitiei democratice
Marti, 16 septembrie a.c., intr-un talk-show la Antena 1, d-nii Stolojan si Basescu, liderii Pnl si Pd, au sustinut deschis alianta partidelor pe care le conduc, cimentata nu numai printr-un program comun de guvernare, ci si printr-o clara impartire a responsabilitatilor in posibila viitoare administratie: Th. Stolojan - presedinte, T. Basescu - prim-ministru. S-a confirmat, astfel, in mod evident, existenta faimosului "tandem" de care presa vorbeste in ultima vreme, cu mai multa sau mai putina simpatie. Alianta Pnl-Pd, structurata ca o formula partinica unitara, a fost raspunsul opozitiei parlamentare la omnipotenta partidului guvernamental, Psd-ul. Pentru cei mai multi analisti, ea era necesara si logica, fiind, in fapt, singura cale posibila de a bloca mentinerea Romaniei, pentru inca cel putin patru ani, sub tutela unui aparent regim de stanga, social-democrat. Partidul guvernamental este in realitate o grupare oligarhica constituita pe baza unei interdependente de interese "baroniale", care nu are nici o legatura cu formulari doctrinare sau optiuni ideologice. D-l Iliescu, fondatorul lui, suspina adesea dupa modelele egalitarist-socialiste care ar trebui aplicate in Romania, "modelul suedez" fiind, in lipsa "modelului sovietic", cel mai adesea invocat. Dar "iesirile" fostului - si viitorului - lider Psd sunt strict formale, propagandistice, pentru ca subalternii sai fac tot ceea ce vor, adica acumuleaza averi uriase prin rapt, fals in acte publice etc. Oricine se poate intreba ce fel de tara este Romania cand afla ca in Guvern sunt ministri care "fura" (material, ca Puwak, sau intelectual, ca Beuran), parlamentari la putere carora putin le pasa de "conflictul de interese" (precum coruptul dovedit N. Vacaroiu), functionari care scot peste noapte, dupa modeste "declaratii de avere", sume uriase pentru afaceri mai mult sau mai putin oneste. Daca Psd-ul aplica "modelul suedez", atunci il aplica intr-o maniera foarte originala, un model cu mot de girofar, la care suedezii nici nu s-ar putea gandi.
Realizarea unei aliante politice de tip nou, care sa zguduie pecinginea coruptiei intinse de Psd pe obrazul tarii, este, asadar, mai mult decat necesara. Sistemul interdependentelor clientelare instaurat de oligarhia Psd-ista face, de altfel, aproape imposibila lupta politica, bazata pe delimitari doctrinare sau programatice. Situatia este consecinta acapararii puterii dupa 1989 de catre oamenii aflati si astazi la putere, oameni care au refuzat cu obstinatie orice "tratament de soc" al economiei, orice exorcizare a politiei politice comuniste, dand astfel posibilitatea transformarii fostilor securisti in "onorabili afaceristi", in oligarhi legati intre ei prin "tainele" trecutului lor (sursa de santaj si "acoperire" reciproca), in baroni locali sau nationali. Cu un asemenea sistem, infiltrat in toate esaloanele birocratiei administrative, formulele clasice de batalie politica sunt dinainte pierdute, exemplul cel mai clar fiind experienta trecutei guvernari, dominata de defuncta Cdr. In "regimul Constantinescu" fiecare din partidele aflate la putere au actionat ca grupuri de interese, adesea divergente, manifestandu-se intrutotul asemanator Psd-ului, care avea insa avantajul unei structuri unitare, in care "interesele", chiar si cele opuse, se rezolva pe principiul spalarii rufelor murdare in familie. Guvernarea Constantinescu nu a putut rezolva nimic impotriva "sistemului", tocmai pentru ca grupurile partinice sustinatoare s-au folosit nesincronizat de "componentele" acesteia, defazarea permitand conservarea lui in ansamblu. Alianta Pnl-Pd si-a propus sa excluda o repetare a acestei experiente procedand pe fata la impartirea responsabilitatilor, la delimitarea clara a campului de actiune al fiecarui element al unitatii, fara a mai nuanta, liberal sau democrat, formulele programatice. Intr-o situatie atipica, cum este situatia Romaniei, vointa politica de transformare conteaza mai mult decat manifestarile doctrinare identitare, deosebirile ideologice ori solutiile diferentiate propagandistic. O victorie care nu va duce insa la desfiintarea sistemului de conditionari mafiote reciproce care guverneaza tara, nu va avea nici o valoare, excluzand si pe viitor posibilitatea aplicarii procedurilor democratice de lupta politica, in respectul legii si al alegatorilor, convinsi de o doctrina sau alta.
Alianta Pnl-Pd, impusa prin vointa liderilor celor doua formatiuni, a generat insa nenumarate reactii adverse. Cele ale Psd-ului (si ale mediilor dominate de el) sunt de inteles. Psd-ul nu poate abandona puterea, atata vreme cat "placinta economica" nu a fost complet impartita si oligarhia ce il sustine "onorabilizata" legal si asezata definitiv deasupra societatii. Psd-ul incearca si va incerca prin toate mijloacele destabilizarea noii structuri politice. Mai putin de inteles sunt insa reactiile potrivnice provenite din ziarele politice ale dreptei, din cercurile civice sau din grupurile de "observatori neutri" ai jocului politic romanesc. O prima teza vehiculata de acestea ar fi ca alianta Pnl-Pd este o alianta "contra naturii", Pd-ul fiind situat doctrinar la stanga, iar Pnl-ul la dreapta. Teza lipsita de fundament pentru ca, asa cum am mai spus, diferenta stanga-dreapta nu este functionala intr-o situatie atipica. De altfel, Pnl-ul nu mai este de mult un partid strict liberal, fuziunea cu ApR-ul dandu-i o marcanta tenta social-liberala, pe care absorbtia firavei Ufd nu a putut-o contrabalansa. D-l Stolojan insusi a cochetat multa vreme cu ideile de stanga, si preluarea sefiei liberalilor s-a datorat mai mult dorintei lui de a restaura societatea civila cu valorile ei, decat asumarii unor convingeri de dreapta. Iar Pd-ul, coplesit de "impactul european" al Psd-ului (bazat pe principiul ca Internationala Socialista il accepta oricum pentru ca este la guvernare), a evoluat tot mai mult spre o politica populara, mai degraba de centru-dreapta decat social-democrata. Apropierea ideologica este, in acest context, mult mai facila decat pare. O alta teza impotriva "uniunii" Pnl-Pd este aceea ca alianta, inclusiv repartizarea obiectivelor administrative (presedinte, prim-ministru) in "tandem", s-a facut fara respectarea "procedurilor democratice", adica fara respectarea vointei organizatiilor locale. S-a afirmat, din aceasta perspectiva, ca Stolojan "a santajat" Pnl-ul, amenintand cu demisia daca alianta nu se face, iar Basescu a amenintat cu desfiintarea filialelor Pd care nu se supun deciziei de coalizare. "Tandemul" ar fi devenit astfel "o realitate mai consistenta" decat alianta propriu-zisa. De aici, concluzia ca noua structura Pnl-Pd "repeta povestea" aliantei conduse de Cdr. Teza poate fi usor respinsa pentru ca "procedurile democratice" nu fac nici "doi bani" intr-o situatie exceptionala cum este situatia Romaniei, dominata de o grupare profund nedemocratica cum este Psd-ul. In situatii exceptionale sunt necesare solutii exceptionale, rezolvarile nuantat programatice putand fi ofertate alegatorilor de-abia dupa demolarea sistemului atipic prin care este guvernata Romania. Pnl-ul si Pd-ul ar trebui, dimpotriva, sa forteze si inregimentarea miscarilor populare si crestin-democrate, conditionata de unificarea lor pana la alegerile locale, fara a repeta insa structurarea unei aliante dupa modelul fostei Cdr. Prioritatea opozitiei in acest moment este, repet, demolarea monopolului politico-mafiot al Psd-ului, pentru a putea impune restaurarea societatii civile, a normalitatii.
O mentinere a competitiei partinice intre fortele politice democratice nu poate duce, in actualul context, decat la conservarea puterii de catre Psd (eventual printr-o "fireasca" alianta a sa cu Prm-ul, care regrupeaza extrema nationalista, pur politica, a fostei securitati) si la amanarea la nesfarsit a functionarii reale a "procedurilor democratice".
Toma Roman