Retetele fericirii
"Imi iubesc viata si moartea in mod egal"
Nimic nu este intamplator pe lume. In vara anului 2001, cand pentru prima data am cules flori de coada-soricelului si iarba de coada-calului in cantitati mari, nici prin gand nu-mi trecea ce ma asteapta si cata nevoie o sa am de plantele ingramadite in cos. Nenumaratele probleme ale vietii, carora nu le mai gaseam rezolvare, m-au coplesit, mi-au slabit rezistenta, si cancerul mi-a batut intr-o dimineata la usa. Groaza de ce avea sa vina m-a innebunit. De operatie n-am vrut sa aud, ca si asa nu avea cine umbla cu mine pe la spitale, nici bani nu aveam si nici nu voiam sa ma mutilez in zadar. Depresiva si prabusita moral, ma pregateam pentru moarte. Singurul fir care ma mai tinea legata de viata erau cele doua fiice ale mele, copilele dragi, prabusite intr-o suferinta nepotrivita cu varsta lor. Eu, singura lor bucurie si singurul sprijin, le paraseam...
Si atunci, L-am descoperit pe Dumnezeu. In rugaminti fierbinti, cu lacrimi siroaie, ii ceream - si ii cer si acum! - sa aiba grija de copilele mele, de oamenii bolnavi ca si mine, sa se indure de suferinta mea. Apoi, am descoperit tratamentele naturiste din "Formula As" si am inceput sa le aplic. Toti ma credeau pierduta, dar eu am inceput sa sper ca imi voi regasi sanatatea, ca daca voi lupta, voi invinge. Doamne, cata putere are rugaciunea adevarata si cum conteaza un sprijin cat de mic din partea oamenilor! Intr-o buna zi, un prieten mi-a spus de-a dreptul: "Ai probleme, iar eu vreau sa te ajut. Te rog frumos sa ma lasi sa te ajut. Lupta cu boala si ai sa invingi. E nevoie de tine pe lumea asta". Acest gest simplu si atat de omenesc m-a impresionat si m-a mobilizat. Postul si rugaciunea nu dau gres! Desi la inceput aratam ca un schelet si nimeni nu credea ca o sa-mi revin, mi-am regasit calmul necesar ca sa mai pot trai - indiferent de evolutia bolii. Altfel se vede viata din umbra mortii! Toti trebuie sa ne amintim ca suntem muritori (daca am uitat cumva). Cu multa vointa si incredere, cu ajutorul Divinitatii care pe toate le controleaza si le poate, ma simt mult mai bine si arat ca un om normal. Nu mai urasc pe nimeni, nici moartea nu ma mai ingrozeste. Inainte, mereu ziceam: "sta-i chin curat, nu-i viata!". Acum stiu sa ma bucur de lucrurile marunte: un rasarit de soare, o floare, o vorba buna, si Doamne!, ce frumoasa-i viata! Cu toate greutatile si neajunsurile ei - si avem destule -, ele nu reusesc sa-mi intunece existenta. Multumesc, Doamne, ca m-ai facut sa descopar fericirea, fie chiar si cu pretul bolii. Am inceput sa ajut si eu pe cei mai saraci decat mine, ca nimeni nu-i atat de sarac incat sa nu faca un bine cat de mic sau macar sa rosteasca o vorba buna.
Oamenii nu inteleg ca toti avem nevoie unii de altii - saraci si bogati, animale si plante, toti si toate au rolul lor bine stabilit de Dumnezeu. Da, Il iubesc pe Dumnezeu, imi iubesc copilele, pe toti oamenii si tot ce ma inconjoara. Imi iubesc viata ca si moartea, stiu ca le apartin in mod egal. Simt o caldura placuta in corp, pentru ca dragostea mea nu este mistuitoare, ci atat de lina...
Si povestea mea nu s-a sfarsit, poate abia a inceput...
Didina Plaiu - str. Macului nr. 16, bl. V1B, ap. 15, Alba-Iulia
"Sa mori in fiecare zi, traindu-te in aproapele"
Eram in satul natal, intr-o vara, impreuna cu sotia mea. Apasati, pe de o parte, de lumeasca grija ca incep ploile si nu izbutim sa facem ordine prin ograda, prin gradina de legume si vie, iar pe de alta, ratacind prin dorinta crescanda de a fi cumva de folos unuia dintre vecinii nostri, abandonat de orice speranta de viata, in ghearele unui cancer galopant. Barbat in floarea varstei (31 de ani), tata a doi baieti, in varsta de 5 si 3 ani... Dupa cateva reprize de citostatice "indurate" la o clinica de oncologie din Cluj, arata groaznic...
"Dan este bolnav sufleteste", mi-a spus sotia. "Degeaba umbla prin spitale, pe la vrajitoare... Suferinta lui, "botezata" de doctori cancer, este mai degraba un vulcan cu eruptie intarziata, in care s-a acumulat magma de faradelegi si pacate. Adu-ti aminte cum il blestema pana mai ieri mama-sa." "Si ce-i de facut?", am intrebat-o cu ascunsa neincredere. "Sa mearga la biserica. Trebuia s-o faca inainte de a bate la usile doctorilor. Nu este tarziu nici acum. Mila si ajutorul Tatalui ceresc sunt usi mereu deschise pentru toti cei care se roaga cu credinta si smerenie." Vazandu-ma nedumerit, a continuat: "Lasi totul balta si pleci cu el la Manastirea Bistrita, sa ceara ajutor la moastele sfantului Grigore Decapolitul!".
A doua zi, seara, eram impreuna cu Dan, mama si sotia lui, la slujba de Vecernie din sfanta Manastire Bistrita. Am trecut, in genunchi, pe sub racla cu moastele sfantului, implorandu-i ajutorul; ne-am spovedit, am incredintat unei maici acatiste pentru 40 de sfinte Liturghii. Apoi, aprinsi de flacara credintei in puterea binefacatoare a rugaciunii, noaptea, la ora cand de obicei ne spalam de oboseala in apele somnului, am trait clipe de neuitat la slujba numita Miezonoptica. In dimineata urmatoare, Dumnezeu a randuit sa avem parte si de slujba unui sfant Maslu. Dupa ce am revenit in sat, Dan, vizibil revigorat moral, m-a intrebat: "Mai am de facut doua citostatice. Dumneata, ce ma sfatuiesti?". I-am raspuns tot printr-o intrebare, inspirata din putinele carti duhovnicesti pe care le citisem pana atunci: "Ai vazut sluga la doi stapani?".
Au trecut de atunci aproape doi ani. Luandu-si adio de la ajutorul lumesc, vecinul nostru, impreuna cu toti ai casei lui, au ramas atasati voii Tatalui Atottiitorul, rugandu-se zilnic si fiind nelipsiti, duminica, de la slujba Sfintei Liturghii.
La cateva luni dupa ce am fost la Manastirea Bistrita, in primavara anului 2002, ne-am revazut. Era total schimbat. In bine. Privirile lui, altadata prapastii de deznadejde, marturiseau cu smerenie disparitia fara urma a suferintei fizice care il chinuise atatea nopti si zile. Aveau stralucirea optimismului, a bucuriei de a trai... Atunci mi s-a descoperit sensul inalt al fericirii crestinesti: sa mori in fiecare zi, traindu-te in aproapele.
Eleodor Dinu - cartier Craiovita Noua, bl. 174B, sc. 2, ap. 16, Craiova, jud. Dolj
"Fericiti cei blanzi, milostivi si curati"
A fost o vreme cand aveam tot pentru a fi fericita: sanatate, parinti in putere, un serviciu bun, frumusete si tinerete. Dar cum omul vrea mereu mai mult, nu eram multumita, timpul a trecut si altfel stau lucrurile acum. Nu ma mai trezesc dimineata, grabita sa plec la serviciu, pentru ca nu mai lucrez; nu mai aud vocea baritonala a tatalui in bucatarie, pentru ca tata nu mai este si mai ales nu ma mai asteapta micul dejun pregatit de mama, pentru ca ea nu mai poate face nici macar atat. Acum lucrurile s-au schimbat, intr-un fel ea este copilul si eu mama. Am renuntat la tot pentru a o ingriji de boala cumplita care o face sa nu-si mai aminteasca nimic. Acum, la prima ora ma trezeste Karina, ghemuletul meu de blanita care-mi daruieste toata candoarea lumii in ochisorii ei de papusa vie. E o minune a naturii si zilnic Ii multumesc lui Dumnezeu ca o am, ma face fericita, cu atat de putin. Apoi ma indrept spre mama, care inca mai doarme. Merg incet, sa n-o trezesc si ma bucur ca a mai prins un nou rasarit. Deschide ochii si-mi spune ca-i e foame. Ii aduc mancarea si o hranesc ca pe bebelus, cu lingurita. Fiecare inghititura sorbita cu pofta ma face fericita, iar cand la urma imi spune ca e multumita, ca nimeni nu face mancare mai buna ca a mea, o sarut si plang: de tristete ca e bolnava, de bucurie ca o am langa mine. Azi mi-a spus: "Dani, da-mi si mie dragoste de la tine". In loc de mic dejun, mi-a cerut, cu candoarea unui copil, dragoste. Apoi a venit si scumpa de catelusa si ne-am strans toate trei intr-un ocean de iubire. E uimitor cata iubire poate transmite un animal, si nu poti sa nu te gandesti la ce spunea Mantuitorul: "Fericiti cei blanzi, ca aceia vor mosteni pamantul". E uimitor cata bunatate ascunde trupusorul chinuit al mamei si nu poti sa nu-ti amintesti cuvintele "Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu". Iar mie, ce-mi ramane... sa fiu fericita. Ca am ce iubi, ca pot ocroti si ingriji niste fapturi neajutorate, spunand ca si pentru mine vor fi valabile cuvintele Lui: "Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui".
Cristea Daniela-Elena - str. Arinului nr. 2, bl. 1, sc. B, ap. 53, Ploiesti, jud. Prahova