Un francez pe drumul crucii:
Gerard Chaigneau
Neindemnat de nimeni si neplatit, un francez si-a luat misiunea de a ridica pe toate continentele lumii simbolul crucii. Cele mai multe cruci au fost inaltate in Romania.
Motivul? "Credinta arzatoare a romanilor"
Gradinar al Sfintelor Cruci
Il cheama Gerard Chaigneau si l-am intalnit la Alba-Iulia. Gazda sa, o minunata familie greco-catolica, ne-a asezat la masa, incepand neostentativ, cu un anume fior mistic, rugaciunea de binecuvantare, in timp ce Gerard insotea cuvintele romanesti cu propria sa rostire franceza, ca un ecou adanc si plin de traire. Asa l-am cunoscut, intr-un moment aparte, intens si tulburator - un moment ce regasea, in aceeasi invocare de multumire, deopotriva catolicul, ortodoxul si ravna greco-catolica. Gardurile nevazute ale diferentelor de tipic si limba se ridicasera - macar pentru o secunda - in chip miraculos, lasandu-ne neamestecati si alaturi totodata.
Intre doua varste ale maturitatii, sfios, dar fara complicate ascunzisuri, Gerard e un calator al lumii. Dupa o revelatie despre care evita sa vorbeasca, si-a luat tenace si neplatit de nimeni misiunea de a ridica pe toate continentele simbolul crucii, implinind astfel lucrarea ecumenica din Jubileul anului 2000 si indemnul Sanctitatii Sale, Ioan Paul al Ii-lea, in ziua de Florii: "Va incredintez semnul acestui An Jubiliar, Crucea lui Hristos. Duceti-o lumii!".
Primit cateodata cu neincredere si suspiciune, alteori cu entuziasm si ajutor, Gerard a plantat - impreuna cu alti frati de credinta - peste 4000 de cruci in toate colturile Terrei: din Franta in Liban, din Venezuela pana in China, Laos sau Oceania. Intamplator sau nu, cele mai multe cruci le-a ridicat in Romania: la Craiova si Bucuresti, la Valea Plopului, la Seuca sau Alba-Iulia, in Apuseni sau Ceahlau. In total ar fi 40 de asemenea cruci, inalte de 7,38 m - a suta parte din cei 738 de metri cat masoara dealul Golgotei, dealul martiriului Mantuitorului. Lucrurile nu sunt atat de simple pe cat par. Sacralitatea dimensiunilor crucii e insotita tainic si nerostit de multimea altor amanunte ritualice: de la alegerea locului pana la orientarea crucii spre est si iluminarea ei in alb si albastru, ca o invocare fierbinte a sperantei in Inviere si Mantuire; asa cum spune Iisus: "Eu sunt Lumina Lumii". Atent la orice detaliu, Gerard Chaigneau se roaga necontenit, cerandu-le lucratorilor sa munceasca incet si in liniste, ca intr-o biserica. S-ar zice ca nu crucea in sine conteaza, cat gandul si trairea spirituala pe care le investesti. Si munca poate fi o rugaciune! Important este ca in tot ce faci sa fii in legatura cu Dumnezeu. Efectul este uimitor. Odata ridicate, aceste cruci isi incep lucrarea lor mistica si protectoare. Fara vreun gand de trufie, Gerard a strans nenumarate marturii despre puterea vindecatoare a Crucii. In Costa Rica, pe colina orasului Coimbra, un tanar grav bolnav a ingenuncheat la piciorul Crucii si s-a ridicat sanatos. In Spania, langa Alicante, parintele Manuel s-a tamaduit, dupa cum singur marturiseste: "Cu catva timp in urma, am fost lovit de o masina si in urma accidentului am ramas grav handicapat fizic. Dorind din suflet sa ridic Sfanta Cruce, am rugat doi prieteni sa sape fundatia. Dar prietenii nu au venit. Vazand cum trec orele si gandindu-ma ca in curand va sosi Crucea, am inceput eu insumi sa sap. Spre marea mea surpriza, pe masura ce groapa fundatiei se marea, cresteau si fortele mele. Cand Crucea s-a inaltat, m-am simtit vindecat cu totul. Examenele medicale pe care le-am facut la Spitalul "Saint Vincent" din Alicante i-au uluit pe doctori. Cu totii au acceptat ca insanatosirea mea brusca era un miracol. Toate sechelele accidentului disparusera ca si cum n-ar fi fost".
Miracolele Sfintei Cruci nu se opresc aici: in regiunea Cadix din Andaluzia a fost oprita o catastrofa ecologica, iar in Guadelupa s-a domolit inexplicabil un ciclon care ameninta putinul avut al taranilor din mica insula Tierra Alta. Oricat de spectaculoase ar fi aceste minuni, pentru Gerard, cea mai uimitoare din toate pare a fi convertirea la credinta si impacarea intre oameni. "Este tulburator sa vezi cum aceasta Cruce reuneste cele mai diferite confesiuni; cum la Craiova sau Teius, slujba de sfintire alatura preotul ortodox cu cel catolic, intr-o fratie sincera si nedisimulata. Ecumenismul acesta nu e nici pe departe un scop in sine, ci un efect, o pace interioara, in care se regasesc toti crestinii, inclusiv protestanti si evanghelisti. Amplasata pe o colina sau la intersectia unor strazi, Crucea nu e un discurs, ci un semn care cere atitudine - o accepti sau nu. Trecand pe langa ea, o secunda macar trebuie sa te gandesti la finalitatea Crucii, la indemnul ei cutremurator: sa pregatim fiecare din noi venirea lui Hristos... Prin ceea ce fac sunt un simplu zidar. Lucrarea nu-mi apartine. Eu doar pun mortarul. De restul se ocupa Dumnezeu. Nu am cuvinte sa spun ce bucurie am avut cand, la cateva zile dupa sfintire, tinerii din Alba-Iulia isi dadeau intalnire la lumina Crucii abia ridicate, se rugau, se confesau unii altora, cantau si se bucurau impreuna. E semnul neindoielnic si plin de adevar ca aceasta Cruce a devenit vie, ca ea a inceput sa insemne ceva in viata fiecaruia."
"Domnul Nici-un-problem"
Misiunea pe care o implineste ii aduce lui Gerard fericire. Cei care il cunosc ii spun: "Domnul Nici-un-problem", expresie pe care blandul francez o foloseste adesea. Ceea ce te uimeste din prima clipa la Gerard sunt optimismul si simplitatea sa. Chiar si cand sicanele birocratice ale unui primar pun sub semnul indoielii ridicarea Crucii, Gerard zambeste si repeta vorba lui preferata: "Nici un problem". Dumnezeu le randuieste pe toate. Simplitatea e felul lui de-a fi, dar si rodul unei filosofii cultivate adanc si tenace, fara alte comentarii de prisos. "Lucrurile complicate ma distrug fizic, imi dau niste dureri cumplite de cap. Nu vreau sa ma gandesc la ceea ce a fost sau la ceea ce as fi putut face. Iau prezentul asa cum e si mereu Ii cer lui Dumnezeu sa fie cu mine, sa ia deciziile cele mai bune in locul meu. Vreau si tanjesc din tot sufletul dupa simplitate - acea simplitate a iubirii cu care o mama pregateste mancare pentru copilul ei sau un indragostit ofera o floare fiintei dragi. Refuz tot ce este incalcit si generator de neliniste, gandind ca misiunea noastra e sa facem orice lucru cat mai bine posibil. Asta iubeste Dumnezeu: lucrul facut cu dragoste. Adeseori, ma simt ca un copil - imi dau seama ca am mereu de invatat ceva si ca, in ciuda eforturilor, inca nu stiu nimic despre Dumnezeu. Nu disper insa niciodata. Am intreaga speranta ca atunci cand fac voia altcuiva, fac de fapt voia lui Dumnezeu."
Peste tot unde se duce, Gerard e iubit si intampinat cu bratele deschise. E vorba de bunatatea si blandetea lui, dar si de un ajutor venit nevazut si puternic de sus. Tot timpul se intampla ceva miraculos in implinirea misiei sale: desi nu stie decat franceza, Gerard a capatat darul de a intelege tot ce se vorbeste in jurul lui - de la romana la rusa, de la spaniola la lituaniana. Cu o forta ce nu-i apartine, a reusit sa-i convinga si pe protestantii din Ungaria si pe musulmanii din Bosnia sa accepte ridicarea Crucii chiar langa biserica lor. Gerard e un singuratic si un idealist. In ce face nu se reprezinta decat pe sine. Fara nici un sprijin material, el isi cheltuieste pensia cumparand materiale de constructie si platind biletele de avion. Acasa, la Vallance, unde il asteapta o sotie si doi copii, este mai mult un musafir. In cateva randuri, a avut tentatia de a renunta. Nu a facut-o, mai ales dupa ce a descoperit cu uimire Romania. Cum singur recunoaste: "Romanii si credinta lor arzatoare mi-au dat curajul sa continuu. De cate ori revin in Romania, simt la modul cel mai real ca parasesc o tara si castig o alta. Parasesc o familie si regasesc caldura unei alte familii. Am calatorit mult pana acum, dar nicaieri nu am intalnit o mai mare bucurie in acceptarea Crucii. E multa suferinta aici, dar si multa traire crestina. Asta explica multe: am pornit de la doua cruci si am ajuns la peste 40, iar cererile oamenilor nu mai contenesc. Preoti sau simpli mireni, oamenii se opresc din drum, vad lucrarea Crucii si zic: "Vrem si noi o cruce. Ajuta-ne". Asta s-a intamplat cu preotul Tanase de la Valea Plopului, cu primarul de la Horia, ba chiar cu un protestant, care a dorit ridicarea Crucii in dreptul casei lui de la Teius. De doi ani, plec si revin mereu in Alba, coplesit de cereri. Daca continuu asa, am impresia ca ma voi stabili cu totul in Romania".
Nevoia de speranta a romanilor
Cand ii cer sa faca un portret al romanului, asa cum l-a cunoscut, Gerard ma refuza delicat. Nu vrea sa faca clasamente subiective sau sa supere pe cineva. "Sunt stoic si imi place sa iau oamenii asa cum sunt, cu defectele si calitatile lor." Trebuie totusi sa recunoasca plusul de motivatie pe care l-a simtit aici, acea nevoie disperata de speranta a oamenilor - speranta de negasit in alta parte si cu atat mai putin in Franta, unde cultul banilor si al placerilor de tot felul a ajuns deja sa-L inlocuiasca pe Dumnezeu. "Prin suferinta si lipsuri, romanii mai au o sansa de Mantuire. Important e ca in goana noastra dupa cele necesare traiului sa nu uitam ca Dumnezeu ne iubeste si ne propune mereu sa-L intalnim. Daca nu vrem acest lucru e o catastrofa. Fara El nu putem face nimic."
Gata oricand sa plece in alta parte (la Skopje sau la Riga), dupa porunca divina pe care o primeste in rugaciune, Gerard mai ramane un timp in Romania. Mai sunt inca multe cruci de ridicat, acolo unde suferinta e mai mare: in Valea Jiului, in curtea azilului de la Plataresti, in orfelinate, intr-un oras mort economic, cum e Cugirul. Cu optimismul sau neabatut, Gerard e convins ca, prin Cruce, Dumnezeu ne vorbeste tacut. Noua nu ne ramane decat sa-L auzim si sa intram in dialog cu El. Pentru asta trebuie sa incepem cu lucrurile cele mai simple. Crucea e primul dintre ele. E chiar temelia.
Sorin Preda
Foto: Florentin Popa