Importatorii de partid
Zilele trecute, trimisii Fmi s-au luat cu mainile de cap cand au vazut ca importam cu 3-4 miliarde de dolari mai mult decat exportam. Cu cat se apropie momentul electoral din 2004, cu atat importatorii de partid intra in febra colectarii de bani pentru alegeri. Una din caile sigure si verificate de a procura fonduri bugetare pentru pusculita politica este importul. Mai exact, diferenta dintre pretul real si cel anuntat la vama, precum si comisioanele aferente. Sa luam ca exemplu importul de grau. Prin anii 93-94, cand a fost mediatizata intens prima criza a graului, Bnr a fost nevoita sa elibereze sute de milioane de dolari pentru importul de grau furajer din Franta, la pretul incredibil de 174 Usd per tona. Deloc intamplator, bosii cerealelor din Romania erau aceiasi ca si azi si ca si pe vremea Impuscatului: oamenii partidului. Scandalos a fost faptul ca firme din vestul Canadei ofertau grau de cea mai inalta calitate, de patiserie, la pretul de 132-138 dolari pe tona Cif Constanta, adica adus la scara pe cheltuiala lor. Dar ce mai castigau importatorii si partidul la un pret atat de mic?
In vara anului de gratie 2003, problema graului se pune din nou. Un milion de tone isi asteapta cumparatorii si comisionarii bucuresteni in taigaua ruseasca si in alte baragane europene (Franta si Ungaria). Tari care, se vede treaba, n-au casti-gat inca "pariul cu agricultura". In plus, nu si-au taiat padurile in vrajmasie. Mai ales in Rusia, fostul mare importator de grau din Canada, mafiotii, scoliti la Monte-Carlo, s-au dovedit de o lacomie mai rafinata decat cea romaneasca si au mers pe export de hartie, de cereale, petrol, aur si diamante. I-au lasat pe "verestoii" de la Miercurea-Ciuc, Piatra-Neamt si Focsani sa sminteasca padurile, exportand busteni. Tot pe la inceputul anilor 90, canadienii aveau un obicei: calatoreau, cateva mii pe an, in Romania. Am avut ocazia sa insotesc, ca reporter, un autocar cu granari din Saskatchewan. Imi amintesc ca n-a fost sat mai rasarit din Moldova in care sa nu ceara ghidului sa opreasca. Aveau o idee fixa: doreau sa cumpere si sa fotografieze rosiile din gradinile taranilor. Le stergeau pe pieptul camasii si le mancau ca pe mere. Tomate atat de gustoase nu-si inchipuisera ca pot exista pe pamant.
Astazi nu mai vin. Dar, daca ar veni si m-ar ruga sa le arat rosiile din gradini, as ridica din umeri. Unde sa-i duc? Peste tot au fost cultivate soiuri turcesti, inalt productive, dar fara gust. Chiar si cand sunt olandeze sau grecesti, afli ca au fost modificate genetic. Nici acestea nu au, fireste, nici un gust. Incet, incet, si in legumicultura am dat deoparte tot ce-i romanesc si am luat-o pe urmele canadienilor si ale celorlaltor occidentali. Cultivam ardei grasi cat fazanii. Cartofii atarna doi la kilogram. Pepenii nu mai au dulceata, sunt rasariti din samanta de import. Morcovii par trasi la strung. Ceapa are gust de... varza, doar ca te ustura de-ti crapa limba. La fel usturoiul, tuns de mustati si veninos ca o viespe. Ciresele nu mai fac viermi, imbibate cu diverse otravuri. Importatorii de partid si-au facut si aici treaba. Dandu-si seama de situatie, negustorii incearca sa triseze: scriu "de gradina" in dreptul tristelor legume sintetice (asa cum, in curand, vor scrie "trei nule" pe faina rezultata din graul furajer adus tot din Franta si tot la un pret piperat: 160 de dolari pe tona). Or fi ele, aceste falsuri, "de gradina", dar in nici un caz "de gradina lui Ion". In gradina bietului taran roman si-au facut cuib, cum spuneam, importatorii politici. Deficitul comercial al tarii a crescut ametitor. Cu milionul de tone de grau, cifrele vor sari in aer. Dar ce conteaza? Bani sa iasa, pentru afise si emisiuni televizate. Cat despre plata, intrebati-l tot pe bietul Ion. Saracia n-a fost modificata genetic.
Ion Longin Popescu