Olimpicii nostri, gloria Romaniei
Ana Caraiani
- Eleva, prima in lume la matematica -
"Ar trebui sa existe un program national pentru valorificarea inteligentei"
"Fie P un numar prim. Demonstrati ca exista un numar prim Q, astfel incat, pentru orice numar natural N, numarul N la puterea P minus P sa nu fie divizibil prin Q". Ati inteles ceva? Eu nu. Nu pot spune decat ca imi suna ca de pe alta lume. Un mesaj de sucit mintile, misterios, abstract si rece, recuperat din epava vreunui Ozn. O parola pentru libera trecere in secolul al Xxi-lea. In realitate, este vorba de o problema de matematica pe care universitarii cu ochii oblici din Tara Soarelui Rasare le-au dat-o spre rezolvare celor cinci sute de olimpici de pe planeta Pamant, cu ocazia recentei Olimpiade Internationale de Matematica din Tokyo. Cinci sute de elevi din 86 de tari, obisnuiti cu astfel de abstractiuni, au incercat sa dezlege sarada. Nu stiu cati au reusit sa se apropie de final, dar e sigur ca o fetita firava, careia nu-i dai mai mult de 14 ani, desi are 18, a rezolvat-o. Incantati de solutia gasita, japonezii s-au inclinat pana la pamant si i-au agatat de gat Medalia de Aur. Prima in lume: Ana Caraiani din clasa a Xii-a a Colegiului National "Mihai Viteazul" din Bucuresti! Iata solutia: "Fie Q un divizor al lui P la P minus 1, supra P minus 1, astfel incat P la patrat nu-l divide pe Q minus 1". Atat. Mintea sclipitoare a romancei i-a uluit pe "japs" ("japonezi", engl.) prin "elementaritatea" gasita. Se pare ca ar fi existat si alte calcule, bazate pe o teorie foarte complicata, pe cunostinte mult mai avansate, dar simplitatea rezolvarii propuse de Ana Caraiani a depasit orice asteptare. La fel s-a intamplat anul trecut la Glasgow si acum doi ani la Washington, de unde fiica inginerilor Zoe si Cornel Caraiani s-a intors cu medalii de aur si argint. Tot cu aur s-a intors de la Sofia, unde a facut "ordine" in Balcani. Ca urmare, cu totul neintamplator, din aceasta toamna, olimpica noastra va fi studenta la Princeton University din Sua, acolo unde se reuneste, pe bani americani, toata crema matematicii mondiale. Pana atunci, putina relaxare nu strica, iar Ana si prietenii ei au pornit deja pe traseele vacantei.
"E ceva divin sa studiezi matematica"
- I-am admirat intotdeauna pe matematicieni. Mi s-au parut niste baieti "super", mai ales daca au mai luat si medalii de aur la olimpiade. Cand ti-ai descoperit talentul asta iesit din comun?
- Cred ca aveam sase ani cand m-a luat tata de mana si m-a dus intr-un parc unde mi-a vorbit pentru prima oara despre numerele negative. Mi s-a parut o joaca, era ceva mai frumos decat papusile. Incet, incet, chiar din primii ani de scoala, m-a furat vraja aritmeticii, abstractiunile ei ametitoare. Ajunsa in clasa a Vii-a, am participat la faza nationala a Olimpiadei, unde am obtinut premiul Ii. De fapt, la noi in casa se vorbea aproape numai de matematica, data fiind calificarea parintilor: mama, inginer de calculatoare; tata, inginer automatist. Am avut noroc si de o profesoara foarte buna la Liceul "Jean Monet", doamna Liana Manu. Dansa a ramas prietena casei, fiinta care m-a sustinut cu toata inima, dandu-si seama ca as putea ajunge mai sus. Imi spunea ca se recunoaste in mine, ca am o imaginatie potrivita pentru combinatiile abstracte de numere. Dupa ce am obtinut medaliile astea, m-a sunat de fiecare data si mi-a spus: "Ana, nu sunt surprinsa, ma asteptam". De fapt, chiar si tata s-a regasit in mine, fiindca si el a fost olimpic pe tara la matematica, dar n-a reusit sa treaca granita, erau alte vremuri.
- Presupun ca ai muncit enorm, ca ti-ai sacrificat copilaria de dragul miilor de probleme si exercitii cu care te-au bombardat cei care vedeau in tine o campioana in devenire. Ai tocit zi si noapte...
- Nu. Nu sunt o tocilara. Nu se poate ajunge la nivelul asta doar tocind. E nevoie si de multa munca, dar e nevoie si de idei, de imaginatie. In afara de temele pentru acasa, n-am acordat lectiilor suplimentare mai mult de doua-trei ore pe zi. Uneori doar o ora, alteori mai mult, in week-end-uri si in vacanta. Lucrez singura, important e sa am carti la dispozitie. E o placere, e ceva divin sa studiezi matematica.
- Ce are frumos matematica?
- Logica. Conexiunile dintre abstractiuni. Legaturile surprinzatoare dintre probleme, lumina care-ti inunda creierul cand ai gasit o solutie mult cautata. Cel mai spectaculos este atunci cand fac unele descoperiri. Cateva zile traiesc in nori, imi inchipui ca am dat lovitura. Nu conteaza ca, daca deschid o carte, aflu ca unul sau altul dintre marii matematicieni au rezolvat deja ceea ce credeam eu ca este o noutate. Faptul ca am ajuns in mod independent la acelasi rezultat cu diversi monstri sacri din domeniu, imi da incredere in mine insami.
- Povesteste-ne despre Olimpiada. Cum a fost la Tokyo?
- Din sase probleme de teoria numerelor, geometrie, algebra si combinatorica, am rezolvat cinci si jumatate. Pentru medalia de aur era de ajuns sa rezolvi patru. Am fost sase concurenti romani, toti din Bucuresti. Fiecare s-a intors acasa cu cate o medalie: una de aur, patru de argint si una de bronz. Este vorba de colegi de la Liceul "Tudor Vianu", de la Liceul International de Informatica si de la Colegiul National "Sfantul Sava".
- Care sunt, din perspectiva olimpica, marile puteri in matematica mondiala?
- Romania, Rusia, China, Bulgaria, Vietnamul, Coreea de Sud si Statele Unite ale Americii. Americanii sunt foarte buni, dar asa cum s-a intamplat in anii trecuti la gimnastica, majoritatea antrenorilor lor sunt romani.
"Emigrarea creierelor s-a diminuat. Important este ca guvernul sa traga invatamintele necesare, sa-i incurajeze pe tineri sa ramana in tara"
- Matematica romaneasca nu inceteaza sa alimenteze universitatile americane, cu noi si noi talente. Din cei sase medaliati din acest an, cati crezi ca vor ramane in tara?
- De la Olimpiada de matematica, spre exemplu, nu pleaca nimeni la studii in strainatate, in afara de mine. Nu mai suntem la inceputul anilor 90, cand plecau toti absolventii mai rasariti. Emigrarea creierelor s-a diminuat mult. Important este ca Guvernul sa traga invatamintele necesare din aceasta tendinta, sa-i incurajeze pe tineri sa ramana in tara. Fiindca, daca vor ramane, e clar ca vor avea un mare rol in schimbarea la fata a Romaniei. Am colegi exceptionali, lideri in toate domeniile. Ar fi pacat sa nu-i vedem maine in fruntea societatii. Pe de alta parte, se poate asigura un viitor matematicii si stiintelor in general numai daca va exista un respect oficial pentru invatamant si educatie. Nu stiu cat va mai dura apostolatul benevol al profesorilor. Acesti oameni lucreaza gratuit, peste programul lor scolar, ne antreneaza fara bani. N-ar trebui recompensati doar atunci cand elevii lor aduc premii internationale. Ar trebui platiti cu ora, inainte de a se cunoaste rezultatele. E frumos cand copiii se intorc cu medalii, dar nimeni nu stie ca antrenorii lor lucreaza ore nesfarsite, doar pentru onoare si glorie. Nu cred ca se intampla la fel in America sau in Rusia.
- Ti-ai facut deja bagajul pentru a pleca la una dintre cele mai puternice universitati din lume... Oare te vei mai intoarce, Ana Caraiani?
- Suta la suta. Poate nu peste patru ani, cat vor dura studiile, deoarece ma gandesc si la un doctorat, dar voi reveni sa muncesc aici. Ma gandesc si la parinti, sunt singurul lor copil, nu-i pot abandona doar de dragul unei cariere peste Ocean. Peste sase-sapte ani, cand va fi sa-mi caut un loc de munca, Romania sper sa fi devenit membra a Uniunii Europene, asa ca voi putea lucra, eventual, daca nu la Bucuresti, in oricare mare universitate europeana dintr-o tara apropiata. Fiind pasionata de cercetare, nu ma intereseaza matematica aplicata. De aceea, cand am avut de ales intre Mit (Massachusetts Institute of Technology) si Princeton, m-am dus la cea din urma, recunoscuta pentru teoreticienii ei.
- Cu alte cuvinte, iti place "jocul cu margele de sticla", problemele cele mai abstracte, frumusetea teoriei in sine...
- Imi place filosofia, matematica pura, ma captiveaza tot ce pare incifrat. Dar totusi, nu ma codesc nici cand e vorba de practica. La universitate va trebui sa lucrez, sa castig circa 2000 de dolari pe luna, bani de buzunar, care se vor adauga bursei primite.
- Sa ne imaginam ca te vei intoarce sa lucrezi la Institutul de Matematica din Bucuresti. Nu crezi ca viata intr-o lume "paralela", in sferele inalte ale abstractiunii, iti va crea greutati de adaptare la realitatea din jur?
- Nu. Asta imi place mie. Poate voi preda, ca profesoara, la Universitate, pentru a demonstra ca nu ma simt rupta de lume. Am o multime de prieteni, imi place sa ma distrez, nu-mi fac probleme. Deocamdata, ma apasa doar gandul ca va trebui sa-i las pe toti aici, calatorind spre o tara straina. Nu stiu cum ma voi descurca, o sa-mi fie dor de toti, de parinti, de rude, de doamna profesoara Manu, de colegii si profesorii de la Colegiu. O sa-mi fie dor de Tudor, si de Elena si de Paula. O sa-mi fie dor de mancarea gatita de mama. In ultimul timp, am inceput sa mananc ciorbe, desi nu-mi prea placeau pana acum. Am auzit ca in America nu-i prea buna mancarea... Pe scurt, dupa 3 septembrie, cand ma voi imbarca in avionul de New York, ma asteapta o grea incercare.
- In primul rand, as zice ca te asteapta si mai mult studiu...
- Voi continua sa invat limba germana, pe care o vorbesc deja destul de bine. N-ar fi exclus ca, in viitor, daca nu-mi va conveni la Bucuresti, sa-mi caut o slujba la o universitate din Germania. Vreau sa studiez si fizica, este hobby-ul meu, alaturi de muzica si filosofie. Mi-am propus sa-i citesc pe marii filosofi germani in original. Imi voi perfectiona si spaniola. Dar, inainte de toate, voi continua sa-l citesc pe Ion Barbu, cu poeziile lui fascinante.
- Nu demult, Bcr te-a medaliat pentru "perseverenta in excelenta". Revista Vip ti-a acordat recent un premiu similar. Sa fie "excelenta" parghia care va impinge Romania spre Europa?
- Daca ma uit la colegii din generatia mea, cu capacitatile lor extraordinare, cred ca da. Trebuie doar sa intri intr-o clasa de liceu, fie si cea mai slaba, ca sa-ti dai seama de potentialul existent. Toti vorbesc doua-trei limbi straine, lucreaza usor la computer, sunt la curent cu noutatile tehnice si informatice. Daca va fi tinut acasa, prin masuri economice, acest potential va produce insutit. Ar trebui sa existe un program national pentru valorificarea inteligentei, asa cum exista unul pentru autostrazi. Este zestrea noastra cea mai frumoasa, numai prin ea putem tine fruntea Romaniei sus.
Ion Longin Popescu
Fotografii de Emanuel Tanjala