Religia in postcomunism
Confiscarea de catre Psd a sarbatorii Maicii Domnului de la Manastirea Nicula, precum si a altor evenimente religioase, de catre liderii altor partide, a starnit pana la urma reactia ierarhiei Bisericii Ortodoxe Romane. Declaratia Arhiepiscopului Clujului, Feleacului si Vadului, Ips Bartolomeu Anania, cu privire la "impietatea si amatorismul politic" al celor care au distribuit printre credinciosi iconite imprimate pe verso cu initialele si sigla partidului de guvernamant, arata iesirea Bor din pozitia de dependenta fata de puterea temporala, indiferent de culoarea ei politica. Dar fenomenul are si semnificatii de natura teologico-politica si mistica. In fata ofensivei puternice a partidelor conduse de Stolojan si Basescu, Psd pare ca nu mai are alta solutie decat apelul la divinitate pentru pastrarea puterii. In fata hegemoniei pesediste, liderii partidelor din opozitie apeleaza la acelasi ajutor divin, ca singura modalitate de a castiga puterea. In realitate, Dumnezeu nu face politica. Ideea ca Fiinta Suprema se amesteca in lupta putere-opozitie sau de partea vreunui lider politic reprezinta o impietate la fel de mare precum aceea de a crede ca El vrea sa ajute o echipa de fotbal (la nivel de "nationala" sau de club) in confruntarea cu alte echipe.
Navala politicienilor postcomunisti in biserici si modul indecent de a-si afisa public credinta religioasa au fost remarcate in repetate randuri. Aceste manifestari au fost cu atat mai vizibile si mai deranjante cu cat au venit imediat dupa caderea regimului comunist totalitar, un regim ateist. Nu frecventarea bisericii si practicarea publica a credintei sunt insa deranjante. In fond, singurul criteriu pe care putem judeca oamenii este modul in care au ales sa se poarte intr-un regim liber. Din aceasta perspectiva, este mai putin relevant daca un fost nomenclaturist, securist sau simplu membru Pcr condamna religia, Biserica, credinta in Dumnezeu in sedintele de invatamant politico-ideologic, din moment ce in viata sa privata el alegea sa se casatoreasca religios, sa-si boteze copiii si sa-i educe in credinta crestina (sau in alta credinta); important este ce a facut acel nomenclaturist, securist sau fost membru Pcr cu libertatea sa de optiune dupa caderea totalitarismului comunist. Ar trebui sa fie imbucuratoare intoarcerea catre credinta a liderilor politici si, laolalta cu ei, a unei parti importante din popor.
Cu adevarat deranjant este comportamentul politicienilor, precum si al celor care ii voteaza. Ei se poarta de parca nu ar avea frica de Dumnezeu. Iar aici nu este vorba despre culoarea politica. Este vorba despre modul in care liderii politici respecta cele 10 porunci, precum si alte precepte morale care decurg din credinta crestina sau din alte credinte monoteiste. Nici nu mai conteaza modul in care anumite religii denumesc Fiinta Suprema, cand comportamentul credinciosilor incalca orice norme morale. Oameni care s-au aflat de-a lungul ultimilor ani in pozitiile cele mai inalte din Stat au incalcat porunca cea mai importanta - aceea de a nu ucide, iar pe mainile lor se afla sange. Altii si-au furat semenii si au calcat in picioare orice notiune de interes public care decurge din credinta religioasa. Iar comportamentele acestea nu sunt doar ale elitei. Ascultatorii de manele, dar si de hip-hop sau alte genuri muzicale se extaziaza la auzul unor melodii ale caror versuri indeamna explicit la incalcarea fiecarui punct al decalogului. Ce valoare mai are in aceste cazuri religia, din moment ce valorile sale morale nu au semnificatie in viata cotidiana? Iar cei care isi imagineaza ca oamenii nostri politici sunt expresia tuturor relelor, iar cei care ii voteaza sunt niste mielusei neprihaniti, se inseala amarnic. Politicienii nostri sunt expresia vie a moralitatii si mentalitatilor poporului din care s-au ridicat. Cei care vor sa mature complet clasa politica, pe motiv ca este corupta, ineficienta, diletanta, ar trebui sa se gandeasca la faptul ca ea ar fi inlocuita de politicieni la fel de corupti, ineficienti, diletanti. Baza de recrutare este aceeasi. Iar nivelul moralitatii colective este similar unei perioade pagane sau atee.
Pe vremea cand contele Alexis de Tocqueville vizita Statele Unite ale Americii (in jurul anilor 1830-1831, daca nu ma inseala memoria), el era fascinat de miracolul democratiei. El a dat tot felul de explicatii acelui miracol. Cea mai socanta ramane pana in zilele noastre - pentru ca este valabila si acum - aceea cu privire la faptul ca institutia politica cea mai importanta a Americii era religia. Nu Biserica, ci religia. Despre Romania nu se poate spune asa ceva, nici macar cu privire la trecut. Exista exceptii, insa nu prea multe, iar relevanta lor nu este una sociala. Se poate insa afirma ca institutia cea mai importanta a Romaniei este coruptia. Iar fragilitatea statului de drept nu este fara legatura cu statutul social al religiei.
Nu ne deranjeaza faptul ca liderii nostri politici merg la biserica in vazul lumii. Doar n-o sa mearga pe ascuns! Ne deranjeaza faptul ca mersul la biserica a devenit o activitate mondena, mediatizabila, facuta de dragul imaginii publice, cu gandul la beneficiile oricarui gest public. Nu ne deranjeaza faptul ca se impart iconite si alte obiecte de cult celor saraci si credinciosilor in general. Ne deranjeaza insa faptul ca pe verso scrie Psd. Si ne deranjeaza orice nume de partid inscris pe verso. Capitalul politic nu se castiga prin campanii de dezinformare a celor multi, ci prin lucruri facute in beneficiul lor. Nu ne deranjeaza faptul ca anumiti lideri politici isi fac cruce in fata camerelor de filmat. Ne deranjeaza insa ca din credinta crestina nu decurg consecinte morale si practice vizibile.
Rolul degradat al religiei in viata de zi cu zi este una dintre mostenirile comunismului. Va mai trece multa vreme pana vom intelege cat de malefica a fost influenta comunismului asupra natiunii romane. S-a intarziat mult in acest efort si poate ca s-a intarziat in mod ireversibil, pentru ca pe diferite cai a fost blocat procesul comunismului. El trebuia facut nu atat pentru a condamna niste indivizi, cat pentru a condamna simbolic un regim profund inuman si anticrestin. Cei care regreta comunismul sunt fiinte imorale, care nu au inteles natura malefica a acelui regim. Iar aceia care continua cu discursul de tip nostalgic sunt, de fapt, complici la perpetuarea raului. Vina nu se refera la perioada comunista, ci la prezent. Tocmai din pricina acestor tragice confuzii ar fi fost cruciala in spatiul spiritual al unei tari predominant ortodoxe o experienta precum crestin-democratia. Prin urmare, cand vorbim despre rolul degradat al religiei in viata cotidiana trebuie sa includem printre cauze si influenta factorilor actuali, care nu mai au nici o legatura cu perioadele comunista sau precomunista. Fiecare generatie are ocazia istorica de a alege in cunostinta de cauza intre bine si rau. In viata religioasa, ca si in viata morala, te definesti si redefinesti in fiecare moment, prin tot ceea ce faci. Cei care privesc in jur si se simt nemultumiti de ceea ce vad inca mai au o sansa de salvare.
Dan Pavel