Cartea pe valuri...
Acum cateva zile, in portul Constanta a tras un vas. Vasul Doulos. Aparent prin nimic deosebit de sute de alte vapoare care acosteaza anual in Pontul Euxin. Totusi, vasul are particularitatile lui. Este cel mai vechi vapor de pasageri din lume. Mai tanar cu doi ani decat Titanicul si cu o soarta infinit mai fericita. Pe vapor traiesc trei sute de oameni, multi dintre ei imbarcati ca pe Titanic, cu tot cu familie. Vasul este singura librarie plutitoare care strabate oceanele si marile. La bord sunt puse in vanzare peste 700 de mii de carti, pe sume mici, pentru toate buzunarele. Vasul este intretinut din vanzari.
Intr-o perioada in care ar fi multe de spus despre gestionarea culturii, mai precis despre lipsa de orizont a culturii romanesti, vasul acostat in Constanta pare o paranteza suprarealista, o metafora care ar trebui sa ne dea de gandit.
Romania pare sa fi trecut de civilizatia cartii. Banii dati culturii sunt directionati catre finantarea dinozaurilor. Pe langa Academie s-au prasit zeci de institute de cercetare care, dupa ani de efort, nu produc nici macar un soarece. Marile tratate editate sub patronajul Academiei sunt, de multe ori, jalnice si nerusinat plagiate. Premiile date pentru carte de institutiile statului incurajeaza amatorismul si diletantismul. Productia de carte, cum i se spune actului de creatie trecut prin furcile caudine ale birocratiei culturale, este in suferinta. Din cinci carti tiparite, patru sunt traduceri, adeseori de proasta calitate. Un traducator bun scade profitul. Restul apartine, intr-un raport disproportionat, clasicilor editati si reeditati in formulele scolare impuse inca de pe vremea Consiliului Culturii, si contemporanilor, editati in tiraje discrete, aproape invizibile. Editorii stau cu sapca-n mana pe la marile case pentru a primi o reducere care sa le permita sa publice succesele de acum cativa ani. Pentru ca literatura romana cunoaste putine succese. Librariile de cartier sunt in moarte clinica, omorate cu sange rece de lipsa de simt managerial si de cartile vechi din vitrine. Nici librariile centrale nu stau mai bine. Comertul cultural balteste intr-un ocean de nepasare. Nu altfel stau lucrurile cu bibliotecile. Aici personalul este blazat si infometat. Bibliotecarii primesc lefuri de mizerie. Misiunea lor este mai complicata decat pare. Cartea, se spune, sufera de o foame de spatiu care o face o mare devoratoare de cladiri publice. Pe langa toate acestea, oamenii cu bani ar trebui sa investeasca si in intretinerea cartilor. Depozitele ar trebui sa aiba aparate de mentinere a temperaturii si umiditatii constante, laboratoare de reconditionare. Putine sunt bibliotecile care se pot lauda cu asa ceva.
Biblioteca Nationala sta cu cartile in drumul Guvernului care, din cand in cand, ameninta ca ii va trimite pe bibliotecari inapoi, in subsolurile unde sunt depozitele de carte. Frecusul dintre Guvern si bibliotecari nu tine de salariile de rusine primite de slujbasii cartilor, ci de supravietuire. Guvernul le vrea sediul si-i tine sub presiune. Directorul lor, care a indraznit sa se opuna acestui plan, a fost acuzat ca ar fi complice la distrugerea unui manuscris de patrimoniu. Pentru aceasta operatiune, omul, de altfel un distins grafician si intelectual subtire, din tagma atat de detestata de Guvern a carturarilor cu scoala si talent, ar fi primit o caruta de bani. Acum sta intre puscarie si somaj, asteptand ca oarba de la Justitie sa-i faca si lui dreptate.
In aceste ape tulburi s-a materializat pe linia orizontului libraria acvatica. Nu stim daca cei trei sute de voluntari de la bord au acostat intentionat ori au naufragiat. Cert este ca vasul a fost invadat de amatori si curiosi care nu au plecat cu mana goala. Oficialii nu s-au imbulzit sa vada cu ochii lor ca este posibil sa orientezi cultura dupa Steaua Polara. Ei functioneaza de parca orice initiativa culturala de buna credinta ar trebui sa aiba nu soarta vaporului Doulos, ci soarta Titanicului.
N.C. Munteanu