Al Bano
"In Romania ma simt mai tanar decat acasa"
Desi nu s-a aflat pentru prima data in Romania, Al Bano Carrisi a fost asaltat de o multime de oameni care doreau sa-l salute, sa-i vorbeasca, sa-i ia interviuri, sa-i solicite un autograf sau, pur si simplu, doar sa-l atinga. Asta, fara sa luam in considerare fanii care, mai putin indrazneti, doreau doar sa-l auda cantand. Renumele pe care si l-a castigat cu ani in urma printre romani pare sa nu-si fi pierdut din forta. Asa ca pentru jurnalisti a fost aproape imposibil sa-l "fure" de langa admiratori, mai mult de 20 de minute, asa cum a fost si cazul "Formulei As". Iata, deci, scurtul dialog purtat in masina care-l ducea intre doua destinatii litorale
"Ma consider ca facand parte din istorie"
- D-le Al Bano, sunteti foarte iubit in Romania! Ati cucerit generatii intregi cu vocea dvs. inegalabila. Intrebarea este: ce stiti despre tara care v-a adoptat cu atata entuziasm? Rude apropiate intru latinitate, oare romanii si italienii seamana intre ei?
- Mai intai multumesc pentru laude. Sunt onorat sa stiu ca romanii imi iubesc asa de mult muzica. De altfel, incep sa cred ca vorba buna si gentiletea sunt o caracteristica a poporului vostru. Nu stiu foarte multe despre romani, dar in rastimpul petrecut printre ei, am capatat certitudinea ca amabilitatea este una din trasaturile voastre definitorii. Sunteti foarte deschisi catre comunicare. Disponibili fara hotar. In plus, nu pot uita nici ospitalitatea voastra deosebita. Ce sa mai spun, iti marturisesc cu sinceritate ca in Romania ma simt mai tanar decat acasa. Poate si pentru ca, intr-o anumita masura, mi se pare ca in Romania de azi regasesc o Italie din trecut. Sper ca nimeni sa nu se simta jignit cand spun asta. Ma refer la o anumita stare de lucruri mai calma, mai asezata, mai clasica. Senzatia asta s-a conturat poate si pentru ca simt ca in Romania sunt foarte bine receptat din punct de vedere muzical, exact asa cum se intampla si in Italia mea natala, acum catva timp. Cum iti spuneam si mai devreme: parca intineresc! Probabil ca si proiectul pe care l-am demarat acum, impreuna cu tanara si exceptionala artista care este Paula Seling, contribuie la mentinerea acestui sentiment. Nu e vorba despre nostalgie, ci de un sentiment de renastere, de incredere in muzica mea. Cat despre asemanarile dintre popoarele noastre, e in afara oricarui dubiu faptul ca dincolo de radacinile istorice comune, ne extragem seva dintr-un strat profund al sensibilitatii umane si artistice, care ne uneste dintotdeauna si pentru totdeauna.
- Ce se mai intampla cu muzica dvs.? In ultima vreme, stirile despre cantaretii italieni au disparut din presa occidentala, inamorata total doar de ritmurile moderne de rap, house si hip-hop.
- Mi se pare firesc, tinand cont de invazia agresiva a muzicii anglo-saxone si a ritmurilor computerizate, ceea ce nu inseamna, Doamne fereste, ca am ceva cu vreunul din genurile acestea, atat de agreate de adolescenti. Dimpotriva, am tot respectul pentru artistii de valoare din toate zonele muzicale, chiar daca in contextul de astazi muzica italiana, si a mea in particular, nu mai este promovata asa cum ar merita. N-as vrea sa fiu judecat ca o persoana excesiv de orgolioasa, dar ma consider ca facand parte din istorie, prin ceea ce am apucat sa fac pana acum si, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi face si de acum inainte. Nu m-am plafonat, iar continuitatea activitatii mele artistice e unul dintre telurile fundamentale ale vietii mele. Am insa regretul ca situatia la care ma refeream mai devreme, aceea legata de sectorul promotional al existentei noastre, face ca talente extraordinare ale muzicii italiene sa fie cvasinecunoscute publicului romanesc si european, in general. Si sunt convins ca acelasi lucru il puteti spune si voi despre o seama de artisti romani. Revelatia pe care am avut-o ascultand-o pe Paula Seling a fost indescriptibila in cuvinte, dar nu este singulara. Am apreciat-o in mod deosebit si pe Narcisa Suciu, pe care am ascultat-o la Festivalul Callatis, ca si pe foarte tanara solista a unei trupe, se numea parca Angel sau asa ceva. Domnisoara aceea are niste date native absolut senzationale. Ii prevad un viitor stralucit. In paranteza fie zis, n-am reusit sa inteleg, cu ocazia aceluiasi festival, de ce organizatorii tolereaza prezente artistice mimate, 100% playback. In Italia, acest lucru ar fi de neconceput si, daca prin absurd s-ar intampla asa ceva, ar fi imediat taxat de public. Eu cant de peste patruzeci de ani si nu imi aduc aminte sa fi facut vreodata asa ceva. Nu e rusinos, e inadmisibil! Sa ma scuzi, dar mie imi place sa spun exact ceea ce gandesc...
"Omul arata asa cum se simte"
- Aveti reputatia unui artist foarte legat de origine si, mai ales, de numeroasa dvs. familie, de bunici, parinti si rudele alaturi de care ati crescut si alaturi de care traiti. Reportajele pe aceasta tema, publicate in presa italiana, sunt extrem de fierbinti. Se pare ca italienii mai cred in familie.
- Si in cazul acesta cred ca este vorba despre o trasatura latina de caracter, prezenta si la spanioli si portughezi. Dar, desi subiectul acesta imi sta la inima, iti propun sa il discutam altadata pe larg. Ar trebui sa avem la dispozitie cateva ore tihnite in care sa-ti pot picta tabloul acelor vremuri feerice, care reprezinta suportul vietii mele. Din pacate, ragazul pe care il avem e prea scurt. Mi-ar face insa mare placere sa revin pe larg asupra acestei probleme, eventual intr-un viitor interviu.
- Multumesc pentru aceasta promisiune si nu mai insist decat cu o singura intrebare, legata de tragica disparitie a fiicei dvs., Ylenia. Suferinta dvs. a impresionat mapamondul. Cum ati reusit sa o depasiti?
- Cu certitudine, credinta a fost reazemul meu. Credinta a fost si ramane o coordonata, o parte esentiala a intregii mele existente. Nu imi este usor nici acum sa vorbesc despre acest subiect, dar am avut norocul ca soarta sa-mi dea voie sa regasesc izvorul vietii: Dumnezeu e cu noi! Cu fiecare dintre noi!
- Trecand intr-un registru optimist: am fost foarte bucurosi sa aflam ca o alta fiica a dvs., Crystel, a participat la competitia din cadrul Festivalului "Cerbul de Aur". Talentul muzical pare sa fie o marca depusa in familie...
- Nu pentru ca e fiica mea, dar imi face realmente placere sa o spun, Crystel este un talent indiscutabil. Si repet: cand spun asta, vorbesc exclusiv de pe pozitia artistului, nu de pe aceea a tatalui. Piesa pe care a prezentat-o la Festivalul "Cerbul de Aur" a fost propria ei compozitie. Muzicienii din echipa mea n-au facut decat s-o orchestreze si cred ca a iesit un lucru bun, competitiv. Eu nu am vrut sa o influentez in nici un fel, dar pot sa spun ca am fost invadat de o imensa bucurie atunci cand am realizat ceea ce prindea sa inmugureasca: era vorba, pur si simplu, de o continuitate artistica neimpusa, naturala.
- Se pare ca ati gasit izvorul tineretii vesnice: aveti o noua sotie, alti doi copii care sa se aseze alaturi la masa familiala, o cariera infloritoare, o vie productiva, iar dvs. aratati fantastic. Care e secretul?
- Nu e vorba de nici un secret. Omul arata asa cum se simte. Eu cred in bunul Dumnezeu si in indeplinirea vointei Sale pe pamant. Si sunt profund impacat cu aceasta idee si cu viata mea. Asta e tot.
- In final, va rog sa le urati ceva special cititorilor revistei "Formula As", admiratorii fideli ai lui Al Bano.
- Dumnezeu sa va ajute pe masura gandurilor si faptelor voastre!
Ines Hristea