Izvorul Muresului
dragoste pe viata
Potrivit Institutului de Meteorologie, Izvorul Muresului e satul cel mai insorit din Romania. Din cate zile ne binecuvanteaza sfantul soare in timpul unui an, cele mai multe aici au fost numarate. Pare de necrezut, dar in timp ce la Joseni, la "polul frigului", cativa kilometri mai la deal, ninge timpuriu si crapa pietrele de ger cinci luni pe an, la Izvor soarele zambeste padurilor de brazi argintii, peste 250 de zile pe an. In vreme ce la Miercurea-Ciuc sau la Odorhei, adica in vecini, ploua sau cade grindina, la Izvor e cer senin. Nimeni nu poate explica acest miracol, dar oamenii sunt multumiti si fara explicatii. E bine sa locuiesti la Izvorul Muresului, chiar daca nu poti cultiva decat cartofi si flori. Iar daca tot s-a dus vestea poienitelor cu zmeura, a fanetelor si cararilor secrete ce duc spre locul sacru de unde izvorasc cele mai mari rauri din Romania, Muresul si Oltul, si daca drumetiile fantastice spre Hasmasul Mare, tot de aici "izvorasc", de ce n-ar fi Izvorul un loc unic de popas la sfarsit de saptamana? Din Bucuresti, iti trebuie patru ore sa ajungi. Din Neamt, Roman si Bacau, doua-trei ceasuri. Bicazul, Toplita si Gheorghienii sunt la o aruncatura de bat. Trenurile care se indreapta spre Moldova, venind dinspre Timisoara, Bucuresti, Galati, Brasov si Targu Mures, cu popas obligatoriu la Ciceu, pe aici trec. Pentru romantici, sosirea acceleratului in gara de la Izvor este o imagine de neuitat. Merita sa vii pana aici doar sa vezi garniturile albastre strecurandu-se printre brazi. Trenul taie in doua un paradis.Plin de vile construite cu gust si de pensiuni care de care mai atragatoare, rasfirate printre gradini, cu fatadele inundate de muscate si de flori albastre de foaie-n fir, satul respira o intimitate vesela, punctata de flacarile scorusilor portocalii, rasariti pe toate cararile. Oaze de salvie ros-alba, de petunii mov si de scanteiute de culoarea rodiilor rasar printre proprietati linistite, spre care te conduc alei serpuitoare, "stropite" de o spuza de pietricele albe. La Izvorul Muresului e bine sa mergi pe orice vreme. Va stau la dispozitie, deja, cincisprezece pensiuni de toate categoriile.
"Cerbul de Aur"
("Arany Szarvas")
Pensiunea "Cerbul de Aur" apartine lui Sandor Domokos, un intreprinzator din Sandominic. Lacatus de mina la Balan, mostenitor de case taranesti de la bunicul Sandor Ianos, gazda pentru nunti si botezuri, acest secui vesnic in miscare isi atrage turistii cu oferte incredibile. Pentru o camera cu baie si televizor, el cere 10 euro (370.000 de lei) pe noapte. Pentru mic dejun si cina, te "iarta" cu 8-9 euro. "Cerbul de Aur" (Panzio "Arany Szarvas") din Izvorul Muresului este un mic complex de case gemene, ascunse intre brazi, cu piscina, miniteren de fotbal, gratar in aer liber, plita pentru gratar. In cele patru dormitoare, cu trei bai, sufragerie si bar, e loc pentru opt-zece persoane. La cerere, vecina Ana Bota, administratoarea, poate gati celebra supa de bograci, o specialitate saseasca de neuitat. Dar oferta lui Sandor nu se opreste aici: daca ai facut rezervare la una din pensiunile lui (are doua si in Sandominic) si ti s-a stricat masina pe o raza de 100 km, te remorcheaza gratuit si-ti ofera o masina sa circuli pana se termina reparatia. O sareta de 216 ani, restaurata, poate fi folosita, gratuit, pentru plimbarile locale. Cine vine a doua oara sa locuiasca la Sandor beneficiaza de 10% reducere la cazare. Cine vine a treia oara, de 20%, iar cine vine a patra oara nu plateste nimic o noapte. Daca cineva si-ar propune sa faca o nunta la tara, in salonul de o suta de persoane din curtea casei lui Sandor, ar putea avea mari surprize. Iata cateva: intreaga masa mare (ciorba, friptura, carnati, snitel, pulpe de pui la gratar, cu garniturile aferente, cu doua cafele, 100 ml palinca, un litru de vin de Focsani) costa numai 290.000 de lei. In plus, sareta pentru plimbat mirii si lautarii este "din partea casei", adica nu costa nici un ban. Pentru amanunte, sunati la 0744/39.92.70 sau la 0744/84.65.87 si intrebati de Akos Bokor, responsabilul de turism al asociatiei familiale Sandor.
La casuta cu zorele
Despre Ildika Sandor si casuta ei dintre flori, intre care domina zorelele, cu o curte in panta plina de zmeura si pomi fructiferi, am mai scris in revista noastra. Etajul se afla in lucru, la parter a mai fost construita o baie, iar bucataria in care "vrajitoreste" gospodina a fost largita. Asezata chiar la capatul de jos al partiei de schi, intre "gretzesi" (brazi) argintii, micuta pensiune are acum acces direct la sosea, in centru, langa complexul "Veverita". Pentru cine a mai fost in ospetie la doamna Ildika si nu poate uita cat de bine a mancat la masa din curte, de sub mar, reamintim cele mai cautate feluri care, cum spune ea, "fac bine la inima": papricas de pui cu smantana, sarmalute, gulas de fasole boabe, miel umplut, alte mancaruri secuiesti cu sosuri iuti, de-ti crapa maseaua. Turistii, cei mai multi tineri, revin cu mare placere in casa Sandor, unde gasesc intimitate si bun-gust. Ramane in "arhiva" familiei cazul olandezilor care, uluiti de spuza de flori de pe langa casa, s-au aplecat si le-au sarutat. Pana nu se trec, puteti face acelasi lucru daca va faceti o rezervare la tel. 0266/33.69.58 sau 0745/99.29.46, 0745/62.92.79.
"Gentiana", casa cu 50 de trandafiri
Construita initial ca o vilisoara de lemn pentru familie, "Gentiana" a devenit pe nesimtite adapostul ideal al celor care cutreierau muntii dupa ciuperci si flori de camp. Veneau seara tarziu si bateau in poarta, rugandu-se sa fie lasati sa doarma pe jos. Familia ofiterului pensionar Gheorghe Stoica s-a vazut confruntata cu o "realitate in formare", cum spune doamna Mia, gazda permanenta a drumetilor. Practic, sotii Stoica si fiica lor, Ramona, au cunoscut nemijlocit explozia din ultimii ani a turismului rural, trezindu-se "dati afara" din propria casa. Se intelege ca au fost nevoiti sa ridice un al doilea corp de cladiri, cu bai si tot ce trebuie. Dar n-au abandonat lemnul, fiindca il considera "cel mai cald material din care omul isi poate ridica adapost pe pamant". Atmosfera e patriarhala, amintind de povestirile bucolice de altadata. Lume buna, artisti si intelectuali isi fac rand sa obtina un loc de dormit in camerele cu iz taranesc de busuioc. Preturile sunt mici, nu trec de 250.000 de lei cazarea cu mic dejun. Daca poftesti la cina, te mai costa 100.000, iar daca te hotarasti sa iei pranzul gatit de doamna Mia, alti 150.000 de lei. Gazda e mai tot timpul zambitoare, pusa pe glume si petrecere. Cu mana ei a plantat 50 de tufe de trandafiri si 80 de fire de crini galbeni, unguresti, dar si nenumarate "tigarete" portocalii, aduse "de la cuscra" din Bretania - niste flori ciudate, in forma de tigara aprinsa. A semanat "discordie" intre petunii, polenizandu-le la intamplare si obtinand cele mai surprinzatoare combinatii de culori. A domolit, cu trunchiuri de mesteceni asezati in cascada, firul de apa care-i trece prin gradina, nu mai lat de trei palme, pe care-l poti seca "dintr-o sorbire". Nu-ti vine sa crezi ca e Muresul in "copilarie", la varsta la care n-a invatat inca sa mearga "in picioare". Pentru curiosi, facem precizarea ca in septembrie incep sa infloreasca gentienele prin toata curtea (gentiana este floarea desenata pe bancnota de 10.000 de lei). Daca vreti sa le mirositi de aproape, sunati la tel. 0740/91.88.48.
"Bianca", turism cu poarta deschisa
Regina pensiunilor din Izvorul Muresului este "Bianca", o vila de trei stele, cu 9 dormitoare elegante, plus o camera pentru copii, o bucatarie spatioasa si un salon de 90 m2, ale carui fotolii de piele si frumosul semineu din caramida colorata te indeamna la chef si lenevire. Proiectata doar ca resedinta familiala de vacanta, vila a intrat in circuitul turistic gratie dorintei celei al carei nume il poarta, Bianca, fiica lui Constantin si a Ecaterinei Ileana, o familie mixta romano-maghiara din Miercurea-Ciuc. Bianca, eleva la Liceul de Turism, i-a asigurat pe parinti ca nu au nimic special de facut pentru a intra in lumea turismului, trebuie doar sa lase poarta deschisa. In cateva minute, s-au oprit cei dintai trecatori cu rucsacurile in spinare, si n-a trecut mult pana au intrat pe alee primele masini. Conceputa de arhitectul Mihai Covaciu din Sfantul Gheorghe, vila este o expresie nonconformista a imaginatiei sale, fiind una dintre cele mai frumoase constructii din judet. Ridicata din zid, cu prea putine "nervuri" din lemn, sfideaza in aparenta specificul locului. Dar propune eleganta si stil, pentru buzunare potrivite, cu pretul negociabil de 300 euro/zi pentru inchirierea intregului spatiu, cu mic dejun inclus, fiind favorizate grupurile de 15-20 de persoane, si doar 500.000 de lei camera, la subsol si mansarda, de asemenea cu mic dejun. In pachetul de servicii oferite de "Bianca" intra sauna si sala de sport. Apropierea de partia de schi constituie un avantaj pentru sezonul rece, iar distantele mici pana la Lacul Rosu (45 km), Cheile Bicazului (50 km), Castelul medieval Lazarea (30 km), Catedrala catolica din Sumuleu (30 km), Piatra Unica din Hasmas, monument al naturii (25 km) sunt motive convingatoare pentru a va opri din drum, in vacanta, sa faceti cunostinta cu zona din care izvorasc Muresul si Oltul. Chiar si aceste izvoare au devenit obiective turistice, iar pentru amenajarea lor, familia Ileana face investitii, in colaborare cu Primaria din Voslobeni. Daca doriti si masa, atunci intra "in paine" doamna Pirosca, o bucatareasa din sat, din mainile careia veti primi cele mai gustoase mancaruri secuiesti si romanesti ce se pot gati astazi in Romania. Amintim doar branzoaicele cu stafide, pastravul ardelenesc cu slanina, unt, smantana si patrunjel verde, muschiul tiganesc, afumaturi cu branza, mamaliga la ceaun, somloyul cu galuste si cate altele. Pentru rezervari, sunatila tel. 0744/59.26.62, 0266/31.66.61, fax: 0266/37.10.27.
Ion Longin Popescu
Fotografii de Delia Hanzelik