Tinerete fara batranete...
- Cele 10 principii ale tineretii vesnice -
1. Somnul complet
E bine de stiut ca o noapte prea scurta se citeste in primul rand pe obraz: cearcane, o fata palida, o expresie de om abatut. Lipsa de somn n-a intinerit, niciodata, pe nimeni. In schimb, somnul este un moment unic de regenerare a intregului organism. Maximul de activitate celulara se atinge noaptea, cu un varf la ora 1 dimineata. Atunci celulele profita de linistea organismului pentru a se diviza, pentru a-si vindeca ranile produse de agresiunile exterioare, pentru a-si reface energia. Daca vom tine minte ca ceea ce inseamna cosmosul pentru noi insemnam noi pentru celulele noastre, vom deveni, poate, mai intelepti. Asa cum noi ne plangem de influenta nefasta a mediului ambiant, pentru celulele organismului nostru, mediul ambiant suntem noi. Deci, iata suficiente motive pentru a ne culca la vreme si pentru a dormi destul.
2. Expunere la soare in doze mici
Bun pentru moral si indispensabil pentru sinteza vitaminei D, soarele este totodata si responsabilul numarul unu al imbatranirii pielii inainte de 50 de ani. Cercetatorii au constatat ca nu exista, practic, modificari fiziologice la nivelul tesuturilor cutanate inainte de aceasta varsta. "Prabusirile" de tesuturi, ridurile, sunt cauzate in principal de actiunea razelor ultraviolete. Deci, profitati de soare, dar fara a abuza, si folositi produse cosmetice cu un grad ridicat de protectie antisolara. Mergeti prin soare, dar nu zaceti in el.
3. Atentie la spinare!
Incepand cu varsta de 20 de ani, discurile intervertebrale isi pierd din elasticitate. Pentru a va proteja un spate sanatos si pentru a evita blocajele care va compromit supletea si elasticitatea miscarilor, renuntati la sporturile violente, feriti-va de pozitiile gresite si nu ridicati greutati mari.
4. Mancati echilibrat
Acordati prioritate elementelor care va impiedica organismul sa imbatraneasca: vitamine - aflate din abundenta in fructe si legume proaspete, dar si calciu, prezent in produsele lactate. Acesta din urma are insusirea de a pastra capitalul osos, care dupa 30 de ani are tendinta de a scadea cu 3% in fiecare an, ducand la scleroze si tasari de vertebre.
5. Evitati regimurile dure de slabit
Ele determina mari lipsuri in alimentarea organismului cu elementele esentiale, periclitandu-va, daca nu sunt supravegheate cu grija, sanatatea. Dar cel mai rau este faptul de a pierde repede cateva kilograme care apoi se repun. Aceste variatii intind pielea si, adesea, dupa curele drastice de slabire se observa o lasare a sanilor, a pantecului si a bratelor.
6. Practicati o activitate fizica
Si muschii au tendinta de a se lasa, daca nu ii punem sa munceasca. Si, fara ei, atat silueta femeilor, cat si a barbatilor isi pierde robustetea si aspectul tonic. Si activitatea fizica mai are un avantaj: ea dinamizeaza circulatia sangelui din cap si pana in picioare, ameliorand astfel schimburile la nivelul tesuturilor cutanate. Activitatea celulelor se dinamizeaza si, ca urmare, creste fermitatea pielii. Nu e necesar in acest scop un sport de performanta: mergeti pe jos in fiecare zi, urcati scarile evitand liftul, mergeti cu bicicleta, faceti cateva exercitii de gimnastica pe zi. E de ajuns.
7. Preferati dusurile reci bailor fierbinti
Caldura provoaca dilatarea vaselor sanguine, lasarea tesuturilor, iar o imersiune prelungita produce o pierdere importanta de apa din organism. In schimb, dusul stimuleaza circulatia sanguina, face masaj, iar prospetimea apei face pielea mai tonica.
8. Hidratati-va pielea
Indiferent ce tip de piele aveti, hidratarea ei ajunge pentru a intari apararea ei naturala si pentru a intarzia cu ani de zile aparitia primelor riduri, care sunt cauzate, mai ales, de deshidratare. Pentru a indeplini aceasta functie a ingrijirii extrem de eficace, nu ezitati sa folositi creme hidratante de noapte si zi.
9. Beti minimum un litru si jumatate de apa pe zi
Hidratarea corpului din interior este cel mai bun mijloc de a elimina toxinele si de a lupta contra fenomenului de deshidratare care intervine cu anii, si nu doar la nivelul pielii. In fond, apa reprezinta 70% din greutatea corpului la 20 de ani, si 50-60% spre 60 de ani. Pentru a bea fara efort aceasta cantitate de lichid, puteti consuma la fel de bine sucuri de fructe (fara zahar si acid), infuzii de plante si lapte. Dar atentie, fara zahar!
10. Supravegheati-va tinuta!
Indreptati-va spatele, tineti umerii drepti si sugeti-va pantecul. In cateva secunde veti castiga 10 ani, cativa centimetri si un mod de a pasi mai alert. De indata ce veti izbuti, incordati-va muschii fesieri si indreptati-va gatul. Tinuta, sigura, de regina.
Rodica Demian
Longevitatea Si Naturismul
Longevitatea se mai poate obtine si prin remedii naturale. Iata cateva dintre ele:
•Drojdie de bere. Se iau cate 25-30 g de trei ori pe zi, ca atare sau adaugata in apa, lapte, suc de rosii sau orice suc de fructe.
•Germeni de secara, cate o jumatate de kilogram pe zi. Contin de patru ori mai multe proteine decat un ou.
•Laptisor de matca, drajeuri. Se iau trei drajeuri pe zi, timp de o luna. Se face pauza o luna, apoi cura se repeta. Se consuma 5-6 cutii pe an.
•Laptisor de matca omogenizat in miere. Se iau cate 10 g de amestec dimineata, mentinut sublingual. Sa se consume cu o ora inainte de micul dejun. Dupa consumul unui borcan se face o pauza de sapte zile, dupa care dieta se repeta.
•Propolis, 20%, in alcool. Se iau cate 20-30 picaturi, de trei ori pe zi, cu o ora inainte de masa.
•Polen, 20 g pe zi (2 lingurite), dimineata pe nemancate, timp de o luna. Se repeta de patru ori pe an, uneori cura trebuie prelungita tot anul, cu pauze de cate o saptamana dupa fiecare luna.
•Apilarnil, drajeuri. Se iau cate 3-8 drajeuri pe zi, se sug sau se inghit, inainte de mese. Se fac cure de 40-60 de zile, separate prin pauze de 30 de zile.
• Apilarnil - drajeuri. Se folosesc inainte de mese (3-8 pe zi), se sug sau se inghit. Se fac cure de cateva luni, separate prin pauze de o luna.
•Otet de mere. Se iau doua lingurite de otet amestecate cu 100 ml apa, la care se adauga 1-2 picaturi de solutie Lugol (5% iod si 10% iodura de potasiu), in cure indelungate.
•Cura de bai cu bicarbonat. 21 de bai, la temperatura de 36 de grade, in care se dizolva cate 60-70 g de bicarbonat de sodiu, in fiecare baie. Se repeta dupa patru luni. Se pot face patru cure pe an.