O "schimbare la fata"
S-a scris mult in ultima vreme despre "schimbarea la fata" a d-lui Ion Iliescu, presedintele Romaniei. Intr-adevar, din ianuarie 2001, dupa preluarea noului mandat prezidential, d-l Iliescu parea a-si croi o alta imagine decat cea cu care ne obisnuise dupa 1989. Comunistul "cu fata umana", devenit - intre timp - un socialist "de bine", criticul "capitalismului salbatic", cel care accepta tranzitia doar la presiunile Occidentului, dar mereu cu un ochi "la rasarit", se transformase intr-un "intelept" care isi masura declaratiile, intr-un om care se resemnase sa accepte cursul Istoriei, ba chiar mai mult, care voia sa ramana in Istorie, indreptand multe din "erorile" comise de adeptii sai in gestionarea tarii. In primii doi ani ai ultimului sau mandat, romanii l-au auzit cu uimire, si apoi cu incantare, certandu-si partenerii politici implicati in afaceri oneroase, blocandu-l pana si pe prezumtivul sau succesor, d-l Adrian Nastase, prea grabit sa-i preia, impreuna cu "echipa" proprie (si ea suspectata - sau dovedita - de coruptie), mostenirea. D-l Iliescu a vorbit de un "capitalism de cumetrie", dovedind ca este bine informat in legatura cu ce se intampla in tara, unde "baronii" Psd-ului fac legea. Este drept insa ca presedintele nu si-a atacat niciodata prietenii, corupti dovediti, ca Nicolae Vacaroiu, Dan Iosif s.a., ba chiar a cautat sa le asigure o "retragere frumoasa", cum a fost cazul "adormitului in post" la Paris, Oliviu Gherman, sau al defunctului Dan Martian. In schimb, de la inaltimea Cotrocenilor, domnul presedinte a parut echidistant politic, gata sa asculte toate partidele, gata sa accepte sfaturile bune, sa tempereze excesele.
Brusc, de la inceputul anului 2003, omul care pentru multi romani reprezinta inca "tatucul", politicianul exemplar, "sarac, dar cinstit", a redevenit agitatorul partizan de pana in anul 2000, politicianul implicat pana-n gat in sustinerea propriului partid, Psd-ul, in apararea "cuceririlor" acestuia, inclusiv in largirea "bazei de mase" prin resuscitarea nationalismului de tip Pcr-ist. "Gafele" prezidentiale (nu toate "spontane") s-au inmultit, virajul "spre stanga" a devenit evident. Recent, Alianta Civica a facut inventarul ultimelor declaratii socante ale d-lui Iliescu, demonstrand ca "perlele" acestuia sunt calculate, tin de un evident calcul politic. D-l presedinte priveste dincolo de 2004, anul-limita al ultimului sau mandat, cautand sa-si aranjeze un viitor activ, in care sa joace un rol cel putin la fel de important ca si pana acum. Reactia iritata la criticile ambasadorului Sua, M. Guest, fata de cresterea coruptiei in Romania Psd-ista, "directivele" date magistratilor privind nerespectarea proprietatilor evreiesti pentru procesele pe rol, declaratiile iresponsabile din ziarul israelian "Haaretz" legate de Holocaustul din Romania, dublul limbaj dupa interventia americana in Irak, etc. indica un joc cu evidente conotatii electorale, d-l Iliescu urmarind sa atraga pentru Psd "bazinul" nationalist-extremist al alegatorilor Prm. In acelasi timp, d-l presedinte cauta sa-si asigure fidelii ca va continua sa-i protejeze si dupa plecarea de la Cotroceni, "albindu-i", acordandu-le titluri si decoratii care sa le garanteze imunitatea. Deschiderea discutiei privind gratierea lui Miron Cozma (ale carui "mineriade" au terfelit cumplit imaginea tarii) este o ilustrare perfecta a acestei politici. Presedintele pare a urmari construirea unui "arsenal de rezerva", la care sa poata apela oricand.
D-l Iliescu a abandonat in ultimele sale "iesiri" si neutralitatea politica pe care functia prezidentiala o implica explicit. Prezentarea unui raport despre starea natiunii s-a transformat intr-o manifestare publica pentru Psd. Critica dura a coruptiei guvernamentale s-a oprit, ca si "palmutele" trase premierului, actualul presedinte al Psd. Omul care apara "dreptatea sociala" a incetat dintr-o data sa mai vorbeasca de cercetarea originii uriaselor averi Psd-iste, propunand insa Pna anchetarea liderilor opozitiei, fie si numai pentru a arunca o indoiala asupra onestitatii lor. D-l Iliescu a sugerat cercetarea penala a lui Traian Basescu, cel mai aprig dusman politic al Psd-ului, dar n-a vazut, n-a auzit nimic din ce se intampla in "ograda" lui. Nimeni nu l-a perceput pe presedinte luand atitudine in cazurile lui Dan Iosif (a carui fiica studenta a scos din buzunar 400.000 de euro ca sa cumpere o mina), Hildegard Puwak (care si-a inzestrat familia cu 150.000 de euro, uzand de functia ei guvernamentala), Traian Rece, senator Psd (care a cumparat - tineti-va bine - cu un milion de dolari o intreprindere in privatizare, desi declarase ca nu are in conturi "decat" 50.000 euro). Exemple de acest fel, din randurile Psd-istilor "de frunte", sunt nenumarate. Si totusi, autorul conceptului "capitalism de cumetrie" nici usturoi n-a mancat, nici gura nu-i miroase. D-l Iliescu a trecut cu trup si suflet la apararea Psd-ului, la conducerea lui spre victoria in alegeri.
Desigur, orice observator poate sustine ca fenomenul este "normal". Presedintele si-a anuntat mai demult intentia de a nu parasi viata politica. Si unde oare ar fi putut d-l Iliescu sa-si demonstreze activismul politic, daca nu in Psd, partidul pe care l-a "nasit" si l-a adus la putere? Este deci firesc ca el sa se intoarca la gruparea pe care a fondat-o si pe care si-a dorit-o dupa "ideile" sale. Presedintele "a negociat" cu liderul A. Nastase preluarea conducerii partidului, amenintandu-l ca fara popularitatea sa, acesta ar putea obtine un scor electoral mult mai redus. Lucru perfect adevarat, daca tinem cont de faptul ca discursul populist, nostalgic-socializant al d-lui Iliescu a facut diferenta in batalia imagistica atunci cand o mare parte a electoratului se convinsese - dupa guvernarea Pdsr-ista - ca "partidul" este in fond o reuniune de grupari mafiote, legate intre ele prin "contracte" oneroase, capabile de santaj reciproc. D-l Nastase a inteles ca trebuie sa-si modereze ambitiile pentru a nu-l supara pe Iliescu, ca trebuie sa-i accepte oamenii chiar cu riscul de a-si nemultumi protejatii, "tinerii lupi" tropaind de nerabdare sa ajunga la demnitatile care-i plaseaza "in fruntea bucatelor". Grupul din jurul d-lui Nastase este, cel putin de vitrina, mai deschis spre Occident, mai modern decat cel al "elefantilor" d-lui Iliescu. Dar nici Adrian Nastase, nici colaboratorii sai nu au impactul electoral al lui Ion Iliescu. Iata de ce "framantarile" interne din partid au incetat, iata de ce d-l Nastase a acceptat sacrificarea unora dintre sprijinitorii sai (vezi cazul C. Gusa), iata de ce "pacea" s-a instalat intre batranii si tinerii Psd-isti. Toata oligarhia Psd-ista este convinsa ca, sub conducerea lui Ion Iliescu, partidul va guverna si dupa viitoarele alegeri.
Stingerea "clocotului intern" este insa numai aparenta. Daca d-l Iliescu a acceptat sa nu mai candideze la presedintia tarii, facand "figura democratica", aceasta nu inseamna ca va renunta la putere. D-l presedinte vrea, in fapt, o revenire discreta la situatia din timpul comunismului, cand secretarul general al Pcr era conducatorul real al tarii. Functiile in stat erau pur decorative, doar Ceausescu, in paranoia lui cumulativa de titluri, asumandu-si-le pe toate. Un Psd omnipotent, un partid-stat, tolerand o opozitie decorativa, este visul d-lui Iliescu. Numai ca s-ar putea ca socoteala de acasa sa nu se potriveasca cu cea din targ. Nici Adrian Nastase, nici macar Mircea Geoana, omul presedintelui, nu vor accepta, dupa ce "vor trece puntea", tutela celui pe care, in particular, il considera mult mai bun in rolul de venerabil pensionar.
Toma Roman