Program de vara pentru barbati
Pufulita si Ghimpele
Cele mai puternice remedii impotriva afectiunilor prostatei
De ce am asociat doua plante atat de deosebite in acelasi articol? Pentru ca ele alcatuiesc un tandem imbatabil in tratarea unor boli carora medicina clasica nu le-a prea gasit leacul. Intre ele, pe un nedorit loc de frunte, se afla adenomul de prostata, care afecteaza in prezent aproape doua milioane de barbati, numai la noi in tara. Afectiunile renale si urinare, bolile de piele cronice, intoxicatiile de tot felul, dar mai ales bolile de ficat bat si ele in retragere, fata-n fata cu pufulita si ghimpele.
Pufulita
Sub acest nume sunt cunoscute mai multe specii inrudite: Epilobium hirsutum, cu flori rosii-purpurii si ceva mai mari, Epilobium montana, cu flori delicate, alb-roz, care creste spre munte, Epilobium parviflorum, cu florile foarte mici si care prefera malurile apelor si zavoaiele de salcie, Epilobium angustifolium, care seamana cu specia precedenta, numai ca are frunzele foarte inguste. Toate aceste specii de pufulita au, in linii mari, aceleasi proprietati terapeutice - fapt demonstrat prin compozitia lor chimica foarte asemanatoare si prin studiile de laborator care au pus in evidenta eficienta lor in aceleasi boli. Insa inainte de a vedea cum se administreaza si la ce boli este buna, sa vedem cum se culege si cum se usuca aceasta planta.
Culegerea si uscarea
De la toate speciile de pufulita se foloseste partea aeriana, care se culege acum, in luna august, cand este inflorita. Recoltarea se face pe timp uscat, prin taierea tulpinii plantei deasupra radacinii (pentru ca din radacina vor mai iesi pana la toamna o serie de lastari, asigurand continuitatea speciei). Uscarea se face in strat de grosime mijlocie, in locuri umbrite si bine aerisite, asa incat plantele sa nu se incinga si sa nu mucegaiasca.
Trei forme simple de administrare:
•Tinctura - cu exceptia bolilor hepatice foarte grave si a celor tumorale, maligne, este forma ideala de administrare a acestei plante, intrucat pe de o parte, extrage foarte bine principiile active, iar pe de alta parte, este rapid asimilata de organism, avand efecte imediate. Se obtine din pulberea plantei uscate (prin macinarea cu rasnita electrica de cafea), cu care se umple pe jumatate un borcan, restul fiind completat cu alcool de 70 de grade. Se inchide borcanul ermetic si se lasa la macerat vreme de 10 zile, dupa care se filtreaza prin tifon si se trage in sticlute mici, inchise la culoare. Administrarea se face pe stomacul gol: de patru ori pe zi se ia cate o lingurita diluata in jumatate de pahar cu apa.
•Pulberea - se foloseste mai ales in bolile de ficat in forma avansata, cand nu este permis alcoolul. Se obtine prin macinarea cu rasnita electrica de cafea sau in piua si se administreaza cate o lingurita rasa de 3-4 ori pe zi. Planta se tine sub limba vreme de 10-15 minute, dupa care se inghite cu apa.
• Infuzia - este utilizata mai ales in tratarea afectiunilor tumorale, in special cele cu localizare in zona rinichilor, pe traiectul urinar sau la prostata. Cea mai eficienta este cea obtinuta prin punerea la macerat a patru lingurite de pulbere in jumatate de litru de apa, de seara pana dimineata, cand se filtreaza, iar maceratul obtinut se pune deoparte. Planta ramasa dupa filtrare se opareste cu inca jumatate de litru de apa clocotita, dupa care se lasa sa se raceasca si se filtreaza. In final, se combina cele doua extracte, obtinandu-se aproximativ un litru de preparat, care se administreaza pe parcursul unei zile, in doua-trei reprize.
Boli in care este eficient tratamentul cu pufulita
Adenom de prostata - se foloseste tinctura, care este forma de administrare cu cele mai rapide rezultate. Se ia o lingurita in jumatate de pahar cu apa, de patru ori pe zi, pe stomacul gol. Tratamentul este de lunga durata: minimum trei luni.
Adjuvant in cancerul de prostata, scrotal, genital, renal - infuzia de pufulita (preparata prin metoda descrisa mai sus, adica prin macerare combinata cu infuzare) are efecte imunostimulente si antitumorale, manifestate mai ales asupra aparatului genital si urinar. Se administreaza infuzie de pufulita, in cure de lunga durata (minimum jumatate de an), cate trei cani pe zi, pe stomacul gol.
Hepatita virala de tip A, B, C, hepatita cronica evolutiva, ciroza - daca extraordinarele efecte ale pufulitei in bolile de prostata mai sunt cunoscute, despre actiunea sa miraculoasa asupra ficatului foarte putini dintre fitoterapeuti (chiar experimentati) stiu. In excelenta sa carte "Universul plantelor", profesorul Constantin Parvu povesteste cum s-a vindecat el insusi de hepatita cronica persistenta cu ajutorul acestei plante si cu regim alimentar naturist. Interesant este ca dupa 18 ani de tratament cu aceasta planta, in conditiile unui regim de munca cu suprasolicitare si al varstei inaintate, boala nu a revenit. De asemenea, terapeutul naturist Ioan Groza din Arad povesteste ca a cautat in satul Varciorog din judetul Bihor, renumit pentru stiinta localnicilor de a trata formele avansate de ciroza, planta-minune cu care se realizau vindecarile. Ei bine, localnicii i-au indicat pufulita pe care, folosind-o ulterior, a avut cazuri spectaculoase de vindecare. In bolile hepatice, pufulita este foarte eficienta in combinatie cu plantele amare, care-i potenteaza foarte mult actiunea favorabila asupra ficatului. In hepatita de toate tipurile se foloseste o combinatie in proportii egale de tinctura de pufulita si rostopasca (se obtine in acelasi mod ca si cea de pufulita), din care se ia o lingurita diluata in jumatate de pahar de apa, inainte de fiecare masa. In fazele precirotice si in ciroza se administreaza pulberea de pufulita, combinata in proportii egale cu anghinare (Cinara scolymus) si pelin (Artemisia absinthium) - cate o lingurita de patru ori pe zi, pe stomacul gol.
Ulcerul gastro-duodenal, enteritele - se beau 2-3 cani de infuzie de pufulita pe parcursul unei zile.
In cistita, nefrita, pielo-nefrita si litiaza urinara pufulita este foarte eficienta in asociere cu ghimpele, modul de administrare urmand a fi descris in cele ce urmeaza.
Ghimpele
Denumirea sa stiintifica este Xanthium spinosum. Este o planta ierboasa, inalta de pana la un metru, cu tulpina bogat ramificata si plina de ghimpi, ceea ce explica si denumirea sa populara. Creste in zonele de campie, dar mai ales in cele de deal, putand fi intalnita insa si in regiunile muntoase joase. Se distinge prin extraordinara sa rezistenta la seceta, la intemperii, la poluare si la orice factor de mediu agresiv, ceea ce explica arealul sau gigantic, incluzand sudul si nordul Africii, centrul si sudul Europei, o mare parte din Asia, precum si America de Sud. Este o planta cu adevarat enigmatica, a carei compozitie chimica nu a fost nici pana in prezent elucidata, dar care in terapie s-a dovedit extrem de activa, in boli din cele mai diverse, de la cele infectioase la cancer si afectiuni degenerative.
Culegerea si uscarea
De la ghimpe se foloseste iarba, adica tulpina inflorita, care se recolteaza de la sfarsitul lui iunie si pana in septembrie-octombrie. Pentru recoltarea si manipularea ulterioara a plantei, manusile de protectie sunt absolut necesare, altfel riscati ca zeci de ghimpi sa va intre adanc in piele, de unde sunt destul de greu de scos. Tulpina se taie la cativa centrimetri deasupra solului, dupa care se toaca putin, pentru a putea fi pusa in sac. Uscarea se face la umbra, in strat de grosime medie, dintr-un kilogram de planta proaspata obtinandu-se doua-trei sute de grame de produs uscat.
Forme de administrare
•Tinctura - se obtine intocmai ca si cea de pufulita, cu precizarea ca timpul de macerare este ceva mai lung: 14-15 zile, fata de 10 zile la pufulita.
•Pulberea si infuzia - se prepara si se administreaza la fel ca la pufulita.
Boli in care este eficient tratamentul cu ghimpe
Adenom de prostata - tinctura de ghimpe este un remediu care rareori da gres in aceasta afectiune. Se ia cate o lingurita diluata in jumatate de pahar de apa, de patru ori pe zi. Rezultate cu adevarat miraculoase se obtin insa atunci cand tinctura de ghimpe se combina cu cea de pufulita, in proportii egale. Se ia din combinatia de tincturi cate o lingurita de patru ori pe zi, pe stomacul gol. De regula, primele rezultate apar in primele zece zile, iar dupa o luna de tratament, senzatia de jena la urinare, mictiunile nocturne si celelalte probleme specifice acestei afectiuni dispar. Prima etapa de tratament este bine sa fie de trei luni, in care se administreaza neintrerupt aceasta combinatie de tincturi. Apoi, se vor face cate zece zile de tratament pe luna, pentru a mentine rezultatele. Efectele cele mai bune si stabile se obtin daca se tine si un regim echilibrat - fara bauturi alcoolice, cu carne cat mai putina, fara mancaruri foarte iuti sau sarate, fara hrana conservata.
Adjuvant in cancerul de prostata - se face o infuzie (dupa reteta prezentata la pufulita) din ghimpe si pufulita in proportii egale, din care se va bea cate un litru pe zi. Combinat cu un regim vegetarian bazat in special pe cruditati, acest remediu poate face minuni, fiind recomandat si barbatilor care sufera de cancer al organelor genitale (inclusiv al testiculelor), al rinichilor si al cailor urinare.
Litiaza renala - se combina tinctura de pufulita cu tinctura de ghimpe, in proportii egale, si se iau 2 lingurite din acest amestec diluate intr-un pahar de apa, de doua ori pe zi. Tratamentul este foarte eficient, mai ales in microlitiaze, putand fi aplicat si in cazul calculilor de dimensiuni mai mari, pe care ii maruntesc si a caror eliminare o favorizeaza. Acelasi tratament este eficient si in cistita, cisto-pielita, nefrita, pielo-nefrita, pentru a se obtine rezultate stabile, fiind necesare minimum sase saptamani de tratament.
Microlitiaza biliara - se prepara un litru de infuzie de ghimpe dupa reteta precizata anterior, la care se adauga doua lingurite de iarba de anghinare (Cinara scolymus). Se bea, pe nemancate, intreaga cantitate de preparat pe parcursul unei zile, administrandu-se 10 zile la rand.
Hipertiroidie - se iau trei lingurite de pulbere de ghimpe pe zi, in cure de cate trei saptamani, cu 10 zile de pauza. Iarba de ghimpe este un reglator natural al activitatii tiroidiene, fiind folosit in mod traditional in medicina popoarelor din sudul Europei si pentru tratarea nodulilor si a cancerului la tiroida.
Ilie Tudor